1,110 matches
-
Conducător. Se Întoarse brusc pe călcâie când auzi În spatele lui un glas pe care Îl cunoștea prea bine de pe vremea când fusese militar. Foameangât avea acum pe umăr cele trei steluțe de locotenent-major și comanda un pluton de răcani la fel de Înspăimântați ca și el. Stătea trântit pe burtă lângă șenila unui tanc și urla Întruna către soldați să nu risipească muniția. Însă el Însuși se lăsa stăpânit de groază și slobozea rafale scurte, fiind urmat de oamenii din subordine, Încredințați că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
parte și de alta a crucii un soldat și un alt personaj. În glafurile ferestrei de mijloc sunt: Învierea Sfântului Ioan Teologul, reprezentat într-o aureolă alungită, ținută de doi îngeri, iar sub ea un mormânt în care se află înspăimântați doi oameni, și Mucenicia Sfântului Iacob, mort prin tăierea capului. În continuare, între ferestre, scena îi reprezintă pe: Sfântul Apostol Filip spânzurat cu capul în jos de un copac, fiind încadrat de Maica Domnului și Sfântul Ioan. În glafurile celei
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
Dancului” și stăpânul mănăstirii să nu știe ce se întâmplă. În timp ce sporovăim despre casele ce le avem în față, în lungul uliței se aude tropot de cal, pocnet de bici și strigăt de durere... Ce se aude, părinte?întreb eu înspăimântat. Asta mă întreb și eu. Cred însă că vreun nenorocit care cine știe ce a făcut este fugărit de darabani... Nu a trebuit să treacă prea multă vreme, că prin fața noastră a trecut - alergând împleticit - un flăcăiandru a cărui spinare numai vârci
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Betty Ford care „să mă aducă odată și pentru totdeauna pe drumul cel bun“, cum s-a exprimat tata atunci când m-a sunat. Sigur că nu aveam de gând să mă duc nicăieri, dar în clipa aia eram într-adevăr înspăimântată. Și asta nu numai din cauza discuțiilor legate de întoarcerea mea în Irlanda și de internarea în nu știu ce clinică, dar mai cu seamă din cauză că mă sunase tata. El mă sunase pe mine. în toți cei douăzeci și șapte de ani ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu mănâncă niciodată nimic, a adăugat Eamonn cel cu fața ca o lună plină și un fund pe măsură. —O cheamă Misty O’Malley? am întrebat eu cu voce scăzută. —Ai auzit de ea? m-a întrebat Mike. Părea aproape înspăimântat. Am dat din cap. Mike arăta de parcă stătea să izbucnească în plâns. Dar s-a binedispus spunând: — Nu cred că cineva poate să înțeleagă ceva din cartea aia, n-are nici cap, nici coadă! — A câștigat un premiu, nu? l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
apoi într-o altă încăpere. —Aici e Sala Abbot? l-am întrebat neîncrezătoare, uitându-mă prin camera în care era un curent teribil și nimic altceva, în afara unui șir de scaune așezate în cerc. — Da. Mike părea de-a dreptul înspăimântat. Stai aici. Repede, Rachel, repede! M-am așezat, iar Mike s-a așezat și el imediat. —Ascultă-mă, a spus el în grabă. O să-ți dau un sfat. Probabil va fi cel mai important lucru pe care-l vei învăța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pozele cu Vinerea Mare, după ce Pruncul Iisus murise. —Rachel, nu e o situație disperată? m-a întrebat Claire cu viclenie. N-o să mai vedem niciodată interiorul minunatei noastre case. La auzul cuvintelor ălora am început să plâng cu niște lacrimi zgomotoase, înspăimântate și pline de vinovăție. Termină, a șuierat mama către Claire. Și așa nu-i e bine. Apoi: — O să chemăm pe cineva să repare încuietoarea, a spus mama nerăbdătoare. Stai aici, ai grijă de Anna. Eu mă duc la doamna Evans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
încheieturile albe. Este, cu siguranță, îngrozit. Ați fi surprinși câți oameni în toată firea se tem de zbor. Se pare că e frica de a pierde controlul situației. Cât avionul țâșnește pe pistă, încerc să stabilesc contactul vizual cu omul înspăimântat din fața mea. De fapt, mă uit așa de insistent încât sunt convinsă că ceilalți pasageri or să creadă că îl plac. În cele din urmă ridică privirea, iar eu îi fac cu ochiul, spunându-i din buze „E în regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ei și ciocănesc ușor. Dinăuntru nu vine nici un răspuns. Bufniturile au Încetat. Rămân cu ochii la lemnul natur, ușor stresată. Chiar am de gând să fac asta ? Da. Trebuie neapărat să aflu. Apuc mânerul, deschid ușa - și scot un țipăt, Înspăimântată. Imaginea e atât de șocantă că, În primul moment, nu Înțeleg nimic din ea. Lissy e goală pușcă. Amândoi sunt goi pușcă. Ea și tipul sunt Încolăciți În cea mai ciudată poziție pe care am văzut-o vreodată, În viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cuvinte dintr-o silabă că trebuie neapărat să-l sune pe tip și să contramandeze totul și că, dacă n-o face, am să-i rup picioarele. În boxe Începe să se audă un răpăit insistent de tobe și tresar Înspăimântată. Sunt atât de departe cu mintea, că mai să uit unde mă aflu. În sală e acum perfect Întuneric și publicul din jurul nostru amuțește, nerăbdător. Bătaia de tobe se amplifică, dar pe scenă nu se Întâmplă absolut nimic; e același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
apoi se răsucește. Simt că se Învârte camera cu mine. Te rog nu spune... te rog... În clipa În care ușa se deschide Încet, rămân fără aer. Nu mă mai pot mișca. În viața mea nu m-am simțit mai Înspăimântată. — Emma ? spune Jack, intrând cu două pahare de apă În mână. Ești OK ? Ți-am adus și plată și minerală, fiindcă nu eram foarte sigur... Tace și se uită mirat spre Jemima și spre Mick. Cu un licăr de uimire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Anglia, îmi dau seama, e pe tarabe de câteva ore bune. Părinții mei trebuie să‑l fi citit deja. Toți cunoscuții mei trebuie să‑l fi citit deja. Iar eu nu pot face nimic. Telefonul sună asurzitor, iar eu tresar înspăimântată. După o clipă, sună din nou. Nu sunt în stare să răspund. Nu pot vorbi nu nimeni, nici măcar cu Suze. Telefonul sună pentru a patra oară, iar Luke iese cu pași mari din baie, în prosop, și cu părul ud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
bărbaților, după care sunt bătuți măr. Încăpățânatul de Luo se alege cu ambele picioare rupte. Nu vă opriți până când nu-i facem pe dușmani să cedeze! strigă Doamna Mao isteric în camera verde. Este foarte bucuroasă și, în același timp, înspăimântată. Kang Sheng i-a spus că umblă zvonuri serioase cum că dușmanii ei o vor „termina pe femeia lui Mao chiar în patul ei”. Kang Sheng a descoperit sursa zvonului în rândul armatei. Asta o alarmează și mai mult pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și să se răsucească mereu numai pe patru labe deodată, ca o jucărie de bâlci. Moțul din creștet, legat cu o panglică vert d’eau, într-o potriveală absolut subtilă cu rochia stăpânei, sălta și el în același ritm. Din ce în ce mai înspăimântată și roșind violent pentru comportarea atât de nediplomatică, ba de-a dreptul agresivă a patrupedului ei favorit, Bichon, doamna Ledoulx încercă să readucă neascultătorul Maltez înapoi în poala ei, cu un glas șoptit, apoi șuierat și, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
marea lui înfrângere... Nici măcar nu o recunoaște... Dă vina pe clima rusească... pe iarnă... Marchizul înlemni deodată, de parcă ar fi fost lovit în moalele capului. ― Ce spun? Ce spun? Ah, ce spun?... Nu, nu cred că am putut... Dumnezeule!... (Privi înspăimântat ochiul lui Dante Negro.) Ce-am spus? Dante Negro așeză o mână pe umărul marchizului. Simți o vibrație continuă. Ambasadorul avea nervii încordați până la limita nebuniei. ― A vorbit doar oboseala. ― Oboseala? Cauraincourt râse hâd și ciudat, de parcă tocmai se rupea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
clopotului Începând să vuiască doar suflând mai tărișor asupra lui (ca, de-o pildă, arderea cărților În curte, dansul tatei, gol pân-la brâu, cu o sticlă de rachiu Într-o mână, țopăind În jurul rugului de pe zăpadă și urlând cu veselia Înspăimântatului: «Trăiască Gutenberg!» - știind el bine că viața Basarabeanului sub Rus e, ori: că-că, ori: că-că.) Din acea dimineață am Început să Înregistrez, ca oamenii, succesiv; să primesc, conștient și să depozitez, știind că o fac, ce se petrecea cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
se ițește pe partea cealaltă. Obrazul mare de tot, ochii mici, piezișați. O văd și acum. Deși ochii și pomeții i-s de tătarcă, pielea i-i albă-albă, aproape transparentă. O văd căutându-mi privirea, cu ochii ei piezișați și-nspăimântați. - Mamă!, zic mai tare. I-i frică! - De ce să-i fie frică, face mama, se apleacă asupra Rusoaicei, Îipune o mână pe frunte, apoi o duce-n jos, pe obraz... Și, dintr-o dată, parașutista scoate un: Oi!, ascuțit și desnădăjduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de săpun de la mama și Încă ceva, numai al ei, al devușcăi, nu ceva rău, urât, dar necunoscut, parcă a sălbăticiune, dar mie-mi plac sălbăticiunile cum ’die ’vușca: uite-o, pe scaun, dinaintea mea, cu ochii ei, piezișați și-nspăimântați (și cătând ajutor la mine - dar eu nu i l-am dat...); o fac, fie din fum de mirozne, fie din aluatul alb și greu și sălbatic - asta-i o devușcă; a doua e din goluri: scobesc eu, cu - bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mult, își zise, veneau de la pasărea mică și fragilă care stătea acum tăcută pe creangă. — O plasă! șopti el. Repede, o plasă, o plasă... Rapid, împunse cu bastonul un soldat uimit. Apoi, înșfăcând o plasă pentru maimuțe din mâinile omului înspăimântat, sări din jeep și o aruncă peste porumbelul verde, în dorința oarbă de a prinde pasărea aceea înșelătoare, de a o ține lângă el cât va trăi în cantonamentul armatei, de a se tortura cu amintirea copilăriei sale, a mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
comună. Acum îl înspăimânta ideea de a reîncepe lunga fugă; mersul nesfârșit prin nisipuri și bolovănișuri, tot timpul sub un soare neobosit, fără să știe încotro se îndrepta și dacă acea întindere dezolată se sfârșea într-adevăr undeva. își amintea înspăimântat chinul setei și al durerii de nesuportat din fiecare mușchi prins de cârcei și se întreba de ce continuă să stea acolo, la umbră, cu bocceaua în mână, așteptând întoarcerea unui om, a unui asasin, care voia să-l ducă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vorba de zbenguit. N-ai dori tu oare să-mi Împărtășești viața? — Să-ți Împărtășesc viața? Nu există nimic de Împărtășit! A rostit-o fără nici un arțag. Nu era decât o constatare, de altminteri nelipsită de tandrețe. Dar, văzând chipul Înspăimântat al lui Omar, ea Îl imploră s-o ierte, și hohotește. — Știam că aveam să plâng astă-seară, dar nu cu aceste lacrimi amare; știam că aveam să ne despărțim pentru multă vreme, poate pentru totdeauna, dar nu cu aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pe rând fiecare pantof. S-a așezat pe un scaun, uitându-se lung la pantofii pe care-i pusese lângă picioarele lui, așezați paralel. Părea să le spună: „Și acum, voi, luați seama”, cum obișnuiește vrăjitorul să se adreseze vizitatorilor înspăimântați, după ce a amestecat zeama lui magică în ceaun. Apoi tata a luat lingura, care în mâna lui scânteia ca o baghetă vrăjită, iar eu m-am gândit că, în clipa următoare, pantofii vor sări în sus, luând-o la sănătoasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
serviciu, dar atunci observ ceva pe frigiderul din fața mea, agățat de magnețelul acela colorat pe care Noga îl confecționase pentru mine de ziua mamei, era numărul de telefon scris cu cifre adunate și strâmbe al ambulanței, iar eu îl privesc înspăimântată, de când atârnă acolo, cine știa că vom avea nevoie de el? Fără să mă bâlbâi, de parcă aș fi sunat după un taxi, comand o ambulanță, apoi mă întorc în dormitor cu pași sprinteni, aproape provocatori. Stau în fața ochilor lui micșorați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și deja eu însămi încep să mă ignor, mii de aripioare îmi scutură trupul pe dinăuntru și chicotesc timid, lăsând în urma lor rămășițe de sărutări dulci ca nectarul în adâncurile pântecelui meu, iar în clipa în care deschid ochii, văd înspăimântată nori negri de fluturi lovind parbrizul mașinii, strig, ce se întâmplă, iar el spune, stai liniștită, asemenea lucruri se mai întâmplă pe aici din când în când, nu ai ce face, voi conduce încet, apoi își retrage mâna blând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
i se împământenește pe chip, o certitudine hâdă și distorsionată, făcând să îmi fiarbă sângele în vene, nu uita că tu ești acela care vrea să se culce cu mine tot timpul, un strigăt indignat pornește din gâtul meu, strigătul înspăimântat al unui animal vânat, cum îndrăznești să mă învinuiești pe mine? El mă oprește printr-un gest, m-am săturat să tot aud că eu sunt acela care vrea, îmi spune cu buzele strânse, tu ești aceea care mă face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]