713 matches
-
cel mai mic, spuse superiorul, care nu pricepuse ironia. Ministrul scoase caseta din aparat și Începu să desfășoare banda. Când termină, o strânse Într-o scrumieră mare de cristal și apropie de ea flacăra unei brichete. Banda Începu să se Încrețească, să se chircească și, În mai puțin de un minut, era transformată Într-un ghemotoc Înnegrit, casant și inform. Și ei trebuie să fi Înregistrat dialogul cu directorul de serviciu, spuse superiorul, Nu contează, oricine putea simula o conversație prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
-i lăsa la vedere partea de sus a sânilor mari, precum cocoașele gemene ale unui monstru marin roz; avea papuci asortați și ținea între degete o țigară neaprinsă. Câinele stătea apatic lângă călcâiele ei cu plasturi pentru bătături, cu nasul încrețit de mirosul pătrunzător de lavandă englezească pe care-l lăsa în urmă, ca pe un bătrân boa cu pene, corpul lui Frau Lange. Vocea ei era chiar mai masculină decât mi-o aminteam: — Spune-mi că Reinhard nu are nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
o văd pentru prima oară, ca și cum corpul acela sub halat nu fusese niciodată al meu. Știa să pună masa, aranja tacâmurile și șervețelele cu o grijă deosebită. Puse o lumânare în mijlocul mesei. Se opri în fața mea, încruntă o sprânceană, își încreți nasul și-și arătă dinții superiori ca un rozător. — Nu prea fierte? chițcăi. — Nu prea fierte. Am încrețit și eu nasul să o imit și mi-am dat seama cât de puțin mobil era, în comparație cu al ei. A râs, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
masa, aranja tacâmurile și șervețelele cu o grijă deosebită. Puse o lumânare în mijlocul mesei. Se opri în fața mea, încruntă o sprânceană, își încreți nasul și-și arătă dinții superiori ca un rozător. — Nu prea fierte? chițcăi. — Nu prea fierte. Am încrețit și eu nasul să o imit și mi-am dat seama cât de puțin mobil era, în comparație cu al ei. A râs, am râs împreună. Nu era numai veselă, era ceva mai mult, era fericită. — În sfârșit. Și ieși cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
niște omizi. Am zâmbit, mi-am făcut de lucru cu pardesiul. Stăteai întinsă pe pat, cu ochii tăi negri, mari, cu fața alungită de pisicuță slabă. Mă apropii și mă aplec lângă tine. — Angela... Zâmbești ușor, pielea palidă ți se încrețește. — Ciao, tati. Aș vrea să-ți spun ceva, dar nu-mi vine nimic. În momentul acesta ești numai a mamei tale, eu sunt un musafir stângaci, din aceia care răstoarnă paharele. Îți ții mâinile pe burtă, picioarele îndoite, nemișcate. Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
totdeauna. Razele de lună îi luminau chipul care apărea crispat, uimit, ca și cum în pragul somnului ar fi luat cu sine o incertitudine. Nu m-am întrebat care. Dar am zâmbit pe întuneric și am simțit cum pielea obrazului mi se încrețește la contactul cu cearșaful, gândindu-mă cât de mult îmi plăcea s-o spionez. Eram fericit, nu ne dăm niciodată seama că suntem, Angela, și m-am întrebat de ce asimilarea unui sentiment atât de binevoitor ne găsește întodeauna nepregătiți, rătăciți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cinci ani prefera să poarte chiloții ei și pe tine te deranjează cuvântul pe care l-a folosit? — Vreau doar să spun că e cam grosolan. Femeilor nu le place deloc cuvântul ăsta. Chiloți. Zi și tu — chiloți. Mi se încrețește pielea pe mine. — Adriana! Purta lenjeria ei intimă! — Știu, crede-mă, am auzit-o. Ziceam și eu — așa, ca o paranteză, pardon — că pe viitor nu cred că ar trebui să mai folosim cuvântul ăsta. Chiloți. Îh! Nu-ți sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
plăcea să fie femeia-bărbat — atunci ce rost avea? Și-apoi, chiar avea nevoie de o astfel de expunere? Publicitatea era una, dar expunerea pe web, cu toate siturile alea de prost gust și tot felul de obsedați...bleac! I se încrețea pielea numai când se gândea. Era timpul să pună capăt acestei aiureli odată pentru totdeauna. — Oh, nu? Ce păcat, zise ea cu ipocrizie. Îți mulțumesc că m-ai sunat să— — Adriana! Taci odată din gură și ascultă. Este adevărat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
deja de o jumătate de oră, când moțăind, când citind, sub jetul plăcut de apa caldă pe care o lăsa să curgă la interval de câteva minute ca să mai împrospăteze apa din cadă. Nu-i păsa că mâinile i se încrețiseră, că pe frunte începuseră să i se scurgă șiroaie de transpirație sau că era de-a dreptul iresponsabilă față de mediului înconjurător. Ce mai contau toate astea când putea să stea întinsă acolo în prima zi din Anul Nou, după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
TE CULCI, CA SĂ POȚI SĂ MĂ ÎNLOCUIEȘTI LA ORA OPT. FĂ-ȚI INSTILAȚII ÎNAINTE DE CULCARE. Doamna Rieux s-a ridicat, și-a aranjat andrelele și a înaintat spre pat. Tarrou își ținea acum, de câtăva vreme, ochii închiși. Sudoarea îi încrețise părul pe fruntea osoasă. Doamna Rieux suspină și bolnavul deschide ochii. El vede chipul blând aplecat asupra lui și, sub valurile mișcătoare ale febrei, zâmbetul tenace apare încă o dată. Dar ochii i s-au închis numaidecât. Rămas singur, Rieux se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vârsta ta de acum. Atunci mi s-au consumat: mintea deschisă, imaginativă și proaspătă, un corp atrăgător, tânăr și elastic, un chip plăcut, cu zâmbet câteodată fermecător. Am fost degeaba a full time woman. Mă gârboveam de rușine, mi se încrețea pielea de frig și de silă, îmi miroseau mâinile a săpun Cheia, spălam bucăți de tricouri rupte că era criză de vată, părul meu lung, viguros și strălucitor se îmbâcsea de ou combinat cu șamponul clisos Farmec, fabrica Miraj. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu lanț de aur în talie îmi trage un scaun în mijlocul camerei. — Bună ! Ridică privirea, cu țigara în mână și îmi dau seama că are spre șaizeci de ani. Samantha ! Am auzit atâtea despre tine ! Are vocea aspră și gura încrețită de la fumat la greu, iar machiajul pare că îi e lipit de piele. Arată exact cum o să arate Trish peste cincisprezece ani. Se apropie, se uită cu atenție la părul meu și se strâmbă. — Ce-i asta ? Ai vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
rog, Doamne, fă să nu fie ce cred eu că e. — Domnule Geiger, încep iute, e foarte amabil din partea dumneavoastră, dar... — Nici un dar ! mă întrerupe cu mâna ridicată. Într-o zi ai să-mi mulțumești ! Despre ce vorbiți ? Melissa își încrețește curioasă năsucul. — Samantha o să se reapuce de școală ! Cu un gest înflorit al mâinii, Eddie extrage din pungă două cărți. Amândouă sunt viu colorate, cu litere mari țipătoare și ilustrații. Observ cuvintele „Matematică”, „Engleză” și „Educația adulților”. Deschide una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să alegem păpușile. Cipriano Algor nu este un bărbat care să râdă mult și chiar zâmbetul deschis e rar pe buzele lui, cel mult i se observă în ochi o scurtă strălucire care deodată își schimbă locul, iar uneori își încrețește buzele ca și cum ar trebui să zâmbească ca să se oprească din zâmbit. Cipriano Algor nu e un bărbat care să râdă mult, dar acum s-a văzut că-și păstrase râsul pentru astăzi. Haide atunci, spuse, eu aleg unul, tu alegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ăsta? Hei, Suze! strig. David Barrow ăsta ți‑a spus cine e? — Nu, zice Suze, apărând în hol. A zis doar că să‑l suni. — Am înțeles. Mă uit din nou la mesaj. Dar cum părea după voce? Suze își încrețește puțin nasul. — Cum să‑ți zic. Destul de stilat. Destul de... curtenitor. Formez numărul, intrigată. David Barrow. Mi se pare aproape familiar. Poate e producător de film sau așa ceva! — David Barrow, îi aud vocea - și Suze are dreptate, e un tip stilat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de persoane de la firma de aprovizionare și de chelnerițe, și mă îndrept direct spre cort. Deja zâmbesc fericită la gândul de a‑l vedea, și de a‑i povesti momentul ăla îngrozitor din biserică și de a‑i vedea chipul încrețit de râs... Dar cortul e gol. Complet gol. Rămân acolo, șocată, preț de câteva clipe, apoi ies repede și mă îndrept spre casa părinților mei. Pentru că poate Luke s‑a dus acolo, mă gândesc. Poate nu a înțeles exact ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
etajul șapte, chiar lângă... — Se poate, spune cu un surâs. Dar mă gândesc și la alte variante... — Sau cea de la Dolce & Gabanna, de la etajul trei, adaug. M‑am uitat mai devreme la ea. Sau cele de la DKNY. — DNKY? zice Erin, încrețindu‑și fruntea. Nu cred că... — Sunt noi, îi spun. Cred că au venit ieri. Sunt atât de drăguțe. Ar trebui să le vedeți! Mă întorc și mă uit atent la îmbrăcămintea ei. Știți ceva? Fusta mov de la DKNY ar arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
uit la ea, apoi îmi mut privirea. — La ce te uiți? spune, în clipa în care apare o reclamă la Cola light. — Mă uit la Cafeaua de dimineață, îi răspund. Acuma vine rubrica de sfaturi financiare. — Ce? Chipul i se încrețește de iritare. Bex, dă pe altceva. Vrea să ia telecomanda, dar eu o înșfac înaintea ei. Nu! zic, uitându‑mă fix la ecran. Vreau s‑o văd. Muzica familiară de la Cafeaua de dimineață izbucnește zgomotos dinspre ecran, în clipa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ți s-a întâmplat? ― Nu. Absolut nimic. ― Care-i ultimul lucru de care-ți amintești? ― Nu știu. ― Erai cu mine și cu Dallas pe o planetă străină. În explorare, interveni Lambert. Ce s-a mai întâmplat? Fruntea lui Kane se încreți, în căutarea firului prin ceața amneziei. Fragmente de amintiri rămâneau departe, prea departe. ― Era... da, asta e... un coșmar oribil în care mă simțeam... Unde suntem acum? Tot pe planetă? ― Nu. Am plăcerea de a te anunța, zise Ripley scuturând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de stufăriș, cu apa Înverzită somnoros și mirosind a plantă putredă. O barcă singură cu un pescar se tîrăște În marginea stufărișului; Încolo, Între pereții săi vegetali, lacul pare incinta unui templu ruinat. VÎntul sună uscat printre trestii, dar nu Încrețește apa deloc, contribuind la această atmosferă de realitate saturată de timp. Nuferi ușor tumefiați de căldură Încurcă barca; În apă umbrele se văd alungite ca siluetele din pînzele lui El Greco. Printre sălcii, o plantă agățătoare sălbăticită, cu flori albe, Înăbușe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
dădeam seama că nici procurorul nu știa ce trebuie să dorească mai mult. Să eșuez eu, ca să scape el de o datorie penibilă? Nu, firește, nu putea să dorească așa ceva. Și apoi amîndoi făceam ceea ce era necesar. Un vînt subțire Încrețește acum suprafața mării. Lumina filtrată prin nori capătă o paloare ciudată. Urmăresc aceste detalii cu gîndul că orice claritate presupune o suferință cu care a fost plătită. Dar această logică Îmi Întinde o capcană. Nu mă absolv astfel de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
vămuiască. Să poată el și alți câțiva supraviețui... Scosese mâinile de sub cearșaf. Le întinsese, paralel, ca o relaxare. Mâini mici, palide, puerile. Insomnia unei nopți bolnave, implorând leacul. Privirea verde, adâncindu-se, flămândă, tot mai întunecată, implorând leacul. Cearșaful se încreți, ca și gura îndurerată, uscată de așteptare. Ghemul de pânză fu zvârlit, înlănțuirea gemu, dăruire și plâns. Într-un târziu, noaptea își regăsi vocea. Arsă, tulbure. E un exemplar instruit precoce în strategii sordide, acest semen al nostru! Răul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
potrivit evadării. Se cerea, însă, răbdare, curiozitate, modestie, professore. Modestia dialogului și a primejdiilor sale, professore. Nu te-ai fi plictisit în sincopele și capcanele sale. Ai fi aflat că începutul unei noi zile poate readuce același chip de ghips încrețit în fereastra zorilor: Orest Popescu. Fantoma care te așteaptă, cuminte, la fiecare alt gong al calendarului, să-ți amintească subterana în care mișuni. Timpul macerează obsesiile, știi bine, professore. Până și tovarășul Orest Popescu obosește, sub atotputernicia timpului: pasiunea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Cum trec anii, oftă mai apoi, ducându-se spre pat. Netezi cuvertura vărgată și se așeză tolănit între două perine. Trec anii ăștia ca nebunii peste noi, dar trece și peste istorie. Oftă, copleșit de povara timpului care, după cum își încrețise fruntea, puteai crede că, chiar în acele clipe, trecea în marș, forțat și peste el. El, Goncea, fiind convins că este, dacă nu chiar istoria în persoană, cel puțin un important mesager al ei. - Adică, oftă din nou Goncea, vroiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui răzbăteau printre strama norilor molcome, rățlețe, biruite. O mână nevăzută le răsfirase rare, împrăștiate peste pietrele debarcaderului, peste șlepul părăsit, ancorat în dreptul fostei mori de piatră, peste anafoarele încrețind Dunărea în mari bulboane, răsucind apa în largi cercuri, un fel de răsfăț al plictisului de a curge leneșe în neștire. Se întindeau apoi razele peste malul celălalt, tot printre scame de nori, înroșind lutul, târându-se printre bozii, oțetari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]