1,817 matches
-
fata nu se simțea tristă. Încă îi plăcea compania bătrânei cu părul alb și strâns în coc. De dragul nepoatei, casa, alteori atât de pustie, s-a însuflețit, solicitând din plin simțul olfactiv. Prăjiturele, pui la cuptor, sărmăluțe cu păsat, ciolan afumat, toate au fost condimentate cu povești din timpuri trecute. Zilele și nopțile se scurgeau unele după celelalte fără neplăceri sau regrete. Și vremea a fost de partea fetei cu nume primăvăratic. A nins mult. Zăpada a acoperit pomi, copaci, grădini
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Sandvișuri perfect tăiate, din pâine albă și neagră, aranjate în piramide îngrijite, garnisite cu buchețe minuscule de ierburi și felii de lămâie. Au chiar și stegulețe mici de hârtie, scrise de mână, care descriu umpluturile. Ton, mentă și castravete. Somon afumat, cremă de brânză și caviar. Pui tailandez cu salată de voinicică. — Îmi cer mii de scuze pentru încurcătura cu numărul de porții, spune fătuca aeriană cu bentiță în timp ce semnez pentru ele. Pe bune că doiul ăsta arăta ca un douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
e, dăm repede o fugă la magazinul de vinuri și luăm ceva cu vechime adecvată. — E foarte bun, mulțumesc, spune Jack, un pic perplex. — Jack, ce să-ți mai dau să mănînci ? spune mama, fîstîcită. Am pe undeva niște somon afumat gourmet. Emma, dă-i lui Jack farfuria ta ! se răstește la mine. Doar n-o să mănînce de pe o hîrtie. — Ia spune... Jack, zice Nev pe un ton camaraderesc. Ce mașini conduce un tip ca tine ? Nu, nu-mi spune. Ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
și ciulini, petece de iarbă uscată și mușuroaie. Nici potecă nu mai era. Am luat-o agale, drept Înainte și am tot mers, urmând sfatul lui Moru cel uscățiv. Pe la amiază, m-am oprit și am scos din desagă peștele afumat primit În dar la plecare. Era sărat potroacă dar m-am chinuit să-l mănânc. Când s-o iau iarăși din loc, am simțit un miros pătrunzător care se ridica dintre niște ciulini deși și Înalți. Eram gata-gata să adulmec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încă nu venea. - Am niște pește tocmai bun de mâncat. Cu asta l-am convins. L-am auzit cum se ridică și cum se apropie dar nu m-am Întors să-l văd. Doar am scotocit În desagă, după peștele afumat. N-am apucat să-l scot pentru că omul deodată apăru lângă mine. - Enkim, spuse el și se așeză În fața mea. Enkim era, Într-adevăr tânăr, scund și vânos dar, sunt sigur că nu vânase În viața lui. Cel mai ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aceia uriași mă Îmbrânciră prin fața pruncilor și a femeilor lor și mă scoaseră În afara satului. N-am mai apucat decât să văd cum acele acoperișuri pe care nu le pot pune În vorbe se sprijineau pe niște pari groși și afumați care se ridicau din vetre În mijlocul caselor. Femeile lor erau la fel de mari ca și oamenii, numai că nu purtau pe cap coarne de cerb și nici pe umeri n-aveau crengi de care să atârne cozile de vulpe. - Ce-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
era trecut de miezul nopții. Aban mai rămase câteva clipe cu ochii pe cer, căutând niște stele anume, dar după o vreme, se lăsă păgubaș și văzu de foc. Tăciunii abia ardeau, iar el puse deasupra lor o scoică groasă, afumată, pe care o umplu cu apă. - Sunt unii la Miazăzi, Dogoni Îi cheamă, după numele celui ce le-a fost Tată. Dogon era om deprins cu toate cele, iar neamul lui a Învățat de la el câte și mai câte. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
oase pătrunse de ceață și purtate ca prin vis, pe canapele moi, spre o destinație necunoscută și totuși atât de plăcut presimțită, conturându-se ademenitor în închipuirea fiecăruia în scânteieri de cristale, în aburi de bunătăți, în platouri de somon afumat și tartine cu caviar, în cupe adânci încălzite de mireasma celui mai bun armagnac. Și la gândul căldurii și îndestulării care-i așteaptă în viitorul apropiat, toți cei cincizeci și doi de oficiali și oficiale se umplu de o dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
podelei. Așa mai înțeleg bucătărie - o melodie cunoscută a început să mi se plimbe prin cap. Pe de altă parte, știam unde fusese pregătită mâncarea de aici, într-o bucătărie tristă, pe un aragaz cu presiune mică, sub un tavan afumat. Pentru tavanul afumat o uram. Mi se părea că influența lui nesănătoasă se coboară asupra fiecărui fel de mâncare pregătit, transmițându-i o boală. Îi vedeam umbra păcătoasă acoperind boabele de mazăre, cele câteva fragmente de vișine din pahar, firimiturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
înțeleg bucătărie - o melodie cunoscută a început să mi se plimbe prin cap. Pe de altă parte, știam unde fusese pregătită mâncarea de aici, într-o bucătărie tristă, pe un aragaz cu presiune mică, sub un tavan afumat. Pentru tavanul afumat o uram. Mi se părea că influența lui nesănătoasă se coboară asupra fiecărui fel de mâncare pregătit, transmițându-i o boală. Îi vedeam umbra păcătoasă acoperind boabele de mazăre, cele câteva fragmente de vișine din pahar, firimiturile de pe fața de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
hrană. Pun pe Marina să le gătească zilnic. "Moș Costache începu să facă cumpărătiri de alimente, care puteau să mire pe cei care-l cunoșteau zgârcit. Cumpără fasole uscată, care vara nu se mai caută, linte, ceapă, costiță râncedă, carne afumată (mai mult picioare, coaste și fălci), în care Marina găsi viermi mici, albi. Bătând cuie în tavanul odăii, el își atârnă alimentele, așteptând campania de lucru. În curând constată că ele n-ar rezista până la toamnă, și atunci costița, ceapa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aflăm cine face pomeni. Hii, și mi-a venit un gust de pastramă! Pe atunci nu prea mâncam decât carne de vacă, ori pasăre, ori capră în grăsimea lor. Mai mult seu decât untură, iar slănina de porc o mâncam afumată. În post făceam pilaf cu tahân și chiftele de icre. Primăvara mergeam pe iarbă, la Bordei sau la Lacul Teilor. Ei, dar să vă spun despre nunta mea cu răposata nevastă-mea, cu cea dintâi, nu cu mama Otiliei. Când
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu a lui. Grigore călca strâmb în bocanci și se uita alături. Aglaia, cu ce avea mai bun pe ea, îl îmboldea să se poarte bine, că erau atâția oameni de față. Mirii s-au apropiat de altar, privind pereții afumați ai pronaosului. Simțiră mirosul înecăcios de luminări și auziră pe preot cădelnițând. Așteptară câteva clipe. Lumea se înghesuia să-i vadă. Veniseră și gunoierii de la groapă. Lina se strânsese mai lângă nașă. Simțea răcoarea de sub bolțile vechi de piatră. Ar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
colț, mai la urmă. Nu mânca, nu bea. -Lați văzut pe Cocîrță? îi întrebă starostele. - Nu. Stai, că pică Sandu acum și ne spune. Către ei se îndreptau și cirezarii. Se auzeau lăutari și chiote din prăvălia neluminată, cu geamuri afumate și înalte. Era mai mult o petrecere, că locul aducea bani. Unul vindea, altul cumpăra, cum s-ar 64 zice, nu era degeaba. Împrejur, numai negustori, fuduli și ghiftuiți, cu obrazul plin, duhnind și înjurîndu-se. Tot Cațaveiul, Ggîrlea, Buzeștii, din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai bătrîn? - Ce să zic? Numai să nu ni se urască... Ploaia izbucni deodată cu picături mari. Manglitorii dădură buzna în han. Erau rupți de foame. - Care pui, mă, masa Stăpînului? întrebă Oacă în gura mare. Odaia întunecată, cu pereții afumați era aproape goală. Într-un colț mai petreceau trei negustori cu lăutarii. Se hitrofoniseră și moțăiau cu ochii în gura guristului, care cânta de inimă albastră. Slugile se înghesuiră să le curețe scaunele. Sandu trase două mese aproape. Se așezară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu privirea ei aprigă. Baba Chirița, una puțină și slabă ca scândura, de nu mai avea dinți de loc, morfolea singură ocări văzând vânzoleala muierilor tinere care ieșeau repede afară. Pe zidurile reci jucau luminile luminărilor pentru morți. Din pereții afumați priveau sfinții în glugile lor de tencuială verde. Babele încremeneau cu ochii la săbiile arhanghelilor. Tot amestecul acela de cântec, de îngînări și parfumuri tari de primăvară le dădea o amețeală. Cuvintele rugăciunilor se amestecau, pe baba Tinca o apuca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
moare. Abia și-a tras sufletul și s-a pus pe țipat: - Să vă luați calabalâcul de aici. Ce, ați început să ne împușcați? Vecinii alergară să vadă ce-i. Pică tocmai atunci și sifonarul. Era plin de troscot și afumat, după munci. - Ce-i, nene Chirică? Ce s-a întîmplat? îl întrebă apropiindu-se. - Ce să fie? Mi-au omorât nepricopsiții ăștia cîinele! - Aoleu! Și asta o auziră și ceilalți. Ei țineau la dulăi, îi creșteau din sărăcie, împărțeau bucata
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
alungau cu pietroaie. Ceata fugea schelălăind. Asta era vara. 210 Când începeau ploile, se îmblînzeau și își găseau loc prin magazii. Iarna tremurau sub porți și se jigăreau de nemmcare. Mai înfuleca vreunul câte o halcă de carne pusă la afumat, dar nu scăpa zdravăn. Grigore îl omorâse pe al lui cu prăjina într-un ajun de Crăciun. Uitase magazia descuiată și câinele a dat peste o jumătate de* porc spânzurat într-un cui. A sărit de două ori și a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
văzură cerul limpede de vară. Sergentul se schimbase. Era unul bondoc și iute. Îi chemă afară. Iar urcară treptele de ciment. Lipăiră cu picioarele goale pe dușumelele nemăturate. Înăuntru, comisarul moțăia pe scaun. Deasupra mesei ardea o lampă cu sticla afumată. Lumina ei n-ajungea în toate ungherele odăii. Pe o ladă mai ședea un om. Avea o față slabă, nebărbierită și doi ochi încercănați și negri. Palmele mari îi atârnau peste genunchi. Între picioarele lui zăriră un lighean acoperit. Gheorghe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
jerpeliți, manglitori de rând, care zăceau la zdup pentru vreo găină. Treanță le spunea pe nume, se înjura cu ei, ce mai, șnorări de-ai lui. Stătuseră împreună la gros. Ucenicul i-a privit pe rând. De sus, din tavanul afumat al beciului, venea o lumină chioară de la un bec lunguieț. De mulți auzise: Arsene, de-o omorâse pe mă-sa, Mantă, unul de trosnea la Obor, Mula, care umbla cu gura de lup, Gătitu, ginitor în Rahova, Ilă-Plic, Vizante-Garagață și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
El se desfășoară, ce e drept, pe un plan colectiv: dar nu stimulează și nu determină un sens ascendent al comunității. N-are nimic gotic religiozitatea autohtonă. În ea predomină cenușiul picturii bizantine; sufletul nostru religios se îmbracă în culori afumate. Dacă am fi fost cu adevărat niște credincioși activi, trebuia să fim astăzi mult mai departe în mersul nostru. Dar pulsațiile în andante definesc toate domeniile vieții noastre. O sensibilitate în minor nu putea să se lege decât cu o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din Revoluția franceză este pentru noi un îndemn infinit mai mare decât toată spiritualitatea bizantină laolaltă. Căci dacă nu vom învăța nimic din elanurile nemăsurate ale națiunilor mari, atunci nu ne mai rămâne decât să ne îngropăm sufletul între zidurile afumate ale bisericilor noastre și să ne stingem în suspine la picioarele acelor sfinți idioți, car au ținut acestui popor de urât toată vremea trecutului său deșert. Nenorocirea noastră ține de condiția de viață a popoarelor agrare. Ritmul lor lent ar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și, la aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie care stă câteodată atât de bine băieților, pentru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil. Intre acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe ceafă și cu mînile unite pe spate, c-o țigară lungă în gură a cărei independență era mărginită numai de buzele individului, se uita - dracu știe, cu interes ori așa numai la un portret a lui Dibici-Zabalkanski atârnat în afumatul părete. Orologiul, fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal, spre a da lumei, ce nu-l asculta, samă că se scursese a 12-a oară a nopții. Dionis se porni spre casă. Afară
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea veche cu buchile neclare și cu înțeles întunecat. Tăcerea e atât de mare încît pare că aude gândirea, mirosul, creșterea chiar a unei garofe roșii și frumoase ce creștea într-o oală între perdelele ferestei lui. Privea în păretele afumat la umbra sa proprie, mare și fantastică. Lampa fâlfâia lungă, ca și când ar fi vrut s-ajungă tavanul, iar umbra lui... ca o mreajă neagră cu nasul lungit, cu căciula lăsată pe ochi, părea că începuse o vorbire întinsă cu el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]