1,026 matches
-
lăsînd-o pe mamă să aștepte afară mai departe. Fetiței îi trecuse durerea, dar nu și spaima în fața chinuitoarelor mstrumente cu care, adânc aplecat asupra ei, doctorul îi scobea măseaua cariată. Stătea încordată, cu capul mult dat pe spate, cu mâinile încleștate pe brațele scaunului, simțind mereu, pe dosul palmei drepte, apăsarea pântecului bărbătesc. De-atîtea ori o chinuise, în amintire și-n vis, ce se-ntîmplase atunci, căci simțise deodată sexul tare al doctorului strivindu-i mâna și ridicase capul speriată. Văzu atunci
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
verzuie - oamenii deveneau mai rari și singurătatea mai vastă. Orizontul era foarte jos. Copacii ieșeau parcă de sub pământ, ca și rarele pâlcuri de acoperișuri, își auzea răsuflarea, își vedea picioarele în nădragi albaștri și ghetele cu șireturi înșirate strâmb, vedea încleștat în gheață câte un pește îndoit, cu coada aproape atingîndu-i capul. Ajunse la salcie încă pe lumina lăptoasă dinainte de prânz. Se așeză pe desagă, după ce scoase din ea toate cele trebuincioase pentru masă. Împărți tot cu Frits, până la ultima firimitură
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
zâmbi subțire: - Unde îți e credința, popo? Hotărăște-te: ori ești unealta infailibilului tău Dumnezeu și atunci eșecul e din vrerea Lui, ori dimpotrivă esti un necredincios fioros care nu se ridică niciodată... Starețul se mânie. Mâinile sale noduroase se încleștară pe toiagul încovoiat de care nu se despărțea niciodată. - Dacă barbarii tăi de soldați îți dau dreptul să îmi batjocorești Abația, dacă asasinul tău perfect mă poate ține la respect, asta nu înseamnă că știi și ce este credința mea
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
e greu să trecem neobservați prin asemenea locuri. Khaba nici nu mai voia să asculte. își aruncă arcul și se năpusti spre el, apucându-l de piept, iar de astă dată Audbert fu nevoit să se apere. Câteva clipe se încleștară, gâfâind și împingându-se înainte și înapoi ca doi cerbi în călduri. Apoi Balamber se aruncă între ei și, printre înjurând, reuși, în cele din urmă, să-i despartă. — Terminați o dată! strigă el. Mai bine hai să ne mișcăm. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
clipă și văzu că respira greu și prea repede; în plus, mâna sa strângea mânerul săbiei, frământându-l, fără să o scoată, însă, din teacă. Ceilalți huni, strânși și ei unul în altul ca în fața unei primejdii de moarte, își încleștaseră mâinile pe arme, dar privirile lor erau lipsite de orice expresie și aproape fără viață. Audbert înțelese că trebuie să destindă situația. Ștergându-și, cu mișcări stângace, mâinile ude de haina scurtă din piele de lup, își drese vocea, ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Rutger se azvârli înainte; o fentă la dreapta, ca și cum ar fi vrut să o apuce pe fată de păr, apoi un atac în partea cealaltă și o prinse de încheietura mâinii, strângând-o până o făcu să lase pumnalul. Căzură încleștați în iarbă, unde lupta continuă. Tânăra se zbătea, strigând, sub trupul războinicului și strângea genunchii, rezistând încercărilor lui de a-i desface picioarele. în sfârșit, Rutger o pălmui cu putere, iar ea, sfârșită, gâfâind, scoase ultimul țipăt de disperare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
armură. Din mulțime se ridicară atunci strigăte de oroare și stupefacție, cărora le urmă o tăcere de gheață. în vreme ce armele sale se prăvăleau pe caldarâm cu un zgomot asurzitor, burgundul făcu un pas înapoi, pe urmă încă unul, cu mâinile încleștate pe gâtul străpuns, din care sângele țâșnea spumegând. Se opri, se clătină, apoi căzu în genunchi și rămase așa pentru câteva secunde, cu privirea stupefiată, deodată pierdută, și scoțând un horcăit oribil, gâlgâitor; în sfârșit, ochii îi deveniră sticloși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
porni să se rostogolească și să se zbată, scrâșnind din dinți, azvârlind din picioare și mârâind ca un câine turbat. Stupefiați de zvârcolirile lui, hunii din jur se traseră îndărăt, fixându-l cu teamă și scârbă, în vreme ce Simplicius, cu degetele încleștate pe imaginea sfântă, rostea, cu glas scăzut, o rugăciune înfrigurată. Chiar și Khaba, care încă strângea sabia în mână, se dădu un pas înapoi și la fel făcu și Balamber. Acesta îl fixa stăruitor pe Inisius, care, cu toate încercările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai mult de treizeci de pași. Sunt aici! Sunt în grădină! Mă urmăresc! strigă răvășită. Cu o circumspecție care ei îi păru absurdă, soldatul îi vorbi într-un murmur confuz, pe care cu greu reuși să-l deslușească: — Câți sunt? încleștându-și brațele, ea continua să strige prostește: — Doi. Vin aici! Au ucis-o pe Flavia și... Soldatul încuviință energic, dar îi puse o mână pe gură. — Du-te de aici, domina. Dar scoate-ți sandalele și caută să nu faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu săbii, buzdugane și sulițe, imitați de mulți alții, care, rămași mai dinainte fără cai, se întorseseră în prima linie pentru acel ultim asalt. îmbătați de masacru, combatanții nu mai căutau deloc să se ferească de loviturile dușmanilor, ci se încleștau în feroce înfruntări corp la corp și nu șovăiau să lupte cu mâinile goale atunci când își pierdeau armele, cu atât mai mult cu cât învălmășeala era atât de mare, încât nu se puteau desprinde din lupta aceea sălbatică. Deși supuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un impuls misterios și neașteptat mă făcu să o lovesc involuntar. Recipientul căzu și se sparse. În sfârșit, mi-am închis ochii strâns. Mi se păru că doica se sculase pentru a veni la mine și că mă privea. Îmi încleștam pumnii sub cuvertură. Dar nu se întâmplă nimic extraordinar. În sfârșit, pe jumătate ațipit, am auzit scârțâitul ușii dinspre stradă, pașii doicii care, târându-și sandalele, se ducea să ia pâine și brânză. Apoi răsună vocea îndepărtată a unui negustor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și plată pe sub pod, apoi trecând pe lângă zidul unei case impozante și mai departe, pe lângă corpurile de clădire aparținând fabricii. Balustrada podului era atât de înghețată, încât mănușile mele se lipeau de ea din cauza căldurii palmelor, și când mi-am încleștat degetele de bara de fier ca să-mi desprind mănușile de lână cu un deget, am zărit plăcile de gheață împinse sub mine spre mal. Se stivuiau singure, cu marginile și vârfurile ridicate în sus, se stratificau unele peste altele, alcătuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Martins. Am privit la ultimă dușcă de whiskey: — V-aș oferi ceva de băut, băieți, numai că nu vreau să fiu nevoit să arunc paharele după aia, le-am zis și am pus băutura la loc. Martins azvârli țigara și, Încleștându-și pumnii, veni câțiva pași spre mine: — Nenorocitu’ ăsta are o gură mare, cum are un ovreu nasu’ mare, șuieră el. Dietz rămase pe loc, sprijinit de fereastră, dar când se Întoarse cu fața ochii lui aruncau fulgere: — Îmi pierd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
idee de ce s-ar putea ascunde? Cine știe, poate că și ea e moartă. Ochii ei clipiră tremurători, ca o ceașcă pe o farfurioară În vagonul-restaurant al unui tren expres. Deschise și Închise gura și se ridică, ținându-și mâinile Încleștate strâns de o parte și de alta a corpului. — Vă rog, spuse ea, cu ochii Începând să-i Înoate În lacrimi. Fratele se desprinse de lângă ușă și veni să se posteze În fața mea, cam ca un arbitru care intervine ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
acum Îngropat sub povara fricii. El se agață, drăgăstos, de aceeași structură socială pe care o sfidase, ca de o frânghie peste abis. Deși admite deschis că situația sa este condamnată, Bérenger nu se arată destul de puternic pentru eliberare. Se Încleștează de viața pe care o urăște, pentru a evita valul care l-ar arunca Într-o alta, pe care nu o Înțelege.” Curiozitatea și tensiunea clasei creșteau. Adevărata surpriză părea nu atât inversarea unei interpretări deja consacrate, ci rigoarea, paradoxalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
totdeauna. Haide, ce mai stați, dacă nutriți atâta ură fața de mine și de tovarășa Jian Ching. Ce mai pierdeți vremea!? Precum o insectă care se aruncă singură în foc, Tan se ridică și începe să înjure. Rușine! Mao își încleștează dinții. Țigara i se frânge între degete. Când vorbește iar, în glasul lui e o răgușeală ciudată, din gât, de parcă ar vrea să expectoreze. Mie mi-e totuna că ați ales să deveniți reacționari. N-aveți decât să vă transformați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
-mă. Hai să-ți spun povestea vieții mele. Pentru că în câteva minute va fi o cu totul altă poveste. Voi fi numită Demonul cu Oase Albe. Haide, Micuță Lună, desfă lacătul de la gura ta strânsă. Nu e atrăgător când îți încleștezi maxilarele așa. Ești o fată frumoasă. De ce nu mă lași să-ți aranjez sprâncenele? Adu-mi forfecuța. Trebuie să o fac acum ori niciodată. Nu? Ce s-a întâmplat? Nu te mai zgâi la mine ca și cum tocmai ai fi înghițit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Mult timp după ce închisese telefonul nu-și mai simțise degetele, până când se pomenise că-și apăsa obrajii cu ele. Fața îi era amorțită, ca și cum ea ar fi zăcut acolo, în noaptea geroasă de februarie. Mâinile ei, înțepenite și vinete, se încleștaseră pe volan în timp ce luneca printre rezervații. Mai întâi Winnebago, apoi vălurita Omaha. Arborii pitici de pe marginea șoselei neregulate se aplecau sub ciucurii de zăpadă. Intersecția Winnebago, terenurile pe care nativii americani din Nebraska se întâlneau la sărbătoarea Pow Wow, tribunalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
douăzeci de minute o dată, cel puțin după ceasul ei. Dar pentru Karin, asta amenința întotdeauna să se transforme în eternitate. —Ce aștepți de la asta? întrebă ea, încercând să pară detașată. —Nimic! Vreau să mă ajute să nu aștept nimic. Își încleștă mâna pe tivul fustei. —La ce-ți folosește? — Mă transformă mai degrabă... într-un obiect pentru mine însumi. Fără identitate. Se frecă pe obraz și se uită în sus. Mă face mai transparent în interior. Reduce rezistența. Îmi eliberează convingerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ușă, apoi se opri și se așeză. Reportofonul mergea. O parte a minții lui Weber își nota deja acest moment nefiresc. Mark se juca cu galvanometrul. Ochii lui aruncau priviri înfricoșate prin cameră. Ținea firele electrice în mână. Apoi, își încleștă pumnul, de parcă ar fi fost scuturat de un curent electric, și se ridică în picioare. —Ascultă. Chiar acum mi-a venit o idee. Putem încerca o chestie? Poți să...? Mark îi oferi senzorii lui Weber. Weber vru să refuze, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
își nota mișcările ochilor lui Mark, când un strigăt sfâșie încăperea. Părea să nu fie altceva decât unul dintre efectele sonore cutremurătoare ale filmului. Se întoarse și o văzu pe Karin în prag, cu fața în flăcări. Avea mâinile ridicate, încleștate la ceafă. Își smuci coatele. —Animalelor. Ce faceți aici? Bărbații se ridicară cu greu în picioare. Tom Rupp își reveni primul. Ne-am gândit să-i ținem de urât prietenului nostru. Avea nevoie de un pic de distracție. Karin își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cădea peste o celulă străveche; celula se încărca. Un soi de stimul declanșa o cascadă chimică care se imprima în celulă și-i schimba structura, formând o matriță din semnalele care se loveau de ea. După eoni, două celule se încleștau, făcând schimb de semnale, stabilind numărul de stări pe care le puteau imprima. Legătura dintre ele se schimba. Cu fiecare descărcare, celulele se descărcau mai ușor, căci legăturile schimbătoare dintre ele rețineau o urmă din exterior. Câteva zeci de astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și cei mai mulți dintre ei pleacă până de ziua Sfântului Patrick... Ce păsări deștepte, spuse Sylvie. Și mari cunoscătoare ale sărbătorilor. Soțul ei încuviință din cap, cu ochii la ecran. —Toate sunt irlandeze, ha? Soțul ei nu spuse nimic. Ea-și încleștă fălcile și-i mângâie umărul ceva mai apăsat. De Presidents Day, luându-și adio de la toată lumea, Mark începu tratamentul. Doctorul Hayes dublă doza, față de cea din cazul australian: o doză încă prudentă, de zece miligrame în fiecare seară. — Deci ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ca să nu stârnesc praful. Așa e la țară, acolo se stârnește doar praful. În schimb, la oraș se stârnesc tot felul de alte prafuri. Înțelegi? Nu-i nimic dacă nu înțelegi. Mă sprijineam cu brațele întinse, iar mâinile mi le încleștasem de marginile căruței. Legănam picioarele, urmărind cu privirea dungile pantalonilor. Vezi de câte îmi amintesc acum? Strașnică memorie, nu? «După o dungă ca asta se cunoaște un domn elegant», spusese croitorul. Într-un târziu, drumul cu gropi s-a sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
spre mine și îmi spunea să mă duc la culcare. Între timp îl lua în brațe pe Toni ca la wrestling și se opintea cu toată puterea să-l tragă înapoi, însă acela își înhățase nevasta, cu o mână îi încleșta gâtul și cu cealaltă o ținea strâns de braț. Ea încerca să se smulgă, îl călca pe picioare și lovea cu pumnii în burta lui, ca într-un sac de box. Uneori cădeau toți trei peste masă, alteori se împiedicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]