1,384 matches
-
cu depresia. Stima de sine pozitivă este considerată foarte importantă pentru adaptarea psihică a persoanei la mediu. Cercetările de teren au scos În evidență că stima de sine se asociază cu dorința pentru control, speranță, motivație pentru realizări, singurătate (negativ), afecte pozitive, nevoie pentru aprobare, depresie (negativ), agresivitate (negativ). Pe parcursul cercetării s-au avut În vedere următoarele ipoteze: 1. Vor exista diferențe semnificative Între eșantionul clinic și cel non-clinic În ceea ce privește agresivitatea. 2. Va exista o relație semnificativă Între nivelul stimei de
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by G. Roşeanu, H. Vaida, H. Ardelean, Ştefana Vlad, G. Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1464]
-
derivă și momentul inspirației, act ce configurează în întregime un proiect unic al operei, irepetabil, așa cum e un embrion, care conține în întregime proiectul viitoarei ființe. Procesul complex prin care se trece de la percepție la operă are ca agent cristalizator afectul („conștiința afectivă, sentimentul, emoția, pasiunea ne apar introspectiv ca adevăratele făuritoare și călăuzitoare atât ale inspirației, cât și ale înfăptuirilor artistice”), adică lirismul, înțeles ca trăire puternică, singura aptă să nască opera. Analogia dintre aceasta și organismul viu merge mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
împotriva lucrării Analiza logică a rezistențelor, publicată în 1935 de către Reich, care se îndepărtase deja de S. Freud. Reich studiază aici vestigiile unor fenomene defensive altădată foarte active; acestea, disociate de situațiile în care-și exercitau funcțiile împotriva instinctelor sau afectelor, s-au transformat în trăsături de caracter definitive, cu manifestări externe, vizibile prin anumite atitudini corporale ce constituie cuirase sau blindaje ale caracterului (Charackterpanzerung). În opinia Annei Freud, analiza acestor fenomene este anevoioasă și nu va face obiectul studiului nostru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
prin anumite atitudini corporale ce constituie cuirase sau blindaje ale caracterului (Charackterpanzerung). În opinia Annei Freud, analiza acestor fenomene este anevoioasă și nu va face obiectul studiului nostru decât în măsura în care vom reuși să descoperim conflictul actual între eu, pulsiune și afect. Autoarea ia poziție și împotriva tendinței de a rezerva termenul „analiză a rezistenței” exclusiv studiului manifestărilor descrise de Reich, susținând că acesta se poate aplica la fel de bine analizei tuturor rezistențelor. Diferitele elemente prezentate până acum demonstrează cât de dificil este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
articol publicat în 1896, „Noi observații asupra psihonevrozelor de apărare”, în care Freud scrie că apărarea este „centrul nucleic al mecanismului psihic răspunzător de respectivele nevroze”. În cele două articole citate, Freud clasifică diversele psihonevroze în funcție de modalitățile defensive: 1) conversiunea afectului, în cazul isteriei; 2) transpunerea sau deplasarea afectului, în cazul nevrozei obsesionale; 3) respingerea concomitentă a reprezentării și a afectului sau proiecția, în cazul psihozei. Cât despre refulare, ea este omniprezentă, întrucât toate tipurile de psihonevroză implică inconștientul, iar refularea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de apărare”, în care Freud scrie că apărarea este „centrul nucleic al mecanismului psihic răspunzător de respectivele nevroze”. În cele două articole citate, Freud clasifică diversele psihonevroze în funcție de modalitățile defensive: 1) conversiunea afectului, în cazul isteriei; 2) transpunerea sau deplasarea afectului, în cazul nevrozei obsesionale; 3) respingerea concomitentă a reprezentării și a afectului sau proiecția, în cazul psihozei. Cât despre refulare, ea este omniprezentă, întrucât toate tipurile de psihonevroză implică inconștientul, iar refularea este însăși originea constituirii inconștientului. În anii imediat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mecanismului psihic răspunzător de respectivele nevroze”. În cele două articole citate, Freud clasifică diversele psihonevroze în funcție de modalitățile defensive: 1) conversiunea afectului, în cazul isteriei; 2) transpunerea sau deplasarea afectului, în cazul nevrozei obsesionale; 3) respingerea concomitentă a reprezentării și a afectului sau proiecția, în cazul psihozei. Cât despre refulare, ea este omniprezentă, întrucât toate tipurile de psihonevroză implică inconștientul, iar refularea este însăși originea constituirii inconștientului. În anii imediat următori apariției acestor articole, Freud utilizează cu aceeași frecvență termenii „apărare” și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și care constituie un sistem defensiv stabilizator. 2.2. Împotriva cui se apără eul?tc "2.2. Împotriva cui se apără eul?" În Eul și mecanismele de apărare, A. Freud desemnează două ținte ale mecanismelor de apărare: pulsiunile sinelui și afectele legate de aceste pulsiuni. Pulsiunile sinelui nu sunt nicidecum dispuse să rămână inconștiente. Ele încearcă să pătrundă în conștient pentru a fi satisfăcute aici sau măcar să trimită înspre conștient unii din derivații lor. Astfel iau naștere conflictele dintre eu și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să pătrundă în conștient pentru a fi satisfăcute aici sau măcar să trimită înspre conștient unii din derivații lor. Astfel iau naștere conflictele dintre eu și pulsiuni (sau derivații acestora). Cea de-a doua țintă a mecanismelor de apărare o constituie afectele legate de pulsiunile sinelui - spre exemplu, iubirea, dezirența 3, gelozia, mortificarea, durerea și doliul. Aceste afecte vor fi supuse unor măsuri variate pe care eul le adoptă pentru a le putea ține sub control și vor suporta așadar anumite metamorfoze
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
derivații lor. Astfel iau naștere conflictele dintre eu și pulsiuni (sau derivații acestora). Cea de-a doua țintă a mecanismelor de apărare o constituie afectele legate de pulsiunile sinelui - spre exemplu, iubirea, dezirența 3, gelozia, mortificarea, durerea și doliul. Aceste afecte vor fi supuse unor măsuri variate pe care eul le adoptă pentru a le putea ține sub control și vor suporta așadar anumite metamorfoze. În aceleași convorbiri cu A. Freud, Sandler afirmă că a considerat întotdeauna „apărarea ca fiind o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
supuse unor măsuri variate pe care eul le adoptă pentru a le putea ține sub control și vor suporta așadar anumite metamorfoze. În aceleași convorbiri cu A. Freud, Sandler afirmă că a considerat întotdeauna „apărarea ca fiind o apărare împotriva afectului, în sensul că, dacă nu am avea de-a face cu un afect neplăcut, nu ne-am mai apăra”. El evocă apoi încă o distincție posibilă, care s-ar referi, de astă dată, la ceea ce se află sub incidența apărării
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ține sub control și vor suporta așadar anumite metamorfoze. În aceleași convorbiri cu A. Freud, Sandler afirmă că a considerat întotdeauna „apărarea ca fiind o apărare împotriva afectului, în sensul că, dacă nu am avea de-a face cu un afect neplăcut, nu ne-am mai apăra”. El evocă apoi încă o distincție posibilă, care s-ar referi, de astă dată, la ceea ce se află sub incidența apărării: pe de o parte, conținutul de idei care este transformat, iar pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ne-am mai apăra”. El evocă apoi încă o distincție posibilă, care s-ar referi, de astă dată, la ceea ce se află sub incidența apărării: pe de o parte, conținutul de idei care este transformat, iar pe de altă parte, afectul care este evitat sau redus. Să menționăm în sfârșit că, în opinia psihanaliștilor Laplanche și Pontalis (1967), apărarea este în general dirijată împotriva pulsiunii și doar în mod selectiv împotriva reprezentărilor de care este legată pulsiunea (amintiri, fantasme), a situațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în opinia psihanaliștilor Laplanche și Pontalis (1967), apărarea este în general dirijată împotriva pulsiunii și doar în mod selectiv împotriva reprezentărilor de care este legată pulsiunea (amintiri, fantasme), a situațiilor în măsură să declanșeze pulsiuni dezagreabile pentru eu ori împotriva afectelor neplăcute. 2.3. Din ce motive se apără eul?tc " 2.3. Din ce motive se apără eul?" Potrivit Annei Freud (1936/1993), în cazul apărărilor care au ca țintă pulsiunile pot fi reținute trei motive: 1) Teama supraeului. Din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
eu. Această nevoie este legată de faptul că eul adult are nevoie de o anumită armonie între tendințe opuse cum ar fi: pasivitatea și activitatea, homosexualitatea și heterosexualitatea, tendințe între care apar conflicte (descrise de Alexander). Motivele apărărilor desfășurate împotriva afectelor provin, în opinia Annei Freud, din conflictele dintre eu și pulsiune. Atunci când - din motivele expuse anterior - eul se opune pulsiunilor, el caută deopotrivă să se apere și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
între care apar conflicte (descrise de Alexander). Motivele apărărilor desfășurate împotriva afectelor provin, în opinia Annei Freud, din conflictele dintre eu și pulsiune. Atunci când - din motivele expuse anterior - eul se opune pulsiunilor, el caută deopotrivă să se apere și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că, mai întâi de toate, afectul este fie plăcut, fie neplăcut. Eul își decide atitudinea față de afect în funcție de principiul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
afectelor provin, în opinia Annei Freud, din conflictele dintre eu și pulsiune. Atunci când - din motivele expuse anterior - eul se opune pulsiunilor, el caută deopotrivă să se apere și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că, mai întâi de toate, afectul este fie plăcut, fie neplăcut. Eul își decide atitudinea față de afect în funcție de principiul plăcerii: întâmpină cu bucurie afectul plăcut și se apără împotriva celui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
anterior - eul se opune pulsiunilor, el caută deopotrivă să se apere și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că, mai întâi de toate, afectul este fie plăcut, fie neplăcut. Eul își decide atitudinea față de afect în funcție de principiul plăcerii: întâmpină cu bucurie afectul plăcut și se apără împotriva celui neplăcut. 2.4. Ce înseamnă o apărare reușită?tc "2.4. Ce înseamnă o apărare reușită
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că, mai întâi de toate, afectul este fie plăcut, fie neplăcut. Eul își decide atitudinea față de afect în funcție de principiul plăcerii: întâmpină cu bucurie afectul plăcut și se apără împotriva celui neplăcut. 2.4. Ce înseamnă o apărare reușită?tc "2.4. Ce înseamnă o apărare reușită?" Elemente importante ale răspunsului la această întrebare oferă discuțiile dintre A
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că, mai întâi de toate, afectul este fie plăcut, fie neplăcut. Eul își decide atitudinea față de afect în funcție de principiul plăcerii: întâmpină cu bucurie afectul plăcut și se apără împotriva celui neplăcut. 2.4. Ce înseamnă o apărare reușită?tc "2.4. Ce înseamnă o apărare reușită?" Elemente importante ale răspunsului la această întrebare oferă discuțiile dintre A. Freud și Sandler (1985/1989) cu privire la capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
decât a Annei Freud, Vaillant (1993) consideră că anumite apărări pot fi adaptative: ele facilitează deopotrivă homeostazia psihică și adaptarea subiectului la lumea înconjurătoare. Aceste apărări adaptative prezintă cinci caracteristici: 1) Modul lor de funcționare vizează, spre exemplu, în cazul afectului, nu dispariția acestuia, „anestezierea” lui, ci mai degrabă „prelucrarea” lui și deci „reducerea durerii”. Așa se explică de ce anticiparea sau reprimarea (desemnată în această lucrare sub numele de „suprimare”) sunt mecanisme mai adaptative decât formațiunea reacțională, activismul (acting-out) și refuzul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
întrebarea noastră. Deoarece distorsiunea presupune faptul că subiectul se crede altcineva și consideră că atitudinea sa (chiar impulsivă fiind) nu poate avea decât consecințe fericite, acest mecanism de apărare este oricând potrivit. Anodină în viața de zi cu zi, izolarea afectului constituie o calitate într-o sală de operație, fiind însă cu totul nepotrivită pentru un loc precum ringul de dans. Să ne gândim acum la vârstă. Spre deosebire de adulți, copiii pot deforma realitatea interioară și exterioară fără consecințe neplăcute. O utilizare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
semnificații (Gill, 1963; Wallerstein, 1967): - subiectul nu este conștient de comportamentul prin care se manifestă apărarea (un gând, de exemplu); - subiectul nu este conștient că respectivul comportament al său are o orientare defensivă; - subiectul nu este conștient de pulsiunea ori afectul care au declanșat respectiva apărare. Dacă apărarea ar deveni conștientă, doar cele trei elemente citate ar fi conștiente, și nu activitatea psihică subiacentă, adică mecanismul de apărare. O dată ce scopul vizat (unul defensiv) sau pulsiunea ori afectul subiacente devin conștiente, apărarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
conștient de pulsiunea ori afectul care au declanșat respectiva apărare. Dacă apărarea ar deveni conștientă, doar cele trei elemente citate ar fi conștiente, și nu activitatea psihică subiacentă, adică mecanismul de apărare. O dată ce scopul vizat (unul defensiv) sau pulsiunea ori afectul subiacente devin conștiente, apărarea în cauză încetează a mai fi utilă, funcția sa de disimulare dispărând. În sfârșit, să mai spunem că, pentru Wallerstein, manifestarea comportamentelor de apărare - care nu trebuie confundată cu mecanismele de apărare - este constituită din comportamente
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
subiacente devin conștiente, apărarea în cauză încetează a mai fi utilă, funcția sa de disimulare dispărând. În sfârșit, să mai spunem că, pentru Wallerstein, manifestarea comportamentelor de apărare - care nu trebuie confundată cu mecanismele de apărare - este constituită din comportamente, afecte sau idei specifice, puse în slujba unor scopuri defensive. Aceste manifestări pot fi conștiente sau inconștiente. 6a) Vaillant și Drake (1985) consideră că apărările sunt metafore utilizate în descrierea diferitelor stiluri cognitive și a modalităților de remaniere a realităților interne
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]