1,066 matches
-
Tomoe fără să vrea. — Gaston Bonaparte! Marinarul s-a lăsat pe vine și a strigat înspre cală. A apărut un cap dinspre întunericul calei, de parcă ar fi așteptat să fie strigat. Nu era Gaston Bonaparte, ci bucătarul vasului. Avea un șorț alb, legat la brâu, și un satâr în mână. Era un bărbat gras, cu un un stomac proeminent. Își freca mereu nasul, care semăna cu o gălușcă roșiatică, poate de prea mult vin. S-a uitat la Tomoe și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Cu coasa tăgăduirii pe umăr în cea din urmă tristețe mă-ncing. LUCRĂTORUL Te irosești în încordări de arc lângă roțile mari de oțel. Strivești între degete sânii materiei. Iți sunt de păcură mînile și afumate în zorile. Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră, pentru tine mașinile cântă mai frumos decât privighetorile. Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră, tu știi că frumoase sunt numai lucrurile ieșite din puteri omenești. Tu știi că nici o stea n-a fost făcută de mâna ta
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
irosești în încordări de arc lângă roțile mari de oțel. Strivești între degete sânii materiei. Iți sunt de păcură mînile și afumate în zorile. Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră, pentru tine mașinile cântă mai frumos decât privighetorile. Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră, tu știi că frumoase sunt numai lucrurile ieșite din puteri omenești. Tu știi că nici o stea n-a fost făcută de mâna ta, și-ți zici: orce-ar spune prea mulții gureșii poeți, nici o stea nu-i frumoasă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
ce-i determină să-și facă rău unii altora, cum pot să se urască atât de mult. Poate că eu nu am sentimente. Sau poate că nu știu ce Înseamnă să fii om. Emma reapăru În bucătărie. Își lega la spate un șorț cauciucat pe care era desenată o farfurie cu spaghete. — Termin-o, mamă, spuse ea nervoasă. Nu vreau să-l bârfești pe Antonio. — A, eu bârfesc? spuse Olimpia adresându-i fiicei un zâmbet batjocoritor. Da’ ce faci cu șorțul ăla? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spate un șorț cauciucat pe care era desenată o farfurie cu spaghete. — Termin-o, mamă, spuse ea nervoasă. Nu vreau să-l bârfești pe Antonio. — A, eu bârfesc? spuse Olimpia adresându-i fiicei un zâmbet batjocoritor. Da’ ce faci cu șorțul ăla? Ce mai faceți aici cu o babă limbută? Sunteți tineri. Mergeți și faceți dragoste În altă parte. — Mamă, te implor, oftă Emma Îmbujorată. Apoi, cu tot calmul de care era În stare, Olimpia Îi aruncă pastila. — Păpușa nu vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de parc-ar fi fost mort, și continua s-o privească. Formă neliniștită numărul care fusese cândva al ei. Dar În Carlo Alberto nu răspundea nimeni. Antonio nu Îi dusese acasă. Nu vreau să-i vadă azi, spuse smulgându-și șorțul și lăsându-se să cadă pe canapeaua din bucătărie. Copiii mei. Dumnezeule, de ce nu l-am Împiedicat? De ce nu l-au arestat? De ce nu eram cu ei? Fii calmă. Totul e bine. Îi adoră. Copiii mei. Închise ochii. Nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o pătură veche îi servea lui Laban drept altar. Terafim-ul era aranjat pe două rânduri. Rahela a cules fiecare idol și l-a pus în poală, ca și cum ar fi strâns ceapă din grădină. Când ultima statuetă a fost pusă în șorțul ei, s-a întors, a traversat cortul fără măcar să se uite la Kemuel, care a mormăit în somn când am sărit din nou peste el și a ținut din nou deschisă draperia cortului pentru mine. Toate s-au făcut într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
veșnicie să devin femeie, iată că nu săream în sus de bucurie și nici nu mă repezeam să le spun mamelor mele. Stăteam acolo, pe vine, ascunsă de crengi și mă gândeam: copilăria mea s-a sfârșit. O să port un șorț și va trebui să-mi acopăr capul. Nu va mai trebui să car lucruri și să le aduc în timpul lunii noi, ci o să stau cu restul femeilor până când o să rămân gravidă. O să tândălesc cu mamele și cu surorile mele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ca ale fraților mei, deși nu erau nici bolnăvicioase. Purta doar o bluză subțire și pieptul îi era gol, fără păr și musculos. Și el se uita la mine și m-am cutremurat când m-am gândit la petele de pe șorț. Haina mea chiar și de sărbătoare cum era părea modestă și cenușie în comparație cu veșmântul de pânză subțire și strălucitoare pe care el îl purta acasă. Părul îmi era dezordonat și neacoperit. Aveam picioarele murdare. Se auzea zgomotul unei respirații, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
unchi, am zis. - Unsprezece, a zis Gera. Dar cei trei mai mari au murit. - Ah, am dat din cap și i-am spus adio în inima mea lui Ruben. Nepoata mea s-a așezat lângă mine, a scos fusul din șorț și s-a pus pe lucrat în timp ce depăna povestea familiei. - Cel mai mare a fost Ruben, fiul Leei, prima nevastă a bunicului. Scandalul a izbucnit când Ruben a fost găsit culcându-se cu Bilha, cea mai tânără dintre soțiile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
prin geamul ferestrei. — Bună ! strigă. Ai comandat sandvișuri pentru douăzeci de persoane ? Totul se întâmplă foarte repede. Acum stau și mă uit deprimată la ghiveciul de firimituri și gem. Și o clipă mai târziu, în bucătărie intră două fete cu șorțuri verzi, cu farfurie după farfurie de sandvișuri făcute profesionist. Sandvișuri perfect tăiate, din pâine albă și neagră, aranjate în piramide îngrijite, garnisite cu buchețe minuscule de ierburi și felii de lămâie. Au chiar și stegulețe mici de hârtie, scrise de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe vârful nasului. Spre mirarea mea, mă întâmpină o femeie subțirică și drăguță, cu o față foarte vie. Are ochii albaștri deschiși, conturați cu un dermatograf fin. Are părul cărunt împletit în două codițe ce-i încadrează chipul, poartă un șorț peste blugi, tricou și espadrile, și frământă cu putere nu știu ce fel de aluat. — Mamă. Nathaniel zâmbește și mă împinge ușor în bucătărie. Uite-o. Ea e Samantha. Samantha... mama mea. Iris. — Samantha. Bine ai venit. Iris ridică privirea și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vag surâs. — A fost mult mai bine. — Sfinte Sisoe, uite c-a nimerit-o fătuca ! zic plină de speranță, și Iris începe să râdă, dându-și capul pe spate. Nu încă, scumpo, mai e mult pân-acolo ! Uite, ia un șorț. Îmi întinde un șorț cu dungi alb-roșii și mi-l leg în jurul mijlocului, foarte sigură pe mine. — E foarte amabil din partea dumneavoastră că mă ajutați, spun șovăitoare în timp ce ea scoate ceapa și nu știu ce legumă portocalie pe care nu o recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mult mai bine. — Sfinte Sisoe, uite c-a nimerit-o fătuca ! zic plină de speranță, și Iris începe să râdă, dându-și capul pe spate. Nu încă, scumpo, mai e mult pân-acolo ! Uite, ia un șorț. Îmi întinde un șorț cu dungi alb-roșii și mi-l leg în jurul mijlocului, foarte sigură pe mine. — E foarte amabil din partea dumneavoastră că mă ajutați, spun șovăitoare în timp ce ea scoate ceapa și nu știu ce legumă portocalie pe care nu o recunosc. Vă sunt foarte recunoscătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sosiera asta drăguță încălzită... strecoară bucățelele rămase... vezi ce ușor a fost ? — E o vrăjitorie, spun bulversată. De-asta te ascultă toate în bucătăria asta. Ești o bucătăreasă vrăjitoare. — O bucătăreasă vrăjitoare ! Chicotește. Îmi place. Acum gata. Dă-ți jos șorțul. E timpul să savurăm ce-am pregătit. Își scoate șorțul și întinde mâna după șorțul meu. Nathaniel, ai terminat cu masa ? Nathaniel a intrat și a ieșit din bucătărie tot weekendul, și m-am obișnuit cu prezența lui. Ba, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
a fost ? — E o vrăjitorie, spun bulversată. De-asta te ascultă toate în bucătăria asta. Ești o bucătăreasă vrăjitoare. — O bucătăreasă vrăjitoare ! Chicotește. Îmi place. Acum gata. Dă-ți jos șorțul. E timpul să savurăm ce-am pregătit. Își scoate șorțul și întinde mâna după șorțul meu. Nathaniel, ai terminat cu masa ? Nathaniel a intrat și a ieșit din bucătărie tot weekendul, și m-am obișnuit cu prezența lui. Ba, mai exact, am fost atât de prinsă cu gătitul, că abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
spun bulversată. De-asta te ascultă toate în bucătăria asta. Ești o bucătăreasă vrăjitoare. — O bucătăreasă vrăjitoare ! Chicotește. Îmi place. Acum gata. Dă-ți jos șorțul. E timpul să savurăm ce-am pregătit. Își scoate șorțul și întinde mâna după șorțul meu. Nathaniel, ai terminat cu masa ? Nathaniel a intrat și a ieșit din bucătărie tot weekendul, și m-am obișnuit cu prezența lui. Ba, mai exact, am fost atât de prinsă cu gătitul, că abia dacă l-am mai băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
iar în cuptor farfuriile încălzite, și am pus chiar și CD-ul lui Trish cu melodii de dragoste cântate de Enrique Iglesias. Mă simt de parcă aș da primul dineu din viața mea. Cu o fluturare plăcută în stomac, îmi netezesc șorțul, deschid ușa de la bucătărie și strig: — Doamnă Geiger ? Domnule Geiger ? Mi-ar prinde bine un gong uriaș. — Doamnă Geiger ? Repet. Nu primesc nici un răspuns. Credeam că o să-i găsesc bântuind prin fața bucătăriei. Intru înapoi în bucătărie, iau un pahar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu mai zis că n-ai spălat în viața ta. — Știu ! Mă apucă un hohot isteric de râs. Sinceră să fiu, la început a fost un adevărat coșmar. Dar să știi că... învăț. Ai fi surprinsă. — Și trebuie să porți șorț ? — Am halatul ăsta oribil de nylon... Mă înec de râs. Și le spun Doamnă... și Domnule... și fac reverențe... — Samantha, ești sărită de pe fix, spune Freya printre icnete. Complet sărită de pe fix. Nu pot să rămâi acolo. Vin să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
a trebuit să se ducă să repare o țeavă de la pub, care curgea, spune Iris, parcă citindu-mi gândurile. Dar se va întoarce mai târziu. Între timp, noi o să facem pâine. — Super ! zic. O urmez în bucătărie și-mi pun șorțul cu dungi, ca data trecută. — M-am apucat deja, ca să nu pierdem timpul, spune Iris, ducându-se la un lighean uriaș și demodat de pe masă. Drojdie, apă călduță, unt topit și făină. Le amesteci pe toate și ai făcut coca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
precipitată și sacadată. Îmi vine să mă dau cu capul de toți pereții. Iris mă privește cu atenție. Același lucru îl poți spune și despre mâncare, îmi răspunde cu blândețe. Sau despre viața însăși. — Exact. Mă frec pe frunte cu șorțul. Exact. Nu știu ce zic. De ce mă cert cu Iris ? Trebuie să mă calmez. Dar nu mă pot lupta cu nervozitatea care pune stăpânire pe mine. Cred că ai frământat destul, spune, luându-mi coca din mână și aranjând-o în formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sunt câtuși de puțin calmă și senină. Sunt mult prea încordată ; am nervii întinși la maximum, în tot corpul. Odinioară îmi controlam perfect fiecare minut. Până la secundă. Și acum să stau și să aștept să lucreze drojdia ? Să stau cu șorțul pe mine, așteptând după... o ciupercă ? — Îmi cer scuze, mă aud zicând. Nu pot să fac asta. Pornesc spre ușa bucătăriei și ies în grădină. — Poftim ? Iris iese după mine, ștergându-și mâinile de șorț. Ce s-a întâmplat, scumpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
lucreze drojdia ? Să stau cu șorțul pe mine, așteptând după... o ciupercă ? — Îmi cer scuze, mă aud zicând. Nu pot să fac asta. Pornesc spre ușa bucătăriei și ies în grădină. — Poftim ? Iris iese după mine, ștergându-și mâinile de șorț. Ce s-a întâmplat, scumpa mea ? — Nu pot să fac asta ! Mă întorc spre ea. Nu pot să... stau pur și simplu răbdătoare, așteptând ca drojdia să-și facă treaba. De ce nu poți ? — Pentru că e o mare pierdere de timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Mă uit la Iris, dar nu pare în nici un fel jignită. Ci mai degrabă amuzată. — Ce poate fi mai constructiv decât să faci pâine ? O, Doamne. Îmi vine să urlu. Ei ce-i pasă, ea e cu găinile și cu șorțul ei, și n-are cariera distrusă și expusă umilinței publice, pe internet. — Nu înțelegi nimic, îi spun, aproape cu lacrimi în ochi. Îmi pare rău, dar nu înțelegi. Uite ce e... cred că e mai bine să plec. Nu pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
încercând să nu zâmbesc. E foarte generos din partea dumneavoastră, doamnă Geiger. — Am și eu ceva. Iris caută în coșul ei și scoate un pachețel învelit în hârtie maro. Înăuntru, găsesc patru tăvi noi și strălucitoare de copt pâine și un șorț gofrat cu model cu trandafiri. Ridic privirea spre Iris și nu mă pot abține să nu râd cu poftă. — Mersi, zic. Am să le folosesc din plin. Trish se uită la tăvile de pâine destul de nedumerită și de agasată. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]