859 matches
-
toate detaliile ținutei eroizante aparțin armăsarului care este de cele mai multe ori galben, iar harnașamentul său orbește: „Și-i N. pe-un cal galben,/ Pe-un cal galben, alb de spume./ Și nu-i galben din făptură’’, „Călare pe Gălbioru;/ înota șeaua în aurelu/ Și scărițe-n argințelu/ Și frâulu în rostogolu”,/ „Călușelu-i ungurel,/ Cu șeaua de haurel,/ Cu frângi late-nțărmustrate,/ Cu scări dalbe-n turnuri fapte,/ Cu presuri, cu presurele,/ Cu perna cu floricele,/ Cu frâul cu stragatie/ Cu biciul cu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
său orbește: „Și-i N. pe-un cal galben,/ Pe-un cal galben, alb de spume./ Și nu-i galben din făptură’’, „Călare pe Gălbioru;/ înota șeaua în aurelu/ Și scărițe-n argințelu/ Și frâulu în rostogolu”,/ „Călușelu-i ungurel,/ Cu șeaua de haurel,/ Cu frângi late-nțărmustrate,/ Cu scări dalbe-n turnuri fapte,/ Cu presuri, cu presurele,/ Cu perna cu floricele,/ Cu frâul cu stragatie/ Cu biciul cu măciulie”. Ființa, și nu făptura calului, emană energia luminoasă, cel dintâi lexem având în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și stăpânul său cumulează, așadar, puterile vegetaționale cu cele solare, asemeni zeilor supremi de pretutindeni. Efectul de iluminare ce precedă mutația materiei accentuează aura sacră a „performerilor” și constituie un alt semnal stilistic al hierofaniei. Aurul din care este făcută șeaua, scările „dalbe”, de argint și calul alb de spume egalează în strălucire astrul diurn, coborât parcă pe pământ pentru a elibera fertilitatea gliei. Jocul năzdrăvan al calului subliniază aura de „Fecundator”(Mircea Eliade) al țarinei: „Șiunde-l strânse/ Și-unde-l frânse,/ Calul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
răsărit/ Păn’ la negrul asfințit” (CoșteiBanatul Sârbesc). Ipostaza terifiantă a răului conține aici atribute solare prin ochi - simbol al forței spirituale - și tocmai pe aceia îi va fura Dălea-Dămean: „El tot da și-o omora,/ Ochii negri îi scotea,/ La șeaua sa îi punea,/ Chiar și noapte strălucea,/ Parcă stele-ar lumina” (Coștei - Banatul Sârbesc). Raptul ochilor care împrăștie lumină pare a face parte din seria gesturilor reparatorii ale armoniei lumii reprezentate în basme prin recuperarea soarelui și a lunii de la
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în același context premergător incursiunii: „Domnul intră-n casă,/ Puse coatele pe masă,/ Să gândi-n sus,/ Să gândi-n jos,/ Să gândi la deal,/ Să gândi la vale,/ Gândi la negrul din grajd./ Și pe negru-l alegea,/ Frumos șeaua i-o punea./ Chema șoimii și ogarii/ Și pleca la vânătoare” (Galați), dar a fost remarcată și la eroii haiduci Dobrișan, Corbea, Gruia, ca imagine a comensualității refuzate care îl singularizează pe erou. Epitetul „dalb” este în mod surprinzător atribuit
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de la Bordeasca Veche, Vrancea, este revelatorie: „- Măi, voinici, nu-l mai bati,/ Mânî calu la cea groapî,/ Undi-am mâncat io odatî./ Dar voinicu ce-mi făcea?/ La groapî că să ducea,/ Di pă cal discălica,/ Pătura mi-o așternea,/ Șeaua la cap o punea/ Și cu fața-n jos s-așeza./ Dar șarpele ce-mi făcea?/ De la tălpi că-l lua/ Și voinicu greu ofta”. Groapa unde a mâncat șarpele în illo tempore reprezintă punctul originar al agresiunii asupra cosmosului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
vitale s-au epuizat, și latența conservă forța de regenerare. Intrat din nou în dimensiunea eroică, armăsarul devine o hiperbolă a forței: „Cinci voinici în frâu mi-l ține,/ Măru cu flori dalbe!/ Cinci voinici mi-l netezesc,/ Cinci voinici șeaua i-o pune,/ Cinci voinici în chingă-l strânge,/ Cinci voinici coada i-o-nnoadă” (Câinenii-de-VâlceaVâlcea), capabilă să concu¬reze cu soarele însuși. Numărul celor care îl strunesc sugerează o încordare maximă a puterilor omenești, fiindcă cinci „reprezintă cele cinci
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și cele cinci forme sensibile ale materiei: totalitatea, deci, a lumii sensibile”. Colindele surprind etapa postliminară a inițierii, când calul și-a confirmat natura sacră în incursiunea mitică, și triumful său este marcat la nivel estetic: „Înfrânat/ Și înșeuat/ Cu șeaua moldovenească,/ Cu pătura tătărească/ Și scările/ Cu turnuri,/ Și frânele/ Cu fluturi,/ Și cioltarul/ Podobit/ Numa-n aur/ Și-n argint”. Acesta este calul eroului întemeietor, primit ca recompensă pentru aducerea capului de leu în suliță: „Frumos dar că îi
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
unui cal. Veniți cu mine, domnule locotenent major, m-a Întrebat gazda. Se mai pune problema, i-am răspuns. Ne așteaptă caii afară. Până la unitate era o distanță de circa o jumătate de kilometru. Dar, eu nam călărit niciodată cu șea. Nu-i nimic. Mergem mai Încet și calul este foarte blând. Am Încălecat și la Întrebarea locotenentului “Sunteți gata?” am dat semnalul de plecare. El era Înainte, căci cunoștea mai bine orașul decât mine; eu În urma lui. După doar câțiva
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
și cu niște compasuri lungi pe care când le rășchirează 56, nu e chip nici astăzi, că a împlinit 70 de ani, să te ții de el. Mai figurau în ceata noastră colonelul Gadela, supranumit Vădana, fiindcă era lat în șele ca o vădană; Costache Tucidide, poreclit Cățeaua, fiindcă era rău de gură, gata să clămpănească 57 și să împroaște pe tovarășii săi cu felurite glume pipărate; Petrache Lochman, un bătrân cu inimă de copil, victimă vecinică a Cățelei; colonelul Grigorie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
145... Trosc!... Amândouă au rămas pe loc. Una s-o faci cu borș și cealaltă friptură, zisei babei cei colțate, care sta încremenită la spatele mele. Apoi iată și o rață grasă, pânticoasă care trecea pe dinaintea cerdacului, legănându-se din șele ca o preuteasă. ...Trosc!... Asta s-o faci cu curechi!146 Ho! Tatarilor, ienicerilor, bașbuzucilor!147... Ce, ați venit să-mi pustiiți ograda? strigă Manolucă desperat. Dacă nu ni se dă de bună voie, noi rechiziționăm ca la război. Auzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
știu zău dacă după câteva ședinți n-ar fi fost el mai bucuros, pentru același preț, să taie lemne decât să sufere osteneala unei asemine odihne. După șase sau șapte ședinți i-am dat drumul de pe scaunul unde îi înțepenise șelele, și înainte de a pleca a privit un moment cu ochi timizi pânzele și cartoanele noastre, dar desigur nu s-a recunoscut. Oare așa sunt eu? întrebă dânsul cu îndoială. Nu se văzuse nenorocitul în oglindă cine știe câți ani, încât nu-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
trăiești, domnișorule, mânca-ț-aș ochișorii! S-ajungi mare cât o beizadea!196 Apoi, de bucurie că te-am văzut, am să-ți cânt din dairà. Diha, Martine! strigă el ursului, care se sculă în două labe, legănându-se din șele ca o mireasă. Joacă bine, măi Martine, că-ți dau pâne cu masline. Ursul juca mornăind, țiganul cânta și suna din dairà și o mulțime de lume care nu mai văzuse asemenea spectacol se grămădi în jurul nostru, căci nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mă leagă foarte multe amintiri pe care le voi pomeni ceva mai încolo, dar să mă întorc la muchia Tărâța și la frumusețile ei. Poteca urcă mai întâi în stânga foarte abrupt vreo 150 metri până ce ajunge într-un fel de șea, apoi pieptiș în dreapta, direct spre crestele Făgărașilor, printr-o pădure de foioase, de unde au fost retezate mai multe exemplare mari în urmă cu vreo 20 de ani, mai ales în dreapta potecii. Astfel că lumina ajunge la sol oarecum din această
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
grataragiului care oficiază și hotărăște peste gusturile și poftele noastre. Trebuia să alergi mult, vericule, până găseai un grătar bun, când trebuia să te ajute puțin și Întâmplarea, mai mare peste toate bunurile lumești, să bați străzile, maidanele și ora șele, ziua, noaptea, pe viscol, ploaie sau arșiță, să fii la curent cu ultimele descoperiri șoptite la ureche Între inițiați și să te Înțeleagă numai din ochi birtașul și grataragiul, care vor nea părat să știe cu cine au de-a
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Dumnezeu de limpezimea primului ochi de apă pe lângă care trecea, trebuie să fi fost oglinda tăului Doamnei, precum și de bogăția de păstrăvi curcubeu din primul mare lac de munte ce-i va apare-n cale. Se vede că Dumnezeu trecuse șeaua Doamnei și măsura deja cu pașii Lui fermi țărmurile lacului nostru Bâlea. Și cum de-aci se observa bine în vale primul sat, se gândi Bunul nostru Părinte s-o ia într-acolo, pe malul râului ce se desprindea din
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
care mai fusese de multe ori în munte iarna, după lemne pentru casă. Iar ca să admire priveliștea de sus, urcase numai acum o săptămână, chiar în ziua de crăciun, împreună cu alți flăcăi de-ai satului până sus la Iezer, dincolo de Șeaua Caprei, numai pentru a-și desfăta privirea cu priveliștea țării de dincolo și de dincoace de creastă. Mai făcuse pe călăuza și pentru alți drumeți, iar domnul Mock administratorul îi încredințase cheia cabanei pentru întreaga iarnă, imediat ce s-a așezat
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
a munților Făgărașului în special. Peste 80 la sută din caprele negre trăitoare în Făgărași, hălăduiesc pe crestele ce limitează comuna noastră în partea ei de sud,și în zonele stâncoase pe Bâlea, pe Vânătoarea lui Buteanu, pe Doamnei, pe Șeaua Caprei, pe Paltinul. E declarată monument al naturii. Vânarea ei se face în condiții, de asemenea, cu totul speciale. Iepurele, (Lepus europaeus), mamifer rozător cu blană cenușie, brună, vânat pentru calitatea cărnii sale și pentru blana din care se confecționează
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
herghelii Întregi de cai În stare sălbatică și care sunt prinși, ca și În Țara Românească, și vânduți În mare număr evreilor” <endnote id="(886, p. 404)"/>. „La țară, evreul cu perciuni și caftan se vede adesea călărind, chear fără șea”, scria M. Schwarzfeld În 1889 <endnote id="(80, p. 139)"/> ; sau : „Dacă vi-e dragă regiunea și vă aburcați mereu - nota F. Brunea-Fox Într-un reportaj din 1928 despre Maramureș -, să nu vă surprindă dacă pe o cărăruie de munte
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
texte care să reflecte viața frumoasă și Îmbelșugată a muncitorimii și țărănimii, făcându-se abstracție de cotele agricole Împovărătoare și de traiul mizerabil al locuitorilor zonelor rurale dar și a celor din zonele urbane. k. „Și-a Încălecat pe-o șea” Nu fusese vorba de o piesă de teatru cu acest nume ci de un spectacol de estradă scris de N. Constantinescu și G. Voinescu, În care pigulitorii greșelilor ideologice deciseseră eliminarea următoarelor pasaje, numerotate cu litere mici: „a) Din tabloul
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
cu cât înaintează acest brav popor”, „poporul ca gardă civică a Republicei”, „în Piața Unirii plină de popor”, „o parte din popor, cu polițaiul și un taraf de lăutari”, „sunt sublime momentele când un popor martir sfarmă obedele și cătu- șele tiraniei ă...Ă și - te pupă ! O !”, „și să spargă o oală cu poporul lui”, „ Încet-încet, cu ultimii cârnați, cu ultimele fleici și oale, se strecură și poporul martir ...”, „ alergăturile cu poporul” etc.. Poporul sau mai precis Boborul devine expresia
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dup) Înfrângerile din primele zile. Dac) rușii organizeaz) o lovitur) de stat, au la dispoziție, pentru recrut)ri, un num)r mare de studenti furioși care au o preg)tire militar). Dincolo de asemenea schimb)ri persist) imagini ale unor or)șele amorțite pe malul Nilului și ale unor oameni subnutriți, bolnavi de bilharzioz). Lumea c)reia trebuie s)-i facem fâț) este o lume În care ceea ce a existat dintotdeauna a devenit intolerabil. Egiptul din imaginația mea este Egiptul lui Edward
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
pe mine. "Tu ești boier Cupcici?!" a izbucnit în lacrimi muierea ce nu mă mai recunoștea. M-o batjocorit Vodă, bombăne înciudat și stupește o flegmă între morminte, grijuliu să nu-și afle vreo pricină cu mortul. M-o bătut șeaua de s-o luat pielița curului numai bășici-bășici, carne vie! Pe brânci, când mă oblojește muierea cu lapte bătut și miere, urlu cale de trei poște, că nu te văd de usturime! Numai pe burtă dorm; mă perpelesc și gem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bântui o drăgălașă de ciumă neagră. M-aș mulțumi și c-o lingoare leșinată, n-aș zice ba și măcar de-o pârdalnică de pântecariță cufurită cu sânge, că bieții turcaleți mai mult pe vine, pitiți prin tufișuri, decât în șeaua cailor... Dă, Doamne, bine! Și, uite-așa, cătinel-cătinel, pe cale, îi vlăguim, îi împuținăm, îi sângerăm, îi înfricoșăm, îi însetăm, îi înfometăm, îi facem neoameni și-i ademenim la lupta cea mare pe viață și pe moarte de la Valea Albă, unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care le va face viața fericită părinților. Ninge și mă las pradă reveriei - mă înfund în meditații și simt urcând un fluid din creștet până în tălpi și din degetele picioarelor până acolo unde craniul meu are un loc numit frumos: „șeaua turcească”. Apoi, din albul zăpezii „compun” lumina albă, cea cu care (după povestirile lui Mircea Eliade, când a fost la noi) șamanii de pretutindeni vindecau bolnavii. Asta e iarna, luna în care „mă vindec” cel mai bine. Din afară se
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]