1,357 matches
-
o publicație literară (revista Tribuna)? Și asta doar pentru a Încerca să răspundă la Întrebări ținând de hermeneutica profundă, practicată de vârfuri specializate ale elitei. (Una dintre interogațiile formulate atunci a fost dacă nu cumva cei trei ciobănași sunt o Întruchipare autohtonă a ideologiei indo-europene tripartite evidențiate În lucrările lui Georges Dumézil.) Mămăliga S-a Întâmplat un fapt mirabil. Deși porumbul a ajuns târziu (prin secolul al XVIII-lea) În teritoriile locuite de români, el a cucerit imediat piața și conștiințele
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
frivole, al cărei zbucium târziu i se pare lui că o răscumpără. Mustrările, puse în gura diferitor personaje, îl vizează aproape numai pe bietul om și în mult mai mică măsură pe păcătoasa lipsită de cenzură morală. El ar fi întruchiparea tiraniei masculine, amalgam de prejudecăți, egoism și abuz de forță. S-ar putea să fie o influență din Ibsen. Și psihologic, și etic, piesa e alături de adevăr, incriminând persoana lezată și părtinind vinovata, care recurge la eternul șantaj al vărsării
MICLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288104_a_289433]
-
senatori romani și împăratului Anastasius. Modelul pe care Avitus și l-a ales pentru scrierile sale literare a fost Sydonius Apolinaire care se bucura de mare faimă în Galia și era considerat, în dubla sa calitate de scriitor și episcop, întruchiparea tipului ideal de literat creștin. Astfel, Avitus putea să combine în epistolele sale conținutul dogmatic și intențiile didactice. Astfel e construită, de exemplu, Epistola 1, unde este înglobat Dialogul cu regele Gundobald (Dialogus cum Gundobaldo rege), compus anterior, în care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
demersul vizând chestiuni de mentalitate obștească și de istorie a civilizației. În activitatea critică „la zi” - în textele adunate în seria La sfârșitul lecturii (I-IV, 1973-1993) și în alte scrieri asemănătoare -, G. glosează nuanțat asupra fenomenului literar și a întruchipărilor sale, risipește confuzii, îndreaptă erori, interpretează judicios detalii anterior neglijate, contrazice locuri comune, deschide perspective neevidente, dar legitime și persuasiv argumentate. Spirit funciarmente polemic, scriitorul își teoretizează înclinația, afirmând caracterul intrinsec polemic al criticii literare. Bătăios, criticul polemizează cu cavalerism
GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287217_a_288546]
-
anii ’50 - e tratată și în Destine (1990), carte cu structură la fel de alambicată (o misterioasă urmărire servește drept cadru pentru rememorări, flash-back-uri etc.). Prin texte legate de teme și subiecte diverse (chestiuni literare, instantanee din viața cotidiană, mituri clasice în întruchipări actuale, observații din sfera comportamentelor sociale cu tentă culturală, analize ale „laboratorului de creație” scriitoricesc, probleme cetățenești, observații de morală și estetică a vieții zilnice, însemnări de călătorie, microcronici de artă, schițe de sociologie empirică ș.a.), G. a ilustrat și
GIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287283_a_288612]
-
factor structurant arhetipal. Distingând în creația poetului trei ipostaze ale iubitei, sugerate prin metafora miresei (virtuală, reală și metafizică), G. le urmărește prezența de-a lungul întregii opere, cu necesare raportări la elementele biografice, judecându-le însă în principal ca întruchipări ale imaginarului. Autorul receptează erosul arghezian ca „un spațiu imaginar, având o configurație complexă și, firește, contradictorie, guvernat de o dialectică imprevizibilă, precum și, totodată, ca o invitație la explorarea unui teritoriu afectiv și spiritual a cărui contribuție la deslușirea creatorului
GUŢAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287391_a_288720]
-
vechiul S. „o substanțială armătură teoretic-filosofică”. Se mai precizează: „Ceea ce vrem nu e «un simplu magazin de mărfuri» [...] ci un discurs sincretic, în albia căruia să coexiste, să se încapsuleze sau să se întrețeasă arta, filosofia, știința, morala, religia, în întruchipările lor particulare și în metabolismul lor cel mai specific”. Rubricile interesează literatura și istoria culturii: „Fețele veacului”, „Istorie și memorie”, „Cronica literară”, „Religie și spirit”, „Convergențe/Divergențe”, „Salonul literar” (proză, versuri), „Palimpsest”, „Recenzii - Note - Însemnări”. Printre studiile și articolele pe
SAECULUM-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289426_a_290755]
-
public, ci și că opiniile sunt exprimate public. Exprimarea se face verbal (scris sau oral), iconic (afișe, obiecte simbolice) sau pe planul acțiunilor deschise (în special demonstrații). Să consemnăm însă că la baza opiniei publice exteriorizate stă opinia publică latentă. Întruchiparea opiniei publice latente în cea manifestă (exprimată) depinde de gradul de cristalizare a opiniilor, de intensitatea lor și a intereselor implicate și, mai ales, de accesul la canalele de comunicare și de toleranța socială (în primul rând, a puterii) față de
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
le-a scris unor senatori romani și împăratului Anastasius. Modelul ales de Avitus pentru scrierile sale literare a fost Sidonius Apollinaris care se bucura de mare faimă în Gallia și era considerat, în dubla sa calitate de scriitor și episcop, întruchiparea tipului ideal de literat creștin. Astfel, Avitus putea să combine în epistolele sale conținutul dogmatic și intențiile didactice. Astfel e construită, de exemplu, Epistola 1, unde este înglobat Dialogul cu regele Gundobald (Dialogus cum Gundobaldo rege), compus anterior, în care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Umbria verde (Sfântul Francisc din Assisi și spiritul franciscan, 1942). Pe fundalul unei epoci în care luminile se întretaie violent cu întunericul, faptul biografic se întrețese cu legenda iradiantă în evocarea, presărată cu inspirate descrieri, a lui „Il Poverello”, „noua întruchipare a lui Iisus pe pământ”. O apariție enigmatică acest sfânt, cândva dedat unei vieți ușuratice, de petreceri, și căruia zguduirea unor revelații avea să-i stârnească „sublima nebunie idealistă” ce îl aureolează. Spiritul franciscan, de euforică înfrățire cu toate ale
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
modelul Patimilor și Învierii lui Cristos, se dovedește foarte original. Autorul a vrut să realizeze un crescendo dramatic, cu un final foarte optimist. Pătimirea martorilor, care precedă parusia, depășește prin intensitatea sa, chiar pătimirea Mântuitorului. „Fiara ieșită din pământ” este întruchiparea Răului absolut. Această figură mitologică apare aici cu scopul unic de a ucide cei doi martori. Ea nu constituie o noutate pentru destinatarii Apocalipsei lui Ioan, familiarizați deja cu Cartea lui Daniel. Capitolul 12 Capitolul 12 relatează lupta dintre Femeia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
episcopului de Poetovio. În acest caz, motivul celor „doi anticriști”, dintre care unul este identificat cu Nero, trimite indirect la motivul celor „doi Nero”, unul istoric, celălalt, eshatologic, din comentariul pannonianului. „Metamorfoza” lui Lactanțiu În viziunea lui Lactanțiu, Nero este întruchiparea „protopersecutorului”, cel care inaugurează seria împăraților aspru pedepsiți de Dumnezeu pentru crimele săvârșite împotriva creștinilor. Mai mult chiar, el este cel care se face vinovat de uciderea apostolilor Petru și Pavel. „Acesta a fost, scrie el, cel dintâi prigonitor al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
De la Croix), o „lume” protejată, care își avea ierarhiile ei bine stabilite (modelul fiind tot „lumea” bărbaților), cu o „culme”, care, în cazul unei Doamne văduve, devenea absolută, lipsită de concurență. Ne-o putem imagina, de pildă, pe Elisabeta Movilă, întruchipare a asumării puterii monarhice, dirijând o Curte „mobilă”, când în Moldova, când în Polonia, la Uście. Sau pe cele trei văduve pomenite mai sus. De multe ori nici n-a fost nevoie de „achiziționarea” acestui statut. N-au fost puține
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
numai boierilor făcea această strâmbătate, ci jupâneselor acestora...” -, cel care - am văzut - a trimis-o la închisoare pe văduva marelui medelnicer Gavril Bucium - acesta murea prin 1681-1682 -, fiindcă ea nu izbutea să-și plătească dările): despre „tratamentele” aplicate văduvei sărmane (întruchipare ce nu trebuie neapărat căutată doar în păturile de jos ale lumii românești) - [Mihnea al III-lea Radu] „pre jupânesele lor le muncea în tot feliul și le lua toată agoniseala” (ms. rom. nr. 4649 B.A.R., f. 256
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vina. Pedeapsa impusă de „sfânta pravilă” cade firesc: „Aflară să-l omoare și pre Stroe, ca să ia plată precum au făcut. Și să déde cu judecată dreaptă pre mâna armașilor”. Cum până aici am reprodus doar opiniile favorabile Cantacuzinilor (merituoase întruchipări ale tuturor virtuților posibile), să-mi îngăduie cititorul să dau cuvântul - doar în legătură cu acest proces de reabilitare - și adversarilor („audiatur et altera pars”), celui ce a redactat Letopisețul Bălenilor, scriitor stimabil, atât de priceput în destructurarea și destrămarea afirmațiilor mustind
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ostenești”, „osteneală”, „vruseși să te odihnești de ostenéle”, „ai luat alte ostenéle mai mari” etc. Efectul este incontestabil. Neagoe Basarab continuă demonstrația, izolând un simbol al „osteninței” continue, chemat să sugereze în context hărnicia, mobilitatea, mișcarea fără răgaz, efortul neîntrerupt. „întruchiparea” îi stătea la îndemână - albina. O culege din Fiziolog și o clasifică, asemenea acestui manual medieval de zoologie, dar și de simbolistică, între „păsări”. Nu este exclus ca până la autorul român al învățăturilor să fi ajuns câte ceva din înțelesurile acelei
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
niște dimensiuni firești și în planul unor rosturi pământești. Printr-o subtilă asociere (ce aparține intenției auctoriale), în care „mamei divine”, Fecioara, îi este alăturată „mama pământeană”, Neaga, falnica zidire de la Curtea de Argeș (al cărei hram este Adormirea Maicii Domnului) devine întruchiparea strălucită a unui act comemorativ cu un conținut limpede. Gestul pios („Dreptu acéia și eu m-am nevoit și am început casă a zidi sfinții sale den temelie. Deacii, pentru păcatele méle, eu nici într-un chip nu gândeam să
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
științifice”, după cum ilustrează articolele semnate de Serafim Duicu (Perenitatea spiritului luminist, Academia Română - 125. Contribuția transilvănenilor, Eminescu și mutațiile poeziei românești, Nicolae Iorga, critic și istoric literar, Școala Ardeleana și spiritul polemic), Mircea Popa ( Primul reflex shaskespearean din literatura noastră, Eminescu - întruchipare a ființei naționale), Silvia Urdea (Din memoria culturală a Transilvaniei), Ion Buzași (Andrei Mureșanu și Școala Ardeleana și Principatele Române), Florea Firan (Ioan Inocențiu Micu-Klein și istoria manuscrisului „Ilustrium poetarum flores”), Ioan Rânca (Ideile Școlii Ardelene în formația intelectuală a
SCOALA ARDELEANA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289562_a_290891]
-
din gregarismul turmei. A murit păpușa („Teatrul”, 1966), „bufonadă tristă”, se petrece la circ, unde se amestecă și lacrima, și hohotul de rîs. În Lada („Teatrul”, 1965), farsă cu elemente grotești, se înfruntă „viața” și „iluzia”, „realitatea” și „convenția”, în întruchiparea scenică. La o repetiție cu piesa Romeo și Julieta cei implicați în spectacolul ce se pregătește se pomenesc cu o ladă în care zac întinși, frumoși și reali, tinerii îndrăgostiți din tragedia shakespeariană. Dintr-un mesaj găsit în ciudatul cufăr
SAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
viața înaintemergătorului și botezătorului Ioan atestă vocația autorului în această direcție. Îndeosebi ultima scriere se distinge prin ineditul viziunii și prin puterea de plasticizare a unor simboluri biblice. Memorabilă e scena finală, în care Ioan vede păcatul într-o infinită întruchipare. Romanul Taurul mării (1962), ultimul text amplu editat antum, relevă pasiunea, mărturisită adeseori, pentru epocile îndepărtate ale istoriei. Acțiunea se desfășoară la Histria, în secolul al V-lea î.Hr., și aduce în pagină credințe religioase, scene de sacrificii închinate zeilor
SADOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
tehnicii narative. Aceste recurențe, numite de autor „fantome tematice”, pot fi clasate într-un bestiar (vultur, leu, pește, oaie, miel, pasăre fabuloasă reunind trăsături de papagal, păun, tucan și dropie etc.) și într-un inventar imagistic (om înaripat și alte întruchipări ale motivului aripii și al zborului, acrobat cu tricou vărgat, biciclist cu joben, cer cu mai mulți sori diferit colorați ș.a.) care, împreună cu evocarea repetată, mai ales în pasaje finale, a stării de așteptare înfiorată a unei iminențe misterioase și
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Blocul de locuințe pe care se străduiește să îl domine Miș Dron e un univers simbolic. Imobilul - care încadrează și pecetluiește providențial destinele - devine, în esență, protagonistul narațiunii. Și în volumele de proză scurtă acest tip de clădire e o întruchipare a cotidianului, aparent neproblematic și solid, dar în care se infiltrează anomalia. Romanul Umbra penei de gâscă (1991) se dezvoltă ca o variațiune liberă pe o temă din Numele trandafirului de Umberto Eco. Fără ca relația dintre cele două scrieri să
ŢUCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
colectivității. Răzbate din Balade un suflu aspru, epopeic, o neîndurătoare răvășire sub legile destinului și se conturează o galerie de tipuri croite după tipare general-umane: avari și vrăjitoare, firi aprinse și semețe, muncitori ai pământului (Dăruța - model de bunătate, Gheorghe - întruchipare a mândriei, badea Iacob - adevărat cavaler al speranței). Lirica lui V. s-a sincronizat cu momente de vârf ale poeziei românești postbelice. Eseistica, adunată în volumele Viața cuvântului și A vedea cu inima, ia forma unor instantanee despre problemele sociale
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
se trag și luminile ochilor. // Și vă veți întoarce tot mai mulți acasă, / Veți întări pe rând terasele cu viță, / Ca niște plaje ale sufletului, verzi, / Peste care marea să sufle” (Legea viei). Unele texte sunt alegorii (Ploaia de cuie, întruchipare a secetei, sau Treizeci și nouă cu șase, marcând acumularea energetică de la care orice este posibil), la Z. accentuându-se în timp gustul pentru abstracțiune, parabolă, exprimare gnomică ori paradox. Marile întrebări metafizice, reflecția asupra rostului omului în lume, introspecția
ZAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290689_a_292018]
-
Chirica, 2004, p. 113). Repetarea triunghiului, ca idee artistică de sacralizare a feminității, reprezintă o formă de expresie a sacrului colectiv. Starea de graviditate, legată de sacralitatea procreației, este evidențiată la nivel artistic printr-o proeminență ușor reliefată. Statuetele feminine, întruchipări ale Mater Genitrix, devin simboluri ale fecundității, iar prin maniera de reprezentare a lor, prin gesturile pe care le semnifică “se încarcă nu numai de semnificație, ci și de putere”(M. Eliade, 1991, p. 27), motiv pentru care „sunt utilizate
STATUETE ANTROPOMORFE ALE CULTURII DUDEŞTI. ANALIZA PRIMARĂ. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Livian Rădoescu () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_649]