608 matches
-
pentru ca adevărul să fie realitate, cum explicați încremenirea pe care o demonstrează acest salonaș? Goilav începu să rîdă. Sesizase la mine un început de maliție. - Am priceput, continuai eu, că salonașul e o realitate. Nu încape îndoială. Înseamnă asta că încremenirea clipei pe care el o reprezintă ar trebui s-o iau drept adevăr? - Dragul meu, în asta ar putea fi o taină care mă preocupă mai de multă vreme. Bănuiesc că, încă înainte de a fi dezlegat buchile, mama dumitale ți-
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nimic sub șal. Pieptul pornea lent, din umeri. Pâlnia sânului se împlinea târziu, într-un bob mare și roz. Nu se înfășurase decât cu acest șal ușor. Îl va coborî, ca un brâu, în jurul pântecului, rămânând în sus goală, albă. Încremenire. Ochiul înțepenise, mare și orb, pe un sân. Abia apoi, după mult timp, ar fi în stare să privească iar... în jurul gâtului, două salbe subțiri de șerpi. A căror limbă ar vibra continuu, ca un ac negru de busolă. Șocul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
țigărilor lungi pe care le aprindea una de la alta, în mers, înainte, înapoi, mereu neliniștită și nerăbdătoare. Uscățivul Patraulea, Poetul, ar rămâne lipit de balustrada scării interioare care pornea din hol spre etaj, cu capul cufundat în palme, în aceeași încremenire mută și gravă dintotdeauna. Poate că ar interveni cândva, în replică, glasul ascuțit al lui Barbosa, care își tot mângâia barba blond-roșcată și urmărea auditoriul cu neclintite și reci priviri albastre. „Bineînțeles“, ar răspunde, acoperindu-l, Tina Mărgărit, „rațiunea n-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ațâțarea pe care i le provoca imaginea. Se uita departe, peste interlocutor : „Capul dispărea. Rămânea lumina trupului. Și clocotul, râsul, râsul fericit“. Capul grotesc se pierdea, transfigurat. În îmbrățișare, râdea, râdea dezlănțuit ! Vârtejuri de ape loveau în râsul înnebunitor, răsturnând încremenirea lumii, rosto golindu-se, rotindu-se, o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii. Găsi subsolul unei vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul unui ghișeu, tresări
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu-mi regăsesc mobilitatea, adaptabilitatea, nu intru în întâmplare. Semn de îmbătrânire, probabil, dar ei spun că nu sunt la înălțimea maturității. Calc în străchini, adică.“ Deschide ochii, luna îl ascultă. Paloarea cretoasă a lunii acoperise ochiul ferestrei ? Speriat de încremenirea albă, strânge pleoapele, să nu pătrundă urmă de lumină. Digurile de piatră avansează mult în mare, izbite de lava uleioasă și grea. Pietre reci și umede. — Măreție, măreția ta ! Măreția n-are nevoie de cuvinte. Cei vechi te-au ales
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zumzetul somnoros și ascuțit ce Învăluie cîmpul după prînz, nici În verdele și auriul ciudat și fermecat al pădurilor cu cîntecul lor sălbatic, nici măcar În pămîntul care, cu o ultimă răsuflare, alungă căldura și violența zilei către adîncurile nepătrunse și Încremenirea misterioasă a amurgului - oricît de puternice și de Înălțătoare ar fi aceste lumini și clipe - nu aici am găsit și am simțit misterul, măreția și frumusețea nemuritoare a Americii. Am descoperit tărîmul Întunericului În inima nopții, a nopții celei mîndre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
distanțelor cumplite, a roților În mișcare și a șinelor strălucitoare, a oțelului, a ruginii și a Încăierărilor sîngeroase, a pămîntului sălbatic și aspru. Bărbatul zăcea pe spate, nemișcat și dur ca o stîncă, cu ochii Închiși, cu trăsăturile Înțepenite În Încremenirea de nepătruns a morții. Încă trăia, dar Într-o parte avea tîmpla zdrobită - o rană oribilă, deschisă, pe care o căpătase pe cînd hoinărea prin clădire beat și aproape orbit de alcoolul ieftin, sau „poșirca“ pe care o băuse, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
neagră se prelinsese În jos pe față și pe pămînt, dar rana nu mai sîngera decît puțin, iar În aerul Înghețat sîngele se Închega repede. Cămașa zdrențuită a bărbatului fusese sfîșiată, iar pieptul vînjos i se bomba cuprins de aceeași Încremenire de nepătruns. Nici o mișcare nu arăta că Încă mai respiră: zăcea acolo cioplit parcă În piatră, o ușoară roșeață ștearsă, bolnăvicioasă Îi ardea Încă pe fața mare și butucănoasă, iar mîinile și le ținea Încleștate pe lîngă trup. Pălăria veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
terminat! Și, supunîndu-ne ordinului său obosit și Îngăduitor, ne-am urnit și am plecat. Între timp, mortul zăcea pe spate, dur ca o stîncă, cu chipul mare, rigid, brutal, emanînd forță și calm, Întors spre cer, marcat de o cumplită Încremenire, de o Îngrozitoare demnitate, sub privirea rece și strălucitoare a lunii. Atunci am văzut pentru a doua oară moartea În oraș. A treia oară cînd m-am Întîlnit cu moartea În oraș lucrurile s-au petrecut astfel: Cu un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o Întrerupere, deoarece cîteva elemente umane aflate În primele rînduri ale escadronului de motoare, care fuseseră martore la accident, refuzau acum, narcotizate de groază, să se „declanșeze“, așa cum se cuvine să facă orice mașină bună. Dar, după o clipă de Încremenire, reintrară În acțiune mînate de biciul unui polițist voinic, care stătea În mijlocul străzii și-și mișca brațul lui puternic Înainte și Înapoi, ca pe un gîrbaci, umplînd aerul cu Înjurături copioase, bolborosite pe sub buza lui groasă, ca de maimuță. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pentru că nu e nimeni. Se trezi vorbind deodată la singular: „Te iubesc!” I se păru că lumea se Învăluie În apoteoză. „Cum nu ți-ai dat seama pînă acum?” Îl Întrebă. El continuă să stea nemișcat, privirea lui venea din Încremenirile timpului, acele secvențe uitate, ce rămîn În memorie din marea mișcare a materiei. Părea din altă lume. Era el și parcă nu. Ea se ridică În picioare Începu să deretice un minut, două, așa ca să se afle În treabă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de mult cu înseși anotimpurile din viața fiecăruia dintre noi. Primăvara reprezintă copilăria omului, dar și a naturii. Sub adierea din ce în ce mai caldă a soarelui, regnul vegetal și tot ce viază în pământ și pe pământ începe să se debaraseze de încremenirea de peste iarnă și să se trezească la viață. Observ direct evoluția în timp a unor pomi fructiferi. Mugurii închirciți și retrași în alveolele lor încep să crească de la o zi la alta, în funcție de intensitatea strălucirii astrului zilei, să explodeze în
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
către Arthur Dragul meu, Ia-mă-n brațe și du-mă din lume, ia-mă-n brațe și du-mă din tine. Ia-mă-n brațe și du-mă departe, pentru că, atunci când mă vei părăsi, să nu-mi vadă nimeni Încremenirea de pe chip. Pentru că, atunci când mă vei părăsi, o să mă Întorc pe jos și pe tălpile Însângerate o să-mi rămână ca o pecete urma pietrelor ce m-au tăiat. Nu voi plânge de durere, dragul meu, mă voi Întoarce cântând, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
termenul pe care scriitorul însuși îl indică drept cardinal - paralizia. Asociată unei inerții ce funcționează precum o forță universală, paralizia e cuprinsă în spectrele neputinței, ale fricii, deznădejdii și tristeții, fie că e asociată spaimelor fără nume ale unui copil, încremenirii și deziluziei din viața celor maturi sau vidului necunoscut și fascinant din vecinătatea morții. Fiecare dintre cele 15 texte reprezintă șansa unui contact direct cu zona inefabilă din viața unei lumi, însă probabil că povestirea care esențializează atât "spiritul" literar
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
de o libertate spirituală, aceea de a urma calea Domnului și de a nu renunța niciodată la vocația de mărturisitor al Adevărului Revelat, indiferent de piedicile, obstacolele și suferințele care constituie drumul spre fericirea eternă. O perspectivă a ceea ce numim încremenirea în proiect este și surprinderea relației existente dintre spațiul închis și spațiul deschis, unde ideea de libertate se manifestă într-un mod aparte. Spațiul închis este locul în care libertatea poate fi cenzurată și, totodată mediul de producere a unor
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
interioare, intrând atunci în contact cu un fenomen intitulat generic lupta cu spiritul. Spațiul deschis este spațiul posibilităților de a alege între diverse formule care corespund construcției spirituale, între o îngrădire a spiritului sau o dorință de refuz la acea încremenire în proiect. Dinamica acestor spații alternative este dată de gradul intens al ființei umane de a uza de libertatea conferită de Dumnezeu pentru a acționa într-un sens sau altul. Posibilitățile de opțiune ale ființei umane sunt variate și ele
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
unui regim moderat în Franța. „Monarhia din Iulie“ rămâne pentru primii conservatori români, cum este cazul lui Barbu Catargiu, o sursă de inspirație. Ea fascinează prin potențialul de a oferi o cale de mijloc între Scila ridicărilor populare și Caribda încremenirii aristocratice. Silueta lui Guizot se remarcă, așa cum notează Aurelian Crăiuțu, prin acest aliaj complex de adaptare pragmatică și opoziție inflexibilă față de socialism, spre exemplu. Schimbând cei de schimbat, remarcile lui Crăiuțu în marginea „doctrinarilor“ sunt aplicabile și canonului politic junimist
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
a României (1866-1900), Editura Librăriei Socec & Co., Societate Anonimă, București, 1925, pp. 41-43.</ref> Notațiile din Istoria contimporană... sunt și o meditație, nu lipsită de amărăciune, asupra dificultății de a fi conservator: refuzând, cu egală vigoare, elanul utopic revoluționar și încremenirea „reacțiunii“, junimismul acționează întrun spațiu public dominat de impulsul demonizării aristocrației. De aici, tentația de a asocia moderația liberal conservatoare cu preocuparea apărării privilegiilor defuncte. Viziunea junimistă, în dicțiune maioresciană, este una la nivelul căreia egalitatea în fața legii și progresul
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
atenției, de aceea acest aparat poate fi folosit și pentru determinarea gradului de solicitare al unei activități. 2) Stabilitatea atenției, reprezintă menținerea de durată, persistența în timp a orientării și concentrării asupra aceluiași obiect sau activități. Stabilitatea nu constă în încremenirea atenției, ci presupune anumite fluctuații, dar care nu întrerup orientarea de bază a activității Fenomenul fluctuației iese în evidență în experimentele în care activitatea solicitată este ușoară dar monotonă (bifare de cifre, litere sau calcule simple aritmetice). Într-un astfel
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
rutina... aceleași frînghii... același capac bătut în cuie... aruncatul țărînii... începusem să nu mai am nici o emoție... nici un gînd mai nou... Octav: Plafonarea... Groparul: Da... La dezhumări e cu totul altceva... e mai multă seriozitate... fără lacrimi, fără disperări... doar încremenire... Octav:...Destul de distractiv... Groparul: Domnule, cînd îl îngropi, "cumințelul" încă mai arată a om... pieptănat... cu cravată... și din cauza asta se mai speră... poate că... Domnule, numai speranța naște disperare... Asta e clar. Octav:...Și cum nu se poate fără
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
despre singurătate, despre neputința de a rosti adevărul pînă la ultima lui literă, pînă la ultimele lui consecințe, despre amintire ca spațiu locuibil al celor ce mimează existența în "acum" și "aici", o piesă despre trecerea timpului și, deopotrivă, despre încremenirea lui, o piesă despre blocaj dar și despre eliberare. Cele două personaje principale, generic denumite Gheorghe Popescu 1 și Gheorghe Popescu 2, doi actori de vîrsta a treia, contemplîndu-se unul pe celălalt, cu ironie și solidaritate, într-un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pierdute. Neînvinsa nevoie de puritate explică și înfățișarea sărbătorească, strălucitoare a satului, la anumite date. Astfel, în zilele lui de sărbătoare, la lăsata secului, satul are ecoul cel mai înalt și gerul persistă, lumea se află într-o stare de încremenire și poetul deapănă întâmplarea. "E ger, noaptea e sticloasă/ și salcâmii de pe coastă, clăile de fân toate pătulele și/ Magaziile vergeluțe, sunt ca limba de clopot, gata să facă/ Bang./ Satul devine strălucitor" (" La strigat"). Locul de taifas este "patul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Nici Socrate și nici Faust nu sunt singuri. Ei sunt frământați, dar nu sunt singuri În frământarea lor. Frământarea lor este interogația la care se poate da un răspuns. Angoasa omului modern este disperarea dată de absența oricărei perspective, o Încremenire, o stare de pietrificare sufletească și morală, pe care omul modern o sublimează prin trei mijloace: imagine, sexualitate și violență. Din nefericire, nici una dintre acestea nu duc nicăieri, nu-i răspund Întrebărilor sale, Întrucât rămân la nivelul exterior al formalului
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de exemplu, În condiții de claustrare severă, absolută, Împotriva voinței sale, persoana va lupta Împotriva singurătății. Ea va apela la un dublu, la un alterego În care să se reflecte și cu care să comunice. În felul acesta, este refuzată Încremenirea impusă, pe care individul o resimte, prin izolare, ca o moarte lentă a spiritului. În aceste condiții, intervine memoria. Apelând la memorie, persoana readuce În prezent imaginile celor cu care a fost anterior. Este o dublă apropiere: ca prezență imaginativă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ființei. Persoana care suferă din punct de vedere moral știe și simte că suferă, dar nu poate nici explica, nici justifica cauzal această suferință. Atât durerea, cât și suferința morală apasă și copleșesc persoana, o imobilizează Într-o stare de Încremenire, o Închid, lipsind-o de orice fel de posibilitate de a putea să i se Împotrivească. Este ca un fel de „paralizie psihică interioară”. Individul este copleșit, dominat de aceste stări pe care nu și le poate explica. El nu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]