814 matches
-
un control complet asupra cavităților de rezonanță ale corpului și ale capului. Cu amintirea proaspătă a timbrului vocii lui Prescott și cu Gosseyn alături pentru corectarea detaliilor, în mai puțin de 3 minute reuși o bună imitație, inclusiv o pronunție șoptită destul de clară. ― Și acum― zise Gosseyn tăios ― vom stoarce chiar de la domnul în cauză detaliile aranjamentelor cu amicii de afară. Se aplecă și-i scoase călușul. Dezgustul pe care îl resimțea i se ghicea, probabil, în gesturi; ori poate Prescott
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
luat bilet dus-întors până unde îmi permiteau puținii bani pe care îi aveam în buzunar, nu mai știu până la ce stație, și m-am urcat într-un vagon de clasa a treia. Cât a ținut drumul, puținii călători vorbeau pe șoptite, vrând parcă să nu tulbure noaptea. Mă ghemuisem pe o bancă și așteptam să știu unde trebuia să cobor. După un ceas, am știut și am coborât. Era o haltă, nu i-am putut citi numele, o gheretă de scânduri
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dormea dus în redingota lui impecabilă, ținea în mâna stângă bastonul cu măciulie de argint. „Degeaba“, a spus domnul Sima, „trei zile nu se mai trezește...“. „Atunci să-l lăsăm să doarmă“, am spus și mă întrebam de ce vorbeam pe șoptite. „Va să zică, domnule Sima, locuiți împreună...“ „Da’ de unde !“, mi-a explicat domnul Sima, „El e aici doar în treacăt, ca să mai prindă consistență...“. „Dacă doarme“, am spus, de data asta cu glas tare, „poate că ar fi mai bine să tăcem
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
un control complet asupra cavităților de rezonanță ale corpului și ale capului. Cu amintirea proaspătă a timbrului vocii lui Prescott și cu Gosseyn alături pentru corectarea detaliilor, în mai puțin de 3 minute reuși o bună imitație, inclusiv o pronunție șoptită destul de clară. ― Și acum― zise Gosseyn tăios ― vom stoarce chiar de la domnul în cauză detaliile aranjamentelor cu amicii de afară. Se aplecă și-i scoase călușul. Dezgustul pe care îl resimțea i se ghicea, probabil, în gesturi; ori poate Prescott
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
De aceea se hotărâse să aștepte, ca să vadă și să audă totul. Morton apărea în prim-plan, la câțiva pași de doctorul Eggert, care stătea aplecat peste cadavru. Directorul avea o expresie încordată. -- Ei, doctore? întrebă el cu un glas șoptit. Doctorul Eggert se ridică de lângă cadavru și se întoarse spre Morton, astfel încât fața îi apăru pe ecran. - O criză de inimă, zise doctorul, încruntat. - Cum așa? Doctorul își întinse mâinile, parcă într-un gest de apărare și spuse: - Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
el, nu mă lăsa nici să citesc, "iertați-mă, îmi bate lumina în ochi", și începea teroarea din fiecare noapte. Din pricina lui cunosc toate felurile de zgomote pe care le face marea lovindu-se de țărm, rare, sacadate, mângâioase, aproape șoptite, tandre, lenevoase, ori, dimpotrivă, surde, furioase, anxioase, amenințătoare. Nopți întregi n-am făcut decât asta, să le studiez. Încercam să ascult marea, ca să-mi strunesc nervii gata să explodeze. În mod excepțional, i se aducea totdeauna mâncarea în cameră. Și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
întrebă dacă nu-i rupsese coloana. Vru să se lase la pământ, dar el o ținea în continuare în picioare, ca pe o păpușă care ar fi căzut jos dacă i-ar fi dat drumul. Deodată auzi încă o voce, șoptită direct în urechea ei stângă. Timp de o secundă fu derutată. Masca neagră se mai afla încă în fața ei, cu gura la câțiva centimetri de a sa. Cum putea să-i vorbească la ureche în același timp? Atunci înțelese. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu strică. Și acu’ treci din nou la podele. Lana, aplecată peste bancnotele pe care i le dăduse băiatul, începu să scoată niște sunete ce aduceau cu invocațiile unei preotese. De pe buzele ei ca de coral, ieșeau cifre și cuvinte șoptite care pluteau în sus, în timp ce, cu ochii aplecați, scria câteva numere pe o bucățică de hârtie. Trupul ei frumos, care în decursul anilor se dovedise a fi și el o investiție profitabilă, se apleca reverențios peste micul altar cu suprafața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ignatius închise telefonul. Se petrecea ceva. O auzise pe mama lui spunând „Santa“ la telefon de cel puțin trei ori în cursul zilei. Și ultimul telefon, acea comunicare făcută în șoaptă chiar înainte de a pleca? Mama lui nu vorbea pe șoptite decât cu amica ei Battaglia și atunci numai când aveau secrete. Dintr-o dată, Ignatius bănui motivul pentru care-și luase mama lui atât de emoționată rămas-bun, dându-i senzația de ceva definitiv. Îi spusese odată că pețitoarea de Battaglia o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Hagopian furios. Trăiești În basmele tale! Hovhannes Stamboulian nu-l văzuse niciodată atât de deprimat și de pornit. Totuși nu s-a potrivit vorbelor lui. — Nu cred că fanatismul ne va ajuta cu ceva, a spus cu o voce aproape șoptită. Credea cu tărie că fanatismul naționalist va folosi doar la Înlocuirea unei mizerii cu alta, lucrând inevitabil În defavoarea celor lipsiți și deposedați de mijloace. În cele din urmă minoritățile se rupeau de entitatea mai mare plătind un preț enorm, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
adormi. A rămas acolo nemișcat până când a auzit o bătaie În ușă. — Da? Ușa s-a deschis cu un scârțâit și o clipă mai târziu capul mătușii Banu s-a strecurat Înăuntru. — Pot să intru? a Întrebat cu o voce șoptită, șovăitoare. După ce a auzit un posibil răspuns afirmativ, s-a strecurat până În cealaltă parte a camerei cu picioarele Îngropate În covorul pufos și apoi s-a oprit. Vălul ei roșu strălucea de parcă ar fi fost irizat de o lumină misterioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
bărbat. Diane surâse. — Draga mea, Înțeleg mai bine decât crezi. Cele două femei se urcară În mașină și-și continuară plimbarea printre canioanele Înverzite. — Vrei să asculți ceva care să te Înveselească? zise Diane dând drumul la muzică. Vocea profundă, șoptită, a lui Sade răsună În mașină, cântând Smooth Operator. — Doamne, strigă Kitty râzând. Ăsta e ultimul cântec pe care-aș vrea să-l ascult acum! Spre asfințit, mașina părăsi dealurile superbe și se târî Înapoi În traficul aglomerat din centru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
o glumă, și intră În panică. Era drăguț, amuzant, confortabil, iar asta o Înspăimânta. Dacă lăsa garda jos acum, se putea trezi peste cinci ani ca nouă soție insipidă În apartamentul din Park Avenue, gazda unei mulțimi insipide care vorbea șoptit, Îmbrăcată În haine insipide, ciugulind din mâncarea insipidă dintr-o Încăpere insipidă cu pereți gri și cu covoare bej. Probabil că ar avea o aventură cu un antrenor sau cu barmanul de la barul din zonă, cu siguranță ar fi găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
el, nu mă lăsa nici să citesc, „iertați-mă, îmi bate lumina în ochi”, și începea teroarea din fiecare noapte. Din pricina lui cunosc toate felurile de zgomote pe care le face marea lovindu-se de țărm, rare, sacadate, mângâioase, aproape șoptite, tandre, lenevoase, ori, dimpotrivă, surde, furioase, anxioase, amenințătoare. Nopți întregi n-am făcut decât asta, să le studiez. Încercam să ascult marea, ca să-mi strunesc nervii gata să explodeze. În mod excepțional, i se aducea totdeauna mâncarea în cameră. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nici altceva. Craniul îi era complet ras, fața netedă, nasul mic teșit și maxilarul pătrat de o paloare care scotea în relief doi ochi rotunzi și negri. Am îngenuncheat ca să-i sărut picioarele, și el mi-a spus, cu glas șoptit și răgușit: - La fel ar fi făcut și marele rege Rotari? Mi-am ridicat privirea și i-am răspuns: - Nu, el este păgân. Mi-a surâs, dar fără simpatie. - Dar tu nu ești arian? M-am ridicat, pus la grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din palatul domnesc și l-a trimis aici la Șotânca, pe mâna mea. Eu îl țin, eu îl hrănesc, se duce doar o dată pe săptămână la Palat. Își privise fugitiv unghiile vopsite și venise spre ea agale, spunându-i pe șoptite: - Hai să-ți arăt ceva. O dusese apoi la o fereastră de la care se vedea drumul principal, uscat și albit de lumina lunii de mai. Nu era nimic de văzut. Ghighina se întorsese întrebător spre bărbatul care acum îi apucase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Dionisie, senin și zâmbitor ca întotdeauna, a adus cazanul cu apă sfințită și s-a lăsat pe buza gropii. El a luat, unul câte unul, oasele acoperite de pământ cleios și le-a spălat fără grabă în cazan. Asculta rugăciunea șoptită a confraților și trăgea pe nas tămâia care ieșea din șapte cădelnițe aurite. Apoi a așezat oasele pe un șervet curat și alături de ele o grămăjoară de obiecte risipite în mormânt, câteva catarame coclite, un inel de argint, fără pecete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Dorm În ochii tăi mă oglindesc Să pot zări marginea unui crâmpei de viață Cum se prăbușește în sine. O pată de culoare stinsă în palma ta Și un chibrit aprins pe-o lacrimă. Un cuvânt mut și o vorbă șoptită Îmi povestesc adevărul nepătruns. O umbră părăsită, un chip jucăuș Mă lasă-ntr-o lume concretă. În vise pietrificate. Liber În frâul libertății am învățat să scriu. Metafora luminii blând s-a zbătut cu ochi temători Și zboară acum ca
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
apoi m-am așezat tăcut la picioarele ei și am privit cum se joacă cu cerul și cu pământul. Am întins și eu mâna sfios, cu gândul de a o atinge, dar m-am retras brusc spunând cu o voce șoptită: Of! Sunt un simplu călător pe țărmul mării, cum să mă salute tânăra domniță? Trist, cu privirea fixă și cu sufletul plin de dorință, am rămas așa mult timp privind-o. Colț picat din Rai, Albastrul cerului și al pământului
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Prezența bărbaților avea și un dezavantaj mai subtil. Corturile erau domeniul Leei și, deși ea era cea care știa ce e de făcut, nu putea să dea ordine în prezența soțului ei. Așa că stătea în spatele lui și întreba cu voce șoptită - E soțul meu de acord să pună să se desfacă războiul mare de țesut și să se mute în căruță? iar el era cel care trebuia să le zică băieților să facă asta. Și așa s-a făcut, până am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ca bărbat și femeie sub acel nor, acolo unde zeii erau cu siguranță prezenți. Și n-a fost niciodată o recoltă mai bogată în vin, grâne sau ulei ca în acea primăvară, fiicele mele, a spus ea, cu o voce șoptită, care era în același timp mândră și supusă. Dar, apoi, atâtea fiice mi s-au născut moarte. Și atâția fii. Doar doi au supraviețuit. Cine poate să explice misterul ăsta? Bunica a tăcut și amărăciunea ei le-a copleșit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
știi. Mi-l și închipui pe Eddie luptându-se cu o tonă de baloane strălucitoare, chinuindu-se să le îndese în Porsche, și-mi mușc buza cu putere. Nu ți-am trecut vârsta pe baloane, Samantha, adaugă Trish cu glas șoptit. M-am gândit că o să apreciezi gestul, așa, ca de la femeie la femeie. Ridică paharul și-mi face ușor cu ochiul. Mă uit la chipul ei înflăcărat, exagerat machiat, apoi la fața roz și durdulie a lui Eddie și, deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mea și a Helgăi stăteau un bărbat, o femeie și cei trei copii ai lor. Și femeia a început să vorbească fără șir cu tavanul, cu bombele, cu avioanele, cu cerul și pe deasupra cu Atotputernicul Dumnezeu. A început cu glas șoptit, dar nu se adresa nimănui din interiorul adăpostului. Foarte bine, a zis ea, suntem aici. Suntem chiar aici jos. Vă auzim acolo sus. Vă auzim ce supărați sunteți, a spus ea și brusc glasul i-a crescut în intensitate. Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
și se ținea de ea. Flutură neputincios mâinile spre oglindă, de parcă ar fi vrut să desprindă petecul acela de hârtie. - Că a fost și securiști printre ei... Asta-i situația. Poate și matale ai fost cu chesti de-astea, cu șoptitul, cu filatul, asta era datoria de servici mă gândesc io, că la diplomație nu se poate, dacă e cu străini. Trebuia să torni, să raportezi, să informezi, să iasă treaba bună, așa mă dumiresc io. Dar era meserie brava. Toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din pâinea sa, dând târcoale ciozvârtelor. - A bulit-o, șopti mai mult ca pentru sine Vergilică. I-a căzut beleaua pe cap și nu știe ce să facă. Nu-i amuzant, dom’ Aulius? Nici Aulius nu-l auzea. Își continua monologul șoptit, stins, mai mult bolborosind. - Pigasie a venit și mi s-a arătat dintâi atunci, la prima ridicare. Eram singur în celulă, nedumerit, ofuscat oarecum, cu gânduri de deznădejde. Mă fripsese așa de tare pușlamaua aia de arhitect, Lazarovici, că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]