795 matches
-
că mă trezisem. Am crezut că sunt umbră și că plutesc, de fapt, dar pe urmă mi-am dat seama că sunt viu. Alături de mine, sprijinit În cot și privindu-mă iscoditor: Enkim cu ochii lui ca flacăra și cu țeasta lui lucitoare. În fața noastră, o femeie părea că doarme. Când m-a auzit că mă mișc, deodată s-a ridicat și a ieșit. - Măi, Krog, măi! Dacă nu erai tu, umbră eram acum! - Îmi zise Enkim, și-mi luă mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai vedea nici pe tine și nici pe nimeni vreodată. L-ai strigat pe Tatăl și femeile au venit cu luntrele alea și ne-au scos din apa care curge mereu. Iar Îmi luă palma și și-o puse pe țeastă. Of, of. - Măi, Enkim, măi, am Început. Nu mai vorbi așa. Cel care ți-a vorbit În minte nu era Tatăl. Eram eu. Suntem vii pentru că am avut noroc, nu pentru că mi-ar fi ascultat Tatăl ruga. Se trase Îndărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
uita la una mai tinerică, măi Krog! Toiagul Tatălui merită ceva mai mult decât o Vindecătoare trecută. Am tăcut căci o altă femeie intră În casă și ne aduse un fel de fructe verzi, numai că erau mai mari decât țeasta unui om și cu o coajă prea groasă. Am dat să mușcăm din ele, dar coaja era cumplit de tare și de amară. Femeia pufni În râs când ne văzu cum ne chinuim și ieși din casă, horcăind și fluierând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că aveam să văd o grămadă de ciudățenii În călătorie. Erau mari, Înalți și spătoși, cu pășitorii precum trunchiurile groase de copac, cu piepții largi. Purtau niște blănuri uscate, care scârțâiau ori de câte ori se mișcau, iar capetele le erau acoperite cu țeste de cerbi cărora le păstraseră coarnele. De brațe aveau prinse niște crengi de care atârnau cozi de vulpe Înșiruite, făcându-i să pară și mai mari decât erau. - Hai! strigă deodată cel mai Înalt dintre ei. Ticăloșii! Își dăduseră seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vreodată. Ținea capul sus și era urmat de trei sau patru tovarăși care pășeau la fel de potolit ca și el. Îți venea să crezi că veniseră să se bucure de răcoarea apei. Stătură În loc și mă priviră, cu capetele acoperite de țestele de cerb, Împăunați cu coarnele bătrâne și noduroase, neclintiți. Eram trimisul Tatălui. Eram toiagul și bâta lui. Sulița lui și, poate, chiar el. Nu se făcea să mai fug, precum un vânător de rând. Așa că, m-am apucat să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
urmat de un icnet precum un hohot Înăbușit de râs. - Ce faci acolo, măi Buze, măi? Nu vii? Nici un răspuns. Preț de câteva clipe nu se auziră decât strigătele din sat. Gâfâind, păzitorul Începu să mă izbească cu pumnii În țeastă. - Na, porc și șobolan, na și na! Hai Încoa’, măi Buze! În clipa aceea, de la intrare se ridică un horcăit prelung și gros. Am tresărit. - Buze! strigă cel de lângă mine și se ridică, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
falnic al Tatălui ce ești! Oh, și s-o vezi pe Vinas ce mai plângea de dorul tău, mai zise el, hlizindu-se. - Enkim! scrâșni Runa, iar Enkim se făcu mic. Abia atunci văzui că Își dăduse cu funingine pe țeastă și pe față. Ia mai dă-l Încolo! M-am aplecat și m-am uitat la pășitorul său, să-i văd rana. Era legată cu frunze de pătlagină, după cum știa orice copil. - Doare puțin. Am avut noroc. După ce m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
struf ale casei Înainte să le rupă și se se prăbușească printre ele. - Vedeți de Nunatuk, am strigat dar, chiar atunci, unul dintre uriași ridică deasupra capului o bâtă cu măciulia mare cât un pepene - avea s-o abată peste țeasta meu și atunci, rămas bun preacinstite oaspete ale meu, Krog, după cum mi-ar fi urat Gupal. Dar, o săgeată Îi străpunse uriașului fruntea, trântindu-l pe spate ca pe un brad retezat. - Și vezi de blestematul ăla de Logon, Kikil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o Îndesa, ba Îi destupa țeava cu un curățitor de sârmă, ba nivela cu degetul cocoloșul de tutun din căuș. Era scurt și chel, dar Își lăsa părul de la baza craniului să crească și să i se reverse peste guler. Țeasta, larg deschisă ca un estuar, era străbătută de vinișoare; părea congestionată. Opusă calviției de pepene oval‑verzui a lui Ravelstein. În timp ce agita curățitoarele de pipă ca niște omizi păroase, Grielescu continua să dezvolte câte un subiect ezoteric. Avea sprâncene stufoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
piesei, invizibil. GRUBI: Pfff... N-o să iasă... BRUNO: Taci! GRUBI: S-a-ncurcat de tot. N-o să iasă. BRUNO: N-are-a face. (Pauză; lucru intens; se aud sunetele și scrâșnetele ustensilelor.) BRUNO: Trage! GRUBI (Gâfâind.): Nu pot. BRUNO: Trage! Trage de țeastă! Uiii... GRUBI: Vrei să scuipi sânge? BRUNO: Acum! Acum! Rupe! GRUBI: Na! BRUNO: Ține-o! Izbește! Izbește! GRUBI: Na! Na! Na! Fir-ar a dracului! Mi se-ntorc mațele. BRUNO: Taci! Trage-aici! Trage! Strânge! Dă vârful! Unde-i vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mătase neagră. Eu în schimb fusesem dezbrăcat de toate hainele, în afară de rufăria de corp oliv-maronie, acoperit cu o cuvertură de pat care imita blana de leopard. Am gemut și m-am ridicat în capul oaselor, simțind rachete explodându-mi în țeastă. Am coborât privirea spre blana de leopard și am bălmăjit ceva. — Ce-ai spus, iubitule? mă întrebă Resi. Stătea chiar lângă canapea, deși eu nu o văzusem până n-a vorbit. — Să nu-mi spui - am zis eu, învelindu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de călugărie. E drept că aveam trei ani. În zilele trandafirilor, când mă întorceam în sat, toți îmi dădeau prăjituri și la început mi-a plăcut să mă umflu în pene. Dar după un timp Huo Ba tot râdea de țeasta mea rasă. Mă întreba cum de i-am lăsat. — Te deranja? — Maică-mea mi-a spus că l-au chelit și pe el anul trecut. De ce să mă deranjeze? Tu erai chel încă de când ai venit. Pe tine te deranja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
se petrecea aici era o crimă. Bunică-mea nu le-a cultivat pentru contemplare, asta era clar. Le-a crescut pentru a se putea transfera într-unul din trupurile lor. Iar creierul ce avea să fie scos funcționa deocamdată în țeasta asta din fața mea. Era sub ochii ăștia verzui, mari și migdalați. Nervii din spatele globilor vor fi tăiați, apoi reconectați la altă unitate centrală; o minte de babă care refuza să se usuce va primi sânge pompat de inima aflată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de dușmani în mlaștini, iar mlaștinile sunt apărate de anaconde, care îi împiedică să treacă. Se întrerupse. Războinicii își dădeau silința să le taie victimelor pielea capului, din creștet până la gât, și cu cea mai mare grijă o desprindeau de țeastă, folosindu-și degetele și cuțitele lor foarte ascuțite. Când au terminat - murdari și însângerați -, arătară mândri pieile goale, moi ca niște baloane dezumflate, rămășițe respingătoare pe care le așezară din nou pe butucul de lemn. Kano luă țeasta negrului, alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
desprindeau de țeastă, folosindu-și degetele și cuțitele lor foarte ascuțite. Când au terminat - murdari și însângerați -, arătară mândri pieile goale, moi ca niște baloane dezumflate, rămășițe respingătoare pe care le așezară din nou pe butucul de lemn. Kano luă țeasta negrului, alt războinic, pe cea a lui Lucas, și la unison le aruncară tot pe deasupra capetelor privitorilor și auziră lovitura căderii lor în apă. Xudura își reluă acum cu și mai multă furie insultele la adresa pieilor jupuite, iar strigătele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fiecare dată fiind vorba despre o victimă în agonie, îmbrăcată în frac și cu un joben imens pe cap. Indiferent de modul înfricoșător în care murea posesorul pălăriei, jobenul nu cădea niciodată, ca și cum ar fi fost fixat în cuie pe țeasta Magicianului. Magicianul muri o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, apoi vorbi, foarte aproape de urechea Scriitorului: - Las-o baltă, nu mă poți ucide. Sunt o parte din tine, omule. Și, dacă vreau, pot să ies din tine
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
a tinereții; mai toți Își dezamăgeau părinții, doar cuplurile deocheate și ele cîndva Își admirau odraslele ce bîntuiau, ca niște năluci, orașul. Sub căști nu se vedeau capetele rase, doar pletele unora, fîlfîind pe umeri. Thomas fusese cînd ras pe țeastă, cînd lățos, cu barbă sau fără; cînd se retrăsese, banda Îi organizase o Înmormîntare; se Întristase mult atunci, dar Începuse să simtă o oboseală; din pricina prea multului citit, Îi spuse Jesper, Don Quijote chiar se țicnise din pricina asta. Thomas, În loc să o
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
era sigur, pentru că aproape totdeauna cordul alesese prost; tot felul de chestii nepotrivite porniseră dintr-o tembelă zonă toracică: pentru o iubire devastatoare Thomas aștepta să se aprindă tot, cu mădular și creier, chiar și acel rudiment reptilian, ascuns În țeasta oricărui om Încă de la facerea lumii, să ardă, Eva doar cu acela gîndise, negreșit, atunci cînd acceptase mărul șarpelui, și Thomas-Adam păstra acel rudiment, mereu la pîndă sub oasele capului, ostil unui sentiment aparte; iubirea Însemna să ți pierzi somnul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
vreun ev. Totul era rămas pe loc, în afara oricărei epoci, într-o absolută neistoricitate. Dacă înaintea trăsurii ar fi răsărit deodată câțiva călăreți acoperiți din cap până-n picioare în sârmă, ca barbarii de pe Coloana Traiană, sau în întregime goi, cu țeste la oblânc și cu suliți cu smoc de păr în mână, Felix nu s-ar fi mirat deloc. Aci punea acum tot ce nu încăpea în istoria lui oficială, tratând despre romani și greci, barbarimea cu nume bizare, sciții, costobocii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
n-are cecăuta aici. Și râse mulțumit, până la măselele din fund, către Otilia, care sări pe genunchii lui și-l încoronă cu brațele. - Papa! zise ea, îndreptîndu-i unicul fir de păr, pe care acuitatea ochilor ei îl zărea în vârful țestei bătrânului. Moș Costache fu așa de mulțumit, încît primi să joace cărți, mizând cinstit, pe față, și continuă jocul și după ce pierdu. Satisfacția lui învăluia și pe Felix, căruia îi întinse, dintr-o dată, un fișic cu bani. - A-am uitat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nimic? vru să se asigure mai bine bătrânul. - Ai vârsta, râse doctorul, care e și ea o boală! Dar dă-mivoie, adăugă el, privind în ochi pe bătrân, n-ai avut nici un accident, așa, vreo pierdere de cunoștință, dureri mari în țeastă? Prins în ușa întrebării, bătrânul mărturisi: - Ba-ba a-am căzut jos de aprindere la cap! - Ei, vezi? Să nu se mai întîmple! Trebuie să ții dietă, să nu fumezi, să nu bei alcooluri, să duci un regim descongestionant. Am să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ferestre din față, de o înălțime absurdă, înălțau rozetele lor gotice prăfuite, iar marea ușă gotică avea geamurile plesnite. Felix își aduse aminte de seara când venise cu valiza în mână și trăsese de schelălăitorul clopoțel. I se păru că țeasta lucioasă a lui moș Costache apare la ușă și vechile vorbe îi răsunară limpede la ureche: " Aici nu stă nimeni!" G. Călinescu REFERINȚE ISTORICO -LITERARE Pe autorul Enigmei Otiliei îl obsedează ideea paternității. Literatura lui se ordonează astfel în jurul acestei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu Simioneta care ne-a viscolit inimile! Horla și cu zvonurile cum că Împăratul nostru ar da "tîrcoale ca un leu care răcnește și caută pe cineva să înghită"! ... Păi ce vă credeți voi, bre, și ce-o fi în țestele și în organismele voastre, pentru a vă preta să vă lăsați înghițiți? Că n-o-ți fi vreo specie necunoscută de cataifuri?! - Strecura-vi-s-ar liniștea cu lopata pe jgheabul gîtlejurilor! Acuma să se vază care e de partea militărosului Dumnezeu ori
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din avutul obștesc) săvârșită în Tîncăbești, și machește pe banii vreunei negrese, prin cârciumile hotelelor cele mai periculoase din Sinaia. Împânzește regele ăsta, al cincelea, toată țara ca o buruiană. Tăbară exact unde se scoală mușchiul lui... Pune urechea pe țestele tuturor dușmanilor, Chiose, ca să auză, ce le vorbește în cap, exact vocea lor mintală. I se rupe în paișpe de toate raziile milițienești. I se pune pata și-și vâră lăboanța printr-un perete și răsfoiește cu ea cele mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a doua seară, toată suflarea, cu cățel, cu purcel, a pus, cu escavatoarele și hârlețele, Ulița Mare la pământ. Iar la primii săpători care și-a vârât umerii și căpățânile prin crăpăturile alea, către adânc, le-a sărit băștile de pe țeste de uimire, când și-a dat seama că, în prostia lor și cu ajutorul girafei, dezgropase, sub Ulița Mare, un ditamai oraș elvețian!... - Elvețian, pe dracu, rânji subțirel Ducă-se pe pustii. - Elvețian-elvețian! Să mă rup în figuri dacă te mint
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]