852 matches
-
Văraticului, din stânga, creșteau în măsura în care suiam dealul, ca să descrească din nou când coboram spre Târgu-Neamțului. Căldura se întețea. Aerul începea să joace deasupra câmpiei, încercînd miraje abia conturate. ... Adela! La ora asta era desigur în cerdac, pe scaunul ei pliant, cu șalul împletit pe umerii largi, pe brațele rotunde, pe bustul înalt, cu ochii pe jumătate închiși de lumina soarelui, filtrîndu-și azurul printre genele lungi... Ochii ei albaștri... Culoarea cerului pentru un detaliu organic!... Abandonarea extatică a unei femei cu privirile albastre
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Poiana Țigăncii, pe care i-o lăudasem fără măsură. (Acum mă îndoiam dacă poiana corespunde laudelor mele, căci începeam să-mi dau seama că-i exagerasem frumusețile dintr-o necesitate mai mult stilistică.) Mi-am pus pelerina pe braț și șalul Adelei peste pelerină și am plecat. Șalul ei îl aveam cu mine... Ceva atât de apropiat de existența ei... Mi-l dăduse ea... Șalul care-i aspirase de atâtea ori căldura... Își lăsase pălăria la arhondaric și-și pusese, țărănește
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fără măsură. (Acum mă îndoiam dacă poiana corespunde laudelor mele, căci începeam să-mi dau seama că-i exagerasem frumusețile dintr-o necesitate mai mult stilistică.) Mi-am pus pelerina pe braț și șalul Adelei peste pelerină și am plecat. Șalul ei îl aveam cu mine... Ceva atât de apropiat de existența ei... Mi-l dăduse ea... Șalul care-i aspirase de atâtea ori căldura... Își lăsase pălăria la arhondaric și-și pusese, țărănește, o broboadă albastră de mătase. Dumnezeule! Ce
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-i exagerasem frumusețile dintr-o necesitate mai mult stilistică.) Mi-am pus pelerina pe braț și șalul Adelei peste pelerină și am plecat. Șalul ei îl aveam cu mine... Ceva atât de apropiat de existența ei... Mi-l dăduse ea... Șalul care-i aspirase de atâtea ori căldura... Își lăsase pălăria la arhondaric și-și pusese, țărănește, o broboadă albastră de mătase. Dumnezeule! Ce seducător de frumoasă era în tulpanul albastru, legat cu o ispititoare neglijență pe frunte, pe care aveam
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lumina piezișă a soarelui, și acum întîia oară văzui, cu strângere de inimă, deasupra buzei ei o umbră ideală de puf auriu. O simții înfiorîndu-se. În adevăr, razele soarelui nu mai aduceau căldură. Trebuia să ne întoarcem. I-am pus șalul pe umeri. M-am despărțit de el. Dar aveam o compensare: gestul de a i-l pune pe umeri era aproape o îmbrățișare - compensare cu atât mai prețioasă cu cât, din rezerva mișcărilor ei, dictate de nevoia de a simplifica
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
schimbaseră totul în atâția ani, și unde nu schimbaseră ele, era încă și mai rău: copacii răsturnați și tufărișul întins pe pământ prindeau picioarele cu lațuri ascunse. Era însă târziu să ne mai întoarcem după ce coborâsem atâta. Adela îmi puse șalul pe braț, fără să i-l mai cer, pe urmă își scoase și tulpanul, care se prindea în penajul dur al cetinii, îl pături și mi-l puse singură în buzunarul surtucului. Simplitatea și naturalul, lipsa de ceremonie cu care
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
maître" deveni "maître chéri" 2. Apoi, fără comanda ei obișnuită, se ridică de lângă mine și se duse până la o altă bancă, unde mă așteptă, tăcută. Schiță, după obicei, mișcarea de a-mi face loc lângă dânsa. Îi dădui tulpanul și șalul. Ce era în acest cuvînt? Recunoștință entuziastă, ori...? Dar rezerva mută de pe urmă? Remușcare ori sfiala altui sentiment? Un lucru e cert: mi-a făcut loc pe bancă fără nevoie, instinctiv. Așadar, în cazul cel mai rău, nu mi-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în bulevard. Exista un singur inconvenient : eram goală pușcă. „Iată“, mi-am spus, „chiar dacă am fugit din rol, tot nu pot scăpa de el. Rolul nu s-a terminat, abia începe“. Norocul meu era că aveam chiloții salvatori, precum și un șal în poșetă, destul de lat pentru a-mi acoperi părțile sensibile până când am reușit să prind un taxi. Taximetristul a rămas probabil convins până în ziua de azi că în acea noapte a transportat o exhibiționistă. Exercițiul nr. 3 Toată viața mi-
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
gândul că avea să-și petreacă restul zilelor numărând griji care nu dispăreau niciodată. ...Între timp, Lucille Kafkalis stătea exact așa cum i se spusese, jumătate În lumină, jumătate În umbră, purtând o pălărie albă Împodobită cu cireșe de sticlă, un șal peste umerii goi, o rochie verde aprins, decoltată, și pantofi cu toc, din cauza cărora nu se mișca, de frică să nu cadă. Mama ei grasă intră cu mers legănat, rânjind și țipând: ― Uite-l că vine! Nici un minut n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Arăți ca o amerikanida. ― Dar eu nu vreau să arăt ca o amerikanida. În zona de primire de pe Insula Ellis, Lefty se gudurase pe lângă Desdemona până o convinsese să intre Într-un cort al celor de la YWCA. Intrase Înăuntru cu șal și broboadă și ieșise cincisprezece minute mai târziu, Într-o rochie cu talie căzută și cu o pălărie pleoștită, În formă de oliță. Sub stratul proaspăt de pudră i se vedea mânia arzând ca o văpaie. Ca parte din preschimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
zi friguroasă și Întunecată de octombrie, cam cu o săptămână mai târziu. De după o casă galbenă apar două fetițe care se joacă de-a gheișele. Ne-am făcut părul coc și am băgat prin el bețigașe Încrucișate. Purtăm sandale și șaluri de mătase. În mâini ținem umbrele, prefăcându-ne că sunt parasoluri. Eu știu fragmente din Flower Drum Song, pe care le cânt În timp ce traversăm curtea interioară și urcăm treptele spre clădirea băii, cea cu piscina. Intrăm fără să observăm o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și l-am fumat, Încercând să mă simt mai bine. Mulțimea sporovăia, umblând printre figurile lui Mao și ale lui Marilyn. Tavanul Înalt făcea ca acustica să fie tulbure. Bărbați slabi, cu capetele rase, treceau grăbiți. Femei cărunte, drapate În șaluri naturale, Își arătau dinții galbeni. Pe geam se vedea Staatsbibliotek de vizavi. Noua Potsdamer Platz arăta ca un mall din Vancouver. În depărtare, luminile șantierelor luminau scheletele macaralelor. Străzile de jos erau inundate de mașini. Am tras un fum din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
amurg greu, unsuros, prin aurul stins al căruia femeia nu-și dădu seama că din invalidul care vindea acolo nu mai rămăsese decât cârja, ținută acum sub braț de un om al lui Borilă deghizat. Cum apăru Zaraza, cu un șal de Indii la gât, matahala lepădă cârja și, sub cerurile ca de păcură în flăcări, o apucă de păr pe femeie. O privi în ochi rânjind, o mușcă sălbatic de buzele învinețite și, parcă din aceeași mișcare, îi reteză beregata
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ajutase și În trecut, În schimbul unor lucrări de artă. Intră robotul, care-o informă că avocata avea câteva zile de concediu. — E disponibilă? Întrebă detectivul Fitzgerald. — Din păcate nu, dar va fi În curând, blufă Desert Rose pierdută. Își luă șalul și-i urmă pe detectivi În stradă; aerul proaspăt o ajută să-și recapete pe moment siguranța de sine. — Domnule detectiv Fitzgerald, am cel mai bun avocat din oraș care va dovedi că sunt nevinovată. Dana Diamond a făcut acuzații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
actul morții individuale."57 Dar personaje ca Înecatul ori Spânzuratul nu vor să aducă ideea morții individuale, ci un soi de retorism exacerbat, persuasiv până la extrem: Înecatul a cuprins marea în brațe, a înfășurat-o în uragan ca-ntr-un șal de mătase și s-a tot dus sub zodii mai norocoase. Faptul că Înecatul cuprinde marea în brațe sugerează mai curând tentativa de a-și învinge destinul, spațiul interior, agresat de mări și oceane învolburate. Este o mișcare a interiorității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mare, altul de noapte".63 Văd prin ochean malul și colibele. Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii și uraganul nebun, îmbătat de victorii? (...) Înecatul a cuprins marea în brațe, A înfășurat-o în uragan ca într-un șal de mătase Și s-a tot dus sub zodii mai norocoase. (Jaf) Poezia are o structură biplană: de o parte, retorica întrebărilor, de cealaltă parte, alegoria răspunsurilor. Întrebările nu sunt altceva decât interogații absolute. Când totuși primesc un răspuns, acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
într-o parte, cea a inimii. Cartea de rugăciuni căzu deschizându-se, amintind de un mic acordeon de circ, calota albastră se rostogolise și se oprise la picioarele unor necunoscuți. Numai mezuza ședea fixată ferm pe fruntea lui, ca și șalul de rugăciuni peste umerii slabi. - Repede, chemați salvarea, a strigat un om în vârstă, care știa cât de ușor e să mori când ești bătrân. - Nu sunt mort, aștept să mă însor a treia oară, i-a șoptit Rudi vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
E aici cu mine, în lumină albastră, spuse Rudi, după care tăcu. Ochii i se scufundaseră în orbite. Pupilele dispărură în spatele pleoapelor. Dar corpul îi era cald, ca și cum ceva mai ținea încă de viață. Mâinile se odihneau pe piept și șalul de rugăciune forma valuri și imaginea unor pene împietrite. Menora fusese așezată la capul lui Rudi. Unul dintre bărbați spuse: - Așa sfârșește scurta nemurire a omului. Cei doi bărbați părăsiră camera, închizând bine ușa după ei. După-amiază sosiră oamenii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Rudi. Unul dintre bărbați spuse: - Așa sfârșește scurta nemurire a omului. Cei doi bărbați părăsiră camera, închizând bine ușa după ei. După-amiază sosiră oamenii de la sinagogă ca să ridice corpul lui Rudi. Era ușor ca o pană. Corpul fusese înfășurat în șalul de rugăciune și pus într-un sicriu de lemn, care la rândul lui urma să fie pus în superbul sicriu al comunității evreiești, după ritualul spălării. Corpul părăsi casa cu picioarele înainte și cu două lumânări la cap. Un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și pe noi cu el. Pusese colivia mică a „logodnicei“ lângă colivia lui Sucki și lăsase portițele deschise pentru ca „mirele“ să-și întâlnească „mireasa“. Era Sabat și eu aprinsesem menora, ca să-i fac plăcere prietenului nostru binecuvântând lumânările. Purtam un șal alb brodat pe cap, care-mi cădea și pe umeri, și cu mâinile întinse peste vin și pâinea împletită recitasem cu emoție: Binecuvântat să fie numele Domnului, de acum și în vecii vecilor! De la răsăritul soarelui până la apusul lui- slăvit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
orice trăisem până atunci mi se revela de fiecare dată când o mângâiam, mergând din ce în ce mai departe. Într-o seară, ea își adusese din altă cameră vreo douăzeci de rochii vechi, rămase de la bunica și străbunica ei, galbene ca șofranul, cu șaluri împodobite cu franjuri de mătase, cu centuri brodate cu fir de aur. Își pusese cercei cu diamante și probase apoi, în timp ce beam un soi de cocktail de portocale și Havana Club, toate acele rochii în fața mea, învîrtindu-se ca o sfârlează
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
zâmbesc, ci-s încruntată. Și-mi stă și strâmb cravata de șoim. Oare pe unde mi-o mai fi insigna? „E noapte și-i târziu și fetița ta nu-i lângă tine. Ești necăjită? Nu fi necăjită, mămica mea, ridică șalul tău. Iată-mă-s!“ O Cosânzeană, un măr ionatan și-un strop de ploaie „Îți place să asculți povești cu stele, cu lună, cu soare, nu-i așa, tăticul meu? Bunicul spune că în lună sunt niște spiriduși care vin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
desăvârși educația de adevărat cavaler. Auzeam scrâșnetul fin al zăvoarelor de argint vechi, muzica cheilor în lăcatele de aur. Interiorul era de mărimea odăilor mele strâmte, joase. Lângă un perete aveam culcușul alcătuit din perne umplute cu pufuleț de gâscă, șaluri de lână afumată, perdele rupte, rufării intime, feminine, mototolite delicat, încleiate nimicitor în sucul acela de nedescris al vulvelor palpitând sub crinoline. Alături, în farfurii de cleștar cu margini rujate, bucate preparate lasciv de Empampa, camerista durdulie a mamei. Mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
artistică să se realizeze în domnișoara Otilia. Dar unde este domnișoara Otilia? Într-adevăr, Otilia dispăruse în odaia vecină. Pascalopol se duse după ea. Se auziră deodată râsetele zgomotoase ale celor doi și Otilia apăru, urmată de moșier, cu un șal turcesc pe umeri. - Te rog să mă crezi, îi spunea Pascalopol deloc supărat de aceste ștrengarii, că-ți sta admirabil. Pot să îndrăznesc să ți-l ofer? Otilia îl rugă să se apropie de ea și-i suflă ceva la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nou în sala de la intrare, Pascalopol era îmbrăcat într-un costum de oraș. Le arătă casa. Aceeași căutare din apartamentul de la București se regăsea și aici, într-un chip mai rustic. Doi pereți ai sălii erau acoperiți cu două mari șaluri de cașmir, arme numeroase vechi erau presărate peste tot, de tavanul de grinzi atârnau candelabre cu lumânări de ceară. O vitrină mare conținea pe un rastel numeroase puști de vânătoare. Alături de sală era o cancelarie de moșie, simplă și ordonată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]