KorAP: Find »[drukola/base=șoim & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...75 >

1,860 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

să descifreze nimic altceva. Totuși, o intuiție de moment o avertiză că el se referise și la prinț. Râse, apoi aruncă provocarea: ― Și eu! Între timp, în sala mare de la parterul casei se adunaseră aproape toți participanții la vânătoarea cu șoimi. Pentru că Marioritza nu îi cunoștea chiar pe toți, Mariam și Grigore-Feirat, fiul prințului, se oferiră să facă prezentările. În general erau prietenii sau colaboratorii prințului. Asvadur Avedian, administratorul averii sale, fratele primei lui soții cu care rămăsese, în continuare, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
de un tânăr secretar macedonean, Apostolache Stimo, și de Nicolae Văcărescu. Acesta purta cu mândrie la brâu olifantul moștenit de la Luminăția Sa, Poetul, un delicat corn de fildeș pe care artizanul încrustase mai multe scene dintr-o vânătoare regală cu șoimi. Ultimele instrucțiuni fură date de un vătaf, unul dintre cei mai pricepuți șoimari ai prințului, apoi se alcătuiră echipele, ținând cont de vânatul preferat al fiecăruia. Pentru potârnichi, Marioritza, Stimo și Grigore-Feirat. Pentru fazani, Manuc, Mariam și Dimitrie Moruzi. Nicolae

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Stimo și Grigore-Feirat. Pentru fazani, Manuc, Mariam și Dimitrie Moruzi. Nicolae și toți ceilalți abia așteptau le vol du lièvre. Preotul înălță spre cer crucea și, în liniștea dimineții, rugăciunea lui fu acompaniată doar de clinchetul zurgălăilor prinși la piciorușele șoimilor. Încheie stropind cu agheasmă spre cer, spre pământ, spre începutul și mântuirea omului. Atunci Nicolae ridică olifantul. Scolioza lui era mai puțin vizibilă sub mantia roșie. Arăta ca un chipeș cavaler într-un moment de maxim avânt eroic. Dădu semnalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ecouri prelungite, ca și cum ar fi trecut prin mai multe spații, din ce în ce mai rarefiate. Auzind semnalul, copoii ținuți în lese de copoiari se porniră să latre de-a valma. Guibert porni în urma tuturor. Nu se grăbea. Detesta vânătoarea, fie ea și cu șoimi dichisiți. Ideea de a dresa o pasăre ca să ucidă o altă pasăre doar pentru plăcerea dresorilor i se părea oribilă. Dar aprecia spectacolul. Era ceva nou. În Franța, ca și în celelalte țări europene de altfel, vestimentația suferise o drastică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
lor, reușind să atragă privirile multora, dar mai ales ale tânărului secretar Apostolache Stimo. Și Guibert zâmbi când văzu calul acestuia galopând strâns lângă calul ei. Pentru început, copoii stârniră mai mulți iepuri și vânătoarea se dovedi extrem de fructuoasă pentru șoimul lui Nicolae. Dar Guibert se ținu departe de acel „măcel”. Urmară la rând potârnichile și medicul apucă să o vadă pe Marioritza stând într-un genunchi și tăind scurt capul păsării, iar pe Apostolache grăbit să ajungă la ea, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
iar pe Apostolache grăbit să ajungă la ea, cu o pereche de potârnichi atârnând la oblâncul șeii. Intenționase, desigur, să-și ofere serviciile, dar nu mai apucase. Copoiarii își mânau deja câinii spre alte tufișuri, ca să stârnească păsările și pentru șoimul lui Grigore-Feirat, fiul prințului. În marginea pădurii cu copacii desenați în albul zăpezii, Dimitrie Moruzi era mai preocupat de problemele sale, deși părea atent la propriul său șoim și la părerile prințului Manuc. ― ...țara Românească și Moldova rămân... trebuie să rămână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
își mânau deja câinii spre alte tufișuri, ca să stârnească păsările și pentru șoimul lui Grigore-Feirat, fiul prințului. În marginea pădurii cu copacii desenați în albul zăpezii, Dimitrie Moruzi era mai preocupat de problemele sale, deși părea atent la propriul său șoim și la părerile prințului Manuc. ― ...țara Românească și Moldova rămân... trebuie să rămână în continuare sub suzeranitatea turcilor. Am promisiunea Fericirii Sale, sultanul, că după semnarea tratatului voi fi numit domn într-una din cele două... probabil în Moldova. În privința asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
paloarea, nici mișcarea prințului, de parcă s-ar fi ferit de ceva. De altfel, în acel moment era mai preocupat să aranjeze frumoasele pene lungi, în formă de liră, care împodobeau capișonul brodat cu perle și fir de aur de pe capul șoimului său. Marele dragoman avea mâini fine, cu unghii foarte lungi, bine lustruite. Mâini de femeie. Privirea ochilor mici era schimbătoare. Trecea cu ușurință de la cruzime la o blândețe placidă, inexpresivă, privire de fanariot, de om care nu-și dobândea onorurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
oamenii, și muniția, și tezaurul. Amândoi știm la fel de bine cât de zdrențuit arată, în realitate, „invincibilul” imperiu al sultanului după această înfrângere. Oare chiar merită să se piardă totul jucând doar pe cartea măsluită a francezilor? Nicolae privea cu admirație șoimii albi ai prințului care se odihneau, alături de ceilalți șoimi, pe spalierele portabile aduse de slugi. ― Șoimi balabani!... Splendide exemplare!... Balaban, balaban!... Iată un cuvânt cu adevărat străvechi, un cuvânt rămas de la cumani. Ei erau mari maeștri în arta șoimăritului. Cunoșteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
cât de zdrențuit arată, în realitate, „invincibilul” imperiu al sultanului după această înfrângere. Oare chiar merită să se piardă totul jucând doar pe cartea măsluită a francezilor? Nicolae privea cu admirație șoimii albi ai prințului care se odihneau, alături de ceilalți șoimi, pe spalierele portabile aduse de slugi. ― Șoimi balabani!... Splendide exemplare!... Balaban, balaban!... Iată un cuvânt cu adevărat străvechi, un cuvânt rămas de la cumani. Ei erau mari maeștri în arta șoimăritului. Cunoșteau toate secretele vânătorii cu șoimi. Aveau stoluri întregi, armate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
imperiu al sultanului după această înfrângere. Oare chiar merită să se piardă totul jucând doar pe cartea măsluită a francezilor? Nicolae privea cu admirație șoimii albi ai prințului care se odihneau, alături de ceilalți șoimi, pe spalierele portabile aduse de slugi. ― Șoimi balabani!... Splendide exemplare!... Balaban, balaban!... Iată un cuvânt cu adevărat străvechi, un cuvânt rămas de la cumani. Ei erau mari maeștri în arta șoimăritului. Cunoșteau toate secretele vânătorii cu șoimi. Aveau stoluri întregi, armate întregi de șoimi balabani, cu pene imaculate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
se odihneau, alături de ceilalți șoimi, pe spalierele portabile aduse de slugi. ― Șoimi balabani!... Splendide exemplare!... Balaban, balaban!... Iată un cuvânt cu adevărat străvechi, un cuvânt rămas de la cumani. Ei erau mari maeștri în arta șoimăritului. Cunoșteau toate secretele vânătorii cu șoimi. Aveau stoluri întregi, armate întregi de șoimi balabani, cu pene imaculate. Astăzi balabanii sunt doar rarități. Gol până la brâu, tânărul Stimo îl asculta cu interes, frecându-și pieptul și brațele cu zăpadă. De fapt, cam asta făceau toți bărbații. Chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
portabile aduse de slugi. ― Șoimi balabani!... Splendide exemplare!... Balaban, balaban!... Iată un cuvânt cu adevărat străvechi, un cuvânt rămas de la cumani. Ei erau mari maeștri în arta șoimăritului. Cunoșteau toate secretele vânătorii cu șoimi. Aveau stoluri întregi, armate întregi de șoimi balabani, cu pene imaculate. Astăzi balabanii sunt doar rarități. Gol până la brâu, tânărul Stimo îl asculta cu interes, frecându-și pieptul și brațele cu zăpadă. De fapt, cam asta făceau toți bărbații. Chiar și femeile. Ascunse după un pâlc de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
descoperise doar pe Marioritza. O privea peste umăr, cu mâna pe inimă. Prin pielea umezită de zăpadă, degetele dibuiau bătăi puternice. De fapt, o zbatere. Carne însângerată. Inima devenise o pradă. Acolo, înăuntru, se simțea de-a dreptul înșfăcat de șoimul feminității ei. Intermezzo informativ. Despre cel puțin două lucruri ciudate petrecute la acea vânătoare cu șoimi. 1. Un spin tăie pantalonul prințului puțin deasupra genunchiului stâng și, prin acea despicătură, albeața pielii luă deodată conturul unei guri ademenitoare. În acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
zăpadă, degetele dibuiau bătăi puternice. De fapt, o zbatere. Carne însângerată. Inima devenise o pradă. Acolo, înăuntru, se simțea de-a dreptul înșfăcat de șoimul feminității ei. Intermezzo informativ. Despre cel puțin două lucruri ciudate petrecute la acea vânătoare cu șoimi. 1. Un spin tăie pantalonul prințului puțin deasupra genunchiului stâng și, prin acea despicătură, albeața pielii luă deodată conturul unei guri ademenitoare. În acel moment, Marioritza trăi o surpriză copleșitoare. O sfâșiere învăluitoare. O dorință absurdă, dar irezistibilă de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
prezența la acea vânătoare a prințului. Dar, cu siguranță, fusese măcar o... „ureche”. Altminteri, Ledoulx n-ar fi primit, chiar a doua zi, încă un raport detaliat. Și astfel, consulul francez putu savura la căldurică prima parte a discuției dintre Șoim și Guguștiuc. Poate că savura și sprințara inspirație a autorului - întâmplător, același MEN - în codificarea personajelor reale. Dintr-un motiv sau altul, însă, „urechea” nu mai prinsese și ultima parte a discuției, cu referire la „planul european” și la „cartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
lui. Tratatul de pace trebuia să fie semnat cât mai curând posibil. Altminteri, viitorul se scufunda într-o nebuloasă cu mult prea multe necunoscute. Își aminti tot ceea ce discutase cu Dimitrie Moruzi, cu marele dragoman al Porții, în timpul vânătorii cu șoimi. Cedarea unei părți din Moldova îi apărea acum, după ce citise toate acele informații, într-o altă lumină. Ideea prințului Dimitrie, deși se îndoia că era chiar ideea lui, ar fi putut ajuta la deblocarea negocierilor. În fond, ea satisfăcea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
și de setea lui tot mai nesățioasă de fericire. Simțea că era genul de femeie care i-ar fi putut debloca toate resorturile plăcerii, care i-ar fi putut desfrâna dorințele. De când o văzuse prima oară la acea vânătoare cu șoimi, de când o zărise plutind ca o nimfă sălbatică peste albul poienii, nu trecuse nici măcar o singură zi fără să viseze la o posibilă apropiere. Și, iată, ea stătea lângă el, mai răpitoare ca oricând în uniforma de mare general a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
sclavie, supunere oarbă, ci dăruire pentru fericirea și binele celuilalt, devotament, responsabilitate și înțelegerea aspirațiilor sau greșelilor fiecăruia. În toate etapele vieții. La orice vârstă. În orice situație. Acum era... o situație? se întrebă Mariam. Își aminti de vânătoarea cu șoimi. Zăpada scuturată. Umerii goi ai Marioritzei. Zâmbetul, felul în care o privea în timp ce îi vorbea despre hayeren. Da, era o femeie inteligentă, cultivată, fermecătoare și... suficient de lucidă ca să nu-i ia chiar totul. Evantaiul dansă o clipă în lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
acea deviză. Își câștigase acel loc de onoare nu cu bani, ci cu mult curaj. El, Iancu Văcărescu, îl înfruntase pe generalul Kutuzov, nimeni altul decât atotputernicul comandant al armatei ruse de la Dunăre. PAGINĂ NOUĂ 18 Marioritza mângâia încet penele șoimului Além, stând între perne, în atelierul pictorului. Așezase o lumânare într-un unghi favorabil și, din când în când, privea portretul aproape terminat al prințului. Trăia unul din acele momente în care se simțea bântuită, trasă în toate direcțiile, împinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
maniera școlii venețiene. Ocolise cadavrul soțului ei fără să-i arunce nici măcar o privire și, în zgomotul infernal al prăbușirii casei, coborâse scara purtând în brațe tabloul. Credea cu putere în acel înger. Marioritza mângâie din nou penele moi ale șoimului. Îl privi în ochi și îi șopti cu tristețe. ― Încă mai cred, dragul meu Além. Ceva mai târziu, Guibert o surprinse „voaierind”. Cu un șal aruncat peste cămașa de noapte, privea prin vizorul montat discret în peretele camerei lui Luciano

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Vor trece cu bine peste suferința asta. Acum, însă, am să te rog să... Schiță îndepărtarea prin fluturarea degetelor. Vreau să rămân singură. Doar eu și Além. ― Așa să fie, cum zic masonii! Guibert întinse spre ea brațul, oferindu-i șoimul. Atunci... pe curând! Și, înainte de a întoarce calul, îi făcu un semn cu ochiul. ― Pe curând, Guibert, dacă așa zici tu! Aceste cuvintele nu aveau nimic comic în ele, dar dacă i-ar fi putut vedea cineva, ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
cuvintele nu aveau nimic comic în ele, dar dacă i-ar fi putut vedea cineva, ar fi putut să jure că râdeau cu poftă ca de o glumă bună. Marioritza îl urmări cum se îndepărta, apoi își privi cu plăcere șoimul pe care prințul i-l dăruise în dimineața acelei vânători de iarnă. În ultimul timp, hoinăriseră împreună prin împrejurimile orașului. Devenise un minunat tovarăș de plimbare pe câmpurile și prin pădurile de la marginea Bucureștiului, dar și un prieten tăcut, înțelegător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
deasupra victimei, ca să cadă apoi uluitor de repede asupra ei. Marioritza îl urmărea, simțind din plin tăișul și beția acelui zbor. Rămânea atentă, cu respirația oprită, până când vedea penele însângerate ale victimei plutind într-o rotire înceată spre pământ, în timp ce șoimul, cu ghearele adânc înfipte în trupul acesteia, revenea la picioarele ei, așteptându-și cu demnitate răsplata. Acum, însă, venise momentul despărțirii. Mângâie penele mătăsoase din jurul gâtului, îi admiră, pentru ultima oară, reflexele aurii ale ochilor pătrunzători. O privea atent. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ultima oară, reflexele aurii ale ochilor pătrunzători. O privea atent. O aparentă necruțare care ascundea, de fapt, o întrebare blândă, ca de la prieten la prieten. ― Da, dragul meu! Ne despărțim. Du-te, Além! Du-te la stăpânul tău, la casa șoimilor. Îi mângâie micul vervelle aurit de la picior pe care erau gravate cuvintele: Aparțin lui Manuc Bei. Îi dezlegă curelușa și întinse brațul. Șoimul porni ca pentru o vânătoare, așa cum era obișnuit, și chiar atacă o pasăre, stârnind un vârtej de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]