1,581 matches
-
necunoscută. Urcară mai mult trepte și se opriră într-un turn sobru, mai bine spus sinistru, foarte adecvat unei discuții științifice. Cel care părea șeful grupului, un individ cu o față de criminal în serie, se apropie de Verdunel și îi șuieră în față: - Noi medicii celui mai mare rege al tuturor timpurilor îți poruncim să te duci la el și să-i spui că lăsările de sânge, purgativele și prișnițele pe care i le prescriem noi sunt cele mai bune leacuri
UN OLTEAN LA CURTEA REGELUI SOARE de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1446 din 16 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/340390_a_341719]
-
membre, indiferent de „valul” care le-a adus aici și indiferent de momentul la care au spus „da” pentru a fi primite în selectul club. Așadar, dacă ascultăm vocea establishment-ului împărtășim la unison spiritul pro Uniune. În același timp șuieră printre steagurile de la Bruxelles, mai vocal sau mai în surdină, un vânticel de naționalism. „Frumusețea” acestei dezbateri, încă decente și exploratorii, este că scepticii sunt de acord între ei (vă amintiți reacțiile de susținere pentru guvernul Tsipras venite anul trecut
Brexit-ul, intriga ce a schimbat simțitor scenariul poveștii europene. Chiar are Europa o oportunitate de creștere până în 2020? () [Corola-blog/BlogPost/338535_a_339864]
-
de zădărnicie, de abandon: M-agăț de un pai/ Și paiul se frânge/ La prima atingere a mea./ M-agăț de un pai/ Și paiul sângeră -/ Nu pot nimic schimba.../ Timpul - pelerin înghețat, cugetă/ Înțepenind peisaje în nod,/ Crepusculare gândurile șuieră/ Săpând grote uriașe în tot./ M-agăț de un pai/ Și paiul se frânge/ La prima atingere a mea./ M-agăț de un pai/ Și paiul sângeră -/ Nu pot nimic schimba...// (Perindare) Poeta Tatiana Dabija pare stăpânită de o neliniște
Plasa unei iluzii, de Tatiana Dabija. Recenzie, de Elena Buică – Buni () [Corola-blog/BlogPost/339353_a_340682]
-
stradă. Era o zi însorită, pe la prânz, când tatăl meu a venit acasă cam palid. Ne-a povestit cum lângă el, la un metru mai în față, o femeie a fost împușcată în cap, iar apoi gloanțele au început să șuiere și să ia și alte vieți. Acela a fost momentul în care a decis să plece, deși s-a întors la manifestații și în zilele următoare. Dar a vrut mai întâi să vină acasă, să se asigure că suntem bine
Copiii au dreptul să le spună politicienilor că nu le place de ei: să citim unul dintre cele mai frumoase documente pe care le-a creat omenirea () [Corola-blog/BlogPost/339010_a_340339]
-
cincisprezecea zecimală!”, turui operatorul mecaniscoadelor între două blesteme, înainte de a transmite semnalul de întoarcere la bază. Mecaniscoadele clămpăniră vicios din fălci peste cîmpul uscat și dispărură. Sub ploaia otrăvită, ce curgea ca șiroaie de lacrimi, rămase epava care se răcea șuierînd cu disperare. Erau oare morți cei doi buni prieteni? Credeam că n-o să puneți niciodată întrebarea asta. Nedibuite de tehnicienii larșnicilor, cu numai o milisecundă înainte de zdrobirea epavei, două mari și aproape indestructibile armuri spațiale fuseseră ejectate de destinderea unor
Șobolanii Spațiului () [Corola-blog/BlogPost/339002_a_340331]
-
nenorocitul ăla de buton de invizibilitate”. „Păi, de unde era să știu?”, se apără Jax. „Orișicît, nu mai avem navă, dar avem elementul surpriză. Ei nu știu că noi sîntem aici, în vreme ce noi știm că ei sînt aici!”. „Bine gîndit. Ssst!”, șuieră Oțel. „Mergi ghemuit, se pare că ajungem la ceva”. Mecaniscoadele clămpănitoare pătrunseră zornăind într-o încăpere enormă, săpată în rocă masivă și plină de felurite mașini ucigașe. Singura ființă omenească, dacă putea fi numit așa, era operatorul larșnic, ale cărui
Șobolanii Spațiului () [Corola-blog/BlogPost/339002_a_340331]
-
despre statele de plată ale României nu facem vorbire. Prietenii știu de ce! Ca să potolesc ofuscata, am pledat „nevinovat”, luându-mi de partea mea singura protecție ce mai rămăsese nezvârlită în capul meu - anume pe Cea Divină. Astfel că i-am șuierat otrăvitei o urare cât se poate de creștinească: „Taci, hoașcă, ori te spun lui Dumnezeu!”. Urare ce a avut efectul scontat, dar nu din pricină că partea reclamată s-ar fi temut întrucâtva de Cel Atotputernic, ci din oftică și invidie că
NUME DE COD `MAMAIA` de FLORENTINA LOREDANA DALIAN în ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341440_a_342769]
-
Acasa > Stihuri > Momente > DACĂ NINGE-I SĂRBĂTOARE Autor: George Safir Publicat în: Ediția nr. 728 din 28 decembrie 2012 Toate Articolele Autorului dacă ninge și e iarnă focul vom aprinde din răspântii vântul bate șuierând colinde dacă ninge se răstoarnă cerul peste casă și în diadem de stele pruncul îl înfașă dacă-i iarnă e vacanță și te aștept să vii am fiert vin cu scorțișoară ți-am scris și poezii până intră trenu-n gară
DACĂ NINGE-I SĂRBĂTOARE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 728 din 28 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341498_a_342827]
-
un talent viguros. În anii dictaturii comuniste nimeni nu a acceptat publicarea sa. Personajul central, Roman Turculeț, este un alter ego al autorului. „ Anul 1917. Început de primăvară. Omătul pornise să se topească pe ici, pe acolo. Un vânt rece șuieră în jurul ceainăriei din mica piață a orașului B.” ( n.n. Botoșani). Este începutul romanului. Citind, ai impresia că timpul real și cel al conceperii textului se confundă. Războiul din 1916-1918 constituie prima parte a acțiunii, Turculeț, alias Callimachi este sublocotenent în
UN ROMAN ROMÂNESC de BORIS MEHR în ediţia nr. 335 din 01 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341488_a_342817]
-
pași șovăielnici coborî de pe prispă, având o tigăiță mică în mână. Se duse undeva lângă o șură unde era o grămadă de crengi și buruieni. Aruncă niște resturi ale prânzului din tigaie peste gramada de buruieni. La fel de anevoios, cu plămânii șuierând a tuse, se-ntoarse boscorodind în bordei. Fu semnalul de năvală. Cioara, din departare, văzu prima mișcarea. Se repezi spre resturile auncate de moș, înfulecă bucata cea mare de mămăligă veche și dispăru dincolo de livadă. Nici gaița nu așteptă prea
AVEREA MOŞULUI de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341882_a_343211]
-
1 Februarie 2014 E întâia filă azi din Făurar, Ianuarie s-a dus să se-odihnească, De-acum o să ne ningem tot mai rar, Ziua din noi a început să crească. Ne mai încearcă totuși o durere Din vântul care șuieră târziu, Dar nu mai are viscolul putere Și mugurii mă dor deja când scriu... Hai, pune-ți mâna să le simți căldura Din primăvara care e aproape Și-așa tu știi și ritmul și măsura Poemului pe care-l port
FĂURAR... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1128 din 01 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341923_a_343252]
-
e bine, în cinste trăiești, Spre Tatăl Ceresc, milostiv te întorci, Venim iar, degrabă, strivind ce iubești, Ocolim doar nemernici, cu mutre de porci! Iar tu vei pricepe cândva, mai târziu. . . Furtunile au de la draci ajutor, Mai cheamă și Vântul, șuierând a pustiu, Când Apa și Focul vin. . .ne-ier-tă-tor!. . . Și-apoi și în tine, Furtunile zac, Te umplu de gânduri, dorințe, prostii. Lăsate în pace, necazuri îți fac Dar pot fi și scoase afară, să știi! Privește-ți Iubirea, prin care
FURTUNILE de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341962_a_343291]
-
în acest imens deșert la fel ca oricare altul. UNDE Și mai mult mă afund în nisipul fierbinte tot stăruind în încercarea de a uita de mine dar vântul încă-l răscolește căutându-mă nerăbdător unde ești mă tot întreabă șuierându-mi pe la urechi subțire unde sunt mă mir observându-mi în sfârșit prezența ascunsă de soare sub frunza lată de brustur și în absența oricărui răspuns cu susuru-i catifelat mă învăluie tăcerea totuși urechea încă se ciulește în așteptarea foșnetului
TIMPUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 748 din 17 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342381_a_343710]
-
mare noroc ! Nu a plouat. De unde să știe ea ce relații am SUS ! Ieșim demni pe ușa hotelului. Bura. Ajungem la aeroport. Începuse diluviu. Ce umbrelă, ce glugă ! Totul zbura. Ne era frică că nu decolează airbus-ul ! Ne-a șuierat glonțul meteo pe la ureche. A meritat. Eram doar la Berlin, unde s-a tras și au tras din plin ! Trăiască Germanwings ! martie 2011 Referință Bibliografică: BERLIN, schnell, schnell! / Sergiu Găbureac : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 115, Anul I, 25
BERLIN, SCHNELL, SCHNELL! de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 115 din 25 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342552_a_343881]
-
codițe împletite ce nu-i treceau niciodată mai mult de umeri, stătuseră în aceeași bancă. Opt ani de zile... împărțiseră și bune și rele. Deja ajunsese în capul derdelușului și o auzi strigând - Pârtie!!! Ca în următorul minut să treacă șuierând pe derdeluș la vale. Luciana se speriase și asta îi înghețase pentru o clipa sufletul dândui o stare de frig sufletesc care parcă se întinsese în tot trupul. Urca încet. Nicu lângă ea trăgea sania. - Ce e cu tine? - întrebă
LUCIANA (FRAGMENT) de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342641_a_343970]
-
care munceau pe bucățile de pământ de pe malul Oltului, la Grădini, la Repeguș, la Cânșor, în Luncă, s-au speriat așa de tare, încât și-au aruncat din mâini uneltele și au fugit îngroziți, ca să se ascundă de „balaurul care șuiera și scotea fum pă nări” - și așa s-a întâmplat prin toate satele de pe Valea Oltului, străbătute de prima locomotivă de pe „drumu’ de fier”. Teșcuțoaia era o femeie grozav de puternică și de curajoasă, până și bărbații se temeau de
HOBZOAICA ŞI TEŞCUŢOAIA* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342631_a_343960]
-
Danseaza-mi în față în horă nebună, Fa-mi țocul să zboare, prin foile goale, Rastoarna-mi călimara, Cerneală să-mi curgă în sute de versuri și mii de cuvinte . TU, muză nebună, dansează! Dansează-mi prin minte să-mi șuiere gândul , Dansează prin ploaie să curgă șuvoaie , Cuvinte mărețe cu slove citețe, Dansează-mi prin gând să-mi ascund nebunia, Ce face din mine acum un paria. Dansează de zor, inspiră poeții, Și-n iarnă din suflet oprește nămeții. Deschide
DANSUL MUZEI de REMUS STRUGAR în ediţia nr. 1867 din 10 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342689_a_344018]
-
deloc. Avea un păr blond-auriu, Și ochii albastru-azuriu, Pe chip un zâmbet minunat, Ce doar un înger i l-a dat. Când ea plângea, plângea și cerul, Cu picături smulse din rai, Iar norii se loveau că fierul, Și vântul șuiera în nai. Când ea zâmbea, zâmbea și luna, Sub care s-a născut odat', Iar soarele-o veghea într-una, Stând cocoțat într-un înalt. Când ea pășea în urma ei, Se-nsenina zâmbind natură, Iar din Olimp chiar zeci de zei
ACOLO UNDE-I CERUL PUNTE de REMUS STRUGAR în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/342703_a_344032]
-
și aveau ca hrană peștișorii amorțiți de apa înghețată. Întregul cârd ateriză pe luciul lacului, grupându-se spre mal. Apoi, începu pescuitul, afundându-și ciocurile în mâl și căutând moluște sau peștișori. Gerul strângea tare și vântul sufla cu putere șuierând printre stufuri. Sesizând pericolul înghețării apei, gânsacul dominant ieși pe un plaur din turbă și stuf, cu întregul cârd de lebede după el. Doar un pui nevolnic și neexperimentat mai rămăsese să caute de mâncare, ignorând pericolul de-a rămâne
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1242 din 26 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/341563_a_342892]
-
pentru articolul cu numele său din rubrica Texte cu nume. După cum știți și voi, Oameni Buni și Răi, unii... poate cei ocoși, își pot permite să aibă doar scurte furii intense, nu mari și lungi supărări. Noa binie dară, veți șuiera printre măsele Boieri Mneavoastră, treci cucoană o dată la subiect! Recunosc că dacă nu aș fi avut această rubrică aș fi uitat Prefața domnului Paul Cernat, exclamând pentru a nu știu câta oară: Lascia perdere bambolina! Căci în timp s-a
PAUL CERNAT ŞI OCHELARII DE FUM de FLORICA BUD în ediţia nr. 157 din 06 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341656_a_342985]
-
deja sărac: prostia se plătește și, la capitolul ăsta, deja sunt înglodat în datorii. După ultimul text publicat aici, s-a produs multă încrâncenare. S-au auzit vibrații de spadă în teacă, clinchet de cădelnițe, scârțâit de seceri pe ciocane, șuierat de zvastici cu muchii tăioase-n văzduh, demonii mei interiori încă tușesc înecați de fum de tămâie. Cer armistițiu! Citiți, vă rog, cu detașare, istoria pastorală a omenirii. Nu am creat-o eu. O știu de la un moș din munți
Teoria ciobănească a conspirației () [Corola-blog/BlogPost/337856_a_339185]
-
Acasa > Poezie > Vremuri > VISATELE ZĂPEZI Autor: Mihai Condur Publicat în: Ediția nr. 1066 din 01 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului Visatele zăpezi mai albe-mi cad acum Același viscol șuierând mă-mbată-n noapte Mestecenii nu se mai văd pe lângă drum În vatră focul plăsmuiește vechile lui șoapte. Visatele zăpezi suspină neuitatele solfegii Din harpe se topesc leșinuri moi și dulci În vaze izbucnesc crizantematice cortegii Oglinzile-mi încărunțesc în
VISATELE ZĂPEZI de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1066 din 01 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/344454_a_345783]
-
din 13 decembrie 2016 Toate Articolele Autorului SONETUL TOAMNEI MELE Din depărtare iarna-mi suflă-n față Împrăștiindu-mi frunzele de toamnă, Pe chip doar umbre-adânci se mai răsfață Ca un jurat ce anii mi-i condamnă. Prin aer vântul șuieră-n cucută, Iar zilele sunt marș în defilare, Lumina scade-ncet,încet pierdută, Rămâne ca un muc de lumânare. Amurgu-și scurge sângele în umbră, Mici felinare se aprind pe cer, În noapte vântul peste mine umblă Ducându-mi gând și
SONETUL TOAMNEI MELE de FLORENTIN DUMITRACHE în ediţia nr. 2174 din 13 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342769_a_344098]
-
Albindu-mi toamna cu luciri de gheață SONETUL TOAMNEI MELE Din depărtare iarna-mi suflă-n față Împrăștiindu-mi frunzele de toamnă, Pe chip doar umbre-adânci se mai răsfață Ca un jurat ce anii mi-i condamnă. Prin aer vântul șuieră-n cucută, Iar zilele sunt marș în defilare, Lumina scade-ncet,încet pierdută, Rămâne ca un muc de lumânare. Amurgu-și scurge sângele în umbră, Mici felinare se aprind pe cer, În noapte vântul peste mine umblă Ducându-mi gând și
SONETUL TOAMNEI MELE de FLORENTIN DUMITRACHE în ediţia nr. 2174 din 13 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342769_a_344098]
-
lui. Ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic. Ușa unui vagon - vatmanul nu știa care vagon, al cărui tramvai - se trase în lături și coborî necunoscutul. Acesta o luă pe femeie de braț și dispărură împreună într-o străduță lăturalnică. Șuieră o locomotivă. Răgușit” (p. 19 - 20). În altă parte, nu doar mulțimea obiectelor se arată a fi iluzorie, ci chiar spațiul, investigat, eventual, prin binoclu (Pasiențe la marginea lumii, Podul de piatră s-a dărâmat...): Rămase așa, cu binoclul la
PROZA LUI DUŞAN BAISKI SAU DESPRE IREALITATEA IMEDIATĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1788 din 23 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342878_a_344207]