560 matches
-
conservă în care avem bilete. În zarva generală, văd un bărbat de vreo șaizeci de ani căzut peste patru sacoșe mari. Capul îi e întors nefiresc într-o parte, ochii holbați, buzele înnegrite. A plonjat din alergare. Sabina îl privește înfiorată: - Poate îi e rău. hai să-l ajutăm. - Nu, n-are rost, e mort. A căzut la datorie. Alergăm. Ea plânge. Ajungem la compartiment. Înăuntru ca la vreo zece chinezi. Iau o moacă de valah ospitalier: sorry, do you have
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se aruncă unii peste alții, puștile răzbubuie, spăngile se-nroșesc în piepturi. Călătorul obosit din urmă, însetat adineaori poate ca și lupul din pădure, acum e și el o fiară. Pe luciul de oțel al puștii lui se prelinge sângele. Înfiorată, raza călătorește mai departe. Când vrei să rătăcești, ai unde. Așa, raza ajunge deasupra unui târg. Într-o casă mare, bogată, într-un salon o mulțime de femei și de bărbați sorb ceaiul aromat. Râs, vorbă și-un vals molatic
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
care îl privea admirativ pierdută în uitări; amândoi erau mulțumiți de bogăția sentimentelor ce le invadau sufletul. Splendoarea zbura în vânt, aruncându-și sporii și acum ieșeau din mare strângându-se de mâini cu apa șiroind pe trupuri. Se priveau înfiorați, percepând clar momentele acela unice care nu se asemănau cu nimic.. Sperau într-o repetabilitate veșnică sau cel puțin cât vor mai poposi pe acele meleaguri și cine știe... poate vor reuși să prelungească această stare la infinit! Deosebeau clar
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
și întunecați fără de sfârșit, având mușchii verzi aliniați pe copaci spre miazănoapte; recunoșteau toate potecile spre munte, cu animale fioroase, îndrăznețe și istețe, strecurându-se prin codru fără să le simți, pâraie fără număr care izvorau din poienițe și adormeau înfiorați, în timp ce bădicul Ion pleca în nopțile cu lună, la pădure după lemne. A doua zi dimineața, vedeau uimiți cum soarele a răsărit voios, zgomotele satului reveneau la viață și mulțumeau bunului Dumnezeu de minunățiile naturii și de apa rece din
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ochii celuilalt; când pe buze încremenesc toate șoaptele de iubire, în dorul eternizării lor; când floarea roză a ei ar reține între petale, încă o secundă sau o eternitate, stamina din care lichidul energetic s-a scurs în adăpostul trupului înfiorat și vibrând ritmic, în acord (zice-se) cu pulsațiile întregului Univers?... Am reprodus aproape textual lunga interogație atribuită de scriitor Domnului R. Profesorul „nu se dezminte” nici de această dată. Cuvintele sale dovedesc nu doar capacitate asociativă, ci și lecturi
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de brazde Crengi plecate o ascund Și în brațele-mi întinse Să alergi pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraji. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în păr înfiorate Or să-ți cadă flori de tei! Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci Lăsând pradă gurii mele Ale tale buze dulci... Vom visa un vis ferice, Ingâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
afundă cititorul În cel mai ezoteric titlu al săptămînii: „Se sparg rozetele comuniștilor”. Mai rău este că pe comuniști Îi doare sau le face chiar plăcere exact acolo. Oricum, substantivul „rozetă” mă trimite-n viteză la revista Cazier, unde citesc Înfiorat o povestire cu substrat metafizic: „Fundul Ameliei”. În contrast cu Amelia, din Ora aflu cu mai multă plăcere că „La Lili În față se dă supliment”. Am zis În contrast, cu toate că, Într-un anume fel, e vorba de același lucru. Reîntors la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se și cuvine, vere. Intrăm pe aleea principală a parcului Copoului. Ieșeanul o ia înainte și se oprește în preajma Teiului privind teatral coroana copacului. Apoi, încet-încet, începe să murmure: “Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în păr înfiorate, Or să cadă flori de tei...” Iar la baza bustului Veronicăi Micle de pe o aleie din Copou scrie: “Adesea stau și mă gândesc, ce ar fi fost viața-mi fără tine?... Tu, Veronica mea muză inspiratoare te-ai coborât pe
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
soarelui, iar părul cum îi mătasea păpușoiului neatinsă de soare. Am rămas mut! In fața mea se găsea chiar zâna florilor! Da’ de unde ți-ai dat seama, moș Pâcule, că îi o zână adevărată și încă zâna florilor? a întrebat înfiorat Mitruță Ogaș. Dacă ai avea răbdare, ai vedea de unde. Dar când te trezești vorbind cum să afli? Păi ție, căruia hojma i-o fugit ochii numai după catrințe, când ai văzut o femeie mai frumoasă, care - cine știe - o fi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
de sânge, Își dă ultima suflare În brațele tale și tu nu poți să-l ajuți cu nimic, decât luându-i capul În brațe și, strângându-l la piept, să-i spui: „Adio frate... Adio!” - a vorbit Petrică, cu glas Înfiorat... ― Ce ne mai povestește tata Toader? - a Întrebat Într-un târziu Nicu. ― Aș povesti eu multi, da’ tare mă tem că s-o cam făcut de miezul nopții și unii dintre cei de față mai au treabă mâine. Și unde
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
numai câteva becuri albastre ― e romanța reveriei. Urmează altele, fiecare cu lumina ei. Apoi un chelner îi oferă o chitară, lăsată pe colțul pianului de un spaniol, se face lumină trandafirie și răsfățatul publicului se apropie de Nadina și cântă înfiorat cupletul amorului fără speranță. Aerul s-a îmbîcsit de fum și de aburi de vinuri grele. Ochii lucesc. Lumina albă tremură pe fețele obosite. Glasurile bâjbâie distrate... În trăsură, îmbondorită în blană, Nadina spuse bucuroasă: ― Bine c-au început și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se întoarseră spre Melinte Heruvimu, care ținea capul sus, să arate că nu se ascunde de ce a spus. În aceeași clipă însă, din jos se auzi, ca o chemare de alarmă, zgomotul stăpânitor al automobilului. ― Vine, vine! șoptiră multe glasuri înfiorate, ca și când ar fi uitat brusc îndemnul lui Melinte. Mulțimea de țărani cuprindea și bătătura pentru horă, și ulița din șanț în șanț, fără să se miște și închizînd drumul, parcă ar fi vrut să oprească trecerea. Totuși când se arătă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
N-aș fi știut, pe când trăiam, că sunt.” Meditația perseverentă, deseori în variațiuni pe aceeași temă, alteori încifrată, uneori chiar confuză, coboară rar într-un fel de grandilocvență (sesizabilă și la actor) de extracție vlahuțiană. Îndeobște se ajunge la o înfiorată conștiință a singurătății, filtrată prin ipostaze metaforice cu sursa în versul lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, în folclor sau mărturisind lecturi din Baudelaire, Shakespeare, Goethe. O amprentă distinctă are poezia sa erotică, în care sentimentul este rar mărturisit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]
-
primul volum: "Poeta apare pe scenă, țănând într-o mână capul, iar, în cealaltă, corpul unei păsări tăiate, pentru a reface legătura dintre cele două părți. Gestul exprimă nu numai duioșia, ci și senzualitatea, întrucât ne-o închipuim pe salvatoare înfiorată, ca de-un curent electric, de trecerea prin sine a ultimului spasm de viață al păsării"173. Spuse într-un ton grav, primele poeme ale Ilenei Mălăncioiu, dedicate sublimei vârste a copilăriei, conțin o retorică specifică unui romantism întunecat sau
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
au alte treburi mai serioase... Și e adevărat. Acum de exemplu, au probleme cu aplicarea unei noi metode la cultura napilor (rîde) Irina: Val, potolește-te! Val: Nu pot, zău, nu știu ce am că de la o vreme, rîd... rîd... rîd... Irina: (înfiorată) Cum adică de la o vreme?! Că doar dimineață nu aveai ticul ăsta?! Val: (devine atent, chinuit de atent) Care dimineață? (întrebarea sperie) Mă rog, important e să nu vă faceți griji. Situația noastră va fi rezolvată. Maria: (revoltată) Auzi! Situația
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
bulgăre negru și neînsemnat ce se numește pămînt”6). Influențat de poezia eminesciană, dar și de materialismul secolului, Vlahuță așază atomul la originea a tot ce există: „...Piatră, floare, astru, om/ Toateau izvorît, în noaptea vremilor, dintr-un atom” 7). înfiorat, cuprins de remușcare pentru atitudinile sale atee, Macedonski plasează în atom „sfintele mistere”: „Am rîs de sfintele mistere/ Ce sînt în fiecare atom.../ Iertare! Sînt ca orice om”8). Pasionată de fizică și de chimie, generația care urmează lui Eminescu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
la el (mai des chiar decît Petică) e Octavian Goga, care-l pune drept titlu unui poem dedicat nopții: „ De ce, neînțeleasă noapte,/ Ți-ai stîns luminile din cer,/ De unde ai mai multe șoapte/ Ș-un mai nepriceput mister?...// De ce tresai înfiorată/ Cînd pe deasupra noastră zbori,/ De ce ești mai întunecată/ Acuma ca de alteori?...// Simt un fior care mă fură:/- Pe semne-acum în noaptea asta,/ Pe-un crai viteaz cu barbă sură/ L-a înșelat întîi nevasta...” 9) în aceeași perioadă (adică
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pe grumaz mi se lasă, un guler jilav de mătasă. 4. Ce galeș mă-ncinge cu capse de calme răcori peste coapse. 5. Ce blând sânul stâng mi-l săgeată cu lungi, hieratice lame, de dulce otravă, Adame". Sau o înfiorată Deschidere: "1. La mărul de aur, timp surpat, priponit, în sine însuși încolăcit, încremenită larvă balaur, la mărul de aur. 2. La mărul de aur din Paradis, limpede crisalidă, timp inert, interzis, sacră omidă așteptând sărutul promis, la mărul de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tot parcursul ei . Este bine cunoscută, în acest sens, evocarea făcută de Mihail Sadoveanu Domnului Trandafir: „ mai cu seamă explicațiile la istorie erau minunate. Pe sub tavanul scund al clasei treceau eroii altor vremuri în cununile lor de muguri. Îi urmăream înfiorat, auzeam parcă freamătul luptelor și acasă îi visam o noapte întreagă ...” Comentate pe un asemenea fond afectiv, legendele istorice „Mama lui Ștefan cel Mare”, „Ștefan cel Mare și Vrâncioaia” capătă semnificații profunde ; ele nu sunt doar simple povestiri despre Ștefan
Interdisciplinaritatea - Necesitate obiectivă a învăţământului primar by Rodica Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1234_a_1897]
-
cracă roșie,/ aripile ei se vor chirci/ va fi apucată de convulsii/ și noi o vom privi zvârcolindu-se,/ și vom râde de ea,/ și vom putea socoti/ abia atunci/ că am răzbunat măcar în parte/ moartea căprioarei cu nările înfiorate...” (Cântec de lebădă din revista „Ramuri”, nr.3, 1983). CAPITOLUL I Receptarea critică a operei lui Nicolae Labiș de-a lungul timpului „Eu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi,[...] Din când în când Mă urc în lumea
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
un articol din 1928, declara, folosind o expresie voit paradoxala: Cunosc însă nepregetul că singura viața; singură sănătate, liniștea dincolo-luminătoare a sufletului. Singură noutate, un gând preexistent și regăsit: nu ca termen unui mers necesar, ci că dor al memoriei înfiorate [s.n.]21. O nuanță se cuvine a fi subliniată aici: de un act de reminiscența se vorbește în acestea rânduri, doar că realitate pe care ne-o dezvăluie astfel nu este cea a arhetipurilor platonice ideale, pentru simplul motiv că
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
laolaltă cu ceilalți oameni" (Eliade, 1990, II, p. 187) [1936]. De adevărul mântuirii colective a neamului românesc prin ortodoxie, "tânăra generație" a lui '27 s-a pătruns sub efluviile mistice ale Profesorului, cuprins la rându-i de "apokathastasis, de acea înfiorată nădejde a lui Origen, că oamenii nu se pot mîntui decît toți laolaltă..." (ibidem). Nodul central al acestui sistem de credințe este convingerea nestrămutată că ortodoxia constituie destinul României întru salvare. Contopirea indisociabilă dintre românism și ortodoxie în conștiința națională
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dar pot remarca unele versuri. Călin cântă florile târzii de toamnă și el simțea, în mod sincer, milă și iubire pentru ființa lor gingașă, biciuită de ploaie și vânt și, lucru însemnat, reușește să ne transmită și nouă simțirea lui înfiorată: Crizanteme, crizanteme, flori târzii, Biciuite de vânt aspru și de ploi, Cu noian de frunze moarte, ruginii, Cade bruma argintie peste voi! 363 Și‐ n grădinile golite și pustii Oare câte doruri îngropat‐am noi, Crizanteme, crizanteme, flori târzii Biciuite
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
noapte la capătul Vămii, privind mulțimea strânsă pe celălalt mal al canalului, În piața San Marco, petardele și rachetele care explodau, hărmălaia celor ce sărbătoreau sosirea noului an, fără să știe ce le pregătea acesta. Nu mai există barbari, murmurase, Înfiorată. Sunt toți Înăuntru. Ori poate că noi am rămas afară. Să-ți spun de ce suntem noi doi Împreună În noaptea asta? Fiindcă tu știi că șiragul pe care Îl port acum la gât e din perle autentice. Nu pentru că te-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
științific și întocmită după vechea metodă a compilației, e focoasă, patetică, aglomerată, meticuloasă chiar în descrierile de lupte și deci monotonă. Personalitatea ei stă în tonul religios inspirat, în exclamațiile biblice, încîntătoare ca poză romantică, în unele descripții geologice mistic înfiorate, în bogăția verbală cu care se notează zgomotele luptei. În cele din urmă însă, abstrăgîndu-se de la înaltul interes educativ, cartea devine obositoare prin exces de sublim. Împortanța lui N. Bălcescu e mai ales în câmpul ideologic, oricât de redusă ar
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]