1,220 matches
-
este în sine incomprehensibil, eventual mirabil, minunat. Nu ar trebui confundate aceste accepțiuni, mai ales că ele pot privi atât unele moduri omenești de expresie, cât și ceea ce este străin acestora. Aș dori să aduc în atenție un exemplu de absurditate minunată, chiar strălucitoare. Îl găsim într un excelent eseu, Limba analitică a lui John Wilkins, de Jorge Luís Borges. Cu privire la un fragment din aceste pagini, expresia „absurditate minunată“ cade firesc, întrucât realmente te minunezi de cele spuse acolo. Invocând o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ceea ce este străin acestora. Aș dori să aduc în atenție un exemplu de absurditate minunată, chiar strălucitoare. Îl găsim într un excelent eseu, Limba analitică a lui John Wilkins, de Jorge Luís Borges. Cu privire la un fragment din aceste pagini, expresia „absurditate minunată“ cade firesc, întrucât realmente te minunezi de cele spuse acolo. Invocând o presupusă enciclopedie chineză, Empo riu ceresc de cunoștințe binefăcătoare, Borges reia o enumerare absolut ciudată a viețuitoarelor: „În străvechilei pagini stă scris că animalele se împart în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
146- 164 rațiune ~ 85-88, 140-141 reducere la ~ 56-62 reducția celor ~ 79 refugiu ~ 40-45, 74 reprezentare ~ 31, 37, 40, 45-47, 48-54, 73, 75, 95, 117, 192-194 sens ~ 87, 129 sentimentul celor ~ 92, 94, 148-149 voce ~ 9, 21, 145 voință ~ (vezi „voință“) absurditate ~ a celor naturale 127-129 ~ a celor mirabile 35-37, 42- 46, 53, 64-65, 74, 141, 142, 160, 191 ~ a unor credințe 74, 90-94, 116, 119, 158 ~ a dogmei 147-148, 154 ~ a intelectului 164- 175 ~ a misterului 145, 193 (n. 199) INDEX
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
137, 141, 142 ~ speculativă 67 C coincidentia oppositorum 66 contemplație 48, 67, 114, 126 (n. 123), 127, 130 204 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE contingență 62, 63 (n. 51), 123, 124, 143, 162, 196 contradicție acceptarea aletică a ~ 56 ~ ca absurditate 51, 55-60, 76-84, 101 (n. 92), 137, 177 ~ logică 55-61, 76-84, 137, 141 ~ ontologică 50-51, 61-63, 178, „statutul civil“ al ~ 62 (n. 49) excederea logicii non~ (vezi „ex cedere“) principiul non~ (vezi „princi piu“) cunoaștere ~ analogică 84, 169 ~ apofatică 19
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
absurdul ~ omenești (vezi „absurd“) caracter indeterminat și inepuizabil al ~ 67, 81, 83, 97, 105, 124, 163 indiferență de ~ ființă (vezi „in diferență“) logica ~ 58, 193 Marele Lanț al ~ 48 posibilități de ~ 122-129 sensul ~ 65, 130 semnificații multiple ale ~ 23 filozofie absurditatea unor enunțuri ale ~ 18-19, 21, 30, 60, 68- 76, 82, 85-86, 90, 92- 95 aporii și limite ale ~ 64-67, 70-76, 82-83, 102- 106, 113- 114, 151-158, 161, 164, 178-180 argumentul sceptic al ~ 15-16, 34, 166 atitudini ~ excentrice 30, 34- 35
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
înghețată în complicația ei. Schema nouă nu este doar complicată, ci se complică ea însăși la nesfârșit. Labirintul devine din substantiv un verb, un proces de complicare fără limite în spațiu și timp. Unele elemente îi arată genul aparte de „absurditate“: se poate extinde la infinit, nu comportă un înăuntru și un afară, este reversibil și încurajează conexiuni contradictorii. Am insistat asupra celui deal treilea tip întrucât ne ajută să înțelegem mai bine labirintul pe carel descoperă deșertul însuși în povestirea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
act pur sau viață divină (XII, 1071 b - 1072 b). În această privință, chestiunile se complică aproa pe la nesfârșit. Pe de o parte, afirmă Aristotel, te trezești în fața multor teze ciudate, nu poți trece cu vederea „toate impo sibilitățile și absurditățile ce decurg din doctrinele celor ce LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 65 53. susțin alte păreri, nici părerile celor ceși îmbracă ideile întro formă mai atrăgătoare“ (XII, 10, 1075 a). Așa îi apare ideea că „toate lucrurile își au obârșia în elemente
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
a-b). 9. Două apariții ciudate: visul și filozofia Ne este cunoscută o afirmație a lui Cicero, neobișnuită întrucât privește chiar lipsa de măsură a celor filozofice. Un LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 67 filozof - și nu unul oarecare - se referă la absurditatea unor enunțuri filozofice. Sunt totuși puțini filozofii care îndrăznesc să afirme deschis acest lucru și, pe deasupra, săși motiveze întrun fel afirmația. De pildă, Socrate, cu dexteritatea sa aparte în a recunoaște locurile prăpăstioase ale gândirii. Sau, așa cum am văzut, Aristotel
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
atât de absurd încât să nu fi fost spus de unul dintre filozofi“. Încerc să reformulez puțin acest gând. Oricât de absurd am căuta să vorbim, acest mod de vorbire poate fi deja întâlnit la un filozof sau altul. Orice absurditate am căuta să enunțăm, ea a fost deja spusă de un filozof. Nu poți formula ceva atât de absurd care să nu fi fost spus de un filozof sau altul. Ce să înțelegi acum de aici? Firește, omul poate căuta
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
poți formula ceva atât de absurd care să nu fi fost spus de un filozof sau altul. Ce să înțelegi acum de aici? Firește, omul poate căuta uneori să spună ceva absurd. Poate încerca chiar mai mult, să rostească o absurditate maximă, teribilă. Să lăsăm acum deoparte motivele pentru care ar încerca un asemenea lucru. În definitiv, ar putea să o facă fără nici un motiv. Poate intra pe neașteptate întrun fel de întrecere cu sine însuși, spre a exprima ceva față de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
teribil nu se poate (ca să parafrazez un loc din Anselm). Numai că tocmai aici survine marea surpriză. Află deodată, după ce înțelege cu ce se ocupă cei care se socotesc filozofi, că nimic mai absurd nu se mai poate spune. Superlativul absurdității este deja atins - de 68 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 55. multă vreme și nu o singură dată. Este deja formulat de cei precum Pitagora și Platon, Zenon stoicul și alți filozofi, ca să reiau câteva nume invocate de Cicero. Absurditatea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
absurdității este deja atins - de 68 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 55. multă vreme și nu o singură dată. Este deja formulat de cei precum Pitagora și Platon, Zenon stoicul și alți filozofi, ca să reiau câteva nume invocate de Cicero. Absurditatea la superlativ reprezintă deja un domeniu bine câștigat al filozofilor, o proprietate inalienabilă. Nu poți săi deposedezi de așa ceva, nici pe cei de altădată, nici pe cei de acum. Nu poți să depășești rostirea filozofică dacă este vorba să formulezi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
interpretează. Să întârziem puțin aici, întrucât această din urmă frază a lui Cicero este construită în perfectă analogie cu cea de la care a plecat discuția de față. Pe de o parte, ciudățenia monstruoasă a celor visate. Pe de altă parte, absurditatea celor spuse de către filozofi, ca interpreți ai stărilor sufletești și ai viselor. Așadar, două voci discordante, prima în contrast cu „întâmplările reale“, a doua în contrast cu o „reflecție rezonabilă“. Prima se naște din adâncul somnului, a doua pretinde o judecată atentă la ea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
acei filozofi ce nu sunt nicidecum „de doi bani“! Unor vise complet bizare le răspund acele minți care, deși cunosc bine logica, nu se feresc totuși dea avea opinii extravagante. LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 75 59. Iar Cicero, care scrie despre absurditatea unor vise și a unor interpretări filozofice, a fost el însuși un om cu destule vise - în ambele accepțiuni ale cuvântului - și cu vocație filozofică. Întradevăr, nimic atât de ciudat încât să nu fi fost spus până acum de unul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
formale ale gândirii - al noncontradicției și al identității, al rațiunii suficiente și al terțului exclus. Discută în același timp despre eroare, pe care o înțelege atât ca falsitate, cât și ca aparență a adevărului. O specie a erorii o constituie absurditatea însăși, destul de perfidă întrucât aduce cu ea tocmai aparența adevărului. Nu e greu de văzut că, de fapt, Kant nu desparte complet logica de antropologie, cel puțin în unele locuri. De pildă, atunci când consideră că, dacă i se arată cuiva
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de adevăr“. Să acceptăm că este totuși rezonabil așa 76 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 60. ceva, însă ce atitudini sunt posibile în fața celor absurde? „O eroare în care aparența este evidentă și pentru intelectul comun (sensus communis) se numește absurditate. Reproșul ab surdității este întotdeauna un defect personal, care trebuie evitat, în special prin respingerea erorilor.“ Absurditatea unui enunț devine evidentă pentru simțul comun, doar că nu oricine o recunoaște și o evită. Deși oamenii pot sesiza în mod obișnuit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
însă ce atitudini sunt posibile în fața celor absurde? „O eroare în care aparența este evidentă și pentru intelectul comun (sensus communis) se numește absurditate. Reproșul ab surdității este întotdeauna un defect personal, care trebuie evitat, în special prin respingerea erorilor.“ Absurditatea unui enunț devine evidentă pentru simțul comun, doar că nu oricine o recunoaște și o evită. Deși oamenii pot sesiza în mod obișnuit ceva absurd, nu toți sunt atenți la prezența acestuia. În astfel de cazuri, ne spune Kant, nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu i se poate demonstra propriuzis nimic, orice argument ar fi zadarnic.“ Se poate demonstra ceva doar celui care, cu ajutorul inteligenței sale, va ține cont de sensul și puterea unei demonstrații. Nu însă și omului absurd, pentru care „dez văluirea absurdității (deductio ad absurdum) nu mai este necesară“. O concluzie definitivă și oarecum tristă, gravă, cel puțin în acest loc. LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 77 61. 62. Concluzia de mai sus pare logică. Numai că unele detalii în ceea ce spune Kant nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pp. 25-29.</ref> Dacă fenomenul ar fi fără ceva care să apară, atunci nu ar mai fi fenomen, ci lucru în sine, iar gândirea sar vedea din nou aruncată în cea 80 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 67. . 68. dintâi absurditate. În același timp, nu se poate ignora nevoia ei de a se orienta către cele necondiționate, libere, de a depăși limitele experienței sensibile și ale celei formale. Prin urmare, trebuie admis că lucrul în sine nu este o simplă ficțiune
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Deopotrivă, când se vede pe sine singura lumină ce poate clarifica atâtea probleme grave care se ivesc în această lume. Se contrazice spectaculos când formulează doctrine și teorii ultime, salvatoare. Cu fiecare teorie nouă și măreață, care se vrea definitivă, absurditatea sa tinde să devină maximă. Nietzsche a consemnat bine acest lucru. „Fanatismul cu care întreaga gândire greacă se repede asupra raționalității trădează un impas: ești în pericol, nu ai decât o unică alegere: să pieri sau - să fii absurd de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
constatăm atunci, în grabă, că unele nu pot fi socotite nici măcar rezonabile. Iar dacă dorim să dăm exemple de idei absurde, ne orientăm imediat către zona de viață a celuilalt, a celui străin, convinși fiind că acolo vom găsi destule absurdități elocvente, strălucitoare. Sa impus deja un reflex vechi, ce constă în a identifica absurdul ca atare în lumea mentală a celuilalt. Adică a celui străin de limba în care vorbim, de credințele noastre sau de timpul în care trăim. Când
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
celuilalt. Adică a celui străin de limba în care vorbim, de credințele noastre sau de timpul în care trăim. Când citești, să zicem, Despre viețile și doctrinele filozofilor de Diogenes Laertios (secolul al IIIlea), ai motive să te crucești de „absurditățile“ ce au umplut mintea unor învățați de seamă vreme de aproape o mie de ani. La fel și când parcurgi unele scrieri din epoca patristică, aflând, de pildă, că sensul acestei vieți constă în a te pregăti pentru moarte. Ce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
complică și mai mult când cele de „dincolo“, socotite 90 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE false sau absurde, se insinuează deja „dincoace“, și invers. Francis Bacon, de exemplu, ca și Voltaire mai târziu, excelează în a denunța tot felul de „absurdități“ proprii celor de dinaintea sa. Fie că se referă la omul antic, fie la cel oriental, modernul simte imediat cum, din punctul său de vedere, logica vieții istorice pare pusă între paranteze. Iar acest lucru, după cum sa spus, are legătură directă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
exact așa cum gândim noi acum? Credințele care îi susțin propriile între bări nu mai sunt credințele noastre. Câtă vreme unele dintre afirmațiile sale nu apăreau absurde celor care, în Atena acelui timp, îl auzeau vorbind, este hazardat acum să afirmăm absurditatea lor necondiționată. De fapt, ar fi absurde în mintea cui și cu privire la ce fel de viață omenească? Mai potrivit ar fi, probabil, să vedem care este modul său de înțelegere și dacă acesta a răspuns unor așteptări ale comunității de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ființă“, „neantul este de față“. Pe de o parte, asemenea „propoziții“ ar cuprinde termeni fără semnificație, pe de altă parte, termenii se neagă reciproc și complet. Avem dea face, în consecință, doar cu spuse absurde. Lipsa de sens trece în absurditate frustă: exact aceasta ar fi marca definitivă a unor propoziții metafizice. Așadar, unele propoziții sar situa ineluctabil în afara spațiului logic al celor cu sens. După cum exemplifică aici Carnap, „există nimicul“, „noi cunoaștem nimicul“, „nimicul ca atare este de față“. Probabil
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]