657 matches
-
din nou motivul neîndurător. El cutremură insistent toată orchestra. Viorile aduc apoi în piano tema I, în care pulsează mereu ,,motivul destinului”; începe repriza. Pe un acord prelungit, la început aproape neauzit, se ridică glasul oboiului într-o melodie suavă, înlăcrimată (adagio), dar care se luminează. După această mică insulă într-un ocean mugind agitat, motivul conducător reapare, crescând furtunos. După același semnal al cornilor auzit în expoziție, este readusă tema II, urmărită, ca și mai înainte, de motivul destinului. De
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
de samur, atât de necesară unei ființe ca el, friguroase, strângându-și mai departe mâna înghețată pe medalion, dă colțul, în dimineața sticloasă de februarie, spre strada Sfântul Ionică. Frigul tăios îi lipește nările, îi înroșește nasul, îi înțeapă ochii înlăcrimați. Viu și tânăr fiind, este cât se poate de firesc să meargă să-și amaneteze medalionul primit lângă un pat de moarte ca să răscumpere o noapte de rătăcire a vieții sale. Și niciun sens răuvoitor nu alterează în vreun fel
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lacrimi :— ...nu mi-amintesc cine, dar mi-amintesc foarte bine unde și ce povestea : cum s-a profitat de starea de nervi ce o avea Regele Carol și cum a fost împins să și ia zilele, șoptește cu un glas înlăcrimat Margot. Privind discret în altă parte, ca unii ce au trecut și ei cândva prin vârsta dificilă, cei trei o ignoră pe micuța domnișoară, ca pe orișice copil ce a depășit măsura. — Ah, j’en ai assez, elle fait tant
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
altceva, e căsătorită. Aha, încercă Mai să își ascundă supărarea. Ești atât de ciudat, încât probabil că o vei alege pe ea. Mă duci acasă? E, mai stai puțin. Nu, am pierdut destul timp cu tine. Îi aruncă o privire înlăcrimată și un rânjet. Fără să vorbească, au condus prin noapte pe străzi, în timp ce Mai reducea pierderea la un sentiment ce putea fi îndurat. Jack era un bărbat special, mare și dur și deștept și provocator. Inițial, îi plăcuse să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ținură blana: bucătăreasa Marfa veni în fugă de la bucătărie. Nastasia Filippovna le sărută pe toate. — Chiar ne părăsești, maică? Unde-o să te duci? Și încă în ziua ta de naștere, într-o asemenea zi? o întrebau fetele cu ochii înlăcrimați, sărutându-i mâinile. — În stradă mă duc, Katia, doar ai auzit, acolo mi-e locul, dacă nu cumva o să mă fac spălătoreasă! Am terminat cu Afanasi Ivanovici! Salutați-l din partea mea și să nu mă pomeniți de rău... Prințul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
toate crucile că vă spun adevărul gol-goluț), am rămas pentru că am vrut, ca să zic așa, expunându-vă spovedania mea deplină, din toată inima, să contribui astfel la propria dezvoltare intelectuală; cu acest gând am adormit pe la ora patru, având ochii înlăcrimați. Acum să mai credeți ce spune persoana cea mai onestă: chiar în momentul când adormeam, inundat la modul sincer de lacrimi interioare și, ca să zic așa, exterioare (pentru că, în cele din urmă, ajunsesem să plâng, asta o țin minte!), mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și de data aceasta un ghinion teribil; că, profitând de momentul când Varvara Ardalionovna dăduse fuga la Lizaveta Prokofievna, rămăsese singur cu Aglaia și avusese proasta inspirație să deschidă vorba despre dragostea lui; că, ascultându-l, deși era tristă și înlăcrimată, Aglaia izbucnise deodată în râs și-i pusese o întrebare ciudată: e în stare să-și ardă pe loc, la flacăra lumânării, un deget, demonstrându-și astfel dragostea? Gavrila Ardalionovici, se zice, fusese stupefiat de această propunere, se pierduse într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
hard-rock Adresa mea exactă o veți găsi În cuvintele acestui băiat cuminte. Ciorapii mov ai cuvântului Albastrul din florile părului tău, Dorul vântului de cireșe coapte Teamă palmelor de a mângâia trupul iernii, Fugă de câinii rebeli ai păcatului Ochii Înlăcrimați ai pământului fără dragoste; Pasărea răstignita În coaja copacului indiferent Ultimul chiot aruncat de fulger În mare, Umbră albă din fruntea fără speranță, Sexul morții polenizat de filozofi Și Încă vreo câteva milioane de metafore Nu mi-ar ajunge să
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
tușind spre veranda din față. Este o oră de liniște, după care se declanșează un zgomot amenințător la distanță. Ca o cavalerie motorizată, un convoi de mașini parentale își face apariția pe drum, din ele revărsându-se tați sobri, mame înlăcrimate îmbrăcate în blănuri, fiii lor, șoferi, servitoare și câini, într-un amestec de bâte de crichet și pachete. După o vreme, tații le conduc înapoi pe mame la mașini și pleacă. Apoi, lucrurile încep cu toată seriozitatea. Bagajele sunt urcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-ȚI DE SLUJBA TA ÎMPUȚITĂ ȘI NU TE MAI JUCA DE-A PSIHOLOGUL AMATOR! răcnesc eu violent, iar ea se chircește la impactul cuvintelor mele și al respirației mele fierbinți și băloase, oprind brusc mașina, cu chipul stacojiu și ochii Înlăcrimați. Eu sar afară. Ea o pornește În viteză. De cum Îmi dispare din raza vizuală iau un taxi până acasă și mă bag În pat unde văd și mai mulți demoni cum se formează În modelul plin de vârtejuri al tavanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
înlesnească scăparea. Dacă ar începe să plouă, firește, ar fi și mai bine... Trecând pe lângă adăpostul căpitanului Cervenko și mai având o jumătate de oră de pierdut, se abătu să-l întrebe de urât. Căpitanul citea în Biblie, cu ochii înlăcrimați, ca și când ar fi căutat să-și aline o durere mare. ― Ce-i, ce s-a întîmplat? întrebă Apostol uimit. Ce jeluiești așa... Ai vreun necaz?... Ceva de pe acasă? ― Eu sunt copac fără de rădăcini, zise Cervenko amărât, adăugând cu o privire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ochilor. Era în continuare la fel de țeapăn, cu pălăria bine aranjată pe cap. Dimineața își prefira încet lumina și orele. Toți cei prezenți erau așezați ca niște figurine de plumb pe o scenă în miniatură. Berfuche avea nasul roșu și ochii înlăcrimați. Grosspeil pălea, luând culoarea apei. Ciupitu stătea cu carnețelul în mână, își luase notițe, și își mai scărpina uneori obrazul bolnav pe care frigul îl umpluse de semne albe. Jandarmul cu ouăle părea de ceară. Primarul se întorsese la primărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pentru mături de la etaj. Îl închiseră acolo, iar jandarmul se așeză de pază în fața ușii. Judecătorul și colonelul își acordară o pauză și-i dădură primarului de înțeles că îl vor chema când vor avea nevoie de el. Micul breton înlăcrimat fu condus în pivniță de un alt jandarm și, cum pivnița nu se închidea cu cheia, îi puseră cătușele și-i spuseră să se așeze pe jos. Restul grupului se întoarse, la ordinul lui Mierck, la locul crimei, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
hotărâtă, iar eu chiar mă grăbesc la o ședință, dar crâmpeiul de cer mă acoperă și iat-o și pe ea înaintând spre mine cu pași sfioși, da, este însărcinată, după grija cu care pașii ei ating șoseaua, după zâmbetul înlăcrimat, zâmbetul unei sarcini nedorite, complet diferit de zâmbetul larg al unei sarcini dorite, îmi privesc ceasul, deja este opt și jumătate, începe ședința, iar Hava se uită cu severitate la scaunul meu gol, dar eu mă uit la pașii acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
este într-adevăr foarte grea, oricum ai lua-o nu o simplifici defel, apoi îi sugerez cu voce slabă, ai putea da în vileag identitatea tatălui și să obții de la el o alocație pentru copil, dar ea clatină din capul înlăcrimat, nu mai vreau nimic de la el, după ceea ce mi-a făcut, dacă a fost capabil să mă părăsească în starea aceasta, nu vreau nici banii lui, nici copilul lui. Mâinile ei lovesc furioase burta înspăimântătoare, burta ascunsă, o îmbrățișez, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
va fi dezintegrat și se va preschimba într-un nor de vapori mare cât Nebraska. Neluând în seamă vorbele acestea, femeia închise sacoșa. ― Hicks, contez pe tine pentru a o împiedica să plece. Caporalul clipi, schimonosit de durere, cu ochii înlăcrimați. ― Nu plecăm nicăieri fără tine, afirmă el și arătă spre arma hibridă. O să poți să cari chestia aia? Ea cântări mașinăria. ― Atât cât va fi necesar. Apoi își puse sacoșa pe umăr și merse la sas. Apăsă pe un buton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și nu mai iese, oricât te scuturi, iar la poale, mai proaspăt, praf strămoșesc de Pașcani pe care-l poți scutura, dar care, sub forma unui noruleț credincios, te urmează oriunde, până-n mormânt. — Am ajuns acasă! - grăi meditativ, cu ochii înlăcrimați, Metodiu. Mulțumescu-ți, Ție, Doamne, că, deși nu ne-ai scutit de povara unor anumite încercări prin care, la drept vorbind, era mai bine să nu trecem, ne-ai adus totuși teferi și nevătămați înapoi, ca noi să-Ți ridicăm acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai mari se manifestă pe dată, ei repezindu-se să-i răpească nesfârșitul pește, dar atunci Covaliov desprinse o vâslă și strigând cu putere „Agarici!”, începu, cu mișcări bine cumpănite, să-i croiască pe spinare. Din învălmășeala potolită apăru capul înlăcrimat, dar fericit al fetiței care ținea strâns în brațe, ca pe-un frățior de aceeași vârstă, șalăul cel durduliu. — Cum o cheamă? - întrebă cu admirație spătarul Vulture, aplecându-se și mângâind cârlionții firavi ai fetiței. Covaliov surâse cu mândrie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prinsese să se dezvolte, s-a prăbușit. — Unde mai pui că de citit nu știam citi, de scris nu știam scrie, iar greaca, latina și germana erau două limbi moarte și una foarte guturală - completă Amada. — Am avut - spuse Fibbia înlăcrimată - o adolescență cum nu dorim nici la dușmanii noștri. Episodul 159 DRAMA SURORILOR ACETOSA — Când adolescența noastră, prăbușindu-se, a luat sfârșit - urmă Amada - am plecat de la Ursuline. Parcă ne văd și acum: ieșeam pe morocănoasa poartă a mănăstirii îmbujorate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se-ntâmplă pe la 17 ani: trupul fetei o luă înaintea lecturilor. Amada crescu, se împlini, arătând ca proaspăt scoasă de sub tipar, o mândrețe de fată. Dar ei nu-i păsa de asta: citea înainte. într-o seară, grăsuța și veșnic înlăcrimata sa mamă o luă deoparte și cu vorbe femeiești, mai pe ocolite, mai de-a dreptul, îi dădu de înțeles că ar fi bune și cărțile la ceva, dar ele rămân oricum niște substitute; că datoria femeii e să caște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ierte și s-o odihnească în veci! Dumnezeu ne-a dat viață... Atât cât a dorit El și nu vom ști niciodată de ce a dat unuia mai mult și altuia mai puțin, îl întrerupse femeia privindu-l cu ochi aproape înlăcrimați. - Așa este, doamnă... Nu vom ști, după cum nu știm când și unde ne naștem, întări doctorul spusele ei. Păi, cum se spune, ne naștem când Domnul binecuvântează femeia aceea din casa omului... Plecăm atunci când ne este scris, nu când vrem
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
spus. Mi-o închipuiam și pe sora mea copleșită de durere și implorându-l pe Dumnezeu să o ierte că m-a bruscat și m-a făcut să mă simt prost mereu. Am încercat să mi-l imaginez pe tata înlăcrimat, amintindu-și că m-a încuiat în cameră într-o după-amiază, fără mâncare sau apă, dar nu am putut. Niciodată nu mi l-am putut închipui plângând. Mai ales pentru cineva atât de insignifiant ca mine. Ca mulți adolescenți plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
picioarele Înghețate, am zăcut treaz până târziu, numărând orele, meditând la perspectiva sumbră de a deveni, din nou, persoana care am fost mare parte din viața mea. Mi-era cumva rușine, aveam cumva remușcări? Sincer să fiu, da. Cu ochii Înlăcrimați și cu inima grea, mi-am dat seama că simțeam și mai mult decât atât. Totuși, dragostea e imprevizibilă. După doar câteva săptămâni, după ce am trecut peste partea intensă a durerii, partea care te face să-ți vină greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fără aer. Tulburat și dezumflat, am urmărit cât de repede se transformă cea mai independentă parte a unui corp bărbătesc Într-o bucată de carne neînsuflețită, c-o pată de umezeală lucind În crăpătura sa scorojită, ca un ochi sașiu, Înlăcrimat. Plictisit, am dat să-mi caut chiloții. Era clar, „elevația“ biologică completă era imposibilă. Nu exista sex fără imagini sau fantezii, memorii sau vise - pe scurt: fără istorie. După ce mi-am rezolvat diferitele nevoi la baie, am țopăit Înapoi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
le scot luau proporții atât de ridicole, Încât sunau ca muzica de la gramofon când viteza de rotire a discului e Încetinită de un deget apăsat dintr-o dată pe partea din mijloc care se Învârte. Îmi curgea nasul și În fața ochilor Înlăcrimați pluteau forme distorsionate. Mă simțeam de parcă aș fi fost depozitat undeva Într-un loc adânc, În străfundurile realității, și aș fi reușit să prind doar mișcări dezlânate, o interacțiune perversă a luminii și umbrei care oscila la suprafață. Cât a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]