4,027 matches
-
sfoară, Îți frîng coastele... Și pentru a-și Întări spusele, Îi trase un șut puternic În fund, care Îl azvîrli din nou pe nefericit cu capul Într-o stîncă, făcîndu-i o gaură În frunte, din care aproape imediat Începu să țîșnească sînge. Ca și cum asta, În loc să-l liniștească, păru să-l scoată și mai tare din fire, Oberlus trase de lanț și iuți pasul, tîrÎndu-și victima aproape În patru labe vreo sută de metri, pentru a se pierde apoi Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un gest neputincios. La dangătul clopotului sosiră tovarășii lui de captivitate, care nu trebuiră să pună nici o Întrebare ca să Înțeleagă, dintr-o singură privire, ce se Întîmplase. Iguana Încă mai sîngera, fără să se străduiască deloc să oprească șuvoiul care țîșnea din rană, iar dezolarea bucătarului lămurea, fără să mai fie nevoie de cuvinte, succesiunea faptelor. Sentința veni aproape imediat. Oberlus luă maceta lungă și ascuțită pe care o purta mereu la brîu și i-o Înmînă lui Dominique Lassa: - Taie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În cuvinte. Iar acum o ținea acolo, În lanțuri, legată fedeleș de un stîlp tocmai pe ea, care Întotdeauna iubise libertatea mai mult decît orice pe lume. Încercă să se ridice În capul oaselor, dar un strigăt de durere Îi țîșni de pe buze. Parcă Îi izbucnise un foc În măruntaie; coborîndu-și privirea, descoperi că Încă mai sîngera, ca și cum violul ar fi fost făptuit cu un obiect ascuțit. Picioarele refuzară să o susțină În primul moment și Înțelese pe dată că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și mîncarea cu oameni inutili. Spre est! Niña Carmen se tîrÎ cu chiu, cu vai spre pupa, apucă timona, se uită la busolă cu ochii Înecați de lacrimi, Își suflă nasul, Își opri cu o batistă murdară sîngele care-i țîșnea din mîna rănită și Îndreptă prova Înspre est. Iguana Oberlus, care se uita la ea cu ochii Înroșiți de somn și oboseală, continuă să vîslească, mecanic, distant și inuman, ca un robot programat să facă, ceasuri Întregi, exact aceleași mișcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Iguana Oberlus sări agil În apă, Înșfăcă lunga funie din dreptul ei și alergă spre pămînt cu apa pînă la mijlocul piciorului, pufnind și mormăind, pentru că frînghia udă Îi zdrelea umărul. Trase apoi cu putere, o putere care părea să-i țîșnească din măruntaie, și profită În cele din urmă de impulsul unui nou val pentru a trage pe uscat, În siguranță, baleniera greoaie și făcută zob. Abia atunci se prăbuși pe nisip, doborît de oboseală, vlăguit, dar fericit pentru victorie. Închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
umflat cu fixativ, ei bine, e ars și ăsta. Singurul personaj care se mai găsește aici e Brandy Alexander, doborâtă de-un foc de pușcă, întinsă la capătul scărilor și sângerând de moarte. Îmi spun că șuvoiul de roșu care țâșnește din gaura de glonț a lui Brandy nu e sânge, ci mai degrabă un instrument sociopolitic. Chestia cu clonarea după reclamele alea la șampon, ei bine, e valabilă și pentru mine cum e și pentru Brandy Alexander. Să-mpuști orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
carului. Nu ți-ar veni niciodată să crezi cât costă costumul ăsta. Adaosul comercial e cam de-un trilion la sută. Jacheta are pulpane scurte și revere și umeri largi. Croiul la un piept e simetric, cu excepția găurii din care țâșnește sângele. Apoi Evie începe să bocească, acolo-n picioare, la jumătatea scărilor. Evie, virusul ăsta mortal al momentului. Pentru noi, ăsta-i semnalul să ne uităm toți la sărmana Evie, sărmana și trista Evie, fără păr, îmbrăcată doar în cenușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
trece. Doar ca să-mi joc puțin rolul, iau mâna lui Brandy în mâna mea. E-un gest frumos, dar apoi mă înfricoșează riscul bolilor patogene transmise prin sânge, și-apoi bum, tavanul din sufragerie se prăbușește și scântei și tăciuni țâșnesc către noi dinspre ușă. — Chiar dacă nu mă poți iubi, povestește-mi măcar viața mea, zice Brandy. O fată nu poate să moară fără să-i treacă prin fața ochilor toată viața. Aproape nimeni nu reușește să-și satisfacă propriile nevoi sentimentale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de-un albastru cald, nemișcat, tăcut. Sunt precis 21 de grade Celsius, și afară, dincolo de sticla concavă, toată lumea de copaci și stânci aleargă pe lângă noi în miniatură. În direct prin satelit. Noi suntem mica lume a lui Brandy Alexander, care țâșnește prin fața tuturor lucrurilor. Conducând, conducând, Seth zice: — Te-ai gândit vreodată la viață ca metaforă a televiziunii? Regula noastră e că, atunci când Seth conduce, radioul tace. Dar se-ntâmplă că vine un cântec de Dionne Warwick, și Seth începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Evie... o tabacheră. E o chestie așa târziu-generaționistă. Și chibrituri. O bucățică mă ciupește de deget, și m-am tăiat într-un ciob așa de mic și de transparent că e invizibil. O, toate astea sunt orbitoare. Numai când sângele țâșnește și colorează ciobul în roșu, numai atunci văd ce m-a tăiat. E sângele meu pe ciobul de sticlă pe care-l scot. Sângele meu pe o cutie de chibrituri. Nu, doamnă Cottrell. Nu, chiar așa e, Evie voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
tot ceea ce am făcut, detectoarele de fum și flăcările, clinchetul candelabrului în vreme ce-l mișcă briza, asta-i tot ce se aude la capătul ei de fir. Evie zice: — Manus? Undeva, în sufragerie poate, tavanul se prăbușește, și scântei și tăciuni țâșnesc pe ușa sufrageriei și se împrăștie pe podeaua holului. Evie zice: — Manus, nu face glume. Dacă tu ești, am zis că nu vreau să te mai văd. Și chiar atunci: Buf. O jumătate de tonă de cristale austriece tăiate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mașina și o bagă într-a-ntâia. Coboară frâna de mână și lungește gâtul ca să vadă traficul. Zice: — Trebuie să trăiesc pe hormoni un an întreg în noul meu rol sexual înaintea vaginoplastiei. Îi spun Training pentru Viața Reală. Brandy țâșnește pe stradă și aproape am scăpat. Echipele SWAT ale poliției, cu elegante accesorii negre, gaz lacrimogen și arme semiautomate, dau fuga înăuntru, trecând pe lângă portarul cu galoane care ține ușa deschisă. Surorile Rhea fug după noi, fluturând din mâini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Popianu, căzut cu fața în lichidul verzui, scîrbos, gemînd și tresăltînd de spasme. Adjutantul l-a ținut de frunte, l-a spălat, l-a șters cu un prosop aspru de cînepă, frecîndu-i pielea pînă cînd a crezut că-i va țîșni sîngele prin pori și i-a dat să bea din nou o singură cană cu șampanie dintr-o sticlă nouă pe care o adusese cu el. Cînd și-a revenit, adjutantul stătea la masă, țuguia buzele și sîsîia un cîntecel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
iese fum fără foc. Poate nu se vede de la început, poate e un foc înăbușit, ăsta e cel mai periculos, arde totul pe dinlăuntrul lucrurilor și nu rămîi decît cu coaja, cu povestea. Mai vorbim noi, mai vorbim." Și a țîșnit pe ușă dintr-un salt, fără să mai bocăne pe mozaicul roșcat ce dădea o oarecare căldură holului înalt, cu pereți dezgoliți, doar pendula ticăind semn de viață, semn de moarte. Apoi, prințul l-a chemat destul de des la Vilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
așa era destinul său. Se obișnuise cu ideea asta, că nimic nu poate fi schimbat în viața nimănui pentru că fiecare om are o traiectorie precisă, asemenea traiectoriei glonțului, trece prin multe, suferă tot felul de transformări din clipa în care țîșnește din locașul lui, dar nimic nu se mai poate întîmpla în ceea ce privește linia sa de zbor. Această "imagine balistică", în fiecare primăvară efectua tragerile conform regulamentului și tocea regulamentele de unul singur, în odaia lui mirosind a frunze de nuc uscate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care nu se gîndise nici o clipă în gît. Cu un urlet străin, nu-l recunoștea, nu-l cunoștea, era urletul lui, care acoperea horcăitul soldatului, a răsucit lama și apoi a sfîșiat cartilagiile, tendoanele, mușchii și pielea, simțind sîngele cum țîșnea cu o presiune uriașă printre degetele sale. L-a împins pe soldat lăsîndu-l să cadă în iarbă și în partea cealaltă s-a prăbușit el, cu măruntaiele răscolite, cu ochii plini de sudoare, cu gura amară de fiere. A crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pentru cine știe ce păcate săvârșite de strămoșii voștri? Despre ce fel de iubitor de dreptate poate fi vorba, dacă vă trimite ciumă, tunete și fulgere, boli, griji și nevoi, numai pentru că strămoșii voștri, izgoniți din pricina curiozității, a focului sacru, din care țâșnește cunoașterea, au cutezat să culeagă mărul? Nu, popor samarinean, nu ăsta este Dumnezeu, ăsta Îți este vrăjmaș, e un ticălos și un tâlhar, care, cu ceata lui de Îngeri, Înarmați până‑n dinți cu săbii de foc și săgeți otrăvite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
venerat deci o nălucă, atâta vărsare de sânge pentru o fantomă!) Ultima ei Întrupare fiind această târfă dintr‑un lupanar sirian. „Iar până atunci“, stăruia Simon, scuipând o Înghițitură din apa călâie, când zărise grupul pelerinilor În mantiile lor albe țâșnind din umbra caselor și recunoscând printre ei pe Petru cu ucenicii săi sprijiniți În toiege... „iar până atunci, sub acoperământul mohorât al cerului, Între zidurile neguroase ale pământului, În temnița vieții, să disprețuiți bogăția, așa cum vă Învață ei, să nesocotiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care se supune zicerii, care se lasă adulmecat și deslușit, un vis mai viu decât trezia, un vis pe care‑l visează doar răposații, un vis ce nu se lasă ras cu briciul cu care‑ți razi barba, căci imediat țâșnește sângele, căci tot ce faci e doar mărturia treziei și a deșteptării, În el pielea sângerează, și inima sângerează, În el freamătă bucuria trupului și a sufletului, În el nu există altă minune decât viața; din somnul ăsta, trezia e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
privește Încrustația de pe patul puștii (un cerb oprit brusc din goană), o cântărește‑n palmă, În vreme ce cucul dispare pe după perechea de ușițe pictate cu trandafiri roșii și frunze verzi, de parcă l‑a și făcut țăndări cu alicele minuscule care au țâșnit deodată din ambele țevi (pac‑pac), pentru că vânătorul l‑a ochit Înainte să apuce să se ascundă după ușițele năpădite de trandafiri agățători, abia izbutind să zică de trei ori cucu; acele ceasuri arătau orele trei, prăvălia târgovețului arădean Rosenberg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o voce spartă, care răsuna a gol În celulă. Sentința era crâncenă și neîndurătoare, moarte prin spânzurare. Tânărul nobil participase cu arma În mână la o revoltă, la unul din acele puciuri care din când În când mai zguduia imperiul, țâșnind pe neașteptate cu Înverșunare, cu deznădejde, cu multă vărsare de sânge, ca apoi, tot pe neașteptate, cu Înverșunare și deznădejde, să fie Înăbușit. Originea sa ca și rangul familiei sale vor fi admise de judecător ca circumstanțe agravante și ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fior care-i străbătu șira spinării la gândul că, dacă soarta n-ar fi fost de partea lui, în acest moment ar fi servit, poate, drept cină unui asemenea monstru. Câteva clipe mai tarziu, cănd rânitul scoase un geamăt ușor, țâșni înapoi, de parcă ar fi fost pe punctul de a calcă pe spatele unui nohú, veninosul peștescorpion, care i-a fost dintotdeauna cel mai mare dușman. Simplă idee că acea fiara ar putea să se ridice din nou în picioare îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
așa câteva clipe, în liniște, conștienți de solemnitatea momentului. În cele din urmă, Tapú propuse: Primul care prinde un rac va petrece cu ea noaptea asta, al doilea, pe cea de mâine, iar al treilea, poimâine... De acord? —De acord! Țâșniră în picioare și o zbughiră către stânci. Sosise momentul să lanseze Marara la apă. Ceremonia de lansare a unei mari ambarcațiuni - și aceasta era cea mai mare și cea mai frumoasă care se construise vreodată în Bora Bora - cerea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fi pionieri. În dimineața asta eram astronauți. Exploratori. Treji în timp ce ei dormeau. Oamenii ăștia ar plânge, dar apoi s-ar întoarce să servească la mese, să zugrăvească, să programeze computere. La următoarea oprire, Sfântul Fără-Mațe deschise ușa și o pisică țâșni pe scări și apoi pe culoar printre scaune. În urma ei apăru Directoarea Tăgadă, spunând: O cheamă Cora. Numele pisicii era Cora Reynolds. Nu eu i l-am dat, a spus Directoarea Tăgadă, cu bluza și fusta acoperite de o glazură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ochilor. Stau cu picioarele întinse, pielea din dosul genunchilor frecându-se de beton. Degetele mari de la picioare încep să mi se-nvinețească, toate degetele au pielea încrețită de cât am stat sub apă. Și-apoi îi dau drumul. Încep să țâșnească cocoloașele mari și albe. Perlele. Atunci am nevoie de aer. Dar când să mă-mping din picioare de pe fund, nu pot. Nu-mi pot așeza picioarele sub mine. Curul mi s-a înțepenit. Medicii de la salvare ți-ar putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]