2,617 matches
-
surâs de adolescent, timid, neconfesiv. Prezență masivă și iradiantă impunâd insesizabil. Cine are norocul să stea câteva ore în preajma lui Aurel Stroe poate contempla cu ochiul liber seriozitatea și măreția unui artist autentic, conștiință care fărâmă limita trecătoare a secundei încremenind-o în memorie și în același timp declanșand-o într-o proiecție ulterioară viitorului apropiat. În fine, cuvintele sunt de prisos ca și fotografiile de epocă. II. Ascultând „Concertul pentru clarinet și orchestră ’’ în interpretarea de excepție a lui Octav Aurelian
Aurel Stroe pe „Calea Lactee“, scrisă pentru el de Nichita Stănescu – pagini de jurnal prezentate de Ana Trestieni – by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5406_a_6731]
-
altitudine... Măreția artistului, frumusețea gândirii, „conștiință care fărâmă limita trecătoare a secundei” sunt aspecte care ne-au mișcat pe noi toți cei care am avut privilegiul de a-l cunoaște pe Aurel Stroe. Intransigența gândirii sale nu era o crispare încremenită în proiect. Nici nu putea fi astfel. Era rezultatul unei deveniri inexorabile a unui proces creativ, complex, manifest la nivel ideatic, la nivel conceptual, la nivel muzical artistic. Nu este de mirare faptul că Nichita face referire la două opere
Aurel Stroe pe „Calea Lactee“, scrisă pentru el de Nichita Stănescu – pagini de jurnal prezentate de Ana Trestieni – by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5406_a_6731]
-
pat, ședea tolănită o păpușă uriașă, cu picioarele desfăcute. Stephen a încercat să-și îndemne limba să vorbească, dorind să pară degajat, în timp ce o privea cum își descheie rochia și îi urmărea mișcările ferme, deliberate, ale capului parfumat. A rămas încremenit în mijlocul camerei până a venit ea și l-a îmbrățișat vioaie, dar cu seriozitate. Brațele ei rotunde îl încolăceau cu putere și el, văzându-i chipul înălțat spre fața lui, cu calmă seriozitate și simțindu-i calma răsuflare care-i
Portret al artistului la tinerețe () [Corola-journal/Journalistic/5190_a_6515]
-
niște ani, în momentul în care l-a lăsat și finalul. Al unei schimbări de macaz care lui nu-i este la îndemână. Aparenta versatilitate a tipurilor din Momente și schițe e înșelătoare. Ei sunt nu doar identici, ci și încremeniți în proiect. Nu au alternative, sau nu le văd, și-atunci nu au cum să se schimbe, altfel decât din vorbe. Și nu pentru multă vreme. O spectaculoasă întrupare din cuvinte e cea a lui Costică Panaite, din Cam târziu
Identitate... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5214_a_6539]
-
miezul lui. Este celest în Luceafărul. Hyperion zboară în labirintul cosmic în centrul căruia tronează Dumnezeu. Acestui labirint i se schițează detalii sumare: a norilor schele (Mortua est), " Colo un nor se-nalță sfânt și sur,/ Se-ncheagă, se formează-ncremenește,/ Devine-un templu grec" (Miradoniz). Insula lui Euthanasius, dar și piramida faraonului Tla sunt modelele geometrizate: sub piramidă se întinde un lac; în mijlocul lacului crește o insulă pe care Tla va pune piciorul, trecând pe un "dig" de pietriș; în mijlocul
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
decît doctorul Constantin Dimoftache, al cărui pseudonim literar, aveam să aflu mai tîrziu, era chiar C. D. Zeletin. În comparație cu profesorul (al cărui nume nu contează), Zeletin părea un exemplar descins din încăperile palatelor renascentiste, cu un aplomb spiritual care te încremenea prin deschidere și te uluia prin diversitate. Aducea cu un encicloped bizar acoperind cele mai felurite tărîmuri, un fel de hibrid de rasă în a cărui ființă se încrucișau, cu aceeași intensitate, două pasiuni la fel de puternice și la fel de sofisticate: medicina
Picături savante by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6513_a_7838]
-
ei își săvârșeau nelegiuitele fapte, au și șansa, simetrică, a mântuirii. Un soroc de moarte și de iertare îi vizitează, copilărindu-i: „În ochii-i deschiși, o lumină,/ A satului unde-i născut,/ A câmpului unde iezii-a păscut,/ A încremenit acolo străină." (Ion Ion). Priveliștea păduchilor morți, paraziții parazitului, rupți de sursa câștigului ușor, spulberă tandrețea unei păreri de rău. De altfel, e, în Flori de mucigai, o rețetă, a iertării luate înapoi. Amintirea păcatului e pururea de față, iar
Versuri de leac by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6531_a_7856]
-
fotografiile făcute în pereche sînt izbitoare sub unghi fizionomic: Mihail, fosta vedetă a tineretului liberal, arată stins și dezabuzat, covîrșit de tristețea și de amărăciunea neputinței de a fi schimbat ceva în țară. Chipul îi aduce cu o efigie deprimată, încremenită sub crusta unei îngîndurări opace și întunecate. În aceeași fotografie Nicolae arată tonic și vulturesc, cu o ascuțime a mimicii și cu o fermitate a privirii care contrastează dureros cu moliciunea vlăguită, aproape senilă, a fratelui. Unul doborît de bătrînețe
Cruciatul și crucificatul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6574_a_7899]
-
văzut episodul ăsta, dar tot te impresionează. - Puștiul aci de față zice să s-ar putea să nu se mai întoarcă în Kent, le anunță Harry. Janice, care dădea să plece spre bucătărie să-și toarne o dușcă de Campari, încremenește în picioare. Din cauza arșiței, nu poartă decât cămășuța de noapte scurtă și transparentă peste chiloței. - Știai asta, Harry, spune ea. Chiloței roșii, observă el, care prin țesătură par roz-pal. Pe vârful caniculei de săptămâna trecută și-a tuns părul la
JOHN UPDIKE - Rabbit bogat (fragment) by George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/6583_a_7908]
-
a întrebat ce vrem să ne cumpere - era un om de o generozitate extraordinară. În timp ce vânzătoarea împacheta delicatesele, Nea Jebe a luat un cozonăcel și l-a băgat în buzunar, fără să-l mai plătească. Eu și Ileana am cam încremenit. Ajunși în stradă, ne uitam în dreapta și-n stânga, iar Ileana i-a spus „Ce faci, domne? Ai înnebunit cu totul? Vrei să ne aresteze ăștia și să ne ducă la Miliție?". Impasibil și mestecând o bucățică de cozonăcel Nea
Dorin Tudoran - Prietenii mei, scriitori by Gellu Dorian () [Corola-journal/Journalistic/6452_a_7777]
-
însemnare Azi m-am întâlnit cu Lidia. Am mâncat împreună într-un bistro din centru. Mi-a mărturisit că-i plac deopotrivă femeile și bărbații. Apoi, în treacăt, spunându-mi că sunt o persoană tulburătoare, și-a oferit serviciile. Am încremenit. Nu mă așteptam la așa ceva. Abia acasă, în timp ce făceam baie, am încercat să-mi imaginez cum ar fi ca noi două... Am dat frâu liber fanteziilor. Nu m-am decis încă. Întunecat la față și sumbru, Hugo se ridică din
Böszörményi Zoltán - Trupul molatic al nopții by Ildikó Gábos-Foarță () [Corola-journal/Journalistic/6101_a_7426]
-
pe ultimul rând de scaune. „Bună ziua, domnule Manolescu!, mi-a zis fata. Doriți un ziar, ceva?" N-apuc să răspund că-mi vreau porția de mâncare și-l aud pe băiat: „N-avem România literară, doar Jurnalul național de ieri". Încremenesc: de văzut, nu m-au văzut, chiar dacă mă cunoșteau, și, încă, destul de bine. Așa că spun resemnat: „Nici măcar... n-aveți?" și rostesc numele cotidianului preferat al lui M., șoferul meu de la Uniune, pe care îl citesc de obicei în mașină, și
De ce n-am un jurnal secret by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6417_a_7742]
-
semințe—/ Încă mai crezi că ultima răsplată/ A strigătului tău ar fi ecoul,/ Imaginând cum dealuri după dealuri/ Ar sta, în lutul lor să-l mai repete—/ Credeai că poți opri din destrămare/ Ceea ce-i dat să fie-a destrămării,/ Încremenind o lume-n veșnicie,/ Uitând măsura clipei și-a secundei—/ Și dac-ai vrea în schimb să afli prețul/ Pe alt cântar al amăgirii tale,/ Ar fi aceeași mână de cenușă/ Pe care-ar fi s-o-mprăștii peste toate
Ardeleanul definitiv by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6322_a_7647]
-
enunțată într-o notă a prefeței lui Mircea Martin: „Un motiv de mirare și chiar de perplexitate este pentru mine faptul că istoriile literare apărute după 1990, într-un climat nou, favorizant pentru deschiderea perspectivelor și a situărilor valorice, rămîn încremenite în judecăți vechi asupra poeziei lui Fundoianu”. Receptarea critică interbelică a fost marcată negativ de radicalismul în răspăr al pozițiilor scriitorului, în frunte cu prefața „blasfemiatoare” la Imagini și cărți din Franța, ca și de expatrierea din 1923 (deși aparentul
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
rostirea simplă și grăbită a unui cuvânt există un zvon etimologic care poate adânci sensurile și înmulți valențele (cuvânt extrem de frecvent în cele două volume) comunicării. Fântâneru duce, însă, lucrurile atât de departe, încât înțelegerea nu mai e posibilă, cuvintele încremenesc, se anchilozează. În urmărirea halucinată a „spiritului numelui uitat”, scandează pe loc, înșurubat în sine, vorbe precum mărire, intrare, laudă, înviere, dreptate, incapabil să le adauge vreun determinant. Recursul la metafizica vocii (concept descris de Corrado Bologna în Flatus vocis
Un nume uitat by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4689_a_6014]
-
mâncare la el. Peste câteva zile se întâmpla un lucru minor - uitam să pun ceainicul pe raft sau îmi lăsam șosetele pe jos -, iar ea exploda. Forța și volumul furiei ei mă șocau, iar singura mea reacție posibilă era să încremenesc și să mă cufund în tăcere până când primul val trecea, iar Lotte începea să se retragă în ea însăși. În acea clipă se producea o pauză, exista o deschidere. O clipă mai devreme un gest menit s-o calmeze și
Marea casă by Carmen Toa () [Corola-journal/Journalistic/4697_a_6022]
-
nu se întâmplă nimic, un fel de anticameră a morții. În acest loc uitat de lume își spune Julián Ríos poveștile de dragoste, război și răzbunare. (Prezentarea editurii) -Delia! strigă aplecat spre golul întunecat al scării. Rămase nemișcat câteva secunde, încremenit de uimire și spaimă. Își strigă din nou sora: „Delia”. Nu primi răspuns, în afara ecoului propriei voci răsfrânte de pereții holului. Se agăță de balustradă, cu capul înclinat spre golul obscur al scării, cu părul căzut în ochii holbați, încercând
JULIÁN RÍOS - Cortegiul umbrelor () [Corola-journal/Journalistic/4411_a_5736]
-
cartea”!). Și poate cel mai grav efect al televiziunii expansioniste fără preget este acela că ea împiedică evoluția conștiinței umane pe scara ei normală, cea care se corelează cu dezvoltarea biologică: „Televiziunile cresc un video-copil fără șansa maturizării, adultul rămîne încremenit pe viață la mintea copiilor”. Iată ce poate face o tehnocrație cu atribute totalitare (avem aici în vedere și abuzul de laptop, devenit, în paralel cu hipnoza exercitată de micul ecran, un factor primejdios), împingîndu-i pe copii și pe adolescenți
Un telesceptic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4372_a_5697]
-
sigură că nu pierduse din ochi o singură clipă acel colț de stradă de când se întorseseră la locul lor obișnuit, așteptând apariția mea cu comoara de parcă în mintea lui s-ar fi derulat în tot acel timp fazele venirii mele, încremenit în încordare. S-a desprins pentru prima dată de maică-sa și a alergat în întâmpinarea mea, deși ea îl chemase înapoi: «Nu, Emil, nu! Vino-ncoa’!». Sărea în jurul meu ca un cățel.” Luisa a rămas puțin pe gânduri amintindu
Javier Marías - Chipul tău, mîine. Dans și vis () [Corola-journal/Journalistic/5747_a_7072]
-
la Paris care asista din simplă curiozitate la execuțiile cu ghilotina. Cortázar l-a descris astfel, de parcă ar fi făcut-o în fața unei oglinzi: „Avea o expresie distantă și în același timp ciudat de rigidă, fața cuiva care a rămas încremenit într-un moment din visul său și nu se încumetă să facă pasul care îl va reda stării de veghe”. Personajul lui umbla înfășurat într-o pelerină neagră și lungă, precum mantaua lui Cortázar însuși când l-am văzut prima
Gabriel García Márquez - N-am venit să țin un discurs () [Corola-journal/Journalistic/5528_a_6853]
-
totul și văd totul. Știind, ei tac, păstrează pentru sine cele văzute. Absorb ceea ce au văzut, ferecă ce au aflat. Ploaia spală ceea ce ei au recunoscut, de parcă nimic nu s-ar fi văzut vreodată. Zăpada acoperă cele descoperite, învelindu-le, încremenindu-le în frig. Soarele arde și scufundă cele găsite. Văzutul se face scrum, se pulverizează. Totuși ei au văzut și văd totul. Au tăcut și tac. Aproape întotdeauna. Și ceea ce văd păstrează pentru sine. Aproape întotdeauna. Vântul, care a bătut
Miniaturi sibiene () [Corola-journal/Journalistic/5086_a_6411]
-
mai multe straturi care, pe măsură ce sunt demantelate ironic, schimbă natura comediei. Ozon plonjează în universul familiei burgheze cu idealul ei de respectabilitate, cu spațiul securizant pentru orice retragere strategică, întreținând minciuna în beneficiul comodității, cultivând elegant superficialitatea. În cadrul familiei Pujol, încremenită într-o ordine patriarhală, rolurile par fixate odată pentru totdeauna. Colericul Robert Pujol (Fabrice Luchini) conduce o întreprindere de fabricat umbrele - suficient pentru a ne aduce aminte de Umbrelele din Cherbourg (1964) al lui Jacques Demy -, întreprindere care reprezintă dota
Iubire, bibelou de marțipan by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5489_a_6814]
-
tiparul frumuseții pe care Radu Stanca o cultivă. Frumusețea din celebrul Corydon, dandy, sfidătoare, mortală (căutarea celei mai frumoase flori scufundă, în altă poezie, corabia îndrăgostitului), având ceva care trece imperceptibil - momentul, scurt și discutabil, al amurgului, și ceva care încremenește excentric: „un turn rătăcit printre case”. Apă vie, apă moartă. „Doi drumeți setoși care-ar mai bea/ Cupa ce stă-n țăndări la o parte,/ Unul vine repede din moarte,/ Celălalt se-ndreaptă-ncet spre ea.// N-are nici un rost
Drum de picior by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4507_a_5832]
-
lume și de străinul din sine a făcut o nouă lege a iubirii universale, nu?.. Iar moartea sa somnambulică din trăsurica pe rotile este o Înviere!.. În locul morții dușmanilor politici, el le aduce tuturor cetățenilor fericirea! În orașul de sub munte, încremenit în proiect, el le aduce tuturor prometeicilor și prometeicelor Fericirea! Agamiță devine, astfel, repetăm, vulturul mesianic! Toți concetățenii Cetățeanului turmentat, de la opinca Pristanda până la vlădica Trahanache, vor avea parte de dreptatea ce li se cuvine, turmentată de fericire! Astfel că
Ateismul politic și capul de bour by D.R. Popescu () [Corola-journal/Journalistic/3673_a_4998]
-
de receptarea bolii, chiar dacă, probabil, în intenție, despărțirea de realitate a unui asemenea bolnav fusese miza principală. Se remarcă tot Evghenie, erou, ușor de identificat încă de la primele pagini, din categoria loserilor simpatici patentați de Lăzărescu. Aici e tipul scriitorului încremenit în proiect, un naiv ce refuză să-și asume orice fărâmă de conștiință tragică. Asta îi iese lui Lăzărescu foarte bine. Evghenie amână metamorfoza prin profesii la fel de utopice (promoter, profesor, anticar); fără viață personală, el este un dezrădăcinat ce-și
Stand by by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3557_a_4882]