786 matches
-
știam că În zori, epuizați și, poate, bolnavi de dispreț, nu ne vom putea privi În ochi fără să ne Întrebăm În cine ne transformaserăm. 10 M-a trezit clipocitul ploii, dis-de-dimineață. Patul era gol, iar camera - prinsă Într-o Întunecime cenușie. L-am găsit pe Julián așezat În fața fostului birou al lui Miquel, mîngîind clapele mașinii sale de scris. Și-a ridicat privirea și mi-a oferit zîmbetul acela călduț și Îndepărtat, care spunea că nu va fi niciodată al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lui sau dacă Îi păsa cîtuși de puțin. — Așa crezi tu. A vrut să-mi mîngîie obrazul, dar i-am Îndepărtat mîna. — Ar trebui să mă urăști, Nuria. Asta ți-ar purta noroc. — Știu. Am petrecut ziua afară, departe de Întunecimea oprimantă a apartamentului ce Încă mai mirosea a cearșafuri călduțe și a piele. Julián voia să vadă marea. L-am Însoțit pînă la Barceloneta și am pătruns pe plaja aproape pustie, un miraj de culoarea nisipului care se cufunda În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
râse vag Rogojin, neînțelegând pe de-a-ntregul ideea confuză a prințului. Casa a clădit-o bunicul, observă el. Au locuit mereu în ea niște scopiți, Hludeakovii, care și acum stau cu chirie în câteva odăi. — E tare întunecoasă. Stai la întunecime, spuse prințul, plimbându-și privirile prin cabinet. Era o cameră mare, înaltă, cam mohorâtă, ticsită cu felurite mobile, în majoritate mese mari de scris, un birou, dulapuri, în care se păstrau registre și tot felul de hârtii. Se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu fostul scop, cu „ideea deosebită“! Și cum s-ar fi putut una ca asta! Da, boala îi revine, nu mai e nici o îndoială; poate că va avea criza negreșit în această zi. Datorită crizei a apărut și toată această întunecime, și „ideea“ se datorează tot crizei! Acum întunericul s-a împrăștiat, demonul a fost alungat, îndoielile nu mai există și are bucurie în inimă! Și - pe ea n-a văzut-o de atâta vreme, trebuie s-o vadă și... da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
victima unui desfrânat și nelegiuit; dar orice ți-ar spune, să știi că ea e prima care nu-și dă crezare și că, dimpotrivă, cu toată forța conștiinței ei crede că... ea însăși e vinovată. Când încercam să împrăștii această întunecime, ea ajungea să aibă asemenea suferințe, încât inima mea nu se va vindeca niciodată, atât timp cât îmi voi aminti această perioadă îngrozitoare. Parcă cineva mi-ar fi străpuns inima o dată pentru totdeauna. A fugit de mine - știi de ce? Tocmai ca să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Nu cumva plângi? — Nu, Aglaia, nu plâng, răspunse prințul privind spre ea. — Atunci ce să fac? Ce mă sfătuiești? Cum să primesc asemenea scrisori? — O, las-o în plata Domnului, te implor! strigă prințul. Dumneata n-ai ce face în întunecimea asta; o să fac tot posibilul ca să nu-ți mai scrie. Dacă-i așa, înseamnă că ești un om fără inimă! strigă Aglaia. Chiar nu vezi că nu pe mine, ci pe dumneata te iubește, numai pe dumneata? Ai apucat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
puțin; am slăbit, eu... noi am discutat atunci într-adevăr despre dumneata, Aglaia... — Deci e adevărat? Într-adevăr, puteai discuta cu ea despre mine și... și cum ai putut să mă îndrăgești, dacă mă văzuseși o singură dată? — Nu știu cum. În întunecimea mea de atunci mi se arăta ca în vis... mi se năzărea, poate, un nou răsărit. Nu știu cum de m-am gândit la dumneata ca la persoana cea mai apropiată. Ți-am scris atunci adevărul, că nu știu. Totul n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adevărat, n-a avut niciodată de-a face cu ea. Iar prințul era netulburat și continua să fie în culmea fericirii. Desigur, remarca uneori ceva parcă întunecat și nerăbdător în privirile Aglaiei; dar avea încredere mai mare în altceva și întunecimea dispărea de la sine. Odată devenit încrezător, el nu mai putea să se îndoiască de nimic. Poate era prea liniștit; cel puțin așa i se părea lui Ippolit, care s-a întâlnit odată cu el, întâmplător, în parc. — Ei, n-am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
suprema durere? Sau vreo muzică, plecând din toate zorile și apusurile acestei lumi, - putea-va ea transmite altor oameni senzațiile unei victime cosmice a fericirii și nefericirii? Un naufragiat bătut de toate valurile, izbit de toate stâncile, chemat de toate întunecimile - și care-ar ține soarele în brațe! Epavă rătăcind cu izvorul vieții la piept, strîngîndu-i strălucirea lui mortală, înecîndu-se cu el în valuri, căci fundurile mării așteaptă din veșnicie lumina și groparul ei. Contactul între oameni - societatea în genere - n-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
liniștea, mi-ar cere rugător ospitalitatea inimii. Și cum ar coborî ei pe scări tainice spre funduri de nemărmurire, deșerturile tăcerii le-ar scoate un oftat ce-ar trezi faraonii din perfecțiunea adăpostului lor. Astfel ar veni mumiile, dezertând din întunecimile piramidelor, să-și continue somnul în morminte mai sigure și mai imobile. Viața: pretext suprem pentru cine e mai aproape de depărtarea lui Dumnezeu decât de imediatul ei. De-ar fi femeile nefericite în ele însele, și nu din pricina noastră, de ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în afara firii. Intensitatea suferinței este un neant mai efectiv decât existența. Doamne, de-aș putea sfărâma aștrii, ca sclipirea lor să nu mă mai împiedice să mor în tine! Și oasele mele afla-vor odihnă în lumina ta? Arată-ți întunecimile, scoboară-ți nopțile ca-n ele să-mi așez țărâna spaimelor și carnea defunctă de nădejdi! Sicriu făr-de-nceput, așază-mă sub negrul cerului tău și stelele fi-vor cuie pe acoperișul meu și-al tău! Una este să descoperi pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oboseli. Răsfiră miresme de adormiri peste necugetatele mele răzvrătiri, soarbe-mă în tine, ucide-mi zvâcnirea spre zori și îmbieri, îneacă-mi înălțarea nebună a gândului și sfarmă-mi piscurile luminate de vecinătatea ta! Întinde-ți umbrele, acoperă-mă de întunecimi vrăjmașe, eu nu-ți cer harul clipelor miloase, ci vestejirea veșnică și aspră și mărinimia nopții tale. Seceră-mi recolta de nădejdi ca, deșert în tine, lipsit de mine însumi, să nu mai am ținuturi prin întinderile tale! După ce-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mir cum nu izbucnește pentru a nimici lumea asta, pe care aș înghiți-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt ființa cea mai teribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări și întunecimi, de elanuri și de disperări. Sânt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăși până la iluzie și se dilată până la infinit, ce moare și ce crește în același timp, încîntată între nimic și tot, exaltată între
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu-l poate auzi? Mă simt responsabil de întunericul tuturora și mă cred un hoț al luminii. Oare n-am furat noi toți lumina celor care nu văd sau sunetul celor care n-aud? Nu e responsabilă luciditatea noastră de întunecimea nebunilor? Nu știu de ce, dar când mă gândesc la asemenea lucruri îmi pierd curajul și voința; îmi pare inutilă gândirea și nulă orice compătimire. Căci nu mă simt atât de normal și de mediocru pentru a putea compătimi pe cineva
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu numai în bucuria spirituală, ci și în diversitatea formelor de plăcere organică, în multiplele voluptăți ale simțurilor. Separarea de lume în suferință duce la interiorizare excesivă, la o dezvoltare paradoxală a gradului de conștiință, încît toată lumea, cu splendorile și întunecimile ei, se fixează față de om într-o poziție de exterioritate și transcendență. Și când ești într-o asemenea măsură separat de lume, când ai lumea veșnic în fața ta și când te simți iremediabil singur în fața acestei lumi, atunci cum să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din cadavrele propriului nostru trecut. De ce ne vom scoate noi cadravele în amiază? Ce caută străfundurile sufletului în lumina zilei? Nu există "suflet" decât în noapte. România nu este o țară luminoasă: ea este o țară subterană, dar fără mari întunecimi. Sîntem, poate, prea simpli sau prea limpezi în obscuritățile noastre. Căci nu cred ca România să fie timidă cu înălțimile sau adâncurile ei. Din păcate ea este prea sinceră și prea curajoasă cu golurile ei. Și le acceptă prea des
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mișcările cu caracter revoluționar - fie a lui Horea, fie a lui Tudor Vladimirescu - au ratat, căci n-au avut consecințe și n-au putut crea o tradiție revoluționară. Cine era să facă revoluție? O țărănime împotmolită în cea mai sinistră întunecime? Și împotriva cui? Împotriva celei mai stupide aristocrații, care n- ar fi meritat a fi distrusă nici măcar printr-un strop de sânge al țăranului român. Aristocrațiile sânt în general de origine străină. Decât, neamul românesc a avut nefericirea să fie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
goală. Obiecte de diferite forme trec pe lângă ea în semiântuneric, bărbați, animale și lucruri de preț ale lumii defuncte, care a trecut deja în uitare. Aceea a fost vechea lume, iar ea este zămislitoarea unei vieți noi. Străpunge cu privirea întunecimea apei și scoate din ea un bărbat cu pielea deschisă, trandafirie, de culoarea perlei, răsuflând greu ca un copil. Respirația lui greoaie o excită. Amrita îl trage după sine pe bărbatul de culoarea perlei și totul pare să se închidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care nu s-a convertit. Încă nu observase pe atunci cum îl priveau pe tânărul Macfarlane celelalte tinere de la misiune. Habar n-avea ce i se întâmpla asistentului său când rămânea treaz noaptea, rostind predici în acea atmosferă insuportabilă, de întunecime umedă. Veneau și îi zgâriau la ușă ca niște animale. Sarah și nu numai ea. Toate voiau favoruri. Toate voiau să fie femeia tânărului preot alb. Se născu o fetiță, pe care Sarah i-o întinse tatălui ei în treacăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mesei prinse de podea, stătea cu o expresie sălbatică pe chip Joe Roth, avocatul corpolent al lui Andrew Constable. Charles Grady era așezat pe latura opusă, flancat de adjunctul său, Roland Bell. În aceeași cameră se afla și Amelia Sachs. Întunecimea camerei de interogatoriu, amplificată de dimensiunile reduse ale ferestrelor și de zgârcenia cu care lăsau să pătrundă lumina înăuntru, îi producea acesteia o puternică senzație de claustrofobie, senzație care oricum nu o părăsise cu totul după episodul cu panica de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
te veghează cu multă duioșie; ghiocei pe la tâmple; bunătate fără margini; privire blândă. Despre natură: un peisaj simbolic; decor straniu; vis albastru al naturii; taina liniștii înalte; priveliște ce primenește sufletele; zările îți sorb privirea; liniște neclintită de rai; ușoara întunecime viorie; limpezimea cerului; cer albastru ca o petală de miozot; văpaie de rubin; revărsare de strălucire; frumusețe nemărginită; diamante de rouă acoperă-n mii de luminițe; lumină verzuie; se înflăcăra răsăritul; zări ca de cicoare; miresme calde de cimbrișor; văzduhul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
piatră; reci oglinzi de apă; pacea serilor de toamnă; în depărtări albastre; apa sună somnoroasă; pragul apelor nestăpânite; miros răcoritor de brad; frunzele se înroșesc de emoție. Despre noapte: nopțile de poezie; noaptea minții mele; amurg rece; noaptea ulițelor vechi; întunecime viorie; nopți ca fantome; noaptea e limpede, răcoroasă; întuneric orb; sclipirile stelelor; noaptea se lasă molcom ca o pânză întunecată. Despre nori: nor sihastru; nouri trecători; norii suri pe bolta posomorâtă; nori fumurii; nori plumburii; nori albi; plutea pe talazul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
pădure. O luai la fugă spre locul unde mă așteptau ai mei având impresia că valurile tot mai dese ale nopții vor să mă acopere. Nu știu cum, nici când, m-am trezit în fața nopții în timp ce prin văzduh, pe aripi diafane de întunecime, mai pluteau încă nălucirile plăsmuite de închipuirea unei minți de copil. Alina-Diana Zamfir, clasa a VII-a A De vorbă cu toamna Într-o zi de toamnă, mi-a intrat pe fereastră o frunză pe care era scrisă o invitație
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ce parcă adormea liniștită, legănându-și valurile fine, ca o părere. Și pe-ntinsul apei nu se vedea decât o lebădă albă ca spuma laptelui, ce dormita și ea, grațioasă, sub umbra întunecată a unei sălcii uitate. Pasărea parcă înspuma întunecimea acelui loc, întovărășind bătrâna salcie. Luna de argint încununa bolțile cerești. Cărările de păcură erau acum luminate de văpaia lunii, ce venea peste aceste locuri ca o binecuvântare a naturii. Înserarea se lăsase ușor, fără să-mi dau seama. Pe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
sufletele ființelor ce colindau faleza întunecată a teritoriului fantasmei și care luau parte, prin cărări de păcură la plămădirea acestui izvor al vieții, fantasme ce întretăiau negura serii și care dispăreau în noaptea înspumată până la nemărginire în apa umbrită de întunecimi ce se înfățișa solemnă, dominând pe tot acest întreg pământ, într-o stăpânire necunoscută. În liniștea adâncă a serii, se auzea doar plescăitul delicat al pescărușilor ce dădeau viață și lumină acestei atmosfere amețitoare, sărutând valul mov al mării. În
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]