KorAP: Find »[drukola/base=înroși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...83 >

2,073 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

luă un polonic și bău apa dintr-o înghițitură. — Iată! Un semn de bun augur! Ridică privirea și vorbi destul de tare pentru ca trupele să-l audă. Arătă spre cer. În sfârșit, se crăpase de ziuă. Ramurile unui cryptomeria bătrân erau înroșite de soarele zorilor, iar un stol de ciori croncăneau zgomotos. — Ciorile sacre! Samuraii din jurul lui Nobunaga priviră odată cu el. Între timp, preotul, de asemenea în armură completă, urcase în sanctuar. Nobunaga se așeză pe un preș. Preotul aduse sake pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
el. „În sfârșit se adeverește, diseară, dar acum, nu știu de ce, nu mă simt la largul meu.” După anunțarea nunții, Tokichiro devenise nefiresc de timid. Când vecinii și colegii lui au aflat vestea, au venit cu cadouri, însă el se înroșea și vorbea de parcă oamenii ar fi încercat să-i salveze reputația. — Ei, nu, e doar o sărbătoare de familie. Mă gândisem că încă e cam devreme pentru mine să mă însor, dar familia dorește ca nunta să aibă loc cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Apoi, își coborî repede privirea. — Dragoste de soț? — Nu... — Atunci, o dragoste neschimbătoare. — Da. — Să naști un copil sănătos? Nene tremura. Dacă ar fi avut alături o lampă care s-o lumineze, s-ar fi văzut că fața ei se înroșise precum cinabrul. În dimineața de după cele trei zile depetrecere, Tokichiro și soția lui îmbrăcară kimonouri oficiale pentru încă o ceremonie și se duseră în vizită la mesagerul lor, Seniorul Nagoya. După aceea, au mai trecut pe la două, trei case, având

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
s-ar fi putut salva trupele din Mino de ronin-ii care pe terenul accidentat se simțeau la largul lor? Atacul se opri pentru noaptea aceea. Fuwa își dublă forțele și luă încă odată cu asalt grindul Sunomata. Nisipul și apa se înroșiseră de sânge. Dar, al răsăritul soarelui, garnizoana castelului izbucni într-un cântec de victorie. — În dimineața asta, micul dejun va fi mai gustos! Pe Fuwa îl ajunsese disperarea și în seara aceea, așteptând furtuna, își plănui cel de-al treilea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
să plouă. În ziua următoare, Muntele Kurihara rămase învăluit în nori albi și nu sosi nici urmă de mesager. În sfârșit, cerul se însenină și culorile muntelui se reîmprospătară complet. Frunzele de toamnă timpurie ale copacilor de și sumac se înroșiseră viu. în dimineața aceea, la poarta lui Moemon apăru Kokuma, mânând o vacă. — Hei, domnu'! spuse el. Am venit să vă invit sus! Dascălul mi-a spus să vă conduc la el acasă. Și, de vreme ce azi sunteți musafir, v-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
văd, dar după ce a citit ordinul dumneavoastră n-a răspuns nimic. A vărsat doar lacrimi și a oftat, spunând ceva despre nefericiții conducători ai acestei lumi, răspunse mesagerul. Tatsuoki primi vestea ca și cum cineva și-ar fi bătut joc de el. Înroșindu-se de mânie, își certă srvitorii: — Nu trebuie să vă bizuiți pe bolnavi! Zilele treceau agitate, cu toate aceste du-te-vino-uri. Arata clanului Oda începuse deja să traverseze râul Kiso și se angaja în lupte violente cu forțele clanului Saito. Rapoartele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Profitând de haos și acționând concertat cu clanul Asai, Rokkaku urmărea să-l zdrobească pe Nobunaga dintr-o singură lovitură. Când consiliul de război se sfârși, Nobunaga ieși în grădină împreună cu generali și le arătă cerul. În depărtare, flăcările insurecției înroșeau viu orizontul. A doua zi, în data de douăzeci, Nobunaga își conduse armata în Omi. Îi nimici pe călugării-războinici și sparse liniile defensive ale lui Asai Nagamasa și Sasaki Rokkaku. Armata lui Nobunaga înaintă cu iuțeala unei furtuni măturând norii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ofițerii. Trupa lui Sakai lovi inamicul din flanc. Într-o clipă, în mijlocul râului începură lupte corp la corp. Lăncile se ciocneau de lănci, spadele răsunau peste spade. Oamenii se luau la trântă și cădeau de pe cai, iar apele râului se înroșeau de sânge. Regimentul de șoc al lui Tamba împinse înapoi a doua linie a lui Sakai. Ne-am făcut de râs! Strigând atât de tare încât se auzea de pe ambele țărmuri ale râului, fiul lui Sakai, Kyuzo, se repezi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-și demonstreze propriile cunoștințe superficiale și să-și susțină reputația. Rezultatul fu acela că, până la miezul nopții, nu se ajunse la nici o hotărâre. Sătul de discuțiile infructuoase, unul dintre generalii clanului Asai ieși. Privi spre cer, comentând: — Cerul s-a înroșit îngrozitor, nu vi se pare? — Oamenii noștri au dat foc la casele țăranilor, din Yamashima până la Daigo, răspunse o santinelă. — Pentru ce? Nu folosește la nimic să ardem zona aia, nu-i așa? — Ba cum să nu. Trebuie să îngrădim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
în axelași fel. Era Ranmaru, care-și pierduse tatăl, pe Mori Yoshinari. — Ranmaru,plângi? — Vă rog să mă iertați, stăpâne. — Te iert. Dar nu mai plânge, altfel spiritul tatălui tău va râde de tine. Însă și lui Nobunaga i se înroșeau ochii. Poruncind ca scăunelul său de campanie să fie mutat pe vârful unui deal, privi peste rânduirea trupelor asediatoare. Cât vedea cu ochii, poalele Muntelui Hiei erau pline de flamurile oamenilor lui. Trecu o jumătate de lună. Asediul muntelui - strategie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
nimeni câți fuseseră răniți. Purtând povara de a aparține unei armate învinse dezastruos, oamenii se înapoiau în șir spre orașul acoperit de zăpadă al castelului, părând dezgustați de ei înșiși. Retragerea continuă de la asfințit până după miezul nopții. Cerul se înroșise, poate fiindcă la toate porțile castelului ardeau focuri. Dar culoarea roșie a zăpezii căzute provenea în mod clar de la sângele războinicilor care se întorceau. — Ce s-a întâmplat cu Domnia Sa? întrebau oamenii, în lacrimi. Se retrăseseră crezând că Ieyasu revenise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
s-a întors, spuse Hideyoshi, încercând să schimbe subiectul, dar Nobunaga era vulpoi bătrân și nu se lăsă amăgit. — Ce vorbești?! Te-ai încurcat. Nu mi-ai spus chiar tu că Tenzo va veni abia peste trei zile? Hideyoshi se înroși la față ca focul. Nobunaga părea mulțumit de acest lucru. Dorise să-l vadă arătând stânjenit și tulburat, o vreme. Nobunaga o invită pe Oyu la petrecerea cu băutură din seara aceea, comentând: Nu m-ai văzut dansând, deși Hideyoshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Cu siguranță, nu se grăbește,” își spuse Hideyoshi, plictisit. Umbrele înserării întunecau deja traforajul tavanului din odaia goală. Era destul de întuneric pentru a fi nevoie să se aprindă lămpile și, când privi afară, văzu soarele în asfințit al toamnei târzii înroșind aprins munții din jurul castelului. Avea în fața lui o farfurie goală. În sfârșit, auzi sunet de pași. În cameră intră un maestru al ceaiului. Întrucât castelul este sub asediu, mă tem că am foarte puține să vă ofer, dar Domnia Sa mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
momentul retragerii, o forță proaspătă se grăbi din nou spre palisadă. Sângele care mânjea cei treizeci de mii de pari încă nu se uscase. Împușcăturile dinspre palisadă răspunseră imediat atacuui, ca și cum ar fi spus: vă așteptam. Priving cu sălbăticie palisada înroșită de sângele propriilor lor camarazi, aprigii soldați din Kai atacau urlând, încurajându-se între ei, jurând că n-aveau să dea nici cu un pas înapoi. E timpul să murim! — Înainte, până la moarte! — Din moarte să facem scut, ca alții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
în apele lui, de-o vreme-ncoace, nu-i așa? Lui Nene îi era greu să găsească un răspuns. Motivul pentru care dormea până târziu era acela că în fiecare noapte bea. Când bea acasă, după patru, cinci ceșcuțe se înroșea imediat și-și termina grăbit mâncarea. Apoi, își aduna veteranii și, pe măsură ce toți se înveseleau, beau până după miezul nopții, fără a le păsa de oră. Rezultatul era că adormea în camera pajilor. Într-o noapte, când mergea pe culoarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
nu e ușor. Takigawa, Nobumori, Niwa și Mitsuhide sunt cu toții generali superiori. Nu s-ar putea spune că nu-ți urmează instrucțiunile, nu-i așa? Aveți o intuiție excelentă, stăpâne, lăsă Hideyoshi capul în piept, cu chipul obosit de lupte înroșindu-i-se. — Poate că a fost o responsabilitate prea mare pentru inferiorul lor, Hideyoshi. Cu siguranță, Nobunaga întresărea subtilele mașinații ale vasalilor vârstnici și felul cum îl împiedicaseră să intre el însuși în luptă. Chiar dacă marea armată a clanului Mori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
strigă un ofițer din clanul Mori, venind în goană. Își aruncă sulița de pe mal, cu toată puterea. Vârful îl nimeri pe Shikanosuke în spate, doborându-l în apă cu fața în jos. Coada suliței rămase dreaptă în apa care se înroșea, ca un harpon înfipt într-o balenă. Cei doi asasini intrară plescăind în râu. Îl târâră pe Shikanosuke, rănit, de picioare, îl țintuiră pe țărmul râului și-i retezară capul. Sângele începu să curgă în pârâiașe peste pietrele de pe mal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
am cerut permisiunea Domniei Sale. De aceea e atât de furios. Vorbea râzând dar, întrucât în spusele lui nu era nici cea mai mică născocire, adevărul se manifesta cu conștiința limpede, chiar și dinapoia zâmbetului său. Naoie era copleșit. Chipul său, înroșit de sake, păli dintr-o dată, cu tot sângele scurgându-i-se din obraji. Nu se îndoia, totuși, că astfel gândea Nobunaga. — Deci, e prost dispus, continuă Hideyoshi. Nu-mi acordă audiență și nici pe dumneavoastră nu vrea să vă primească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
nici măcar o împușcătură - atâta liniște, încât te-ai fi putut îndoi că era un câmp de luptă atâta liniște încât sunetul unei lăcuste furișându-se prin iarba uscată foșnea în ureche. Era mijlocul toamnei în provinciile de la apus. Arțarii se înroșiseră pretutindeni pe culmi, în ultimele două, trei zile, iar roșeața lor ardea ochii lui Hideyoshi. Revenise în tabăra de pe Muntele Hirai. Stătea așezat față în față cu Kanbei, sub bradul de pe colina de unde priviseră luna cu câtva timp în urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
trata astfel, însemna că încă mai era cam nesigur pe sine însuși. Răspunse cu amabilități și un zâmbet fix. Din partea lui, Murashige nu-și putea ascunde cinstea înnăscută și părea extraordinar de jenat sub privirea lui Kanbei. Simți că se înroșea la față. — Cu ce treburi? îl întrebă el. — Am auzit zvonuri. — Despre faptul că-mi pregătesc armata? — Te-ai vârât într-o încurcătură. — Ce spune lumea? — Unii spun lucruri bune, alții, rele. Presupun că părerile sunt împărțite. Dar oamenii ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
din adevărata lui natură. Fusese strict o chestiune de raționament, pentru care trebuise să facă mari eforturi. Prin urmare, când își lepădă controlul de sine care-i displăcea atât de mult și ridică glasul, lobii urechilor începură să i se înroșească și pe chip îi apăru dintr-o dată o expresie feroce. — Stăpâne, vă rog, așteptați un moment. — Ce e, Kazumasu? Îmi dai lecții? Ar fi o îngâmfare ca un om ca mine să vă dea lecții, doamne, dar de ce ați dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
în locul ei se auzea acum glasul agitat al valetului. Cu inima bubuindu-i în piept, Oyu deschise ușile și privi înăuntru. Hanbei zăcea pe podea, cu fața în jos. Batista de hârtie pe care și-o ținuse peste gură era înroșită viu de sânge. CARTEA A ȘASEA AL ȘAPTELEA AN AL LUI TENSHO 1579 PERSONAJE ȘI LOCURI SHOJUMARU, fiul lui Kuroda Kanbei KUMATARO, servitor al lui Takenaka Hanbei BESSHO NAGAHARU, seniorul Castelului Miki GOTO MOTOKUNI, vasal superior al lui Bessho IKEDA

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-l susține. Căzu cu fața pe podea; o băltoacă de sânge se întinse pe rogojină, ca o petunie roșie desfăcându-și petalele. Hideyoshi se repezi înainte și cuprinse capul lui Hanbei, astfel că sângele care șiroia acum din belșug îi înroși poala și pieptul. — Hanbei! Hanbei! Mă lași singur? Pleci numai tu? Ce-am să mă fac pe câmpul de luptă, fără tine, de-acum încolo? strigă el, vărsând șiroaie de lacrimi, fără să-i mai pese de aparențe sau de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
se întoarseră spre un băiat care stătea printre ei. Nobunaga le urmări direcția privirilor și ochii i se opriră asupra unui adolescent de paisprezece, cincisprezece ani. — Da. Uitați-l. Ieronim a fost. Când preotul îl arătă cu degetul, băiatul se înroși la față și coborî privirea. Nobunaga nu era sigur dacă-l cunoștea sau nu. — Cine e acest Ieronim? întrebă el. Al cui fiu este? Preotul îi vorbi sever elevului: — Ridică-te în picioare, Ieronim. Răspunde-i Domniei Sale. Ieronim se ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
dureze mai mult de un moment. — Acesta e sfârșitul! — Senior Katsuyori! Senior Taro! Am să v-o iau înainte! Strigând încoace și-ncolo de la unul la altul, ultimii oameni ai clanului Takeda erau doborâți pe rând. Armura lui Katsuyori se înroșise toată. — Taro! își chemă el fiul, dar avea vederea încețoșată de propriu-i sânge. Toți cei din jur păreau dușmani. — Stăpâne! Încă mai sunt aici! Sozo e lângă dumneavoastră! — Sozo, repede... voi comite seppuku. Rezemându-se de umărul valetului, Katsuyori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]