49,940 matches
-
alte zile, să fii cuminte și s-o asculți pe tanti Adina, iubita mea, te sună mama cât de curând și îți trimit păpușică și ciocolată, pa, tanti, pa! Și chiar așa făcea Violeta, trimitea jucării și dulciuri, și bani întotdeauna, da' nu suna decât din an în paștele mă-sii de iresponsabilă și tot ei, Adinei, îi venea asta mică plângând noaptea în pat și strigând după mamă-sa. -E plecată, puiule, în lumea largă, da' ea te poartă, iubito
Mafalda by Ioana Drăgan () [Corola-journal/Imaginative/6870_a_8195]
-
știe când se încheie veghea și când va regăsi răcoarea culcușului. Căci fusese o zi toridă și buretele fusese îmbibat cu oțet. Poate că ar fi fost mai bine ca totul să se fi petrecut iarna, numai că iarna e întotdeauna o altă sărbătoare, una ce nu începuse încă a fi celebrată. De unde să fi știut el de Isaiia ori de Tiresias cel lipsit de vedere? Și nici că alții s-au închinat și au adus daruri cu șase luștri și-
SELVA OSCURA by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/7312_a_8637]
-
de praștie. Mi-amintesc senzația praștiei, strânsă în mâna stângă, cu degetele mâinii drepte înmănuncheate ca să tragă de gumă. Trăgeam cu praștia, amândoi, el mult mai bine ca mine, lovea vrabia în zbor. De când a murit, când îl văd, e întotdeauna îmbrăcat la fel, și are aceeași vârstă, vârsta când a murit. Dar pe măsură ce-au trecut anii, i-am împrumutat vocea mea de azi; în această clipă îmi vorbește cu vocea mea de azi, dar calmă, liniștitoare. Vocea mea
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
m-ai recunoaște, corpul meu e pregătit aproape pe de-a-ntregul. Nu m-a învă?at nimeni să mîngîi, acasă ne ținem strîns de mînă, dar nu ne mîngîiem niciodată. Acasă ne ținem strîns de mînă, și asta doare, oare întotdeauna doare așa?
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
mai contează decât în intensitate am învățat să nu presimt că rivalizez cu o bătaie din palme o privire furtivă un sărut pe obraz un capriciu din care se deșiră schimonosit de tandrețe pulsul înfășurat la gât pentru iarna ca-ntotdeauna - fiecare fulg cu oglinda în piept...mă prind firimituri în hora de camee - (asemenea albume nu se răsfoiesc decât la sfârșitul unei zile săpate direct în piatră de unde s-ar vedea încă de cum încalecă primul tătar linia orizontului și dintr-
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
i se datorează lui Leo. N-am știut în ce fel i se datorează, însă am simțit că era așa și aveam un sentiment de bine. Dacă Leo era cel care pornise totul, atunci era bine. Leo știa ce face, întotdeauna știa ce face. L-am lăsat în urmă pe barmanul nervos și transpirat, care n-ar mai fi trebuit să fie totuși nervos după ce încă o bancnotă îi poposise-n palmă. L-am lăsat în urmă și l-am salutat
Șobolanul e mai viu decît țestoasa by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Imaginative/7687_a_9012]
-
tânăr/ bătrân se află la Novalis, în Bruionul general din 1798: "Ce este, de fapt, bătrân? Ce este tânăr? Tânăr - este acolo unde stăpânește viitorul. Bătrân - acolo unde domină trecutul. Tânăr și bătrân - predicate polare ale substanței istorice. (Accidentele sunt întotdeauna polare). Nici un fel de senectute fără juvenilitate - și invers. Bătrân corespunde solidului. Tânăr fluidului. Bătrânețea este ceea ce-i format - plastic. Tinerețea, ceea ce e mobil - în comun. Când două istorii se ating, ele devin polare" (trad. Viorica Nișcov). În paginile de
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
aceleași locuri: Cătălin }ârlea și Horia Gârbea lângă Profesorul Martin, Cristi Popescu lângă Cătălin, apoi Bănulescu, Luci Vasilescu și ceilalți. Eu stăteam undeva la capătul opus al mesei cu fața spre geamul dinspre Schitu Măgureanu, de obicei tăcând, de fapt, întotdeauna tăcând. Era mai tot timpul frig, masa era de culoare închisă și, cum nimeni nu ștergea praful, nici măcar femeia de serviciu care se uita suspicioasă la noi, puteai să te semnezi cu degetul. Dacă ar fi putut fi conservată, ar
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
de înălțime, până pe acoperișul blocului Sabena, să îl scot din bârlog pe Lucian Branea și nici în noaptea de 21 Decembrie când știu cu exactitate că Iulian Costache putea să moară la baricada de la Inter. Când vorbea Martin? Martin vorbea întotdeauna la sfârșit cu tact și eleganță. Dacă victima fusese prea intens mursecată în opinia lui, punea lucrurile la loc cu un soi de normalitate neostentativă, dacă dimpotrivă fusese o ședință cu prea multe prietenii literare afișate le mai ajusta din
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
e evident că-l plac și cum să nu-l placă i-ați văzut bicepsii pectoralii grumazul ochii negri și uleioși pantalonul mulat pe craci semne exterioare de acord dar după ce vreți să se ia bietele femei un risc există întotdeauna poți să te înșeli să cazi peste un nevolnic oricum când au o oarecare experiență femeile merg aproape la sigur mai ales când simt că masculul nu ezită vine direct către țintă cunoaște codul străvechi care nu s-a schimbat
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
în brațe ca pe-o amantă!", ne striga semeț maiorul Alexandrescu, care nici pe arșița lui iulie nu-și lepăda mănușile de piele. întrucît pînă atunci n-avusesem încă nicio amantă, indicația mi se părea sugestivă, dar vagă. Mă întorceam întotdeauna de la trageri cu umărul drept dureros și învinețit. Așadar, domnule Odobescu, interesul meu pentru sfera cinegetică are, ca și al domniei tale, rădăcini mai cu seamă livrești. Intervin însă și rațiuni de altă natură. Dacă lumea în care trăim a
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8123_a_9448]
-
avînturile unui Don Quijote se ciocnesc cu prudența și comoditatea lui Sancho Panza. Hotărîtoare, în condițiile locului, e însă văpaia soarelui meridional, care transfigurează totul, făcîndu-l să pară altfel decît este: "Omul din Midi nu minte, se înșală. El nu spune întotdeauna adevărul, dar crede că-l spune... Minciuna lui nu-i o minciună, ci-i un fel de miraj...". împins de la spate de un zvon stîrnit în oraș, Tartarin se decide să plece în Africa. Nu înainte, nota bene, de a
Epistolă către Odobescu (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8031_a_9356]
-
oțel, cu două broaște sub un volant de culoarea aramei. Intrarea în tezaur semăna cu o mică ceremonie. Descuierea porții se făcea de către arhivar sau un funcționar, dar numai în prezența directorului sau a procuristului care păstrau cheile. Mă uimea întotdeauna faptul că ditamai poarta, groasă cât palma Tatălui meu, nu scârțâia deschizându-se, așa cum scârțâiau chiar și cele mai simple uși. Se mișca greu, lent dar lin, ca o mare navă care se desprinde de chei. Dar dincolo de poartă se
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
imens, de public și critică. Poate mult mai emoționant, „Pianistul” este însă departe de perfecțiunea formală a lui „Chinatown”. Și cu atît mai departe - la propriu și la figurat! - de spontaneitatea „Cuțitului în apă”. În afară de talent, Polanski a avut mai întotdeauna parte de noroc în viața profesională. Filmul de debut i-a adus o nominalizare la Oscar, într-o perioadă în care dezghețul de după războiul rece de abia se făcea simțit. Tot atunci i s-au deschis porțile cinematografiilor occidentale, cea
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
motivau acțiunile eroilor, narațiunile nu mai au nici complexitatea și nici amplitudinea vechilor basme. Mai mult, povestiri noi apar mereu în societățile cu tehnologie avansată, cât și în țările mai puțin dezvoltate. Cele mai multe pornesc de la întâmplări reale sau doar imaginate, întotdeauna plauzibile, reflectând mentalitatea și anxietățile omului modern în fața unor primejdii cu care adesea nici nu știe cum să se confrunte” (p. 15) — rezumă fugar situația legendei urbane autorul. Textele publicate pe suprafața a mai bine de 250 de pagini stau
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
judecătorul care îi rostise sentința moare de hemoragie, împlinind, astfel, un blestem. Exemplele ar putea continua, fiind, fiecare, la fel de neașteptat și incitant, stârnind, fiecare, aceeași poftă de a descoperi ce se află dincolo de povestea mereu prea parcimonioasă în amănunte, aproape întotdeauna indiferentă la context și dezinteresată de explicații până la pragul absurdului. Lectura extensivă a colecției pe care o propune, acum, Constantin Eretescu ar putea fi, în acest sens și pe un prim nivel, un fascinant excurs prin labirintul care este imaginarul
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
partea a doua a întâmplării pare neașteptată și nefirească în raport cu ceea ce a precedat-o. Jocul dintre debuturile în calma realitate imediată și finalurile în senzaționalul scandalos ori în excepționalul de sorginte mitică, un joc care se echilibrează și este acceptat întotdeauna, schițează profilul felului de a prezenta și a comenta, implicit, lumea, al legendei urbane. Este drept că tensiunea dintre comun și extraordinar stârnește, o clipă, o sincopă a povestirii, dar, aproape fără excepție, lucrurile neașteptate și tulburătoare sunt reciclate în
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
lumea, al legendei urbane. Este drept că tensiunea dintre comun și extraordinar stârnește, o clipă, o sincopă a povestirii, dar, aproape fără excepție, lucrurile neașteptate și tulburătoare sunt reciclate în sfera acceptabilului. Resortul infailibil al acestui consimțământ comunitar este mărturia întotdeauna irefutabilă a cuiva care a asistat la evenimente. Un prieten, un părinte, o rudă, sau un cunoscut la fel de apropiat al vreunuia dintre aceștia sunt giranții legendei urbane. Naratologia americană vorbește despre această serie de colportori ai povestirilor recente ca despre
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
atitudini spirituale și două modalități de a citi și de a înțelege lumea: ,,Căci bisericile gotice, scrie el, sunt ca niște prăpăstii inverse, suspendate, și tu stai pe fundul lor ca o aluviune adusă de curent. Iar ochii îmi fugeau întotdeauna la vitralii. Dar aici îmi dau seama că iubesc mai mult vitraliile sparte ale mozaicurilor bizantine. În catedralele gotice vitraliile sunt reci, cu toată luminozitatea lor. Aici, mozaicurile cîntă. Un cor de o armonie desăvîrșită.” Și pentru a rămîne tot
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
dintr-o cameră într-alta, sau să oprească gazul puțin înainte ca mâncarea să fie gata. Da, câți făceau asta? Și pe urmă se mai și mirau că nu le ajung banii până la sfârșitul lunii. Ei, slavă Domnului, îi ajungeau întotdeauna. Avea de toate, și nu trebuia să se lipsească de nimic. Adevărul e că știa să facă economie. Nu lăsa niciodată mâncarea să se strice, nu arunca ce-i prisosea, nici măcar o jumătate de chiflă, pe care putea foarte bine
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
putea foarte bine să o mănânce la următoarea masă. Se spăla încălzind apă într-o oală și turnându-și puțin câte puțin pe corp, după ce se săpunea, așezată pe un scăunel de plastic lângă sifonul din podea. Cum o amesteca întotdeauna cu apă rece, o oală de apă fierbinte îi era de ajuns. Iar vara, ca acum, nici nu trebuia să încălzească apa prea mult, era bună așa, doar călduță. În orice caz, cum folosea atât de puțină, ultima apă rămasă
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
merita, era frig și imediat începea să plouă, așa că prefera să nu iasă, din cauza reumatismului. Dar, cum ieșea doar în lunile mai frumoase, permisul era și mai ieftin. Dacă făcea socoteala împărțind prețul la doisprezece (ah, știa să facă socoteli, întotdeauna fusese bună la școală), ei bine, dacă făcea socoteala împărțind la doisprezece, permisul costa mai puțin. Îi plăcea mai ales tramvaiul circular, dădea ocol orașului fără ca ea să trebuie să coboare, și încă bine instalată, aproape întotdeauna reușea să stea
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
să facă socoteli, întotdeauna fusese bună la școală), ei bine, dacă făcea socoteala împărțind la doisprezece, permisul costa mai puțin. Îi plăcea mai ales tramvaiul circular, dădea ocol orașului fără ca ea să trebuie să coboare, și încă bine instalată, aproape întotdeauna reușea să stea la fereastră, sau, dacă nu reușea din primul tur, sigur avea să reușească la al doilea, pentru că între timp va coborî cel care ședea la fereastră și trebuia doar să se împingă puțin ca să-i ocupe locul
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
speranțe, pe sub ferestre. Bunica zicea că dădea perdelele la o parte cu tacul pentru ca el s-o poată vedea. Nu l-am văzut pe bunicul în uniformă: purta de obicei o vestă lungă de lână și citea ziarul pe balcon. Întotdeauna mi-l aduc aminte citind ziarul pe balconul din cartierul Beira Alta ori suind pe munte, pe o vreme de furtună cu tunete. A murit când eu aveam doisprezece ani. Un om tăcut, nu-mi aduc aminte de glasul lui
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
de proiectul pe care ți l-ai definit, de priceperea și forța de pătrundere a fiecăruia. Cred că sunt ultimul care aș putea să pretind o unică formulă de istorie. Alții pretind așa ceva și se supără dacă eu scriu altfel. Întotdeauna s-a scris și se va scrie întotdeauna în foarte multe feluri, din ce în ce mai multe, pe măsură ce societatea se diferențiază, abordările se diversifică și instrumentele de lucru se înmulțesc. Istoria se multiplică. - Și avem nu Istorie, ci istorii. O istorie plurală alcătuită
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]