KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

grea, căreia n-au ei ce să-i facă, sau o boală molipsitoare. Sau, de exemplu, mama sau tata cuiva, dacă este pe moarte, sau chiar mort, cu certificat de la medic sau de la primărie pentru acest caz. Parcă-i el! șopti. Fii serioasă, mamă! Cum să fie el? De unde să fie el? El! El e! Dacă-ți spun! Nu se poate! O fi fugit! Se ascunde. Uite că se teme și de noi. Nu ne cunoaște. Nu ne-a recunoscut. Aiurezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
convinsă, bătrâna. Alexandre! strigă. Nu te teme. L-am visat as-noapte... și uite că visul... Dar de ce vine-așa, fato? Parcă-i împiedicat! Hai! Omule! Hai, odată! Cine-i fi, nu te teme! Nu-ți facem nici un rău. Nu, nu! șopti fugarul și se prăbuși în grâu. Apoi se ridică, și-n loc să-și continue drumul spre ele, se-ntoarse și-o luă, împleticit, înapoi. Ce face? Ce-i cu el? Nu ți-am spus? se supără bătrâna. S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
un moment dat, închise pleoapele, gemând, apoi și le deschise și se uită lung la bătrână. Să stau eu până se termină războiul? Închipuiți-vă când se va termina războiul, când abia începe cu America și cu Anglia! Salvați-mă! șopti rănitul și-o licărire i se aprinse în ochi. N-o pot rupe! strigă Cerboaica speriată, și de sforțare i se aprinseră obrajii și-i asudă fruntea. Este cu neputință! Ajutați-mă! Nu mai pot îndura mai mult decât un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
să-i oprim sângele. Cum să-i oprim sângele? Nu vezi că sângeră întruna? Norocul lui. Dac-ar avea hemoragie internă, ar fi și mai rău. Vorba-i cum îl ducem și unde-l ducem de-aici. Mi-i sete, șopti rănitul. Dă-i să bea, o rugă bătrâna și ascultă, ca o șoaptă fierbinte, vocea băiatului ei adunată din scrisoare: Aici sunt de toate națiile prizonieri: ruși, belgieni, olandezi, francezi, polonezi, apoi din aliați: italieni, unguri, cehi, slovaci, croați, bulgari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
dădu una în spate, să-l trezească. Hai! Repede! Ne prind nemții! Nu ne prind. Dacă am scăpat o dată, nu ne mai prind. Spune-mi... Ce să-ți spun? O aștept de dimineață, mărturisi băiatul. De anu trecut, toată ziua, șopti ridicând fața învăpăiată, și-l privi cu o expresie ciudată de bucurie, parcă l-ar fi așteptat tronul Angliei. De ce nu vorbești? Ei! se încruntă. Ce-i cu dumneata, meștere? Săltând din umeri luă aerul grav al unui bărbat gata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
opui? Nu vrei să mi-o dai pentru că sunt urmărit! își găsi el cu greu cuvintele și, pipăind cu degetele nasturii salopetei legați cu sârmă, se crispă și rămase cu ochii holbați la goliciunea de pe fața bătrânului. Sunt după gard, șopti cu gura iască un tânăr cu capul gol, trecând, în fugă, pe lângă ei. Vin! Ce facem? Fugi! strigă meșterul și păru că se gândește adânc la ceva. Nu pe acolo. Dumnezeule! Dar vin! aproape că se-năbuși el. Fugi! Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
tremur! Te-am așteptat toată ziua. Unde-ai fost? Am fost... Să nu ne audă Erika! M-a trimis tata să-l caut pe moș Țurcanu și nu l-am găsit. Tu nu știi unde-ar putea fi? Nu știu, șopti străbătut și el de același tremur. A sărit odată cu mine de pe locomotivă, dar ce-a mai făcut, nu știu... CAPITOLUL 10 Noaptea de august ridicându-se uscată deasupra câmpiei, înălbăstrită de puzderia de stele, prigonită de umbre mari, tremurătoare, așternute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
să-i spună, dar renunță. Ce-i cu tine? Am fugit, vai, ce-am fugit! se lamentă ea și se apăsă cu mâinile pe piept. Să găsim o bancă. Credeam că nu mai ajung. De unde vii? Nu mai pot! Tudore, șopti, și-i apucă strâns mâna. Am nevoie de ajutorul tău. Repede! Doctorul! Unde-l găsim? Pentru ce? Nu ți-am spus? Am întâlnit un rănit pe câmp. A rămas cu bătrâna. Răsuflă tot mai greu. Cine-i? Cum s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
tău, scuză-mă, dar spune-mi acum, spune-mi ce-i cu Tom. Din prima clipă. De cum te-am revăzut, am vrut să-ți spun, dar n-am putut. Pe urmă, credeam că știi oricum. Se vedea pe tine. Ascultă! șopti ea, înfiorată. Ce s-a-ntâmplat? Am la mine ceva care-o să te convingă și să te lămurească mai mult decât vorbele mele. Zgomotul îndepărtat al unui motor vibrând în liniștea nopții ca o izbitură plină și surdă li

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
mâinile. Tudor o trase spre pieptul lui, ușor, abia simțit, dar energic, vrând s-o apere cu trupul lui mare și puternic, iar ea se strânse sălbatec în el înfigându-și unghiile și scânci rugător: Spune-mi ceva. Te iubesc! șopti el grăbit, și-i strivi fața cu fața lui aspră, țepoasă, căutându-i gura cu lăcomie. CAPITOLUL 13 Din cei aproape zece mecanici de locomotivă și fochiști "sechestrați" de hitleriști în retragere, închiși în vagonul de vite cu intenția să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
știa că-i acolo, după răsunetul trezit în el, înglobând sensul tuturor lucrurilor dorite și al acelui răsfăț prelungit. Să nu mai faci asta. Puteai să mori, îl dojeni stins, cu glasul ei curat, mama. Au scăpat toți? Toți, îi șopti la ureche, cald, Irina, și mâna ei îi atinse fruntea, înfiorată. Deschise ochii și-o sorbi toată vrând să-și salte fața și să-i simtă buzele, dar se sfii de prezența mamei. Și meșterul? E pe culoar. Vorbește cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
simți o mână pe umăr. Umărul lui tresări, și parcă începu să plutească. Tot trupul se crispă, și, ciulindu-și urechea să audă comanda și puștile descărcându-se dintr-o dată, auzi vocea mamei: Scoală-te, Miluță! Trezește-te! Nu pot! șopti, și, mișcându-se greoi, alunecă pe marginea mesei metalice. A venit Tom. "Hei, băiețaș!" auzi vocea lui Tom, și încercă să se ridice. Lampa era aprinsă. Lângă el stăteau Cerboaica și maică-sa, în picioare. Tom, pe un scaun, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de alcool, parfum și tutun. Ajunge! Suficient! pâlpâi o voce slabă undeva deasupra lui. Un miros nesuferit de iod și cloroform îi umplu nările și-l făcu să se subțieze și să se clatine cu masă cu tot. Te iubesc, șopti speriat și se lipi în derută de trupul Irinei, simțindu-i amețitoarele forme, prelungi, rotunde și tari. Nu cumva pleci? Nu. Putem pleca amândoi. Nu. Lasă, mamă, du-te și te culcă. Bine-bine, odihniți-vă! Hai, mamă! Capul mecanicului zăcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Nu mai e nimeni, spuse Miluță. Nu se poate! Ascultă și tu. Se tem și s-au ascuns! Ce-i azi? În câte avem azi? Ce importanță are? Poate că are! Sigur, e ziua ta. Astăzi ai ieșit din spital, șopti Irina. Pufnind în râs o luă la fugă și prinse a țopăi prin mijlocul pieței, jucând șotron. Nu de asta. Stai! Te rog, potolește-te! Cum stătea și se sprijinea de el, răsuflarea îi devenea tot mai precipitată, și-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
moale, sfârșită, adormind și visând cai albi alergând pe-o câmpie înzăpezită, cu coamele-n vânt. Cai albi, zăpadă. Un vârtej în care se contopise deplin când auzi prin somn pași alergând sub geam și strigăte. El își trase brațul, șoptindu-i ceva. Dormi înainte, parcă se grăbi prin somn să doarmă mai repede dacă așa ceva era cu putință -, să se scufunde cât mai adânc în somn și-n liniștea care plutea în ea și știa că nu va ține mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
paltonul lui Tudor,de care se rezemă ca-ntr-un leșin, strângându-l în brațe, și-și îngropă fața în stofa lui aspră, îmbâcsită de mirosuri aspre de pușcărie și de adierea caldă a trupului lui. Ai venit cu-adevărat? șopti palidă, abia mai ținându-se pe picioare, deschizând ușa odăii. Bărbatul sări de la masă. O prinse în brațe să nu cadă. Cu-adevărat! Și detot? Detot? gemu Cerboaica, zărind prin geam coarnele cerbului ce ridicase capul și privea spre ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
pe geam afară. Cerbul dispăruse. Se uită la bărbatul de lângă ea și-și lepădă și cămașa. Se zări, îmbujorată, în oglinda din perete, de deasupra patului. Tudor se repezi spre ușă. Să-nchidem ușa, se neliniști el. Las-o așa! șopti ea. Cerbul a plecat după ciuta lui. Tudora e-n poiană. Toată pădurea nuntește. Bine-ai venit, Tudore! Sfârșit Sinaia-București-Valea Vinului-Bârnova: 1975-1976-2005. CUPRINS CAPITOLUL 1 5 CAPITOLUL 2 14 CAPITOLUL 3 20 CAPITOLUL 4 32 CAPITOLUL 5 38 CAPITOLUL 6

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313

am observat ochii. Albaștri. Nu albastrul acela clar si transparent al cerului în diminețile de vară, ci albastrul mării. Nuanțe schimbătoare. Un bleu vert, de fapt. Frumoși. Dar parcă triști, contrastând, pe moment, cu zâmbetul. - Sunt un pic nostalgică, a șoptit. Ziua de astăzi îmi amintește de mine, la treizeci și cinci de ani, când am lansat primul meu roman. Cât de mult a trecut! Eva a intrat, însoțită fiind de directorul Muzeului de Artă. În sală s-a făcut liniște. O prezentare

Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră (2016) [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
contrazic. - Ana, ești încă tânără, cu trecerea timpului vei percepe altfel lucrurile. Uite, ca acum o văd pe Eva mea venind de la școală - cred că era prin clasa a IV-a dacă nu mă înșel - sărindu-mi în brațe și șoptindu-mi la ureche: „Mami, astăzi mi s-a întâmplat ceva drăguț. În timpul orei, am rămas puțin în urmă la dictare. Doamna nu m-a certat, doar a venit și și-a așezat încet palma pe creștetul meu. Știi, mami? Am

Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră (2016) [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
fără tine? Cine am fost și cine aș fi, dacă tu n-ai exista în viața mea? Nu aștept un răspuns, pentru că îl cunosc. E în mine. Și în ochii tăi mari și umezi, care se deschid în fiecare dimineață, șoptindu-mi, pentru veșnicie. -Te iubesc, mami! FLASH 10 (Despre oameni și câini) unei prietene cu suflet de copil: actrița Petronela Chiribuță - Mai bine ai crește un copil, nu să-ți pierzi vremea cu astfel de lucruri. Ești femeie, ce Dumnezeu! O

Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră (2016) [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
seama de inutilitatea repetatelor împăcări. Dezvoltase un soi de dependență față de acest om. Prezența în viața ei devenise un fel de drog, fără de care simțea că nu există, că nu poate trăi. Ceva din trecutul acela sublim, vocea, vorbele frumoase șoptite în taină, la ureche, felul în care îi intuia fiecare gând, toate o făceau să revină. Să încerce. Iar și iar. De fiecare dată însă, același trist scenariu: zile de reciprocă tatonare, de amabilități formale, ca mai apoi să se

Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră (2016) [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
Cerul s-a limpezit dintr-o dată și cei câțiva fulgi așternuți pe aleile orașului, s-au și topit. Mâna mea strânge pumnul rece, mic și fragil al unei fetițe blonde, cu pistrui. Închid ochii, trag adânc aer în piept și șoptesc: Iartă-mă! O rază de soare, rătăcind printre ramurile copacilor, îmi bucură fața. Deschid ochii. A dispărut... S-a întors acolo unde îi e locul. Alma... Sufletul meu. FLASH 16 (Alma 2. Aproape liniște...) - Alma, ce cauți de fapt? - Poate

Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră (2016) [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
în miez de vară.. Sorbindu-i aroma, o duce la buze, ca într-un sărut și cu bucuria pe chip, o așază pe pervaz. Privește afară, spre cerul înghețat, dar senin, ca și cum ar fi căutat, din ochi, pe cineva. Și șoptește: - Mulțumesc! FLASH 19 (Galbenă gutuie, dulce...) - II Nu te mișca! Te rog! Perfect! Și lumina cade atât de bine! Nu vorbise cu voce tare, doar în gând. Tabloul începuse să prindă contur, sub razele blânde ale sfârșitului de octombrie, acolo

Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră (2016) [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
redevenea tânăr? Cine știe. Ar fi vrut să-l întâlnească pe cel care rostise sau scrisese vorbele, să-i pună întrebări. O sută, o mie... Nu ești niciodată prea bătrân, ca să devii tânăr. Mai ales când iubești, Silviu. Așa îi șoptise la ureche, cu buzele atingându-l ca într-o adiere. Acum doarme liniștită lângă el, cu părul împrăștiat haotic pe puiul de pernă sub care și-a vârât mâna. Îi place s-o privească. Nici nu mai știe de câte

Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră (2016) [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
căzută și fotografia aceea mică, de la căpătâi. Trecuseră niște ani. Și totuși parcă fusese ieri, parcă toate se întâmplaseră cu câteva ceasuri în urmă. Ei, lumea, viața, moartea, ei... Exista o lume mai bună? O altă lume? - Spune-mi, există? Șopti întrebarea cu buzele aproape înghețate, în timp ce se chinuia să aprindă o candelă mică. O așeză încet, împreună cu cei câțiva trandafiri roșii pe care îi cumpărase pe drum. Ar fi vrut ...ar fi vrut... Doamne câte ar fi vrut să-i

Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră (2016) [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]