1,058 matches
-
Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină, 31. dar cei ce se încred în Domnul își înoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc." $41 1. "Tăceți, ostroave, și ascultați-Mă! Să-și învioreze popoarele puterea, să înainteze, și să vorbească! Să ne apropiem și să ne judecăm împreună. 2. Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
rîurile în pustie; peștii lor se strică, din lipsă de apă, și pier de sete! 3. Îmbrac cerurile cu negura de jale, și le învelesc cu un sac." 4. "Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborît de întristare. El Îmi trezește, în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici. 5. Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, și nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
prin suferință... Dar, după ce își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînță de urmași, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mîinile Lui. 11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. 12. De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
orice piedică din calea poporului Meu! 15. Căci așa vorbește Cel Prea Înalt a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfînt. "Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite. 16. Nu vreau să cert în veci, nici să țin o mînie necurmată cînd înaintea Mea cad în leșin duhurile, și sufletele pe care le-am făcut. 17. Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
vin, e bine? Hai c-am plecat și vin imediat! Fără să mai aștepte, a sărit din cabină mult mai sprinten decât înainte, traversând în pas vioi strada și întorcându-se cu cele promise. Am înțeles atunci că munca îl înviorează pe om, pentru că ce altceva ar fi putut explica sprinteneala și buna dispoziție a lui nea Victor, dacă nu efortul de a căra singur lăzile cu legume până la porțile beneficiarilor?! Cum se anunțau ceva mișcări de trupe prin burțile noastre
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
citisem pe undeva că ar fi dat rezultate spectaculoase în unele afecțiuni. Se părea că și asupra doamnei avea un efect favorabil, deoarece după vreo câteva reprize de înghițituri, avea o față vizibil mai veselă iar tenul parcă i se înviora din ce în ce mai mult și parcă devenise și mai comunicativă, mai ales că a încercat să înfiripe o discuție cu George: - Nu vă plictisiți privind așa continuu pe geam? - Nuuu! De ce să mă plictisesc? - răspunse George impasibil. - Păi, dacă domnii s-au
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
a apărut superb. Cineva, citind aceste note, ar putea reflecta că, în definitiv, pustiul acestei localități este destul de relativ și că eu însumi am înșirat, în afară celor două personagii principale, o serie de altele mai puțin însemnate, dar care înviorează singurătatea. Nu este adevărat. Aici sunt așa de puțini oameni, încît fiecare pare important, și cum, fatal, asiști la zilnicele lui ocupații și necazuri, mă socot obligat să-l înregistrez. Cei câțiva oameni măresc pustiul, după cum lampa lui Mihali mărește
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
spitalul, vom vedea pe doctor, vom tocmi pe cei ce-aveau să ia pe bolnavă din gară. După o zi, aveau să aducă soții Axente pe Viky și vor găsi totul aranjat. Cu toate că Viky continua să aibă temperatură, ne-a înviorat decizia noastră. Ne-am reîntors în port ca să facem în fugă bagajele, și noroc că vestea plecării noastre s-a răspândit imediat, și toți cunoscuții au venit să ne ureze drum bun, altfel n-am fi avut timpul să-i
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe rochia și pe mâinile Adelei. Aici, în intimitatea singurătății, cu bustul ei, în care palpita viața, sprijinit pe masă, cu tulpanul legat pe frunte, era atât de femeie! Proiectată pe zidul întunecat al bradului, cu rochia trandafirie, cu fața înviorată de mers și de plăcere sub broboada albastră, cu zâmbetul ei roș și luminând din azurul ochilor, îmi părea, până la halucinație, o floare mare, una din acele flori tropicale care atrag irezistibil, amețesc și omoară. - Mon cher maître, la ce
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Îndrăzni să-l contrazică făcând-o pe isteața Mașa, sigur că sunteți ceea ce sunteți, că doar nu puteți fi ceea ce nu sunteți. - De unde știi? Ești chiar atât de sigură? Pot, cum să nu pot, ia pune-mă la-ncercare, se Învioră vizitatorul. - Nimeni nu poate să fie ceea ce nu-i. La ce Încercare să vă pun? Să săriți gardul, să bateți mingea, să bateți câmpii sau... - Mărturisesc că-mi place să bat câmpii. Când sosește toamna, s-o iau pe arătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
unde se ivește ocazia fură pentru a’și asigura minimul de existență...!” Tony Pavone propuse. “Știți ceva domnilor...? Până ce vom decide localul unde vom serba ziua mea de naștere comuniându-i Atenei să aducă peștele, nu sunteți de părere să ne Înviorăm cu câte o mică tărie...? În dimineața asta nu am nici un chef de lucru, simpt nevoiea unei rapide deconectări: am inima Închisă și parcă-mi vine să plâng tot timpul...! Intuiția mea Îmi avertizează pericolul unei mari primejdii,de aceea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
care desigur era construită tot din lemn și era neîncălzită ignorând cele 25 Grade Celsius. Arestații dârdâind de frig, fură rânduiți câte zece doisprezece la un duș ordonând deschiderea robinetelor secundare În așteptarea apei calde ce urma să-i mai Învioreze, dezmorțind cartilajele ce deja erau Înțepenite. Dar, surpiză de proporții incredibile. Operațiunea fiind terminată, unul din Liberi Învârti robinetul central, iar apa rece venită dela o temperatură extrem de scăzută, se prăvăli asupra sărmanilor oameni căzuți În disgrația comunismului biruitor, provocându
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
rugi de mure, zmeură sălbatică și iederă otrăvitoare. Fii atent la urși, l-a avertizat Ellis. A apărut unul tânăr în zonă. Acesta era genul de atenționare care pe un orășean îl băga în sperieți, dar pe Zach l-a înviorat. Cei doi au urcat aproape doi kilometri înspre munte, acolo unde elanii pășteau după ce se întorceau de la râu. Ellis a rămas în picioare în spatele unui tufiș de mălin de Virginia. Friptură de elan la cină, a spus Zach. Ellis s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
autodistrus, dar fără ca nimeni s-o știe. Lui Mary îi ardeau degetele și-a început să transpire în spatele urechilor. A căutat să găsească un subiect de conversație sigur, ceva legat de experiențe comune, dar, în mod straniu, s-a simțit înviorată de lipsa totală de idei. Faptul că-l voia pe Drew era ceva similar cu primul pas făcut pe o planetă necunoscută, cu descoperirea de mirosuri și senzații de a căror existență habar n-avusese. Drew a luat o piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-o ceva, trase brusc perdelele ce acopereau jumătate din perete și culoarea lor gălbuie, ca de lămîie, aduse parcă o schimbare În cameră. Păcat că era galbenul acela cam veștejit, de parcă lămîia stătuse În magazin o veșnicie... Oricum culoarea a Înviorat brusc Încăperea aceea fără stăpîn, care arătase pînă atunci ca un greier năpîrlit. Se putea spune că nu EL, care dispăruse, Îi lipsea camerei, ci culoarea lămîii. Deodată, deasupra bibliotecii am zărit o pisică Împăiată. Sub schița motorului Formula 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cel căruia i se face sînt pe deplin conștienți de lucrul acesta. Dacă voi doi ați fi avut vreun motiv să vă ascundeți, de rușine, ați fi evitat scena aceasta. SÎnteți un tip inteligent, știam eu. Timbrul vocii i se Învioră și rîse degajat. Îmi umplu din nou paharul care se golise. N-am făcut nici un gest de refuz. Rămăsese bere doar pe fundul sticlei. Continuă: — Îmi plac discuțiile acestea. Haideți să mai vorbim. — Ce Înțelegi prin „discuțiile acestea”? — Discuțiile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
spre orele 9, și după câteva minute mă văzui din nou în șareta primăriei. Străbăturăm întinsa câmpie, departe în fundal, ca-ntr-o ilustrată regăsită, revăzui acoperișul de tablă al bisericii strălucind sub razele oblice ale soarelui de dimineață. Vorbirăm, înviorați de reîntâlnire, și pământul părea o sărbătoare. Lung îmi vorbea tot timpul despre câte erau și nu erau, câte fuseseră, în intervalul de când plecasem, ca și cum s-ar fi reînființat judecătoria și mă întorceam pentru a rămâne definitiv acolo, și trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
poate sta înlănțuită în fundul sufletului, de unde izvorâseră greu cuvintele amare: „Atât mi-a mai rămas! căsuța și pușca!“ Și voiam să-i spun o vorbă de mângâiere. Dar el se întoarse spre mine, cu ochii lui rotunzi, și zise tare, înviorat: —Hai, boierule, urcă! Eu iau opăcinile și pornim... Pornirăm cu luntrea, intrarăm încet în stufării. Din sat veneau mugete prelungi de vite, sunete moi de tălăngi și glasuri omenești așa de lămurite, încât păreau că vorbesc aproape de noi, undeva, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe la curte... —Așa-i... hm! un om la vite are să trebuiască... încheie bătrânul, foarte încredințat. Niță Lepădatu era trudit de drum lung și de suflarea secetei; dar apa și hodina în bordei, precum și mâncarea gătită de fata moșneagului, îl mai înviorară. Începu și el a spune câte ceva, despre alt boier și despre altă moșie, de unde venea, lăsa apoi pe moș Nastase să vorbească și privea pe fată, și se simțea în bordeiul acela ca-ntr-o casă a unor prietini. Pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vor ajunge să vadă pe copil jucându-se în soare între poienile Preluncilor! Departe-i de la vara trecută; mult mai este până la lumina viitoare! Căci ne-a învăluit o genună de întuneric. Nana Floarea pășește cu hotărârea ei cunoscută și înviorează sâmburele de flacără al candelei de la icoane. Se află, între acele imagini colorate, una ce seamănă cu Ana - cu Ana de acum, care întoarce ochii în sus, parcă ar privi în cer; însă îl caută pe dânsul, pe Culi. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întorceau aducând raze veștede. Erau plăcute aceste vestigii ale petrecerilor de la Prelunci și prin evocarea siluetei delicate a acelei femei tinere care acuma nu mai era. În cele două zile cât au stat acolo oaspeții, Culi a început a se înviora, ceea ce, pentru doctorul Micu, era semnul cel mai evident că opera de vindecare desăvârșită rămânea ornicul din părete, adică timpului. După ce au plecat domniile lor la Sibiu și la Cluj, s-a abătut un alt crâmpei de iarnă peste Prelunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aici se apropia de sfârșit. Curând voi fi iar afară cu banii și cu femeile mele. În timp ce mă apropiam de masa lui Alec, a explodat țârâitul strident al unei sonerii. M-am oprit. Îmi observă ușurarea de pe față și se învioră. Mă privi fix, cu vechiul lui spirit de contrazicere. — Contractul pentru lichidarea ta. — A, da, am răspuns eu cu răceală. Angajamentul de cincizeci de sterline. Într-o bună zi, tocmai când îmi va fi lumea mai dragă, cineva o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
condamnați pentru conducere în stare de ebrietate trebuie să participe la întâlniri ale societăților abstinenților, ale fraternităților foștilor alcoolici și așa mai departe. Pedeapsă prin condamnare la plictiseală. Așa mi se par uneori aceste telefoane, deși încerc întotdeauna să le înviorez. — Ce-ți mai face gagica? l-am întrebat eu ieri. — Ce gagică? Doamne, ce voce tâmpă. De-acum tipului ăstuia pot să-i răspund ce am eu chef. Roșcata aia mare, cu prea mult ruj. Aia, care stătea cu limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Veniamin V. Boțoroga Pe raza lunii ce cade-n fereastră, O muză la mine sosește, Se-nviorează florile din glastră Și mintea îndată-mi trezește. Să scriu, mi se șoptește-n gând, Încet, încet, se conturează poezia, Precum un sculptor marmura tăind, Cu dalta modelând statuia. Lovesc și eu cuvinte cu condeiul, Să le așez în rime
Lăsați-mi poezia. In: CĂLĂTOR SPRE VEȘNICIE by Veniamin V. Boțoroga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/540_a_830]
-
Își zise Noimann, „că și ființele ce În loc de corp posedă aer sau mai știu eu ce sunt bântuite de dorința de a-și perpetua specia...” „Îhâm”, Îngână, ondulându-se cămașa de noapte aflată acum undeva În dreapta sa... „Ei atunci”, se Învioră Noimann, „să trecem la treabă...” Și În timp ce Îngâna aceasta, trupul lui, printr-un efort de voință, se arcui țâșnind În aer, prinzându-se de pânza ce Începu să geamă jalnic și să se dezumfle... „Te-am prins”, reuși să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]