667 matches
-
de nevoie. Din 14 ale lunii [st.n], ziua plecării mele [din Capitală], până la 23 [iulie st.n.], din 327 indivizi atacați la București de holeră, 211 au murit în toiul unor suferințe atât de puternice, încît au fost găsiți încovoiați sau micșorați". La rândul său a confirmat plecarea banului Grigore Brâncoveanu din București 96. Și consulul englez Blutte, refugiat la Vălenii de Munte, raporta ambasadorului britanic de la Constantinopol, lordul Gordon, la 18/30 iulie, grozăviile molimei bântuind cu furie în
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
toamnei îl storc între degete, mustul lui auriu îl degust cu nesaț. în mine se rânduiesc drojdii mai vechi, sub transparența lui de aramă topită. două pumnale ciobite, ochii mi se înfig în departe, în sternul seninului, privirea mi se încovoaie, cu neliniștea ei îl mânjesc. ca apa, seninul se-nchide peste spinii privirii și-i preschimbă-n sidef. nepoftita fiară când nu pot să scriu, ce tulbure pastă îmi gâlgâie în vene, ce păsări de plumb îmi întunecă auzul! când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
Buni, care Îl așteptase fără o scrisoare, fără o vorbă, o jumătate de secol, și acum vedea că el pleacă Înainte ca ei mai aibă vreo șansă să se Întâlnească. Eram tata, un șarpe neiertător Îmi mușca stomacul și mă Încovoiam de durere, zâmbind fericit, din minut În minut avea să vină izbăvirea, revanșa propriilor mele reușite-nereușite. Eram mama, iată rolul meu cel mai ușor, nu-i deloc greu să Îmi Închipui ce i-ar spune mama, pisăloaga Casandră, Musafirului. * Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și într-o după-amiază l-am întâlnit pe stradă pe intendentul de la Muzeul Național. îmbătrânise. Semăna cu bătrâna mea învățătoare atunci când am văzut-o ultima dată. Dar m-a recunoscut imediat, deși eu îi dădusem înapoi tăblița de alamă. Era încovoiat și cu părul alb. Nu, nu numai că îmbătrânise, ci se și apropia de sfârșit. Preț de o clipă mi-a fost puțin rușine pentru vigoarea mea tinerească și pentru spiritul meu de inițiativă, care trebuie să-i fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
luat deoparte pentru o nouă discuție ca de la mamă la fiică. De data asta chiar era vorba de înălțimea mea și de faptul că mergeam așa de cocoșată, că aproape mă frângeam în două. —Stai dreaptă! Hai, nu te mai încovoia ca o salcie peste apă, a spus ea repede. Trage umerii spre spate și ține capul sus! Dumnezeu te-a făcut înaltă. N-are de ce să-ți fie rușine! Bineînțeles, nici ea nu credea o iotă din ceea ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
auziră, dinspre casa vecinului Dimitrie, care era la vreo două sute de metri, glasul gros al dascălului Vasile, îngânat de glăscioare înfrigurate de copii: O, niho, ho O, niho, ho... De după răspântie, se ivi sutana neagră a părintelui Ioan, înalt, dar încovoiat din pricina frigului pătrunzător. După el, pășea apăsat dascălul Vasile, care ducea o traistă mare, pentru a primi pomenile credincioșilor, apoi, în urma lor, alergau trei băieței, clămpănind cizmele prea mari, dar, având în suflete și obraji, flori de mac roșu. Copiii
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
mămica, venea de la birou încărcată cu plase de sfoară și sacoșe din doc; verișoara Lucri trambala mereu, nu înțelegea nimeni de ce, două valize grele între Timișoara și Beiuș; vecinele de pe Ion Vasi, Tantiarsici și Oberneni, se întorceau vinerea de la piață încovoiate de niște coșuri din pai împletit; doamna Türbach și fetele Klein cărau și ele plase de sfoară cu mânere rotunde de lemn, adică țechere sau nețuri, dar uneori le mai atârnau de ghidonul bicicletelor Diamant; Pipoștante, profesoara de pian de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
el nici măcar nu știa dacă își dorește asta cu adevărat sau nu, după toate cele pățite. „La urma urmelor, oare am spart oglinda înspre binele meu? Dacă aș fi putut face altfel și n-am făcut?”, erau întrebările ce-l încovoiau greu, clipă de clipă. Și, de atunci, pe măsură ce timpul trecea - timp ce, pentru fiecare om în parte, are o altă iuțeală -, în sufletul tânărului se cuibărea tot mai dușmănos un sentiment de singurătate, ce lua proporții din ce în ce mai mari, pe măsură ce amintirea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Și așa meditase, plin de ură, de durere și de ambiții proprii, Șerban. Iar aceste gânduri ale sale reuniseră în el toate bolile, insomniile și viciile, de care încă nu se vindecase și care, de mult timp încoace, îl tot încovoiau sub greutatea lor copleșitoare. El se hotărâse în sinea sa, aproape solemn, că își va găsi sau construi calea către ceea ce-și dorea el cu ardoare, adică fericirea, iar asta singur singurel - fără martori, fără ajutoare. Nu dorea alte
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
însângerată, având ca rezultat încetarea după trei zile a luptelor din orașul propriu-zis. Peste tot, robuneltele sforăiau, bâzâiau, șuierau și lucrau sub controlul creierelor electronice. În unsprezece zile, un oraș imens reînvia, nu fără trudă, nu fără ca oamenii să se încovoaie alături de mașini. Rezultatele erau deja colosale. Alimentarea a revenit la normal, majoritatea urmelor bătăliei au dispărut. Și, luciu esențial, teroarea forțelor necunoscute care atacaseră, venind din stele, sistemul solar, slăbea cu fiecare fărâmă de informație venită de pe Venus, cu fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
și printr-o jumătate de vorbă reflectam că ceasul meu întîrzie, că timpul trece fără să ne dăm seama, că aveam presupunerea că cineva ne pândește intrarea. Plângând, Irina întîrzia pe cât putea plecarea. Când se hotăra să se îmbrace, era încovoiată ca la o veste rea. Îmi părea rău, și în stradă nu știam ce să fac ca să-i readuc veselia. Irina nu a fost niciodată convinsă că eu țin la ea. Nu făceam nici un sacrificiu, nu renunțam la nici un spectacol
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ne surâdeau șiret. Prevăzători, ne-am întors din vreme acasă. Noaptea veneau pe fereastra deschisă chiote de petrecere, uneori de la distanțe mari. Dar cele mai mărețe serbări tot natura ni le făcea. O! Superbele plimbări pe munți, printre brazii parfumați! Încovoiați de oboseală, și apoi odihna pe iarba moale, când te simți una cu pămîntul! Și adierea de mătase care tremură pe obraz! Odată ne-am urcat mai mult ca de obicei pe un deal anevoios. În urma mea, Irina nu mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
decât de acele surprize. Atâta mișcare e în jocul lor nestatornic, încît bănuim în orice femeie nouă o excepție. În fața lacrimilor ei grozave ne înduioșăm și credem, noi, cei care nu putem plânge decât anevoie. Iar mai târziu deziluziile ne încovoaie. Cât timp, cum? Nu știm nimic. Aștept să văd. Căci eu însumi mă surprind zilnic sub forme care mă miră. Vor mai veni două dureri teribile. Vestea în sfîrșit: se mărită în ziua de... Și apoi ziua aceea... Și apoi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai grăbim. Ne așezăm la o masă în fața unei cafenele, luăm o bere și câțiva mititei, iar un țigan spintecă aerul cu o melodie tărăgănată. Cântecul lui, cu toate că e fals, căzând peste sufletele noastre în veșnică emoție, în timp ce cerul se încovoaie miraculos cu stelele strălucitoare, pare plin de nostalgie. Obosiți, spunem numai câte o vorbă, tot despre bolnavă, și suntem cu toții (Roza ne întovărășește până la colțul de unde drumul o pornește spre cîmpie) pioși, ca într-o biserică. După ce ne luăm rămas
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
parte din Vechiul Ordin Antediluvian al Bizonilor. Sunt bărbați serioși, vânând orice ocazie importantă. Paradele anuale de Ziua Rememorării i-au deprins să se țină drepți; pe de altă parte, însă, decenii de invidie și resentimente au reușit să le încovoaie umerii. Iar consumul masiv de bere Lamot în anii din urmă a desenat o rețea de capilare sparte pe fețele lor - fețe dezaprobatoare, adesea rigide ca un pumn încleștat. De multe ori, crezi despre acești oameni că sunt Proprietarii înșiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
încât Cioran căzu pe jos. - Nuuuuuu!!! Oprește-te!! - Vrei să mă opresc? Ți-am spus. Treci absolut totul pe numele meu. Nu glumesc. Nu vrei, îz’ halesc pula. Clar? Cerul se prăbuși peste bietul Cioran. Se vedea, umerii i se încovoiaseră, privirea îi era cu mult mai apăsată decât fusese vreodată, pentru că, pentru Dumnezeu, la orice ar fi renunțat, numai la pulă nu. Într-un târziu, se ridică. Se decisese. - Haide, rosti el autoritar. Cinci minute mai târziu înaintau amândoi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
iată acum ușa închizându-se singură în urma mea, făcându-mă captiv în camera aceasta fără început și fără sfârșit, la placul acestuia, spre care nu îndrăznesc nici în cea mai aprinsă imaginație a mea să-mi întorc privirea. Răsuflu greu, încovoiat de genunchi și plecat într-un colț mizerabil și împuțit, covârșit de prezența străină care încearcă să mă strivească. Sunt singur cu demonul, la bunul plac al voinței sale, iar răsuflarea hidoasă pe care o emană măruntaiele sale nevăzute n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu va zmulge,prin lupta, una, de la vreun cavaler vestit. Rinaldo o porni apoi către pădurea Ardenilor, faimoasă pentru nenumaratele fapte de arme ce se petrecuseră în ea. De la primii pași făcuți în această pădure , el a întâlnit un bătân încovoiat sub povara anilor, care de cum l-a vazut i-a spus ,cu spaimă,că ținutul era cutreierat de un cal sălbatic, cu neputință de îmblânzit, care zdrobea și răsturna tot ce-i ieșea în cale. A-l ataca, a adăugat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
în nici un caz lucrul cel mai fericit pentru igiena mea personală. Mi-am ridicat mâna - doar ca să-l avertizez, nu mai mult - dar Shadow s-a retras târându-se și s-a rostogolit pe spate, cu capul întors și picioarele încovoiate într-o expresie de implorare și spaimă. Atunci am înțeles că lui Shadow îi fusese frică de cineva care îi semăna, cineva mare, încordat și alb. Am îngenuncheat și l-am mângâiat pe pântecul fierbinte. Adulmecă tot ce vrei, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
copilului ce demontează păpușile”. Dincolo de caracterul „fantastic” al „basmelor moderne”, Perpessicius sugerează și existența unei dimensiuni psihologice a textelor, vizibile în „nefericirea ce de atîtea ori străbate, cînd toate încercările de a reconstitui viața factice a păpușilor rămîn zadarnice”: „Marionete încovoiate sub greutatea unor destine peste puterile lor, Ismail, Turnavitu, Grummer, Algazy, Gayk și Cotadi, protagoniștii micului teatru de păpuși al lui Urmuz amuză și întristează în același timp: sub travestiul lor amuzant se schițează o existență înrudită cu a noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prezentă pe camaradul său, constatând că socrul surorii sale, pe care nu-l mai văzuse de câțiva ani, nu se schimbase aproape deloc. Bărbat cu părul albit complet, ajuns la vârsta de șaizeci de ani, Titi Vlădăreanu nu se lăsase încovoiat de grelele încercări la care îl supusese soarta. Mai întâi de la alții, apoi chiar din gura lui, Fănel Trifu aflase cum refuzase el, în lagărul de la Oranski, să se înroleze în divizia "Tudor Vladimirescu" de tristă amintire, apoi cum fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nesfârșita, cântecul duios al mamei, vorba înțeleaptă a bunicii, apoi se amestecă totul cu zâmbetul tău cristalin! Ianculescu Raluca-Eden, clasa a VI-a Școala Gimnazială Nr.1 Albeni Alba profesor coordonator Pânișoară Elena-Ștefania Oglinda... Părul încărunțit ce mai încarcă umerii încovoiați de timpul alb nu este o dovada certă a faptului că sufletul meu înăsprit de anii vieții încă mai ascunde niște zâmbete de copil. Oricând m-ai întreba ce-a însemnat copilăria pentru mine, n-as ști ați răspunde... printr-
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
meu spre facultate, apoi cu pași atât de siguri, calculați porneam la drum. Parcă și oamenii din jur erau prea joviali erau oare doar măști? Sau eu îmi imaginam totul feeric? Ziua părea albă, luminoasă ca un portativ ce se încovoia duios atunci când pulsa vântul, stolurile păsărilor aruncându-se febril pe el întocmai ca notele. Călduțul aer promitea o vijelie. Să fi fost oare acel calm dinaintea furtunii? Nu era o problemă pentru mine! Mereu aveam o umbrelă, dar atunci n-
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-i așa? - Mda, nu e rău, zise ea cu rea-credință. Ia-o Înainte, te urmez... O porni, cu Marie pe urmele lui, printr-un culoar Îngust care se lărgea devenind un loc de trecere destul de Înalt ca să poată Înainta abia Încovoindu-se. În mod vizibil, nu era ceva recent, pereții din granit grosolan cioplit păreau că Înfruntaseră timpul, aerul era Închis, dar perfect respirabil. Merseră timp de cîteva minute care li se părură foarte lungi. Lucas Își număra pașii, calculînd. - Opt sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui George Harrison îmi stăruie încă în minte ca o deșartă speranță. "I look at you all see the love there that's sleeping." Golul nu este altceva decât alternativa sau urmarea unui preaplin. Când nu mai poți ține preaplinul, încovoiat sub greutatea lui, îl schimbi pe gol și golul începe să te conțină. E mult prea târziu când realizezi ce eroare ai făcut, tu crezi că te-ai eliberat, dar nu există încărcătură mai grea decât golul. Golul este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]