737 matches
-
niciodată atât de încovoiat, de lent și de năucit, iar Destinat nici măcar nu-i răspunse atunci când acesta îl întrebă dacă se simțea bine. Dar probabil că se întoarse în aceeași seară în vestibul, în penumbra doar puțin destrămată de lumina albăstruie a felinarelor din stradă, pentru a se convinge de ceea ce văzuse, pentru a privi urmele subțiri de noroi pe tabla în alb și negru a pardoselii, și a se uita apoi în ochii îndepărtatei lui soții, care surâdea și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
micuțul Daniel, cu fețișoara lunguiață și totul din pricina mea. De câte ori nu a amenințat, dacă îl luați de lângă mine, mă sinucid, fac salată din venele mele, dar îl vedeam pe copil înnebunind, slab și ușurel ca un fulg, acoperit cu vânătăi albăstrui. Era geloasă ca pe un soț, nu îl lăsa să meargă la grădiniță, să nu se îndrăgostească de educatoare, îl plesnea dacă îi zâmbea unei alte femei, nu că l-aș fi văzut zâmbind vreodată, îl punea să stea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cinci dimineața, și mârâi la el plină de ură, dar mă ridic imediat din pat, ca o școlăriță silitoare care are ore foarte devreme. Casa este cufundată încă în întuneric, dar pe terasă mă întâmpină mângâierea răcoroasă a unei lumini albăstrui, umede, mă așez pe unul dintre scaune cu o cafea în mână, cine ar fi crezut că așa încep zilele acestea cu hamsin 1, asemenea unui copil născut frumos, dar care se urâțește în numai două ore. Copacii se leagănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
alegerea este a ta, eu pot doar să te ajut să vezi întreg tabloul, apoi mă ridic obosită, este deja nouă, ședința se va încheia imediat, privesc din nou în ochii acestei dimineți, al răsăritului care nu a fost, lumina albăstruie, răcoarea, părul Zoharei fluturându-i ușor pe umeri în timp ce alerga pe strada goală, și o întreb, cum te cheamă, iar ea șoptește, Yael, eu mă uit la ea cu aceeași privire concentrată cu care fusesem eu privită de dimineață, ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de spate și nu poate sta așezată, ochelarii de citit îi măresc ochii, dar îi scoate imediat după ce intru și își pune hârtiile pe genunchi. O dimineață luminoasă, spune ea ceremonios, acum te-ai trezit? Eu mă gândesc la începutul albăstrui al acestei dimineți, anotimpuri întregi s-au schimbat de atunci, apoi bâlbâi, nu, chiar nu, l-am dus pe soțul meu la medic, iar ea oftează, ce se va întâmpla, Naama, și eu încep deja să mă scuz, dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o dată că respira foarte repede ca și cum ar fi alergat la maraton Răspunse dând din cap, iritată de propria reacție și de solicitudinea lui Gorman. Acesta se uita deja la consolă. Vasquez și Apone se strecurară în culoarul pustiu. Câteva lumini albăstrui luceau deasupra, dar iluminarea auxiliară deja slăbise, Nimeni nu putea spune de cât timp erau folosite bateriile. Vântul îi mai însoți o bucată de drum, suflând printre panourile metalice. Pe jos, apa se adunase în băltoace, iar mai departe, ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pe față. (Întoarse spatele și-și lipi umărul de ușa blindată) Ajută-mă. Vasquez îi dădu o mână de ajutor și urniră panoul greu de oțel, închizându-l, apoi scoase aparatul de sudură portabil și-l aprinse. Țâșni o flacără albăstruie. Învârti robinetul de pe mânerul aparatului pentru a regla jetul de acetilenă. ― Ferește, bătrâne, să nu-ți sudez piciorul de cizmă. Hudson se dădu înapoi ca să observe. Începu să umble de colo-colo, scrutând pasajul pustiu, cu urechile ciulite. Atinse nevros comenzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
apăsă pe trăgaci întorcând ușor capul. Suflul deflagrației o zgâlțâi pe Ripley, iar Vasquez era să fie aruncată la pământ. Ripley avu certitudinea că o văzuse pe operatoarea arzătorului zâmbind atunci când explozia îi lumină fața. Hicks se clătină și flacăra albăstruie a aparatului său de sudură dansă pentru scurt timp. Apoi bărbatul se redresă și-și continuă treaba. Încuietoarea se detașă în sfârșit din panou și căzu cu zgomot în interiorul secției nedicale. Hicks își puse la loc aparatul, se ridică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
se amestecară. Lipsită de presiunea hidraulică pe o latură, încărcătoarea se prăbuși. Regina se plasă deasupra, ferindu-se de brațele de metal. Căuta să deschidă cușca de securitate. Ripley lovi unul dintre întrerupătoarele tabloului de bord ale mașinăriei și flama albăstruie a unui aparat de sudură izbucni în fața monstrului care urlă și se dădu înapoi, luând cu el în cădere și încărcătoarea. Când cei doi titani se prăbușiră, întregul buncăr se învârti în ochii disperați ai lui Ripley, dar rămase lipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sufragerie În același timp. Urma apoi camera de zi, izolată printr-o draperie groasă. Următoarea cameră pe dreapta, cum priveai dinspre vestibul, părea a fi dormitorul. De cum intrai În camera de zi, primul lucru care-ți atrăgea privirile era flacăra albăstruie care pîlpîia, rotundă, În soba cilindrică cu gaz. În mijlocul camerei se afla o masă rotundă acoperită cu o față de masă mare, dantelată, din material plastic, care ajungea pînă la dușumea. Jumătate din peretele din stînga era ocupat de rafturi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cer se adunaseră iar nori alburii, dar vîntul Încetă. Mă conduse Într-o cămăruță Îngustă, după toate aparențele o săliță de așteptare pentru cei ce urmau sa ia parte la slujbă. Într-o sobă veche ardea gaz cu o flacără albăstruie și am simțit imediat cum mi se relaxează mușchii feței. LÎngă intrare stătea un tînăr, cu mîinile pe genunchi, așteptînd cu capul plecat. Bărbie Ascuțită mă privi Întrebător : — Pot să... Am aprobat din cap și el plecă din Încăpere, legănîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe sub coapse... Dacă, de exemplu, ar fi luat Între dinți acea porțiune din perucă ce se prinde de cap, s-ar fi putut, așeza Într-o poziție aproximativ asemănătoare... — Privește! Ce zici? spuse ea comparîndu-și coapsa - o rețea de vene albăstrui superficiale, ce confereau o transparență aparte fondului alb - cu mîna ce se oprise pe ea, ca un păianjen roșu. Glasul Îi trăda mînia, pe cînd eu mă desfătam Într-un sentiment de siguranță ce-mi venea dinspre mînă. Ce-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
am apucat un magazin renumit, al lui Găureanu, ce pantofi găseai acolo, ce calitate, ce servire... acum cine să se mai uite la picioarele mele? Și întinse demonstrativ către ei o gamba subțirică, prelungă, străbătură în parte interioară de vene albăstrui, puțin mai evidente, o gleznă mică, delicată. Nu te mai plânge, maman, că te ții bine, a asigurat-o Ovidiu și a privit-o parcă de la mare distanță, surâzător. Zău? A sărit bine dispusă Sidonia, mă bucur să te aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o făcea mecanic poate nici nu privea picturile, poate nici nu respira, măsura doar sec timpul și paginile erau ca nisipul ce trece prin strâmtoarea clepsidrei, îl privi pe Alexe, stătea impasibil, cu mâinile încrucișate pe piept, cu privirea lui albăstruie fixând o scrumieră în interiorul căreia zăceau de-a valma mucuri de țigară, ghemotoace de hârtie, bețe de chibrit, cine știe de când. Ei, da, se coalizau împotriva ei, devenise o fată ca oricare, acum când venea să-i întrebe de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să pun ordine în gândurile mele, dar nu vroiam să mă gândesc la nimic acum. Mi-am petrecut multă vreme rezemat de stâlpul verandei, privind grădina și mângâindu-l pe Pescăruș. Mă simțeam epuizat. Soarele era la asfințit și umbrele albăstrui se conturau tot mai puternic. Pescăruș dispăru, dar eu nu mă mai săturam de florile de cireș care, în lumina pală a amurgului, îmi lăsau impresia că sunt gata să explodeze, asemenea bubelor supurânde ce stau să plesnească. În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am observat și alte lucruri. Cum ar fi, de pildă, faptul că venele umflate se Îngroșau cu atâta dârjenie, de la rădăcina țepoasă până la marginea inferioară a glandelor, Încât mă durea chiar tare. Probabil că gluga dezvelită Începuse deja să devină albăstruie, cu pete albe chiar deasupra fâșiei unde se lega de piele. Însă, precaut, m-am abținut să verific asta. Și nu m-am lăsat nici sedus de imaginile și mișcările plăcute și cât se poate de Îndrăznețe care pluteau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ar fi lucrat într-o fierărie cu niște clești lungi, prin care căldura metalului încins abia se simte. O percepea, îi provoca un fior de plăcere, de îngrijorare, dar treaba lui era să răscolească jarul, să răsucească metalul în flacăra albăstruie a mangalului și să-l modeleze cu lovituri repezi și precise. Toate acestea, pentru a oferi celor ce aveau nevoie ceea ce le era de trebuință. Asta era, un meșter care lucra cu foc și cu metal încins, în apropierea morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cît te depărtezi de viață, cu atît îți vin în minte începuturile ei, de parcă ți s-ar pune la încercare liniștea sufletului ai făcut bine sau nu, ai pășit pe drum ori pe lîngă el? Amintirea copilăriei avea o ceață albăstruie în jur și cel mai nelămurit lucru era acela că se vedea pe sine cu ochii minții, de parcă ar fi fost altcineva, un băiețandru caraghios, cu hainele atîrnînde, cu gîtul subțire și brațele lungi, neștiind ce să facă cu ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era dependent de aftershave, fie că Jack chiar se pricepea, în treizeci de secunde copilul se opri din plâns, se agăță de el ca o lipitoare și rămase cu privirea lui de nepătruns, de un albastru întunecat, pierdută în ochii albăstrui, înconjurați de riduri și ciniciai lui Jack. Fran bănuia, cu o urmă de iritare nedemnă, că, dacă ar fi știut să zâmbească, ar fi făcut-o. Jack îi întinse din nou copilul lui Fran. — Nu ți-ar sta rău cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
înapoi la baie, pe întuneric, fără să se lovească de lucrurile cărora le știa cu exactitate locul, speriată când ajungea în dreptul unui scrin sau fotoliu sau dulap sau a unei măsuțe, ca niște munți de spaimă neagră ghiciți în întunericul albăstrui, însă temându-se și mai mult să aprindă vreo lumină care alunga umbrele, dar sporea pustietatea casei, nelăsând-o să arate așa cum era, obișnuită, dacă nu chiar mică, ci dându-i impresia că e gata oricând să se lungească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și iar rămânea singură până veneau alte ființe lipsite de trup și de grai cu care ajunsese să se obișnuiască. Și, în timp ce stătea în pragul ușii-fereastră, înfiorându-se de răcoare, și nu de umbrele rămase în spatele ei, în spațiul întunecat, albăstrui al apartamentului, se străduia să nu privească într-o anumită direcție, către casele ascunse între arborii și vilele de dincolo de țuguiul imens de țiglă roșie pe care și-l luase drept reper, pe străzile cu nume de capitale occidentale. Printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
gândea, n-a spus niciodată. „Nu mai văd bine“, spuse bătrâna doamnă Marga Pop, chinuindu-se să-și șteargă sticlele ochelarilor. Nu-i mai era gândul la ce vedea. Miresmele de frunze poaspete și flori de primăvară năvăleau din întunericul albăstrui de afară. Boarea de flori mucegăite dispăruse. I se părea că aude și cântec de păsări, dar nu putea fi decât o părere sau amestec de zgomote percepute aiurea, pentru că se lăsase noaptea. Dar și miresmele, și ciripitul-părere, și noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-se pe tavan, ascultând pașii trecătorilor rari izbind în caldarâm sau fâșâitul de săgeată al mașinilor de noapte sau scrâșnete sau fluierături de păsări spre dimineață sau zgomote nedeslușite care năvăleau de-a valma pe ușa-fereastră deschisă din fierbințeala nopții albăstrui, întunecate, amestecându-se cu gemetele periodice ale mamei ei, simțea cum o cuprinde disperarea, azvârlea cearceaful cu care se acoperise, bâjbâia pe măsuța rotundă după pachetul de țigări și brichetă și ieșea pe balconul-terasă trăgând fumul adânc în piept, ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ai redacției. Mai erau și unii pe care Andrei Vlădescu nu-i cunoștea. Se uita la ei așa cum mai făcuse, încercând să descifreze ce gânduri îi stăpâneau. Nu e ușor să descifrezi gândurile. Geamurile erau larg deschise, un fum ușor albăstrui de țigară plutea în cameră, făcând și mai impersonale dansurile, râsetele, strigătele care acopereau muzica ritmată. Toate chipurile semănau cu ale unor ființe știute, trăsături, timbrul vocilor, mișcări, gesturi altădată exprimau credință, mândrie, convingere, tenacitate, prefăcătorie, dar acum se estompau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
va termina. Da, știe că e lângă el. S-a ridicat și a ieșit în balconul-terasă, unde îl chemase fiul doamnei Marga Pop. Și-au aprins câte o țigară și au fumat tăcuți, privind amestecul de lumină palidă și întuneric albăstrui care se întindea peste oraș. „Ar trebui să-ți mulțumesc pentru ce ai...“, a început să spună celălalt, dar Andrei Vlădescu s-a întors brusc spre obrazul tras și nebărbierit: „Nu, nu trebuie“. „Bine, e mai bine așa. Bănuiesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]