1,581 matches
-
apropie de scrinul greoi, baroc. Apăsă puternic unul din lambriuri. Stema heraldică alunecă ușor. Pipăi, strecurîndu-și adânc degetele în ascunzătoare. Vânătorul lui Rembrandt era acolo. Puse alături Femeia cu evantai și astupă tainița. În urma colonelului intră menajera. Privi nedumerită rama știrbă, agățată strâmb. Pe fereastră pătrundeau zgomote ciudate: pași care aleargă, chemări scurte, rafale de armă automată. Un bubuit prelung, neîntrerupt, porni dinspre Băneasa. Închise geamul și trase draperia. Ochii îi alunecară cu indiferență peste filele calendarului. Înregistră data abstract: o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și văd, draga mea... O doamnă distinsă, într-un costum de voiaj elegant. Ai să-ți comanzi cărți de vizită și, neapărat, lingerie de mătase naturală..." Se întoarse în hol îmbujorată. Flutura un carnețel pe care îl confecționase singură. Foile știrbe, decupate în trepte ca un repertoar, erau cusute între coperte de pânză înflorată. ― L-am găsit! exclamă cu respirația tăiată. Grigore Popa își pipăi cu degetul gingia. Îl durea. ― Hm! Sculptorul se apropie de bătrână. O măsură lung, cu o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
copiilor, când era foarte cald, vara, și trăiau de prea mulți ani în orizontul îmbîcsit al azilului ca să mai aibă ochi pentru spectacolele grandioase ale naturii. Unii abia își târau reumatismele pe coridoare, iar dacă râdeau li se vedea gura știrbă. Singura răzbunare împotriva acestor nenorociri era plăcerea de a avea păreri despre orice sau de a asculta ce cleveteau cei mai cârcotași. Dacă li s-ar fi interzis asta, ce culoare ar mai fi avut viața? s-ar fi putut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
poreclele i se potriveau, fiindcă natura se distrase punând o inteligență rece alături de un caracter infect. Între el și Domnul Andrei exista o rivalitate continuă și veche, fiecare vrând să obțină supremația în cadrul grupului. Mopsul avea însă un defect, era știrb, doi dinți îi lipseau chiar în față și scuipa când vorbea. Asta îl împiedica să-l înlăture cu totul pe Domnul Andrei și, pe de altă parte, îl silea să se folosească de toate resursele inteligenței și răutății sale ca să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe o mănușă“. (Sexul Îl numeam pe atunci robinet.) CÎnd mă gîndesc astăzi din nou la medicul acela, dr. Martinon, simt că l-aș putea strînge de gît. Sper că a murit deja! Dacă nu cumva a devenit anemic, iritabil, știrb, un moș căruia niște infirmiere curajoase vin din cînd În cînd să-i curețe vîrful penisului de parcă ar fi vîrful nasului! Am adesea un vis, sau o idee nebunească, de a-i revedea acum pe toți cei care m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
copiilor, când era foarte cald, vara, și trăiau de prea mulți ani în orizontul îmbâcsit al azilului ca să mai aibă ochi pentru spectacolele grandioase ale naturii. Unii abia își târau reumatismele pe coridoare, iar dacă râdeau li se vedea gura știrbă. Singura răzbunare împotriva acestor nenorociri era plăcerea de a avea păreri despre orice sau de a asculta ce cleveteau cei mai cârcotași. Dacă li s-ar fi interzis asta, ce culoare ar mai fi avut viața? s-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poreclele i se potriveau, fiindcă natura se distrase punând o inteligență rece alături de un caracter infect. Între el și Domnul Andrei exista o rivalitate continuă și veche, fiecare vrând să obțină supremația în cadrul grupului. Mopsul avea însă un defect, era știrb, doi dinți îi lipseau chiar în față și scuipa când vorbea. Asta îl împiedica să-l înlăture cu totul pe Domnul Andrei și, pe de altă parte, îl silea să se folosească de toate resursele inteligenței și răutății sale ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Al.I. Cuza), B.-P. patronează - între 1900 și 1901 - publicarea elegantei reviste de artă Ileana, prima de acest gen din România (redactor: I.C. Bacalbașa). Se implică în susținerea artiștilor români moderni, iar din 1910 își deschide casa din Strada Știrbei Vodă nr. 36 ca salon al scriitorilor și al artiștilor. Din 1908, amfitrionul păstorește anual, la „castelul” său din satul Vlaici, județul Olt, pe rîul Vedița, o colonie estivală de artiști plastici. Ferment și sprijinitor al artei moderne, devine un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ochii săi spălăciți au încercat să ne recunoască. I-am zis: - Este îngăduit unui elev să-și salute învățătorul? Fața ridată i s-a adumbrit la apropierea noastră și barba cenușie îi tremura, dar, la auzul glasului meu, gura sa știrbă precum a unui prunc s-a deschis într-un surâs trandafiriu și fericit. - Stiliano, pacea să te-nsoțească, mi-a spus. - La fel îți doresc și eu, rabinule; cine e băiețașul? - Este vederea mea când am de făcut vreun drum undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un zdrahon cu bluzon din piele, cu părul lung și unsuros, cu mai mulți dinți lipsă, din față. Altul, un soi de hipiot, a explicat că la unele triburi primitive devorarea șefului mort este un ritual de comuniune foarte puternic. Știrbul a clătinat de cap și a Început să rânjească; David s-a apropiat de ceilalți doi și a Început să discute cu ei; era complet gol, iar În lumina flăcărilor trupul lui era cu adevărat superb - cred că făcea culturism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
el, mai mult ca să se convingă pe sine. Și ministerul rămâne să-și vadă nestingherit de ale lui, tăcute la ora tăcută a serii care mai cade încă. Cum zici că o cheamă? întreabă Alexandru. Tocmai urcă împreună cu Iulia pe Știrbei Vodă pe lângă Casa Radio. Te ia cu fiori când treci prin fața ei, nu-i așa? Iulia dă din cap în semn că da. Cei doi nu mai zic nimic până pe Berzei. Uf, bine c-am trecut, răsuflă Iulia ușurată. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
erau la fel de frumoase ca niște pălămide înfășurate în pânză de saltea. Și apoi, tocmai când să mă apuc să citesc povestea spânzurării, am început, cu ezitări și îndoieli, să recunosc clădirea dărâmată din fundal. În spatele călăului, semănând cu o gură știrbă, se afla tot ce mai rămăsese din casa lui Werner Noth, din casa unde Helga mea fusese educată ca o bună cetățeancă germană, din casa unde îmi luasem rămas-bun de la o nihilistă în vârstă de zece ani pe nume Resi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
în așteptare Flori de piersic și păpădii la soare - doar oamenii-s grăbiți De dimineață la soare concert pe ram - menuet cu melci După ploaie melc pe frunza de dud - pluta meduzei La cules de melci bătrânul și nepotul - zâmbete știrbe De Înviere - șiroaie de ploaie frâng firele ierbii Alt tril de mierlă - femeia-n negru privind teiul înflorit Prin ramuri mierle-n joc de-a v-ați-ascunselea pisoi nemișcat Plopii troieniți - spre puful căzând doi pui își cască ciocul Clipa prezentă
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
micilor necazuri, din care-l scotea, pe fiecare Împotmolit: cu o priză, cu o garnitură, cu un robinet, cu un televizor, cu o ușă, cu un geam, cu o poartă, cu vreun lacăt, cu vreo sapă ruptă, sau vreun topor știrb sau neascuțit, mă rog, cam cu de toate. Ca, de altfel, și În prezent. Pe când, Gugu Porumbaș - pe atunci arbitru de fotbal, director al Alimentației publice a județului și patron de hotel și de restaurant. De aici, de altfel, pornise
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
față, ca de prunc (Stănică apucă de bărbie pe bătrânul, care se lăsă docil la demonstrație), uite, colo, fălci (Stănică arătă fălcile), uitați-vă, colea, dinți (Costache deschise gura), să spargi pietre-n ele, nu altceva (propriu-zis, bătrânul era cam știrb), ia priviți, mușchi (Stănică îl apucă de bicepșii slăbănogi), poftim, piept sănătos (îl lovi cu palma în piept), picioare puternice, care n-au știut ce e trăsura, tramvaiul (moș Costache exulta de plăcere), dar mai ales ascultați ce aparat digestiv
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dărâme, cu pâslarii, colțurile zidăriei ce-i stătea înainte. Au balansat totuși o ușă. Înăuntru nu se aventurau decât ziua, vitele scăpate de la pășune, în căutare de senzații tari. Noaptea, strălucirea de felinar a lemnului putrezit, aparținând tocăriei sau mobilelor știrbe, atrăgea, ca un magnet, tot ce era insectărime, pe-o rază de jumătate de kilometru. L-a invitat Regele pe prietenul său, de două ori mai tânăr, să-i treacă pragul. - Cosim momîrnaso!... Cosim momîrnaso!... - Tric, trica?... - Portaschi Slic tanarasu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
câte un necaz, nu se putea. Murise socrul. Se treziseră într-o dimineață cu mama Linei la poarta lor, plîngînd: - Veniți, că s-a prăpădit bătrînul! le-a spus. I se uscaseră ochii de plâns. Morfolea numai din gura ei știrbă și se văita. S-a pus și Lina pe un vaiet. A venit Aglaia, le-a tăiat basmale de doliu, Stere a închis prăvălia, s-au dus acasă, -lau văzut întins pe masă între două sfeșnice, luminat de flacăra luminărilor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Petre al tâmplarului, care făcuse trei clase primare și știa și Crezul. Ăsta se pricepea să arunce sticloanțele și să facă praștii. Avea un ciorap plin de bile vopsite. Îl purta legat la brâu de curea. Mai era și Ene, știrbul, cu o soră șleampătă și frații lui, toți copiii lui Spiridon. Apoi ofticioasele de fete ale lui Chirică, de le bătea vântul. Naie al croitorului și, încolo, de-ăi mici, nebăgați în seamă. Plecau împreună și nu se întorceau până
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ascunse spre marginea sălbatică a gropii. Lui Oprică îi plăcea să se laude, să bage frica în ăilalți. Cum îi vedea că ciulesc urechile, arunca vreo vorbă: - O să vie acu, să vă judece, să vă întrebe... - Păi să mergem, spunea știrbul cu inima cât un purice. - Ce să mergem, trebuie să-i ducem raci lui Tănase, că d-aia ne-a dat țuică. Și p-ormă, dacă sînteți cu mine... După ce le trecea spaima, Naie întreba: - Și cum arată? - Taci, să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe capete, lăsau banii în palmele lacome ale țăranilor. Ceata ocolea camioanele și, când le era negustorilor lumea mai dragă, Petre, iute de mână, se prefăcea că încearcă un pepene, doi și le făcea vânt printre picioare, drept în brațele știrbului. Până să bage cineva de seamă, băieții fugeau. Prada o împărțeau sub un gard. Ene tăia boșarii cu șișul lui, felii-felii. Ălora mai mici le dădea ce rămînea: coji mușcate până la margini, semințele și fruntea scobită cu bricegele. Acasă tocmai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Podul Basarab, unde începea o ulicioară a lăutarilor, trecătorul putea zări o casă galbenă cu două caturi, cam prăbușită într-o parte, cu balcoane înguste, împrejmuite cu lemn, de pe care se luaseră câteva rânduri de vopsea. Scări întortocheate, cu trepte știrbe urcau până în fața unor uși joase. Trebuia să le împingi bine cu umărul ca să se deschidă. Clădirea era un fel de hărăbaie întunecoasă, cu ferestre oarbe, dând spre o curte înghesuită, totdeauna nemăturată. Cîtiva pomi uscați își ridicau coroanele sărace
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lăsa și câteva pituști împletite pe care le avea pregătite în lada de sub capră: două pentru cârciumar, două pentru popă și câteva chifle pentru Marița, ghicitoarea. Când le împărțea, calicii se dădeau mai într-o parte, cu ochii lacomi. Ene, știrbul lui Fanache, mai îndrăzneț, cerea Linei: - Tanti, dă-mi și mie un coltuc din ăsta! În mână avea bucata de pâine neagră, atunci cumpărată de ta-său și ruptă. Muierea se rățoia la el: - Să-ți cumpere mă-ta și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
În mână avea bucata de pâine neagră, atunci cumpărată de ta-său și ruptă. Muierea se rățoia la el: - Să-ți cumpere mă-ta și ție dacă ți-e poftă de franzelă! și intra în casă, acoperind pituștile cu șorțul. Știrbul privea bucata din care ieșeau aburi calzi. Bună și asta! Cam acră, e drept, dar pâine. Râdea ca prostul la ăilalți copii din jur: - Lasă, bă fraților, că mi-a spus mie tata: pe lumea ailaltă noi o să mâncăm pâine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pâinea asta, c-o dau de pomană! Azi fac eu pomană, mă oameni buni! Luți-o, mă, nu vă mai uitați la mine așa... Și a început să împartă pâinile. Muierile rămăseseră încremenite, cu mâna la gură. Nu se apropiau. Ene, știrbul, cum a auzit, a și băgat mâna unde știa el că stăteau pituștile albe la care râvnea de luni de zile. A luat una. Mielu nu i-a zis nimic. A luat două. Mielu i-a mai pus una în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
femei dansau, învîrtindu-se în jurul lor. Țața i-a închis într-un salon, le-a adus de mâncare și de băut, și au numărat banii primiți de la Nicu-Piele. După aia, i-a vârât în sân și-a zâmbit cu gura ei știrbă. 183 I - Domnii nu vor niște fete? 1-a întrebat pe codoș. Le era somn și frică. Nicu privea pe fereastră afară. Ningea încă mărunt și fiecare se gândea că-l lăsaseră pe Florea țeapăn pe trotuar, singur în moarte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]