5,899 matches
-
conștiința ta de om cinstit și corect, de ceea ce trebuie să faci, fără să lovești în interesele altora, și să te înalți atât pe tine cât și pe semenii tăi din punct de vedere moral. Omul de caracter nu se abate nici o iotă de la linia dreaptă a vieții, nu șovăiește. Când zicem: «om de caracter», înseamnă că e vorba de un om statornic, de un om dintr-o bucată, de un om de bronz. Noi, creștinii, avem modelul prin excelență de
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
din orice funcție publică importantă). Nu în ultimul rând, avem nevoie de un președinte, cu reale calități și cu o energie interioară foarte puternică, coagulând în jurul lui oameni virtuoși, cu voință politică, hotărâți să facă reformele necesare fără să se abată de la ele. Revenind la subiectul «Pieței Universității» din primăvara lui 1990, când au protestat elevii și studenții, cărora li s-au adăugat și unii intelectuali mai îndrăzneți, Nicolae Manolescu preciza (pe 24 mai 1990): „Numai cine n-a fost în
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
făcură, din ultima zăpadă a Norvegiei, un bulgăraș. „Veljegard! Veljegard! Veljegard!“, strigară toți în cor, iar bulgărele începu să crească, și crescu și crescu, până ce căpătă dimensiunea unui bărbat norvegian. Plângând, bătrânii îi povestiră voinicului despre soarta cruntă ce se abătuse asupra poporului și patriei lor. Lasse Angstrom îi ascultă în tăcere. Când terminară de povestit, părăsi grota fără să spună ceva. Intră în pădurea Hakke, unde zăbovi trei zile și trei nopți. În a patra zi se întoarse cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să-mi educ copilul? Păi, nu ți-e rușine... Popescu a continuat să vorbească mult timp după ce ascensorul mă ducea în jos. Îl auzeam urlând: - Nenorocitule, pun mâna pe tine... fi-ți-ar mă-ta... puțin bun-simț... M-am îndreptat abătut spre blocul următor, identic cu cele dinainte. Oamenii nu voiau, nu puteau, nu știau să înțeleagă vorbele mele înțelepte. Am sunat la ușa celui de-al treilea Popescu, o plăcuță aurie lipită pe ușă mă anunța că individul este profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
zile de când o întâlnesc, singură, în cursul plimbărilor mele pe stânci și printre dune, și nu doresc altceva decât să-i pot adresa cuvântul, ba chiar cu această intenție cobor zilnic de la pensiunea mea, dar în fiecare zi ceva mă abate de la această hotărâre. Domnișoara Zwida locuiește la Hotelul Crinul de Mare; mă informasem despre numele ei de la portar; poate că ea a aflat; în acest sezon, sunt foarte puțin vilegiaturiști la Pëtkwo, iar tinerii pot fi numărați pe degete. Întâlnindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
care, deși mult ameliorată în urma vacanței la mare recomandate de doctori, îmi condiționează posibilitatea de a ieși din hotel și de a întâlni necunoscuți; sunt încă supus unor crize intermitente și sufăr mai ales de o eczemă plictisitoare, ce mă abate de la orice tentativă de a fi sociabil. Schimb din când în când câteva cuvinte cu meteorologul, domnul Kauderer, când îl întâlnesc la observator. Domnul Kauderer trece pe acolo întotdeauna la amiază, ca să noteze datele înregistrate. E un bărbat înalt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să n-o provoace. — Makiko! - am strigat, căci voiam să-i explic (dar de fapt nu aș fi știut de unde să încep) că poziția în care mă surprinsese cu mama ei se datora numai unui concurs de împrejurări care mă abătuse pe căi contrare dorinței mele, dorință îndreptată fără echivoc spre ea, Makiko. Dorință agravată acum de haina de mătase desfăcută sau așteptând să fie desfăcută, ca o ofrandă explicită; așa încât, apariția lui Makiko în fața mea și atingerea doamnei Miyagi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dacă îmi rezistă sau mă târăște; încerc să-i ridic fusta; ea se apără, rupându-mi catarame și nasturi. — Oh, și tu ai o aluniță acolo! În același loc ca mine! Privește! În acea clipă, o ploaie de pumni se abate peste capul și spinarea mea, iar Dona Jazmina a apărut ca o furie: - Despărțiți-vă, pentru numele lui Dumnezeu! Nu, nu se poate! Despărțiți-vă! Nu știți ce faceți! Ești un netrebnic ca tatăl tău! Îmi revin cât pot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ar mai fi Îndrăznit să repete fapta de vitejie de a ateriza În acea seară, așteptînd lumina zilei următoare. Zece minute mai tîrziu, cu o precizie cronometrică, la șase fix, indiferent de anotimp, o beznă de nepătruns avea să se abată asupra insulei, ca urmare a rapidului crepuscul ecuatorial, și douăsprezece ore mai tîrziu, la fel de repede și de exact, soarele avea să se ivească Încă o dată dinspre răsărit, auriu, splendid și furios. Și, odată cu sosirea umbrelor, bărbatul se lăsă pe vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nici un scaun care să poată fi folosit, iar comoara lui cea mai de preț, chihlimbarul obținut după ani de recoltă răbdătoare pe țărmul mării, dispăruse cu totul. Văzînd că pînă și mizerabila lui saltea fusese sfîșiată cu cuțitul, se prăbuși abătut pe frunzele uscate, observînd cum acestea se lipeau de miile lui de răni și Îngăduind, pentru prima oară de cînd se ținea minte, ca lacrimile să-i curgă pe obraji. Își dădu frîu liber lacrimilor și plînse fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
negri ce veneau dinspre vest prevesteau o zgomotoasă noapte de furtună, se hotărî să acționeze. Negura acoperise insula cu o jumătate de oră Înainte de căderea Întunericului și, odată cu primele umbre, o perdea de apă, Însoțită de fulgere și tunete, se abătu asupra lui. Căderea Întunericului Îl surprinse așezat pe stînca pe care o alesese, ciocănind lanțul gros ce-i lega picioarele cu niște pietre mari pe care le adunase Înadins și le depozitase, zi de zi, cu răbdare. Ploua torențial, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de lungi. Era cu adevărat un spectacol frumos, dar Joăo Bautista de Gamboa y Costa nu se afla În situația de a-l aprecia și nu se ruga decît să dureze cît mai puțin cu putință și bezna să se abată cu repeziciune asupra insulei. De-acum În Întuneric, merse din nou de-a lungul malului, făcînd drumul invers, se trînti pe nisip și așteptă foarte liniștit, cu securea cît putea de strînsă În mîna lui tumefiată, atent la cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
timp trecuse? Opt ani, nu mai mult, dar adesea i se părea că fuseseră o mie, atît de plină Îi era mintea de amintiri minunate. Opt ani de amărăciune și nenorociri, pe care ea Însăși se Încăpățînase să și le abată asupra ei; opt ani de cînd fugea cu disperare de fericirea care i se oferise În repetate rînduri, pentru a se arunca În brațele răului, În cea mai abominabilă dintre formele sale. Iar acum se afla acolo, așezată pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
N-ar fi băgat mîna în foc pentru nimeni, dar putea spune liniștit că dacă nu jandarmii lui Călătorescu, cel puțin jurnaliștii de la Adevărul, mai bine de la Universul, îi dădeau de știre lui nea Cocoș cam pe unde se va abate potera a doua zi. Pînă la un punct nici nu aveau vreun interes să se întîlnească. Dacă s-ar fi întîmplat, cine știe ce-ar mai fi ieșit, poate chiar cu moarte de om, dar nu din pricini de înverșunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
i răsuflarea stăpânită. Nu mai era nici băiatul și nici Kitmir, căci băiatul rămăsese În fundătură, ca să‑i lase pe cei care‑i purtau pe cei trei, adică pe Ioan, pe Malhus și pe el, Dionisie, care rămăsese cu privirea abătută spre galeria Îngustă a grotei, așteptând parcă să‑i vină rândul ținându‑l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pâlpâitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
scălâmbă Îmbrățișare, Împreunându‑și sinistru cioturile mâinilor a rugă, care se terminau la coate Într‑o piele smochinită, cârpitura jumătății de braț schilod. Oare tot coșmar era mântuirea asta a lui? Poate era coșmarul purgatoriului, unde trupul trebuia să se abată, drept supremă caznă și suprem avertisment dat trupului păcătos, căci doar În grozăvia acelui loc sufletul, Înaintea izbăvirii sale, poate să‑și amintească de iad. O fi fost un coșmar, golgota trupului și a sufletului său, dacă n‑o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Îmbinând acele paragrafe În care se Întrezărea sămânța mitică, sămânță din care ar fi putut ieși aparența plenitudinii. A doua zi, nedormit și sastisit, plecă la crâșma „Corona“, punându‑și În buzunarul caftanului manuscrisul Drumului În Canaan. Îl găsi tare abătut pe Jeshua Krohal. Tânărul părea descumpănit, căci Înțelesese zădărnicia alegerii sale. Dacă Maestrul considera că Drumul În Canaan nu se putea limpezi, lui nu‑i mai rămânea altceva de făcut decât să se retragă. Acel ultim cuvânt părea Însă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
soseau dinspre răsărit. La patru mile depărtare de coastă, Miti Matái ordona oamenilor să lase vâslele și să aștepte. Tapú Tetuanúi ar fi dat oricât ca să le vadă fetele dușmanilor lor, atunci când aveau să descopere că asupra insulei lor se abătuse un blestem sub forma unui uragan, urmat de altul și mai cumplit, în chipul unor războinici dornici de răzbunare; să privească, de asemenea, cum le dispare de pe chip bucuria întoarcerii glorioase, atunci când își vor da seama ca în timpul absenței lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
un deget ca să ne aline suferințele, ci dimpotrivă, s-a distrat împreună cu animalele alea. Totuși, continuă să fie regina, bombăni acru Roonuí-Roonuí. Și ce-o să se-ntâmple când o să apuce frâiele puterii? Noaptea și întunericul cel mai adânc se vor abate asupra insulei Bora Bora că un suflu de moarte. De moarte, de groază și de rușine. Ce-o să zică pe viitor, Oamenii-Memorie despre această incarnare a râului, care, în plus, poartă în pântece un copil zămislit cu un alt monstru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
plimbare. Pierdută în amintiri, fetița nu simți aproprierea bunicii. Îi auzi doar glasul, plin de reproș: Ce cauți aici? Fugi afară și te joacă! Își găsi verii, împreună cu doi vecini, pregătiți pentru "Ascunsa". Soarta ingrată a celui să mijească se abătu asupra lui Dan. El își rezemă fruntea de ușa garajului și începu să numere, din ce în ce mai repede. Copiii se împrăștiară, tremurând febril la gândul ascunzătorii celei mai inspirate. Dezorientați, trecând de la o idee la alta, Ema și Silviu schimbară brusc direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
aerul triumfal de pe figura Carminei. Aveau în vizită două femei, mama și fiica, amândouă frumoase și îmbrăcate cu gust, afișând un aer nespus de delicat. Cele două femei păreau vădit jenate, dar încântate totodată, de ploaia de complimente ce se abătuse asupra lor din gura gazdelor, un tir fantastic, copleșitor, imparabil, o ploaie de amabilități, un izvor nesecat, inepuizabil, grindină. În timpul acesta, Nina servi tort cu frișcă, banane și ananas, și lichior de portocale și după cum lăudau gustul, aroma, finețea, forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
O frază, o idee scrisă de creatorul total îi provocau reacții emoționale intense. Își neglija somnul și orele de masă cu o superioară nepăsare de parcă s-ar fi aflat într-o competiție cu ea însăși. Orice intenție de a se abate de la noua ei îndeletnicire era cu desăvârșire suprimată. Mai apoi citi toate comentariile apărute în cursul ultimilor cinci ani, o interesa tot ce era în legătură cu creatorul total. Părea iluminată, cu toate că, pe de altă parte, ceva se produsese, o desincronizare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
înroșea, urechile îi deveneau stacojii. Era foarte inimoasă și se integrase trup și suflet în atmosfera casei profesorilor Alexe. Ceea ce părea mai frapant era faptul că își însușise cu o repeziciune de-a dreptul fantastică ideile lui Alexe, nu se abătea nici măcar cu o vorbă de la matrița fixată de profesor; erau acum, pur și simplu trei voci care se porneau să înfiereze, tot ce produceau ceilalți, tot, tot, tot. Poate pentru simplul motiv că ei se dovedeau a fi sterpi? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
al copilăriei fericite, apărate de imprevizibilul vieții: ,, Cred că pe masă vinul așteaptăn adormire.” Sub ochii uimiți ai copiilor, stârnindu-le imaginația, Smaranda Creangă desfășoară vechi ritualuri strămoșești: ,, Plină de minunății, mama alunga nourii cei negri de pe deasupra satului și abătea grindina în alte părți, închega apa numai cu două picioare de vacă, bătea pământul sau lemnul de care se lovea copilul pentru a-i lua durerea, buchisea în vatră tăciunele prevestitor de rele, ca să se mai potolească dușmanul, descânta de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
o chelfăneală”. A doua tentativă de furt, cum a fost calificată, cea a pupezei din tei, nu trebuie privită nici ea ca un furt premeditat. Iată ce grăiește textul: ,,Eu, atunci, să nu-mi caut de drum tot înainte? Mă abat pe la teiu, cu gândul să prind pupăza, căci aveam grozavă ciudă pe dânsa; nu numaidecât pentru pupat, cum zicea mama, ci pentru că mă scula în toate zilele cu noaptea-n cap din pricina ei”. Prin urmare, asistăm mai bine-zis la o
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]