551 matches
-
individ care a Încheiat toate conturile cu lumea. Nimic din ce-l Înconjoară nu-l mai poate impresiona. Totul e parte dintr-un scenariu pe care-l cunoaște Încă din copilărie. Se Îndreaptă spre moarte cu un fel de resemnare Întristată. Tot ce va mai face pe parcurs e doar transcrierea mecanică, lipsită de patetism a unei predestinări. Chiar dacă visează, pentru o clipă, să joace rolul de mediator Între Franța și Germania, nu e decât un gând trecător. Gândurile constante Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cunoștințe privitoare la toate relăciunile vieții poporului nostru” și „a lăți gustul cetitului”, prin reproduceri din clasici și din literatura populară. Ca atare, în domeniul poeziei, sumarele conțin pagini din Miron Costin (Viața lumii), Ienăchiță Văcărescu (Turturica), V. Cârlova (Păstorul întristat), I. Heliade-Rădulescu, Gh. Asachi, D. Bolintineanu, V. Alecsandri (inclusiv poezii din culegerea sa de balade populare), M. Eminescu. Nu lipsesc nici Andrei Mureșanu, Gr. Alexandrescu, Anton Pann, Al. Donici, G. Coșbuc (în 1919 i se reproduce Nunta Zamfirei), A. Vlahuță
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285325_a_286654]
-
romantice (chinuri, melancolie, înfocare) sugerează mai multă reculegere contemplativă. Indeciziunea literară e tradusă cu tristeța romanticului Wanderer: Eu asemăn a mea stare cu a unui călător, Care neștiindu-și calea, fără povățuitor, Se oprește pe-o câmpie, și cu totul întristat, Drumuri vede, dar nu știe care e adevărat. Comentariile asupra descripției deschid ele înșile un cadru litografiat cu păduri, stejari, priveliști campestre, în acest mod: Dacă descriu o pădure, suma de copaci îi las, Și la un stejar mai mare
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
florilor, fragranța cărnurilor vegetale: Parfum din flori pălite și uitate, Poemă tăinuită-ntr-o petală, Te stingi în dureroasa-ți voluptate În seara singuratecă și pală, Parfum din flori pălite și uitate... fecioarele cu incarnat de crin ale lui Botticelli întristatul, Mult vestitul florentin... fecioarele pale trecând muzical: O, marile pasionate, O, tragicele Magdalene, Femei etern îndurerate Ca niște triste cantilene. Pe urmele îndepărtatului Radu Ionescu, poetul se cutremură de acordurile pianinelor funerare: Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
universal umane: înfrățirea cu semenii care suferă împreună cu noi, presimțirea morții, melancolia autumnală etc. În figurarea sentimentelor, poetul are tehnica sa caligrafică, hieratismele, peisagiile de proiecție și gesticulațiile sale. Tocmai această supunere a sincerității într-un sistem face valoarea poeziei. Întristatul ia poza tuberculosului într-un pat de sanatoriu, dând mâinilor un gest stilizat: ..și ca să ne simțim mai bine vom împleti mâinile în chip de frăținătate. Morții iau poziții smerite de sfinți adormiți în duh de fericire, iar bolnavii se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
binevoitor le descoperă. De la versuri, Iancu trece la Poezie, adică la un proiect spiritual. Publică mai multe culegeri de poeme, devine, altfel zis, autor, este lăudat, laudă la rîndul lui pe alții, o generație Întreagă Îi recită cu evlavie versurile Întristate. Scrie epistole În versuri, primește răspunsuri În același fel, poezia fiind, pentru el și pentru alții, o formă de comunicare cu o sferă largă de cuprindere: de la amor la politică. Neîncrederea În formele de expresie, manifestată ici-colo, pare mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
securității De lucruri, CÎrlova se apropie totdeauna cu milă. O tristețe fundamentală, care n-atinge, totuși, proporțiile disperării, Însoțește demersul său liric. O tristețe și o blîndețe care vor să ocrotească o realitate fragilă, ea Însăși tristă, evanescentă (ruinurile, păstorul Întristat, filomila), supusă unei legi aspre: soarta: „Vin lîngă dînsul, pătruns de milă, Și cu blîndețe Îl Întrebai...”, Poezia nu este, În aceste condiții, o cuprindere, o asumare (ceea ce ar presupune o modificare), ci doar o tînguire. A scrie este pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tinerimii Înrolate sub steag este de asemenea tot dulce: „ce privire dulce mie!” Tema dulcelui cheamă, În poezia lui CÎrlova, pe aceea a plăcerii sau a plăcutului. Ea ne conduce spre al doilea spațiu securizant al poetului, acela din Păstorul Întristat și Înserare: „trista vale”, pierdută la un capăt Într-o cîmpie plină de iarbă, străjuită la celălalt de vîrful unui munte. CÎmpia este Încoronată de o „dumbravă deasă”, iar valea este străbătută de o gîrlă șerpuitoare. În peisaj intră și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întoarce, bucuroasă, spre „negura mîhnirii” din interior. Căci locul securizant (valea tristă și euforizantă) este, În același timp, o sursă de neliniște. Ea ocrotește, dar nu vindecă. Ceva lipsește (În Inserare: ființa „care poate să-l facă fericit”, În Păstorul Întristat: păstorița „cu chip prea dulce”) și absența transformă spațiul de petrecere Într-un loc de durere. Căutarea se termină În versurile sensibilului CÎrlova cu o plîngere măruntă, eliberatoare: „De multă nemișcare, ce face piste toate, Vederea Împrejuru-i se’ntoarce cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nalță pe aripi d-un foc sfînt” - Miezul nopții). Durerea dezleagă energiile sufletului, tăcerea, jalea fac să vibreze coarda cea mai fină a lirei: „Tot e tăcut și jalnic, Însă așa cum ești Singură porți povara mărirei românești, TÎrgoviște căzută! poetul Întristat Coloare variate În sînu-ți a aflat...” Tot aici se află și „semnul mîntuinței”, posibilitatea (simbolică) de salvare. Turnul devine, În acest spațiu imaginar, o cîrmă: biblica, vestitoarea coloană de foc care duce poporul lui Israel spre pămîntul făgăduinței: „Să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe o substituire de sentimente. Tinerețea trece, nebuniile dragostei rămîn În amintire, amorul se salvează (ce poate salva) În prieteșug: „Apoi cînd vremea va trece Peste-a inimii căldură, CÎnd din hora Încîntată, Ce viața ta coprinde, Cu o față Întristată Grațiile s-ar desprinde, CÎnd odată și-ar lua zborul Tinerețe, bucurie, De-i pofti atunci amorul, L-om numi o nebunie: Îți voi fi prieten, frate, Îți voi fi orce Îți place, Și de lume și de toate Împreună
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bitolia. Pentru a ușura durerea Țintarului pe care Îl iubește, fata lasă cu limbă de moarte (intervine din nou sublima mistificație din Miorița): „Ci să-i spui că-s vinovată, Că de mult l-am fost uitat... Să nu sufere-ntristat Ci pe loc să fiu uitată...” O figură nouă apare În erotica lui Bolintineanu: figura sacrificiului. Ea este un derivat al inocenței. E inocența care, Într-o situație limită, alege ca soluție moartea. Moartea voluntară este ultima probă de dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vieță pîn’la moarte-am colindat Ș-Încă zorile de ziuă mai au mult a zăbovi. Ah, apuca-m-or cu viață, ori mai degrab-oi muri? Ce noian de cufundare, ce mormînt Întunecat Este noaptea privegherii pentr-un suflet Întristat. Toate rălele trecute să Întorc și vin la loc, Sporesc cele viitoare, arz și mă frig ca pe foc. Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere.” Conachi este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu valori securizante. Aici se află „locul cel tainic”, aici s-a petrecut „fericirea cea mare”, sub „dosirea” pomilor mari și umbroși a fost depus jurămîntul de dragoste: „Adu-ți aminte de locul acel de pustietate Dătător de liniștire inimilor Întristate. Copacii cei cu mărime, apele răsunătoare La vaiete, la suspinuri, cu jele răspunzătoare, Acei stîlpi de foc cu pară prin verdeață mișcătoare Închipuind focul nostru din dragoste cu-nfocare, Cărările cele strîmpte de pîndă și de tîlnirc, Unde-ți furam
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prea dulce leșin, toate vinele-mi slăbesc, Niște sfîrșituri Îmi vin, De nici nu poci să suspin pînă de tot amorțesc.” Erotocritul a fost sedus prin vedere, Areti este sedusă pin cîntec. Neștiutoarea fată ascultă șase seri la rînd cîntecele Întristatului Orfeu și se Înspăimîntă, somnul Îi piere. Insomnia este, știm bine, primul semn al dulcei maladii. O comparație mai puțin obișnuită În poezia epocii arată nașterea sentimentului erotic: „De inima-i se lipise ca văscul de copaci chiar.” Al șaselea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
asupra persoanei sale, cade acum sub lovitura unui mizerabil, care întunecă tot acest stat într-un moment de doliu, îi îneacă pe toți bunii francezi în lacrimi [...]. Ni l-au ucis deci pe rege și vă văd ochii umezi, inimile întristate, dar nu trebuie să ne pierdem astfel curajul. Noi avem, prin grația lui Dumnezeu, acest privilegiu în acest regat ca regii să nu moară deloc. El ne-a lăsat unul, în care, de la aceste vîrste mici, strălucește imaginea virtuților sale
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
își află hrana, copilul ce să laude, adolescentul și tânărul, dreptar pentru viață, bătrânul află modelul de rugăciune. Femeia învață buna cuvință. Orfanii își găsesc pe tatăl, văduvele pe ocrotitorul, săracii pe protector, străinii pe paznic... Psalmul mângâie pe cel întristat, potolește pe cel prea vesel, îmblânzește pe cel mânios, dă curaj celui sărac, pe omul bogat îl mustră ca să se cunoască pe sine. În general, psalmul împarte medicamentele potrivite tuturor celor ce suferă, nu disprețuiește pe cel păcătos, ci îi
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
plină de umor, în care el însuși era de-un haz teribil: epigramele lui în triluri de soprană erau de-o spontaneitate delirantă la mesele noastre neîntrerupt hlizite. Dar... dar... O strofă, doar una, din îndoliatul poem din 1965: Stau întristați bărbați, femei/ Lumina peste frunți se frînge/ Cu lacrimi mari de ghiocei/ Pămîntul primăverii plînge. Poetul (care venea dinspre anturajul aristocrat al Vieții Românești) se deda, ocazional, conjuncturii funeste, în timp ce congeneri de-ai lui tragica elită românească burdușeau pușcăriile dejiste
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
găina a luat-o tot Gică... Da ce tărăboi a fost! A scăpat găina din legătoare... a ajuns în groapă... părintele slujea... rudele plîngeau... găina nu se lăsa prinsă și cîrîia... Gică înnebunit de furie umblînd prin groapă după ea..., întristata adunare crăpa de rîs... da pînă la urmă a prins-o... săraca găină... nimeni nu scapă, domnule! Singurul personaj serios era mortul... Ce mai faceți, dom' profesor? (și pentru că Costache tace...) Octav: Tocmai îi propunem tatii să fie viu... Groparul
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Octav: Mamă, despre morți numai de bine... Costache: Octave, eu știu că tu nu ții la băutură... dar acum chiar că te-ai pilit cam tare... Octav: Mai bine ai rosti un discurs... da ceva frumos... duios... să plîngă toată întristata adunare... Hai, spune că am fost un copil frumușel... deștept..., un adolescent sclipitor... bun... curajos..., bagă și "nu-l vom uita niciodată" și gata, amin! Groparul: Doamne miluiește, Doamne miluiește... Ne trebuie un popă. Marieta: Dom-le, dumneata ești oleacă
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
bucurie la prima sa/s-a carte, abecedarul. O va primi în prima sa/s-a zi de școală. 56 14. Pune în locul parantezelor semnele de punctuație care lipsesc :,, () Ai venit () Și glasul i se păru fetiței aspru () Răspunse cam întristată () () Am venit () Femeia întrebă blând () () ) Ai luat premiu () () Am luat () „ (Marin Preda - Prima lecție) 15. Completează propozițile de mai jos cu ortogramele potrivite : Băieții --adunat la joacă. - Jucăm fotbal --- baschet ? întreabă George. După ce --- gândit, au hotărât să joace baschet. --numărat
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
epigon. Versurile erotice, în care se percep inflexiuni folclorice, capătă uneori tonalitatea idilelor lui G. Coșbuc. E poezia de factură intimistă a unui confesiv, nu lipsit cu totul de umor și nici de autoironie. Alteori, aplecându-se spre necazurile altora, întristatul nu se mai abandonează doar propriilor pătimiri. Deși abulic, el întrevede în aceste clipe, ca singură cale de urmat, lupta. Lirica lui socială este notabilă prin accentele de satiră. În afara unor articole și a unor note critice, poetul a scris
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
și sentimente dezordonate împotriva cărora, în viață, omul încearcă să se apere. Ea este școala viciului. Ia aminte și judecă. Când cei mai buni dintre noi aud din Homer sau din vreun alt poet tragic cum îl imită pe eroul întristat, cum se debitează o lungă tiradă de gemete sau când i se cântă nefericirea lovindu-se în piept, știi că simțim plăcere, că acceptăm să-l urmărim cu simpatie și că admirăm serios talentul poetului care ne face să simțim
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
căsătorie pe una din celelalte fiice ale sale se apropie de ea, și, trăgând-o de mânecă: "Doamnă, zise el, și ginerii?" Sângele rece și comicul cu care a pronunțat aceste cuvinte au făcut un asemenea efect asupra acestei doamne întristate, încât ieși izbucnind în râs; toată lumea o urmă râzând; iar bolnava, aflând despre ce era vorba, începu să râdă mai tare decât ceilalți." 2.2. Visul unui teatru civic și popular Investit fiind cu o înaltă funcție morală, teatrul se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Rusu, Freising, 1949; Omenia și „Frumusețea cea dintâi”, pref. Mircea Eliade, Freising, 1962; Omorârea lui Robete, pref. Nicolae Florescu, București, 2001. Repere bibliografice: Eliade, Împotriva, 202-205, 245-250; Vasile Posteuca, Din însemnările de la Buchenwald, „Cuvântul în exil”, 1967, 58-59; Octavian Bârlea, Întristată adunare, „Cuvântul în exil”, 1967, 58-59; Ierunca, Subiect, 252-254; Nicolae Florescu, Menirea pribegilor, București, 2003, 138-146. N.Fl.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]