3,030 matches
-
din măr De-aceea muritorii mereu sunt consemnați. Ca tot ce e frumos, să fie în zadar Sacrificând pe alții ! Văzându-i consternați ! Este c-am mult ce-ți cer dar judecă acum Nu poți lăsa iubirea să zacă în țărână. De-aceea pentru noi alege-ne un drum În care să avem o dragoste comună. Tu ne zărești prin stele și vrei cumva să crezi Că două inimi frânte acum le poți uni. De-aceea peste noi e timpul să
RUGĂCIUNE CĂTRE DUMNEZEU de FLORIN CEZAR CĂLIN în ediţia nr. 1997 din 19 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385329_a_386658]
-
apasă dureri și neliniști! Îmi picură lacrimi De foc, peste gând, Și-aștept să apară lumina. Cu fiece clipă M-afund în genuni! E frig și e noapte, Afară! Se-aud vânturi Ce plâng șuierând; Dă, Doamne, Să vină lumina! Țărâna cea rece Să-nvie din ierni! Să curgă izvoare de viață! Din lacrimi amare Să crească cântări, Miresme de fori și verdeață! Citește mai mult Se-așterne tăcerea,Pe drumuri și-n cer;M-apasă dureri și neliniști! Îmi picură
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
și-n cer;M-apasă dureri și neliniști! Îmi picură lacrimiDe foc, peste gând,Și-aștept să apară lumina.Cu fiece clipăM-afund în genuni! E frig și e noapte,Afară!Se-aud vânturiCe plâng șuierând;Dă, Doamne,Să vină lumina!Țărâna cea receSă-nvie din ierni! Să curgă izvoare de viață!Din lacrimi amareSă crească cântări,Miresme de fori și verdeață!... XXVIII. TRIBUT, de Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2204 din 12 ianuarie 2017. Din tot ce am, Plătesc
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
în mine!/ Cu ce-am rămas? Cuvintele-albine/ Roit-au toate! Mierea-i aguridă!// Rănit definitiv, văd ghilotine!/ Golgota e aproape... Sub hlamidă,/ Iubirea tace, inima-i lividă!/ Groparul, de-ntristare, nu mai vine!// Ce mort frumos voi fi întru vecie!/ Țărâna rimelor mă va înghite/ Slujindu-te pe tine, Poesie!// Zălog etern al Clipei ostenite/ Fi-vor doar lacrimile unor urme/ În care nici Uitarea n-o să scurme...”. Salutând cea de-a 18-a apariție editorială a remarcabilului poet Theodor Răpan
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
româncă. La întoarcere peste Atlantic, a fost numit preot în Boianul canadian, unde oficiază slujbele în limba română. Ajuns la baștina tatălui său, preacucernicul părinte a prohodit mormântul bunicului Calistrat Panciuc, la plecare luând de pe mormântul acestuia un pumn de țărână, pentru a o duce în patria sa adoptivă. Prin cei doi feciori ai lui Zaharie și cinci ai lui Vasile, prin copiii, nepoții și strănepoții acestora, descendenții tereblecenilor au creat în Canada o adevărată dinastie Panciuc. Neamurile din Tereblecea speră
MARTIRAJUL ROMÂNESC COPII AI DEPORTĂRILOR [Corola-blog/BlogPost/92928_a_94220]
-
de la pămînturi la palate, inclusiv bunuri de patrimoniu! A murit un om, o cetățeancă franceză de religie romano-catolică, soția unui ex- rege trădător care ne-a vîndut bolșevicilor și a deschis porțile Armatei Roșii și comunismului în țară. Fie-i țărîna ușoară!, cum spunem noi, creștinii. A fost o mamă ca atîtea miliarde, tot respectul pentru asta! Dar... Atît! Însă, ca să fie înmormîntată în pămîntul patriei române, cu onoruri militare și cu doliu național, să li se construiască un mausoleu în
Dumnezeu s-o ierte, dar n-a fost regina României! [Corola-blog/BlogPost/92967_a_94259]
-
colaborări la reviste și publicații, declară simplu: „Și eu sunt sămânță aici pe pământ / fără jertfa ei nimic nu învie” (Bucuria semănătorului). Tot în acest spirit, poetul spune că fiecare poem e un bob de grâu „Ce moare / Fericit-înfrățit / În țărâna / Din voi” (Bobul de grâu). Iuliana Paloda-Popescu - artist plastic și poetă cultivă o poezie modernă cu adâncă reverență pentru Dumnezeu, pentru sfinți, pentru Maica Fecioară. „Mă-nchin Luminii întru iertare / să ardă-n rugă sufletul meu” (Mă-nchin Luminii) - este
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93340_a_94632]
-
siliți mulți, îndeosebi tinerii, să-și ia lumea în cap în căutarea altor surse de câștig. În numai câțiva ani populația Umilenilor s-a înjumătățit, majoritatea ei alcătuită fiind acum din pensionari ce blestemă noul regim scuipând cu indignare în țărână. N-am mai trecut de mult pe la Umileni. Asta mi-a reproșat de curând un fost elev din primii mei ani de învățământ petrecuți acolo. Îl întâlnisem întâmplător în piață, unde se străduia să vândă niște mături din nuiele. Nu
CRAVATA CU PICĂŢELE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1684 din 11 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383137_a_384466]
-
Poezie > Imagini > GÂNDUL PRINDE GUSTUL VIEȚII Autor: Petru Jipa Publicat în: Ediția nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Cele visate s-au mai destrămat doar amintirea le-a întruchipat, sunt bulbi de gând ce se despart prin țărâna dintr-un gard. Sărmani mai suntem neștiind noi ne deșteptăm trăind, sărmani tot suntem, dăinuim noi ne deșteptăm trăim. Gândul prinde gustul vieții, viața prinde zorii dimineții! Referință Bibliografică: Gândul prinde gustul vieții / Petru Jipa : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
GÂNDUL PRINDE GUSTUL VIEȚII de PETRU JIPA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383221_a_384550]
-
reforme în domeniile legislației muncii și protecției sociale. Mai multe țări vest-europene au promulgat legi prin care limitau muncă prestata de copii în ateliere și fabrici, astfel încât aceștia să poată merge la scoala. Dar în rândul clasei muncitoare și al țărânilor domină încă ideea că un copil de 8-9 ani reprezintă o pereche de brațe de muncă, mai degrabă decât un creier ce trebuia instruit. Procentul de analfabeți era încă mare în rândul acestor categorii sociale, fetele fiind într-o situație
ARTICOL PRELUAT DE PE NET de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383130_a_384459]
-
blestem de s-au risipit toți atât de departe, atât de ușor, ca puful unei păpădii? Poate de aceea visez oasele strămoșilor ieșind din morminte și-alcătuind în văzduhurile albastre, o imensă cruce din nacru... Doamne, cine a fost hulpavul țărânei noastre? (Din volumul de versuri “O mie și una de poeme” - Vavila Popovici) Referință Bibliografică: TEMPI PASSATI / Vavila Popovici : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2279, Anul VII, 28 martie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Vavila Popovici : Toate Drepturile
TEMPI PASSATI de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2279 din 28 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383308_a_384637]
-
mai rezistentă. Lovi coaja Întărită de-a lungul cefei mortului, În mod repetat, producând o serie de mici crăpături, așa cum văzuse, cândva, că se proceda În varnița de la țară. Metalul Încă fumegând ieșise, Încetul cu Încetul, din temnița sa de țărână, În timp ce acoperământul se desprindea sub ciocan. Capul Începu să apară. Ascunsă În tencuială, o frânghie trecea pe sub bărbia omului, strângându-i gâtlejul de stâlp. Acesta aera secretul care Îl menținea drept. În spatele său, Bargello slobozi un oftat de ușurare. Coaja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi vorbi În șoaptă. — Că-i mort e o veste care a făcut Înconjurul Florenței. Stă În legile firii ca omul să străbată o scurtă bucată de drum pe Pământ, după voia Domnului, și mai apoi să se Întoarcă În țărână. Dar uneori măsura prevăzută e redusă de oameni, iar noi avem de a face cu unul din aceste cazuri. Iar atunci, ne așteptăm ca medicul șef al Comunei să afle ceva mai multe decât să constate că nu mai răsuflă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
măsura În ani, ci În milenii. Noi știm să așteptăm. Te vei Întoarce la noi, În cele din urmă, și numai de domnia ta atârnă să hotărăști dacă o vei face ca un fiu risipitor, ori În lanțuri. Ești făcut din țărână, ca toată lumea. Navighezi În cerurile muzelor, Însă corăbioara dumitale se sfărâmă pe valul câtorva florini. Priorul sări ca ars. — Numai Dumnezeu e păzitorul destinului meu! Nici măcar Bonifaciu nu are putere asupra lui, câtă vreme Florența Îl va Înfrunta cu fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
eu și unde șed oameni cu cap, s-au rostit vorbe cu miez, nu străine de cele ce mă muncesc și pe mine. Iată, pe chipurile dumneavoastră văz bine că v-am captat benevolentia, cum zicea străbunul Cicero, fie-i țărâna ușoară, așa că pot să înalț și eu o întrebare: toate ca toate, da’ ce-aveți, fraților, cu cărțile? — Preacuvioase părinte - grăi atunci povestitorul numit Parnasie - se vede treaba că domnia-ta ai umblat prin școli: latinește știi, pântece ai, fraza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ocară împotrivă-mi, voi zice ca proorocul: batjocorește-mă și te voi ierta, lovește-mă și te voi cruța, pârăște-mă și te voi afla și-a ta va fi împărăția cerurilor! — Amin! - mormăi mitropolitul Nazazarie Iscariotul. — Suntem deopotrivă sortiți țărânii - urmă cu glas mai scăzut Sima-Vodă, parcă atins de-o ușoară tristețe - unde ne întoarcem, dac-ați băgat de seamă, la momentul potrivit, ba unii dintre noi chiar înainte de soroc. Murim, dragii mei, și ne mănâncă viermii. Dar fiindcă nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Tsewang Araptan care era, după cum știți, urmașul lui Galdan, când au instalat ăia o garnizoană în Lhasa, în 1720, de-a rămas garnizoana până astăzi. Cum veneam de la hipodrom, cum mă puneam să conspectez, de-mi zicea tata, fie-i țărâna ușoară, „autodidacta”. De-aceea când a început serialul dumneavoastră m-am bucurat tare, văzând că nu sunt singură. Dar apoi, cu cât ați înaintat în materie, cu atât nu mai înțelegeam nimic. Unde-ați găsit dumneavoastră domnitorii ăștia, că eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
leit, nemaipunând la socoteală faptul că-n alesele ei trăsături a păstrat ceva din frumusețea mamelor sale. Păi câte mame a avut? - zise Metodiu. Nu zâmbi, străine, că nu-i de zâmbit - oftă hangiu. A avut două mame, fie-le țărâna ușoară! Câteodată Domnul, în nemăsurata sa lucrare, mai obosește și-atunci de sub mâna sa tremurătoare ies făpturi de care te-ai speria oarecum dacă Dânsul nu s-ar trezi brusc din visare și văzând ce ciudată alcătuire a scos, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
s-a schimbat sultanul. Episodul 131 DESPRE CREDINȚA SUSPUȘILOR — Trebuie să-ți spun, spătare - grăi atunci Barzovie-Vodă, deschizând un ochi - că știam că s-ar fi putut să fii pus domn în locul meu. Aveam pe cineva la Poartă - fie-i țărâna ușoară! - care mi-a șoptit: „Vezi că spătarul Vulture...”. însă pe vremea aceea mă mângâiam traducând din Tacit și mi se părea mai important ablativul decât fumăritul. — Măria-Ta - răspunse spătarul Vulture - faptul că am stat să mă gândesc dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Oi fugi până se liniștesc lucrurile”. „Nu-i rău - a zis bătrânul logofăt. Câteodată nici nu mai ai cu ce să vezi pe unde fugi. Trebuie să știi să fugi cu ochi-nchiși”. Și s-a apucat moșu’, fie-i țărâna ușoară, să mă-nvețe cum trebuie să fug exact, la loc sigur, nu alandala. Și mi-a spus că gazdele cele mai bune nu sunt oamenii, gata să te vândă pe nimica toată, ci ibovnicele, care trăiesc și se înmulțesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
venit aici. Episodul 207 RUGĂMINTEA — Cum așa? - spuse Grigorie al XV-lea, lăsând lingurița. V-ascult. — Iată despre ce e vorba, sactissime - zise Metodiu. De zeci, de sute de ani, cultul nostru se face în limba omonimului meu, fie-i țărâna ușoară, că el n-are nici o vină. Or, cred că știți cum sunt urechile omului din popor. — Cam înfundate, într-adevăr - răspunse papa. Ne izbim și noi aici de neajunsuri asemănătoare. — Mă bucur că m-ați înțeles - continuă Metodiu. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe cer. Luna plină arunca o lumină albă peste cimitir. Zgomote slabe se auzeau dinspre ultimul șir de morminte. Două siluete îmbrăcate în haine negre își făceau de lucru acolo. Cazmaua se înfigea cu sete în pământul moale. Bărbatul arunca țărâna pe o bucată de folie groasă întinsă alături de marginea gropii. Săpa în tăcere, concentrat numai la munca lui. Pe mal, silueta mai zveltă privea atentă în jur. În curând, se auzi un zgomot înfundat când metalul lovi în sicriul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ținut de cuvînt“, zise Sofia. „PÎnă număr la zece“, stărui Petru, neluînd-o În seamă, „trupul său se va prăvăli pe pămîntul pe care-l defăimează, va cădea ca un pietroi la picioarele voastre, ca să nu se mai ridice niciodată din țărînă... Asta e vrerea Domnului... Unu...“ „Dar el și-a luat zborul“, zise Sofia, „a dovedit că e făcător de minuni“. „Doi...“ „Chiar dacă o să cadă, rămîne Învingător“, zise Sofia. În vreme ce număra, Petru ținea ochii Închiși, vrînd parcă să se desprindă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lîngă groapa care se făcea tot mai adîncă, În vreme ce Simon - aidoma gospodarului căruia i se dura o fîntînă sau temelia casei - Îi tot Îndemna pe lucrători, măsura cu pasul lungimea și Înălțimea gropii, Își cobora cingătoarea În adîncitura gropii, fărîmița țărîna Între degete. CÎnd coșciugul fu gata - din patru scînduri nefățuite, din lemn miresmat de cedru, prinse În pene de lemn - Sofia Își scoase șalul și-l Înfășură la gîtul lui Simon. „Jos e răcoare ca-n străfundul fîntînii“, zise ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
apropiară și bătură cuiele. Petru Îi șopti ceva unui Învățăcel, care se duse să verifice cuiele, dînd din cap. Petru ridică o mînă tremurîndă, iar groparii traseră de frînghia care susținea coșciugul, coborîndu-l grijuliu În groapă. Sofia stătea deoparte, nemișcată. Țărîna Începu să cadă pe capac. Zgomotul era aidoma bubuiturilor Înfundate Într-o tobă uriașă. Curînd, pe locul unde fusese adîncitura de la poalele unui palmier uriaș, se ivi o movilă aidoma dunei de nisip. Petru se urcă pe movilă, Își Înălță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]