KorAP: Find »[drukola/base=afect & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...56 >

1,383 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

anterior - eul se opune pulsiunilor, el caută deopotrivă să se apere și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că, mai întâi de toate, afectul este fie plăcut, fie neplăcut. Eul își decide atitudinea față de afect în funcție de principiul plăcerii: întâmpină cu bucurie afectul plăcut și se apără împotriva celui neplăcut. 2.4. Ce înseamnă o apărare reușită?tc "2.4. Ce înseamnă o apărare reușită

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că, mai întâi de toate, afectul este fie plăcut, fie neplăcut. Eul își decide atitudinea față de afect în funcție de principiul plăcerii: întâmpină cu bucurie afectul plăcut și se apără împotriva celui neplăcut. 2.4. Ce înseamnă o apărare reușită?tc "2.4. Ce înseamnă o apărare reușită?" Elemente importante ale răspunsului la această întrebare oferă discuțiile dintre A

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că, mai întâi de toate, afectul este fie plăcut, fie neplăcut. Eul își decide atitudinea față de afect în funcție de principiul plăcerii: întâmpină cu bucurie afectul plăcut și se apără împotriva celui neplăcut. 2.4. Ce înseamnă o apărare reușită?tc "2.4. Ce înseamnă o apărare reușită?" Elemente importante ale răspunsului la această întrebare oferă discuțiile dintre A. Freud și Sandler (1985/1989) cu privire la capitolul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
decât a Annei Freud, Vaillant (1993) consideră că anumite apărări pot fi adaptative: ele facilitează deopotrivă homeostazia psihică și adaptarea subiectului la lumea înconjurătoare. Aceste apărări adaptative prezintă cinci caracteristici: 1) Modul lor de funcționare vizează, spre exemplu, în cazul afectului, nu dispariția acestuia, „anestezierea” lui, ci mai degrabă „prelucrarea” lui și deci „reducerea durerii”. Așa se explică de ce anticiparea sau reprimarea (desemnată în această lucrare sub numele de „suprimare”) sunt mecanisme mai adaptative decât formațiunea reacțională, activismul (acting-out) și refuzul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
întrebarea noastră. Deoarece distorsiunea presupune faptul că subiectul se crede altcineva și consideră că atitudinea sa (chiar impulsivă fiind) nu poate avea decât consecințe fericite, acest mecanism de apărare este oricând potrivit. Anodină în viața de zi cu zi, izolarea afectului constituie o calitate într-o sală de operație, fiind însă cu totul nepotrivită pentru un loc precum ringul de dans. Să ne gândim acum la vârstă. Spre deosebire de adulți, copiii pot deforma realitatea interioară și exterioară fără consecințe neplăcute. O utilizare

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
semnificații (Gill, 1963; Wallerstein, 1967): - subiectul nu este conștient de comportamentul prin care se manifestă apărarea (un gând, de exemplu); - subiectul nu este conștient că respectivul comportament al său are o orientare defensivă; - subiectul nu este conștient de pulsiunea ori afectul care au declanșat respectiva apărare. Dacă apărarea ar deveni conștientă, doar cele trei elemente citate ar fi conștiente, și nu activitatea psihică subiacentă, adică mecanismul de apărare. O dată ce scopul vizat (unul defensiv) sau pulsiunea ori afectul subiacente devin conștiente, apărarea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
conștient de pulsiunea ori afectul care au declanșat respectiva apărare. Dacă apărarea ar deveni conștientă, doar cele trei elemente citate ar fi conștiente, și nu activitatea psihică subiacentă, adică mecanismul de apărare. O dată ce scopul vizat (unul defensiv) sau pulsiunea ori afectul subiacente devin conștiente, apărarea în cauză încetează a mai fi utilă, funcția sa de disimulare dispărând. În sfârșit, să mai spunem că, pentru Wallerstein, manifestarea comportamentelor de apărare - care nu trebuie confundată cu mecanismele de apărare - este constituită din comportamente

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
subiacente devin conștiente, apărarea în cauză încetează a mai fi utilă, funcția sa de disimulare dispărând. În sfârșit, să mai spunem că, pentru Wallerstein, manifestarea comportamentelor de apărare - care nu trebuie confundată cu mecanismele de apărare - este constituită din comportamente, afecte sau idei specifice, puse în slujba unor scopuri defensive. Aceste manifestări pot fi conștiente sau inconștiente. 6a) Vaillant și Drake (1985) consideră că apărările sunt metafore utilizate în descrierea diferitelor stiluri cognitive și a modalităților de remaniere a realităților interne

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
este adeseori unul compulsiv (1), că sunt automate (7b) sau relativ involuntare (7a). Să mai amintim aici că Wallerstein (1985) face distincție între mecanismele de apărare, considerate moduri de lucru, de funcționare mentală, și comportamentele de apărare, constituite din comportamente, afecte sau idei specifice puse în slujba unor scopuri defensive și care pot fi conștiente sau inconștiente. Vaillant și Drake (1985) vorbesc despre traducerea mecanismelor de apărare în derivați conștienți, care ar fi manifestările vizibile ale unui proces inconștient. Pornind de la

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
descrise și de discuțiile purtate în jurul subiectului: Mecanismele de apărare sunt procese psihice inconștiente care vizează reducerea sau anularea efectelor neplăcute ale pericolelor reale sau imaginare, remaniind realitatea internă și/sau externă și ale căror manifestări 5 - comportamente, idei sau afecte - pot fi conștiente sau inconștiente. CAPITOLUL 2TC " CAPITOLUL 2" Liste și clasificăritc "Liste și clasificări" 1. Liste 6 de mecanisme de apărare. Problema numărului lortc "1. Liste 6 de mecanisme de apărare. Problema numărului lor" La întrebarea - sistematic evitată, căci

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
lucrare cu cele opt liste descrise în acest capitol (vezi tabelul 1, pp. 50-51), constatăm că lista noastră include: - toate mecanismele din lista Annei Freud; - douăzeci dintre cele douăzeci și trei de mecanisme ale listei lui Valenstein (considerând că „reliefarea afectelor” este echivalentul afirmării de sine prin exprimarea sentimentelor, iar „a face pe bufonul, a lua în derâdere” sunt atitudini înrudite cu umorul); - optsprezece dintre cele douăzeci și șase de mecanisme descrise și/sau menționate în Vocabularul psihanalizei de Laplanche și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
alte mijloace. 2) Autoobservarea (DSM-IV): subiectul tratează conflictul emoțional sau factorii de stres interni sau externi procedând la o reflecție asupra gândurilor, sentimentelor, motivației și comportamentului său și răspunzând în mod corespunzător. 3) Blocajul (V.): inhibiția (de obicei temporară) a afectelor, care pot fi și ele legate de gânduri și pulsiuni. Blocajul constituie un proces defensiv apropiat, ca efect, de refulare, însă este mai scurt ca durată și implică o senzație incipientă de tensiune pe care o produce reprimarea afectului, gândului

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
a afectelor, care pot fi și ele legate de gânduri și pulsiuni. Blocajul constituie un proces defensiv apropiat, ca efect, de refulare, însă este mai scurt ca durată și implică o senzație incipientă de tensiune pe care o produce reprimarea afectului, gândului sau pulsiunii, ceea ce presupune imposibilitatea lor de a se manifesta. 4) Compensația (P.): încercare inconștientă de a găsi substitute pentru pierderile sau inadecvările reale sau imaginare. Punerea în mișcare a acestui mecanism implică o exagerare a aspectelor pozitive ale

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
constând într-o alterare a imaginii de sine și a imaginii modului de funcționare a propriei persoane, produsă de o dezinvestire a ceea ce este perceput ca „eu” și având drept rezultat un sentiment de ireal. Percepția de sine și percepția afectelor pare ireală, subiectul are senzația că aceasta aparține altcuiva și trăiește un sentiment de îndepărtare față de sine. 13) Deplasarea (V.; L. și P.; B.; DSM III-R; DSM-IV; P.): faptul că valoarea, importanța și intensitatea unei reprezentări susceptibile de a se

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
doar ca apărare accesorie și subordonată refulării. 20) A face pe bufonul, a lua în derâdere (V.): utilizare excesivă sau frecventă a unor cuvinte de duh în vederea reducerii anxietății, care este rezultatul unor situații stresante sau al unor gânduri și afecte perturbatoare. 21) A fluiera pe întuneric (V.): mecanism conținând elemente de conduită contrafobică, de refuz și de formațiune reacțională și implicând identificarea cu o persoană care nu cunoaște teama (ceea ce ar putea constitui o identificare cu agresorul). 22) Forcluderea (L.

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Afirmarea de sine - sintagmă care apare, în traducerea franceză a DSM-IV (affirmation de soi), pe lista mecanismelor de nivel adaptativ ridicat - este desemnată în glosarul aceluiași DSM-IV prin termenul „autoafirmare”. Să mai notăm că în lista lui Valenstein apare reliefarea afectelor. Vezi și definiția dată la subcapitolul dedicat afirmării de sine din a doua parte a lucrării noastre, precum și prezentarea făcută reliefării afectelor (v. infra, capitolul de față). 5) Bergeret prezintă separat dedublarea eului (mecanism de apărare de mod psihotic împotriva

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
desemnată în glosarul aceluiași DSM-IV prin termenul „autoafirmare”. Să mai notăm că în lista lui Valenstein apare reliefarea afectelor. Vezi și definiția dată la subcapitolul dedicat afirmării de sine din a doua parte a lucrării noastre, precum și prezentarea făcută reliefării afectelor (v. infra, capitolul de față). 5) Bergeret prezintă separat dedublarea eului (mecanism de apărare de mod psihotic împotriva angoasei de fărâmițare și de moarte) și dedublarea imago-urilor, mecanism pus în evidență de școala Melaniei Klein (în principal cu privire la obiectul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
apărările imature denumirea de fantezie sau fantezie schizoidă. 11) Pentru Vaillant, întoarcerea către propria persoană este sinonimă cu agresiunea pasivă, mecanism figurând în DSM III-R și DSM-IV. 12) În lista lui Valenstein, retragerea este definită ca deplasarea (removal) interesului sau afectului de la un obiect. Retragerea are două fațete: retragerea ocazionată de anxietatea ce poate fi atribuită conflictului în care interesul este demn de menținut și retragerea declanșată de exigențe narcisiste acute, de pildă, pe timpul bolii sau într-o perioadă de criză

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
întoarce „din interior”, din inconștient. Reprezentarea respinsă revine din exterior și se transformă într-o halucinație. Returul psihotic este totuși complet diferit de reprezentarea respinsă, neprezentând nici una dintre proprietățile simbolice ale unei reprezentări și fiind preluat de către eu fără nici un afect. El este perceput „cu claritatea unei realități de netăgăduit”, străină eului (Nasio, 1988). Forcluderea nu face obiectul unui articol distinct în cea de-a doua parte a acestei lucrări. Mai multe informații de bază figurează totuși în articolul dedicat refuzului

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
cursul căruia subiectul simte sau acționează ca și cum ar poseda capacități sau puteri superioare celor deținute de alții. 29) A te orienta spre estetic (V.): deplasarea interesului către valoarea formală, estetică a obiectelor sau experiențelor cu scopul de a evita conștientizarea afectelor legate de sexualitate. 30) Plângere cuprinzând solicitarea unui ajutor și respingerea ajutorului (DSM-IV): subiectul se plânge sau solicită în mod repetat ajutorul (cu privire la unele simptome fizice sau psihologice ori la unele probleme de viață), atitudini care disimulează, de fapt, anumite

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
depresive, culpabilității și pierderii. Ea se întemeiază pe un refuz absolut al realității psihice - realitatea mediului intern, care include pulsiuni și obiecte interne. 34) Refuzul psihotic (DSM-IV): tip de refuz caracterizat printr-o alterare majoră a aprecierii realității. 35) Reliefarea afectelor (V.): faptul de a pune un accent deosebit pe afect ori de a-l utiliza în mod excesiv, evitându-se astfel înțelegerea logică și explicația rațională. Sentimentele sunt deci intensificate inconștient, în scop defensiv. 36) Reparația (L. și P.; Segal

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
absolut al realității psihice - realitatea mediului intern, care include pulsiuni și obiecte interne. 34) Refuzul psihotic (DSM-IV): tip de refuz caracterizat printr-o alterare majoră a aprecierii realității. 35) Reliefarea afectelor (V.): faptul de a pune un accent deosebit pe afect ori de a-l utiliza în mod excesiv, evitându-se astfel înțelegerea logică și explicația rațională. Sentimentele sunt deci intensificate inconștient, în scop defensiv. 36) Reparația (L. și P.; Segal): mecanism vizând restaurarea unui obiect alterat de fantasmele distructive ale

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
precum clivajul, devalorizarea, idealizarea sau identificarea proiectivă -, cunoscute și ca apărări care distorsionează imaginea și care sunt desemnate prin termeni aflați în legătură cu teoria relațiilor obiectuale. 3) În a treia categorie, cea a apărărilor nevrotice sau intermediare, Vaillant clasează deplasarea, izolarea afectului, refularea și formațiunea reacțională. 4) A patra categorie, aceea a apărărilor mature, cuprinde altruismul, sublimarea, reprimarea (sau înlăturarea), anticiparea și umorul. O altă clasificare ce se apropie în mod evident de aceea propusă de Vaillant apare în DSM-IV (American Psychiatric

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
autorizează o percepție conștientă a sentimentelor, a ideilor și a consecințelor lor și asigură cel mai bun echilibru posibil între diferitele motivații conflictuale. 2) Nivelul inhibițiilor mentale (sau al formațiunii de compromis). Cele șapte apărări menționate - deplasarea, disocierea, intelectualizarea, izolarea afectului, formațiunea reacțională, refularea și anularea retroactivă - mențin în afara conștiinței idei, sentimente, amintiri, dorințe sau temeri susceptibile de a reprezenta o amenințare potențială. 3) Nivelul distorsiunii minore a imaginii. Cele trei apărări citate - deprecierea, idealizarea și omnipotența - operează, în vederea reglării stimei

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
stimei de sine, unele distorsiuni minore ale imaginii de sine, ale imaginii corporale sau ale imaginii celorlalți. 4) Nivelul negării. Cele trei apărări date ca exemplu - refuzul, proiecția și raționalizarea - mențin în afara conștiinței factorii de stres, precum și anumite pulsiuni, idei, afecte sau sentimente de responsabilitate neplăcute ori inacceptabile, toate aceste elemente fiind (sau nu) atribuite în mod greșit unor cauze externe. 5) Nivelul distorsiunii majore a imaginii. Pentru acest nivel sunt citate trei apărări: reveria autistă, identificarea proiectivă și clivajul imaginii

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]