995 matches
-
fibroasă și elastică. Lui Kane i se părea că se solidifică văzând cu ochii și se forma, ca o idee de delirium tremens smulsă din mintea unui bolnav, zămislindu-se deodată. Acela avea vag forma unei mâini cu degete lungi, încleștate în jurul palmei. Aducea mult cu o mână scheletică, nepunând la socoteală surplusul de falange. Ceva se desfăcea în centrul palmei, un fel de tub făcut dintr-o materie ațoasă. Sub baza palmei se afla înfășurat un mușchi. La extremitatea mușchiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
parte dezvelind până la pulpe picioarele albe și pure, ca de gheață, ale fetei și dând la iveală ghearele lungi, multiarticulate, cu care ființa aceea însîngerată bâjbâia împrejur. Am rămas împietrită de groază, până când o mână mare și palidă s-a încleștat deodată pe marginea jachetei de la deux-pièces-ul șofraniu pe care-l purtam. Atunci m-am smuls urlând de lângă sicriu și-am lăsat în mâna ființei teribile taiorul sfâșiat. M-am trezit în cearceafurile ude și am aprins lumina. Dar Ester, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de pește, dezgustător în obscenitatea sa, parcă într-un fel estropiat, al unei femei cu o cămașă ridicată mai sus de mijloc. Nudul era greoi, sucit imposibil, iar femeia avea o față de-o senzualitate primitivă. Mâna stângă și-o încleștează pe haina unui tânăr scund, care se află în centrul părții din stângă a gravurii, în plină lumină. E înclinat în partea opusă patului, mâinile lui parcă vor să se apere de-o fantasmă, fața lui exprimă un amestec de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se dăruise toată miracolului unei atingeri bărbătești de timpul ei, fiind încă fecioară. Am înțeles mai târziu că voluptatea aceasta adâncită în carne, când era încă numai îndrăgostită, o crucifica. A avut atunci curajul să mă întrebe, cu un braț încleștat pe speteaza jețului și cu mâna cealaltă mîngîindu-mi părul. ― Nu e păcat? I-am răspuns, ca de obicei, cu o consolare stupidă, câteva fraze fără nici un conținut și am continuat să mă pierd în descoperirea treptată a trupului ei. Când
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
șteargă fruntea cu mâneca tunicii. - Trage să moară, spuse. Păcat de apă. Cu o mișcare bruscă, speriată, brațul rănitului se desprinse de trup și se zbătu în aer, ca și cum ar fi căutat ceva, apoi căzu inert și degetele i se încleștară pe un bulgăre de pământ. Căzuse prea departe de buzunar. Zamfira întinse mâna, scoase revolverul și zâmbi. - E pentru dumneavoastră, domnule elev, spuse. Poate îl păstrați ca amintire... Darie își reașezase casca. Apucă revolverul și-l cântări în mână. - Nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lasă-ne ! Iartă-ne ! Deschide ochii, trezește-te și vezi că ești în Balcani, nu la Heidelberg, i-au aruncat bietului tânăr, ce avea, într-adevăr, să fie una dintre primele victime ale holerei venite prin uniformele capturate de la bulgari... încleștându-și palmele fierbinți pe brațele scaunului, Profesorul Mironescu clatină din cap cu un surâs istovit. Dar pe el ce întârziate iluzii tinerești îl aduseseră, voluntar, în război ? Ce chin să suporte cizmele ce-l rodeau, marșurile istovitoare sub arșiță și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
furie, remușcare, dezgust, toate deodată, insuportabile, m-au făcut să îmi pierd cumpătul. Parcă o umbră roșie mi-ar fi alunecat pe față. Mi-am simțit creierii aprinzându-se și, fou de rage, probabil făcând o figură teribilă, mi-am încleștat mâinile pe umerii ei, zguduind-o. Taci, taci, taci, cred că i-am strigat, simțind o nevoie adâncă să o lovesc, tremurând chiar de această nevoie. Nedându-mi voie să fac așa ceva (gândesc că e înjositor să bați o femeie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
convinși fiind că se sfârșește. întâmplător, Niki lipsea în acel moment și eu a trebuit s-o țin cu forța pentru ca părintele să-i poată da împărtășania : nu mai înghițea de mult nimic... ...momentul acela de confuzie, când, cu mâinile încleștate în umerii ei subțiați, am simțit-o că renunțase să se mai opună. Desigur însă, nu cu autoritara Muti aveam acum de-a face, ci cu un biet copil, silit să ia o doctorie neplăcută... Și scena îmi dă și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mesei. E un chewing-gum care îți lipește dinții, limba, mesteci, simțind cu disperare cum gâtul a și început să-ți vibreze spasmodic, mesteci, luptându-te cu lacrimile care îți urcă din gât, cu strâmbătura care a și început să-ți încleșteze, ca o paralizie, obrazul, cu micul grohăit care zvârle înghițitura cleioasă în mijlocul mesei, orbitor de albe, pe care sclipesc cristalele, argintăria. Orăcăi, vomiți și plângi în farfurie, și lacrimile, și resturile acre îți strâng obrazul ca o mască astringentă... — Luați
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
adie, mișcînd ierburile sau siluetele filiforme, abia ghicite, ale mestecenilor. Cerul e atît de adînc și de larg și de spuzit de stele, Încît, după ce stăm zece minute cu capul dat pe spate și ochii căscați În hăul pestriț, ne Încleștăm mîinile de marginea de lemn a pichetului, să nu cădem. În sus. GÎndindu-ne fiecare la foarte multe lucruri În același timp. Din cînd În cînd, telefonul de ebonită maro zbîrnîie scremut. — Răcane, bagă o flotare să nu adormi, țipă Aursulesei
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
drumul, iar ninsoarea Îi acoperă urmele aproape instantaneu. Efortul dă drumul la alcool În sînge și În curînd e beat tun și el, Înoată În omătul dușmănos, vîntul bate și spulberă zăpada care Îi intră pe sub guler, la gît, se Încleștează de bidon cînd cade, urcînd În gol panta abruptă, luptîndu-se pentru propria lui viață. E la cîțiva metri de gardul unității. Pe răcanul speriat Îl vor găsi spre dimineață, undeva la jumătatea povîrnișului. Mort, gerul l-a transformat Într-o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de oțel, că e încătușat, înrădăcinat în locul unde se afla. Câteodată avea impresia că de-a lungul tuturor chinuitoarelor metamorfoze prin care trecuse, urmărise, de fapt, una și aceeași idee. Se afunda în haosul primar și ieșea apoi la suprafață încleștând în mână cochilia fragilă ce adăpostea un tezaur și care, pe dată, se și sfărâma. Scotocea după prada lui prin hățișuri, pe coclauri, prin fundături și, până la urmă, nu găsea nimic. Așa se conturau în mintea lui imaginile propriei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
țâșnea din frunziș. Ceva mare și greu și extrem de agitat veni rostogolindu-se și alunecând pe povârniș și ateriză în iarba de la picioarele drumeților. Un moment mai târziu, acest ceva se dovedi a fi Tom. McCaffrey și Emmanuel Scarlett-Taylor, încă încleștați într-o trântă care începuse la capătul de sus al pantei. Se ridicară râzând, continuând să se țină încleștați și apoi, devenind conștienți că aveau spectatori, săriră în lături, lăsându-le drumul liber. — Hello, spuse preotul, ridicând mâna, în timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
repezi la Ruby: Ce te-a apucat să vii aici și să te proțăpești ca o broască țestoasă? Și unde ai umblat până acum, mă rog? Ai darul deochiului. Du sticlele astea în casă! Alex ieși în grădina din fața casei, încleștându-și degetele, în buzunar, pe foarfecele de tăiat flori. Două lacrimi calde se amestecară cu picăturile de ploaie rece. A doua zi avu loc din nou o pană de lumină (greva electricienilor reîncepuse), iar „șparlitorii“ își făcură din nou drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu se pricepea la luptă. Tom îi arse un pumn zdravăn în umăr. Emma se năpusti în pieptul lui Tom și-l trânti din nou cu spatele de ușă. După o secundă, săriră unul la celălalt, ca doi dulăi întărâtați, încleștându-se și învârtindu-se în cerc, Tom trăgând de cămașa lui Emma și acesta din urmă agățându-se de haina lui Tom. Emma încercă să-și doboare adversarul, îndoindu-și un picior pe după gamba lui Tom. Tom îl izbi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pentru a-și putea explica suferința prin care trecea acum. Atâta suferință nu poate presupune decât sau o pierdere cumplită sau o crimă cumplită, sau amândouă. Dar asta s-a întâmplat de mult de tot. Stătea la fereastră, cu mâinile încleștate pe sacoșa cu rochia lui Judy și privind la acoperișul verde al Papucului. Își spunea: „Au plecat. Nu mai trebuie să mă ascund“. Dar și nevoia de a se ascunde devenise neinteligibilă și ținea de un trecut îndepărtat. Adam se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și am încercat să o împing? Sau mi-am imaginat numai lucrul ăsta? Pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi, te implor să-mi spui adevărul, te implor! Involuntar, părintele Bernard făcu un pas îndărăt, degajându-se din mâinile care-l încleștau. Spuse: — Ai sărit din mașină și te-ai dus la marginea canalului. Bineînțeles că nu ai încercat s-o împingi. A fost un accident. — Ești sigur... în fața lui Dumnezeu? — Da. George nu păru ușurat. O expresie de suferință îi distorsiona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
venit după Hattie. John Robert nu șovăi nici o secundă. Se întoarse și o împinse pe Hattie întâi între silueta lui voluminoasă și zid, pe urmă direct în stradă. Mai târziu, Tom și-a amintit că văzuse mâinile lui John Robert încleștând stofa rochiei lui Hattie, în timp ce aceasta ieșea pe ușă, împleticindu-se. Hattie strigă: — Nu! Tom își deschise brațele când fata, îmbrâncită din spate, căzu aproape peste el. Îi simți atingerea, gâtul cald, părul răcoros. Un moment mai târziu, strângea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în imaginație. Patul, unul dintre paturile inițiale ale „Camerelor“, era din oțel tubular, proiectat să alunece lin pe suporturile cilindrice, peste covorul neted. La căpătâi avea o placă din lemn de stejar, de coloare deschisă, fixată în perete. George își încleștă mâinile pe marginile tubulare de la piciorul patului și începu să-l tragă. Patul se mișca ușor, parcă de la sine putere. George își înghiți respirația într-un soi de suspin sau de sughiț. Acum, când se afla atât de aproape de marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spate ale patului și începu să-l înalțe. Greutatea lui John Robert era comasată la capătul din față al patului, așa încât nu era prea dificil să ridice partea din spate. George văzu picioarele tubulare de oțel înălțându-se, mâinile lui încleștate pe ele, încheieturile degetelor albite din pricina efortului. Stând cu picioarele rășchirate și trupul încordat, se uita doar la ce era mai aproape de ochii lui. Deodată, se auzi o bufnitură și un puternic pocnet metalic când patul, eliberat de povara lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să-l mângâie pe obraz, cel mult dojenindu-l cu blândețe. Daniel continua să stătea lungit în pat, cu ochii larg deschiși și cu privirea ațintită în tavan. Ce ispită, ce gând rușinos: să plângă! În gură, dinții i se încleștau de la sine. Nu, trebuia să facă ceva! Nu putea s-o lase nepedepsită! În odaie nu era beznă. Chiar deloc. De afară, din noaptea geroasă, intra pe fereastră luna plină. Repetentul după ușă Bate toba la păpușă... Femeia străină întindea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
a continuat drumul sacrificiului târându-se pe versant în sus, până în dreptul gurii de foc. Moment în care, lăsându-i pe toți cu răsuflarea tăiată, s-a aruncat acoperind cu propriu-i trup focul mitralierei. Ducu i-a văzut mâinile încleștându-i-se de smocurile de iarbă uscată de deasupra gurii de foc și și-a zis: o face pentru ca trupul său mort, sfârtecat de gloanțe să nu alunece pe povârniș în jos, lăsând iarăși descoperită acea gură de foc care
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
forță ascunsă. Garnitura întreagă se cutremura, cisternă după cisternă, până la ultima, departe, către intrarea terenului de fotbal Ileana... Cioburile de geam zăceau împrăștiate în iarbă... Mascat și cu pătratul de metal în creștetul capului, Datcu sărea de pe trambulină, cu mâinile încleștate pe coarnele ghidonului și pentru o clipă rămânea încremenit în aer în timp ce trecea în zbor prin rama înaltă cu geam, izbind peretele de sticlă, învăluit într-un nor alburiu-sclipitor de țăndări... În odăița de la mansardă, Rareș stătea lungit, cu privirea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mult. Așadar umbra de pe fața ei nu era de lungă durată fiindcă, iată, o vedea deodată ștergându-se. Pe fața ei se așternea lumină. Nu prea multă, doar atât cât să nu rănească. Tremurul lăuntric al lui Dragoș devenise insuportabil, încleștându-i maxilarele. Continuă totuși să vorbească: În ziua când ne-am plimbat cu toată grupa în Cișmigiu și am făcut poze, la un moment dat mi-ai cerut să-mi iau mâna de pe umărul tău. Da, mi-aduc aminte. Ai
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și țeava autometelor lor s-au sprijinit cu nădejde în coastele patrulei. În același timp, buzele lor au șoptit: „Dacă mișcați, sunteți morți!” Soldații din patrulă nici n-au apucat să întoarcă capul, fiindcă mâini ca niște menghine le-au încleștat ceafa. Îndată sergentul cu ai lui a dezarmat patrula, fără nici o împotrivire... Un strigăt de pitpalac a anunțat grupul locotenentului că situația este sub control. În scurtă vreme, se aflau cu toții împreună. Sergentul a apreciat: Domn’ locotenent, avem o recoltă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]