994 matches
-
exersate. În universul său liric el este în esență un frondeur mereu egal cu sine, apropiat când de Walt Whitman, când de Ion Barbu, când de Giuseppe Ungaretti, de García Lorca sau de cântecul lăutăresc. Debutează editorial târziu, iar Cântice țigănești lasă în urmă, risipită în presa vremii, o bogată activitate poetică de altă factură. Abia primele două volume din seria Scrieri (I-IV, 1969-1975), când, practic, destinul său poetic era încheiat, oferă imaginea clară a evoluției. Ciclul intitulat Primele, care
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
cuprinde poemele din perioada 1926-1933, așezat, printr-o dedicație de simpatie către revista „unu”, sub semnul avangardismului, îngăduie prea puțin să se întrevadă devenirea ulterioară. Poate în câteva erotice se presimte stângăcia aceea subtil stilizată care va face farmecul Cânticelor țigănești, după cum conștiința, timidă încă, a nonconformismului premerge marilor gesticulații de frondă din Declarația patetică, prin cultivarea unor imagini grotești, drapat-protestatare, ale mizeriei sociale. În rest, poezia se păstrează în cadre elegante, bine strunite de ritmuri și rime, ajungând chiar la
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
foanfă” și „rablagită”, aceștia sunt niște „maimuțoi”, „marțafoi”. Umanismul invocat teoretic are o solidă acoperire estetică. Tematica însăși e grandioasă. Este cântată în general germinația universală, cu substitutele ei: maternitatea, rodirea vegetală. Același scop polemic rămâne evident și în Cântice țigănești, cartea care i-a absorbit aproape integral personalitatea. Aici contrariază din nou atât reabilitarea unei comunități etnice, cât și a unor specii uitate la periferia literaturii - cântecul lăutăresc, cântecul de mahala, romanța. Surprinde naivitatea mimată cu o mare savanterie de
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
Declarația patetică anunțase trecerea la o poezie ca mod de acțiune, brechtian, ca o dezicere de lirism. Acestea sunt extremele între care se desfășoară aventura lirică, doar în aparență contradictorie, a unuia dintre cei mai valoroși poeți români contemporani. Cânticele țigănești au plăcut la apariția lor, plac și azi, dovadă că limba lor argotică nu s-a învechit. Este un mare lirism în ele? N. Manolescu crede că nu („Lipsit de mari mijloace lirice”). Cânticele n-au, este adevărat, metafizică și
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
Radu Paraschivescu, care, râzând de miturile înalte, creează propria mitologie lirică. Din ea va ieși o întreagă școală poetică (de la Geo Dumitrescu la Marin Sorescu). EUGEN SIMION SCRIERI: Oameni și așezări din Țara Moților și a Basarabilor, Craiova, 1938; Cântice țigănești, București, 1941; ed. cu ilustrații de Marcel Chirnoagă, București, 1972; Pâine, pământ și țărani, Craiova, 1943; Cântare României, București, 1951; Laude, București, 1953; Laude și alte poeme, București, 1959; Declarația patetică, București, 1960; Poezii, pref. Dumitru Micu, București, 1961; Declarația
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
ed. cu ilustrații de Marcel Chirnoagă, București, 1972; Pâine, pământ și țărani, Craiova, 1943; Cântare României, București, 1951; Laude, București, 1953; Laude și alte poeme, București, 1959; Declarația patetică, București, 1960; Poezii, pref. Dumitru Micu, București, 1961; Declarația patetică. Cântice țigănești. Laude și alte poeme, pref. Radu Popescu, București, 1963; Bâlci la Râureni, București, 1964; Versul liber, București, 1965; Drumuri și răspântii, București, 1967; Tristele, București, 1968; Scrieri, vol. I-II, București, 1969, vol. III-IV, îngr. George Zarafu, București, 1974-1975; Poeme
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
însuși, însoțite de melodii. Le apropie zugrăvirea, aproximativ identică, a iubirii ca sursă de tristețe și suferință teribilă, tonul amar-dulceag, tânguirea, jeluirea cu retorica ei arzoasă, la care P. adaugă, ici și acolo, săgeți iuți, ironice. Rude peste veac - „cânticele țigănești” ale lui Miron Radu Paraschivescu. Pentru că piesele adunate „se smintise din calea lor”, editorul intervine, inventiv și cu un bun instinct, în recuperarea clarității și cu deosebire în plasticizarea expresiei. Același vers fluent și un duh al exuberanței verbale în
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
capitalului social mediu dezvoltat și a existenței minorității religioase, văzută de Dumitru Sandu ca un factor favorizant al emigrării. Solidaritate și spirit comunitar Sătenii din Ațintiș au creat forme de întrajutorare la nivel comunitar care au rezistat trecerii timpului: banca țigănească (numită și asociație comunală), vesela satului sau claca (adunarea sătenilor pentru a ajuta prin muncă un vecin sau a munci pentru un bun comun al satului). Totuși, la nivelul percepției celor intervievați, consătenii nu sunt văzuți foarte solidari și săritori
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
general, serbarea nunților nu se mai face în sat, din lipsa căminului cultural, preferându-se organizarea la restaurantele din Luduș. Vesela aparține sătenilor din Ațintiș, dar și locuitorii celorlalte sate ale comunei o pot împrumuta. Asociația comunală (numită și banca țigănească). Prin intermediul acesteia, oamenii se ajută bănește între ei în cazul evenimentelor neplăcute: un deces în familie sau moartea unui animal. Acest sistem sătesc de asigurare este denumit asociația comunală. Ideea a avut-o un sătean, după modelul asociațiilor asemănătoare din
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
comunitate. Aceasta se manifestă în primul rând prin modalități vechi de întrajutorare și comunicare ale sătenilor. Oamenii dezbat problemele comune în poiana satului și au dezvoltat chiar instituții a căror sustenabilitate a trecut deja proba vremurilor. Ciurda, vasele satului, banca țigănească, discuțiile de pe pajiștea din fața barului, existența clăcii, a aplicării către programe europene a autorităților sunt argumente pentru potențialul local de dezvoltare. Construirea dispensarului, a farmaciei, introducerea cablului TV, asfaltările, modernizarea școlii, plecarea a tot mai mulți copii spre liceele din
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
sate diferă și sub acest aspect. Viața comunitară înfloritoare din Zerind contrastează din nou cu Hăneștiul și Trifeștiul, cărora li se adaugă și Tomșaniul. Ațintiș reprezintă un caz aparte, instituțiile participării găsindu-și expresii extrem de pragmatice în așa numită bancă țigănească, în obiceiul alegerii ciobanului satului și în adoptarea unui element din instituția vecinătății săsești (tabelul 2). Penuria relațiilor în afara grupului de rudenie este una prezentă în grade diferite în toate localitățile analizate. Ea reflectă situația descrisă în capitolul 2 ca
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
fără a atrage participarea locală. Există câteva instituții „informale” similare vecinătăților săsești localizate câteva sute de kilometri în sud: comunitatea locală are achiziționate farfurii și tacâmuri, mese de bănci, echipament necesar în cazul organizării nunților, botezurilor, pomenilor etc. O „banca țigănească” funcționează din 1998 ca o casă de ajutor reciproc informală, având aproximativ 100 de contribuabili. Aceștia au ales de la început un casier și un comitet. Casierul strânge lunar aproximativ 3 milioane de lei. Când unul dintre contribuabili este în nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
minoritatea țiganilor să fie mult mai numeroasă decât ne indică procentul de 2,5%. Incontestabil, țiganii de cetățenie română reprezintă a doua minoritate etnică după cea maghiară fiind și cei mai numeroși din Europa. Dată fiind rata demografică a familiilor țigănești, în cincizeci de ani ei ar putea deveni prima minoritate, cel puțin în anumite zone (Transilvania, de pildă). Chiar dacă s-au declarat ortodocși, pentru țigani această etichetă este, așa cum vom vedea, mai puțin convingătoare decât pentru români. Apropieri stilisticetc " Apropieri
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
acestei coabitări s-a născut acea poftă regenerativă pentru apatie. Fiind selectiv, talentul muzical n-a fost suficient pentru a oferi garanțiile coabitării. Cultul exactității, al onestității și muncii, venit pe filieră germană, a atins mult mai greu cortul șatrei țigănești. De aceea, confruntarea cu modernitatea a fost mereu dificilă. Într-o lume marcată de penurie și lipsită de reflexele independenței lucrative, farmecul libertății cu aer tomnatic se preschimbă ușor în otravă. Din visători chemați să îmblânzească firea, unii țigani au
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lipsită de reflexele independenței lucrative, farmecul libertății cu aer tomnatic se preschimbă ușor în otravă. Din visători chemați să îmblânzească firea, unii țigani au ajuns meseriași ai fentei, deloc nostimă atunci când se cheamă furt sau hoție (de unde vorba despre „pomana țigănească”). Anticorpii nomazi în fața civilizației s-au reprodus frecvent pe orbita aberantă a resentimentului și a criminalității. În paremiologia majorității românești, radicalul „țigan” a consacrat câteva expresii ale unei semantici negative. Cel needucat se îneacă la mal „ca țiganul”, vociferează (adică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
clasică de țigani. În pofida acestor prime indicii, documentația istorică, antropologică și lingvistică relevă alte date. Se remarcă mai întâi frapanta asemănare între limba rromanes (prin excelență orală) și cea sanscrită. Există apoi numeroase similitudini anatomice între tipul indian și cel țigănesc. Provenind din India de Nord, un larg trib nomad, alergic la cultura societăților agricole, a traversat Iranul pe la sfârșitul secolului al X-lea, ajungând ulterior în Armenia și Asia Mică. Aflați în matca Imperiului Bizantin, țiganii se vor răspândi treptat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ei au contribuit la dezvoltarea unei arte inconfundabile. De la stilul flamenco născut în Andaluzia (cunoscut nouă astăzi prin Paco de Lucia) până la exuberantele dansuri ungurești csárdás (care i-au fascinat pe compozitori maghiari Z. Kodály sau B. Bartok), cultura muzicală țigănească a câștigat o reputație mondială. Datorită acestei muzici, locuitorii de astăzi ai Balcanilor se regăsesc între ei cu o nedisimulată empatie. În Europa occidentală, incredibila vitalitate a țiganilor a fost omagiată în opera unor romantici boemi precum Giuseppe Verdi (Aida
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
țiganilor în viața publică a României va da, într-un anumit sens, măsura capacităților autohtone de recunoaștere a unei veritabile culturi asiatice. Pe de altă parte, deschiderea granițelor în 1989 - și, mult mai larg, în 2002 - a făcut din „problema țigănească” o chestiune ardentă pentru întreaga comunitate europeană. Anii postdecembriști au surprins un număr ridicat de țigani în zonele dezafectate ale marilor orașe. Tot țiganii, cu excepția celor implicați în afaceri dubioase, au fost condamnați să ocupe primele locuri în rândul șomerilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
instituțiile clasice ale culturii și civilizației europene. Ortodoxia și datoria răscumpărăriitc "Ortodoxia și datoria răscumpărării" Situația Bisericii Ortodoxe - și a celorlalte confesiuni creștine - nu este foarte promițătoare. După știința mea, sinodul pravoslavnic de la București nu are nici un episcop de etnie țigănească și nici un departament misionar care să se ocupe serios de problemele acestei minorități. Lipsesc preoții cunoscători de limbă și cultură țigănească - buni duhovnici și neobosiți educatori - gata să asculte păsul acestor oameni adesea marginalizați, dar și în măsură să ofere
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
confesiuni creștine - nu este foarte promițătoare. După știința mea, sinodul pravoslavnic de la București nu are nici un episcop de etnie țigănească și nici un departament misionar care să se ocupe serios de problemele acestei minorități. Lipsesc preoții cunoscători de limbă și cultură țigănească - buni duhovnici și neobosiți educatori - gata să asculte păsul acestor oameni adesea marginalizați, dar și în măsură să ofere îndreptare. Este un semn clar că pentru foarte mulți ortodocși apartenența la Biserică este o funcție a unei identități etnice. Ne
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dar și în măsură să ofere îndreptare. Este un semn clar că pentru foarte mulți ortodocși apartenența la Biserică este o funcție a unei identități etnice. Ne putem imagina că doar fascinația pentru ritual și superstiție mai determină membrii comunităților țigănești să ia parte, aleatoriu, la slujbele Bisericii, percepute de cele mai multe ori ca rituri magice. Totuși, universalitatea ortodoxiei ar trebui să aibă ceva de spus nu doar românilor, ci și maghiarilor, germanilor, țiganilor și altor neamuri conlocuitoare. Mulți tineri români află
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
slujbele Bisericii, percepute de cele mai multe ori ca rituri magice. Totuși, universalitatea ortodoxiei ar trebui să aibă ceva de spus nu doar românilor, ci și maghiarilor, germanilor, țiganilor și altor neamuri conlocuitoare. Mulți tineri români află astăzi în școli că identitatea țigănească nu este atât de nebuloasă pe cât ar crede părinții lor, adulți măcinați de opinii preconcepute 1. Treptat, am ajuns să înțelegem că multe dintre soluțiile antisociale la care recurg rromii nu țin de o genă virusată, ci de un destin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pariu pe care ortodoxia românească îl poate juca, din dragoste față de aproapele, în următorii treizeci de ani. Așa cum alții s-au jertfit, părăsindu-și meleagurile natale pentru a le vesti Evanghelia, românii ortodocși pot resimți astăzi sarcina incomodă față de minoritatea țigănească. Mizând pe resursele infinite ale iubirii care „pe toate le nădăjduiește”, viitorul rămâne deschis. Urgența integrăriitc " Urgența integrării" Într-un timp în care identitățile naționale în Europa sunt chemate la osmoză, ecuația culturală schițată mai sus ne îndeamnă la câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
au fost verificate în secole de coabitare pașnică. Într-o lume tot mai atomizată, comunitățile de țigani își mențin intactă celula familială, de tip patriarhal, respectând, în principiu, monogamia. Sentimentul de solidaritate și voința de întrajutorare sunt remarcabile printre familiile țigănești. În pofida provocării seculare, ele și-au menținut intactă omogenitatea culturală. Problemele întâlnite de asistenții sociali în familiile de țigani sunt adesea foarte grave: violența conjugală, abuzarea copiilor, promiscuitate sexuală, avorturi și alcoolism. La acestea se adaugă inadaptarea endemică a comunităților
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În pofida provocării seculare, ele și-au menținut intactă omogenitatea culturală. Problemele întâlnite de asistenții sociali în familiile de țigani sunt adesea foarte grave: violența conjugală, abuzarea copiilor, promiscuitate sexuală, avorturi și alcoolism. La acestea se adaugă inadaptarea endemică a comunităților țigănești la exigențele vieții urbane, lipsa de educație, sanitară, civică și religioasă, analfabetismul, criminalitatea ridicată în rândul tinerilor rromi, comportamentul public scandalos etc. Cei care circulă prin țară nu doar cu mașina personală, ci și folosind mijloacele de transport în comun
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]