1,013 matches
-
după mama acum decedată, plus Algor, după tată, se bucură de prezența soțului în casă și în pat numai șase nopți și trei zile în fiecare lună. În noaptea anterioară acesteia a rămas gravidă, dar încă nu știe. Zona e înnegrită, mudară, nu merită s-o privim de două ori. Cineva a dat acestor enorme întinderi cu un aspect deloc campestru numele tehnic de Centură Agricolă, și, de asemenea, prin analogie poetică, cel de Centură Verde, dar singurul peisaj pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
arăt, măcar astfel, că nu gustam gluma ei. Așteptam cu groază venirea serii. Cum începea să coboare soarele spre asfințit, intram în panică. Știam ce mă aștepta. Aveam plumb topit în picioare, în mâini, în pleoape, dar pe măsură ce marea se înnegrea, panica punea stăpânire pe mine. Uneori mă retrăgeam în cameră devreme. Renunțam și la masă, înghițeam în grabă un ceai cu un somnifer și ronțăiam câțiva biscuiți, după care îmi trăgeam pătura peste cap, fericit că individul cu mers de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am așezat la pândă în spatele sălciilor și mărăcinilor, dornic să-l văd la lucru pe Hingherul care-mi devenise, dintr-odată, foarte drag. Dar nu era nimeni acolo, iar manechinul devenea din zi în zi mai jalnic. Paiele putrezeau, se înnegreau. Fularul roșu al Moașei, pus în jurul gâtului acelei caricaturi postume care semăna cu un cadavru în descompunere, putrezea și el. În curând n-avea să se mai recunoască nimic. Am început să-mi pierd speranța și să mă întreb ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a tribului vecin, că limba ta e mai isteață și mai profundă; că muzica pe care o faci atunci cînd jelești rîpa mîloasă În care ai fost zămislit este cu mult, mult mai melodioasă decît jelania vecinilor tăi; că icoanele Înnegrite de fum care atîrnă pe pereții tăi sînt reprezentări ale singurilor dumnezei la care merită să te rogi și că zeii și rugile celor de peste deal sînt jigniri de nerostit pentru care trebuie să le iei gîtul. — Deci tu crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
arăt eu. Avea Bazan un cearceaf cum e prosopul de la nuntă, tare, și mi l-am pus la gât. Mi l-am făcut laț. Șampi a fugit. Bazan mi-a zis că am stat un minut jumate și m-am înnegrit la față. Și asta din glumă, așa mi-a venit mie. În minutul ăla vedeam numai îngeri, numai oameni în alb care zboară pe sus. „Mari realizări ale lui Hrib!“ - Hrib Când l-am auzit vorbind prima oară m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
să vă luați încălțămintea în cameră. Aici se fură, nu glumă! Gaston a urcat scara îngustă în urma lui Endō. Mirosul de animal care îi izbise nările de cum a coborât din mașină se simțea în cameră, pe coridor, peste tot. Rogojinile înnegrite de vreme, pereții mâzgăliți de foștii ocupanți, așternutul îngrămădit într-un colț... Nu mai exista nimic altceva în acea încăpere de trei rogojini. Lui Gaston i s-a părut că arăta ca o celulă. E adevărat că nici camera bătrânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
eu am un sentiment "eretic", deoarece nu pot urî iarba care le îngroapă. ― Iubirea ta e, mai degrabă, recunoștință. ― Da, sunt recunoscător că exist și disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegrește lumina chiparoșii la amiază, nu e firesc la vârsta mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Să nu mă lași singură, iubitule, să nu mă părăsești. Eu, în deplină tăcere și cu un nod în gât, am părăsit în fugă încăperea. Arioald, după o ușoară însănătoșire cam de două luni, în noiembrie a început să se înnegrească la față. I s-a umflat burta, și medicul curții a pronunțat diagnosticul deja știut de toată lumea: ficatul regelui se mistuia. În cele din urmă, burta i s-a făcut tare ca piatra și pielea i s-a-ngălbenit. Era mereu pradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de recunoștință Îi spuse: “mulțumesc frumos”. E primăvară! Un ciripit voios se-aude-n vale. E vocea primăverii. A sosit! În coruri mii și mii de rândunele Îți spun cu toate-un dulce “Bun venit!” Spre orizont doar cârduri de cocoare Au înnegrit al cerului senin, Venind în țara noastră unde iarăși Albastrul cerului de soare-i plin. Trezită e natura iar la viață Iar pomii toți acum au înflorit. Mireasma lor învăluie natura. Primăvară dulce, “Bine-ai venit!” Ai readus din nou
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cade din cer, Semnificând înc-o iubire, Dar pân` s-ajungă pe pământ Pare să-i ia o veșnicie. Veșnicia pare mult, Dar când îmi asculți povestea, Ți se pare foarte scurt Anii tăi trecând ca vestea. Și-ușor cerul se-nnegrește. Nu mai vezi Numai stropii de-adineauri Îi mai auzi clipocind. Te întorci? Iubire, ne-ai părăsit pe noi, Pe cei ce-s fără de credință. Ai plecat pe meleaguri noi, Ca să cauți pocăință. Te-ai lăsat dusă de valuri, Te-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
dezmierdat de soare se alinta cald printre florile pomilor albi. Bunicul așezat pe o bancă își ștergea cu o mână tremurătoare ochii încercănați ca două zorele pe un zid năruit. Avea trupul gârbovit, palmele aspre și bătătorite, fața ridată și înnegrită de vânt, părul și mustața albe ca neaua și ochii căprui, dar care te priveau cu dragoste și bunătate. A fost un om puternic, drept, mândru, cu dragoste pentru natură și oameni, credincios și mai ales cu o voință de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
bătătură, așteaptă să se răzbune pe acesta, apucându-l de coadă. Nu cred că știați dar câinelui îi este teamă de porc... De ce?, nu știu. Să vedeți ce urât este când tata împreună cu un vecin, specialist în pârlitul porcului, îi înnegrește pielea. Miroase a ars nu numai la noi ci și la vecinii gospodari. Este o tradiție care se respectă de mii de ani: în ziua de Ignat sau cu una-două zile mai devreme, să fie sacrificați porcii. Mai mari sau
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în glasul și în gândul ei. Fără să fi decis asta, se lasă jos și, în câteva minute, somnul o copleșește. Noroc că a reușit să pătrundă în peșteră. Afară, ziua se îmbină cu noaptea. Orele trec nepăsătoare, cerul se-nnegrește și tăcerea noții adânci răzbate până-n văgăuna în care Violetta s-a adăpostit... În timpul nopții, un urs intră în peșteră. E mare, fioros și are niște dinți ascuțiți, numai buni pentru a sfâșia orice îi iese în cale. Mormăitul lui
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
încolo, Iacob a fost hrănit ca un prinț. Laban n-a mai adus vorba niciodată despre cum îi salvase Iacob femeia. A devenit doar cu totul dement în felul în care o trata pe Ruti și ochii ei s-au înnegrit de atunci pentru totdeauna. Fii lui, urmându-i plida, nu i-au mai arătat nici o fărâmă de considerație. Ruti se târa printre ei, ca o sclavă fără glas. Printre femei, Ruti vorbea doar despre bunătatea infinită a mamei mele. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
apropiat, i-am văzut ochii deschiși și am strigat-o. Nu mi-a răspuns. De-abia atunci mi-am dat seama că gura îi atârna strâmbă și i se adunaseră muște la colțurile ochilor și la încheieturile mâinilor, care erau înnegrite de sânge. Vulturii zburau în cercuri largi pe deasupra ei. Nu mai văzusem un cadavru până atunci. Ochii mi s-au umplut de fața lui Ruti, care nu mai era de fapt fața lui Ruti, ci o bucată de argilă albăstrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
multă vreme că și taică-su va fi fost, în taină, vreun rege detronat spre binele norodului. Între timp se-ntorsese și Jancsi cu apa, și Csabi cu trei bucăți mari de lemne. Caporalul a scos de sub baracă un ceaun înnegrit de funingine, a turnat în el vreo doi litri de apă din găleată, aruncând restul pe jos, apoi a răsturnat găleata, a scos din buzunar un briceag, a înfipt de vreo trei ori lama cuțitului în fundul găleții, a umplut găleata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
care nu mai voia niciodată să se Încurce. Se Încruntă văzînd-o că Încearcă să se ridice. - Nu te mișca, mă duc să chem ajutoare. Dar Marie se ridică totuși. Îi contemplă hainele pîrjolite, sîngele care lăsase o dîră pe obrazul Înnegrit de fum și scoase un șervețel de hîrtie pe care i-l aplică cu fermitate pe arcadă. - Știu bine că voi, cei de aici, aveți capul tare, dar aș prefera să te vadă un medic. - În caz că ai uitat cumva, Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
doi polițiști care asistau la deshumare. - Asta e pur și simplu profanare. Era cald, cu toate astea Marie se Înfioră contemplînd sicriul așezat pe două suporturi. Stejarul de culoare deschisă rezistase destul de bine trecerii anilor, dar mînerele din alamă se Înnegriseră. La fel placa gravată cu numele de Erwan de Kersaint (9 aprilie 1944-12 februarie 1962). Faxul din Dublin sosise În ajun. Patrick Ryan a decedat la 3 aprilie 1947 În cursul incendiului care a distrus ferma familiei. Era În vîrstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Tânăr fiind, Michel citise romane ce gravitau În jurul temei absurdului, a disperării existențiale, a imobilei vacuități a zilelor; această literatură extremistă nu-l convinsese decât În parte. Pe vremea aceea, se Întâlnea des cu Bruno. Bruno visa să devină scriitor; Înnegrea sute de pagini și se masturba În draci; datorită lui, Michel Îl descoperise pe Beckett. Beckett era probabil ceea ce se numește un mare scriitor. Totuși Michel nu izbutise să termine nici una din cărțile lui. Era spre sfârșitul anilor 70; abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
era sceptic... GARDIANUL: În sfârșit... Suntem și noi strâmtorați.. Trebuie să fiți de partea noastră... Orașul e alunecos, oamenii stau închiși în casele lor... Nu se mai găsesc baloane, nu se mai găsesc confeti! Arborii din parcul municipal s-au înnegrit și s-au scufundat. Pe vremea asta e o bucurie să stai la închisoare. Nu vedeți cum plouă? Știți dumneavoastră câte eforturi face municipalitatea să-i țină pe oamenii la închisoare? Să poată salva... măcar atât... Să poată rezista... măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
plângă, să se plângă! CĂLĂUL: Bruno, minte seacă! Tu îl lași să vrea? GARDIANUL: Îl las. Mai rău decât acum nu se poate. CĂLĂUL: Ba se poate, se poate... Ce știi tu? O să iasă foc și pară. O să ni se înnegrească fețele! O să ne cadă părul și dinții! Sunteți nebuni! O să ne scufundăm cu burta în sus. Ascultați-mă și pe mine. Buba nu e coaptă. E prea devreme. Să se plângă după ora unu. Ăsta nu e timp să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fi prin geamantan. BRUNO: Unde-i? GRUBI (Se ridică, răstoarnă niște lucruri, răscolește, scoate un măr și i-l întinde lui BRUNO.): Na. BRUNO: Ia hai! Ține-mă de mijloc. Mă duc să i-l duc. GRUBI: Să nu se-nnegrească de tot. Mai bine cobor eu. BRUNO: Țțțț! Cobor eu. (Se leagă cu o funie de mijloc; GRUBI îl ajută.) Dă-mă-ncet. GRUBI: Ah, să nu se-ntâmple-o nenorocire. Îmi tremură genunchii. BRUNO: Lasă fandoseala. Dă-mă! GRUBI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
am spus că nu-i bine! (Face eforturi ca să-l tragă pe BRUNO.) BRUNO: Mai repede! S-a lipit de mine! Iah! GRUBI: Aruncă-i nodul de gât! Aruncă-i! (BRUNO apare total transfigurat; partea de jos a corpului este înnegrită și hainele îi sunt zdrențuite.) BRUNO: Împinge, împinge! Uah! Ce unsuros e! GRUBI (Îl trage de mâini pe BRUNO și-l urcă pe sol.): Ți s-au înnegrit țurloaiele. BRUNO: Cum? GRUBI: Ia vezi dacă mai poți merge! BRUNO (Face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Aruncă-i! (BRUNO apare total transfigurat; partea de jos a corpului este înnegrită și hainele îi sunt zdrențuite.) BRUNO: Împinge, împinge! Uah! Ce unsuros e! GRUBI (Îl trage de mâini pe BRUNO și-l urcă pe sol.): Ți s-au înnegrit țurloaiele. BRUNO: Cum? GRUBI: Ia vezi dacă mai poți merge! BRUNO (Face câțiva pași.): Ce alunecos era... N-are nimica. GRUBI: Nu e bine să pleci nicăieri de unul singur. BRUNO (Se așează pe un geamantan): Iar trece ziua și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cap. BRUNO: Nu știu ce să mai zic. GRUBI: Îți spun eu. Până la urmă o facem să vorbească. BRUNO: Crezi? GRUBI: O facem. Îți spun eu. Numai că... BRUNO: E-e? GRUBI: Cred că ar trebui să coborâm amândoi. BRUNO: O să ne-nnegrească p-amândoi și n-o să mai putem ieși. GRUBI: Nu știu. Îți spun eu. Trebuie să coborâm amândoi. BRUNO: Bine. (Cei doi încep să-și organizeze uneltele pentru coborâtul în groapă.) BRUNO: Uah! Ce silă mi-e! GRUBI: Încet... Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]