1,678 matches
-
literală din cauza defectus litterae, adică a unor reale sau presupuse incongruențe care împiedicau înțelegerea literală a textului și justificau așadar prin însăși existența lor recurgerea la alegorie ca unic procedeu de interpretare; la Chiril acest criteriu nu există și exegeza alegorică se dezvoltă întotdeauna din cea literală. Mai mult, situația e chiar inversă: așa cum explică Chiril la începutul comentariului la Iona, chiar acolo unde tipologia e clară, nu toate trăsăturile unui typos trebuie să trimită în mod necesar la tot atâtea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aleagă și să pună la un loc acele lucruri din Sfintele Scripturi care pot ilustra misterele referitoare la Cristos (Comentariu la Iona, ed. Pusey, vol. I, pp. 562-565). Spre deosebire de elementele narative, discursul profetic nu are nevoie, crede Chiril, de interpretarea alegorică pentru a dezvălui un sens cristologic, caracteristica sa fiind tocmai faptul că este o profeție despre Cristos. În acest sens, deși se bizuie oarecum pe alegorie, comentariul lui Isaia pune în evidență conținutul cristologic al profeției ca semnificație literală, respectând
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
condiții a poporului lui Israel în exil, așa cum e descrisă de Dumnezeu în momentul în care acesta îl lasă să plece cu ordinul de a reconstrui Templul; Chiril ne dă întâi o interpretare literală (historia), adăugând-o apoi pe cea alegorică (pneumatika theôrêmata), bazată pe asemănarea structurală dintre condiția evreilor oprimați de babilonieni și apoi eliberați prin voința milostivă a Domnului și aceea a lumii întregi, supuse tiraniei Satanei și apoi eliberate grație intervenției divine prin intermediul lui Cristos. Agheu 1, 7-9
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
definit drept Templu și Casă a lui Dumnezeu deoarece sălășluiește în noi Cristos prin Duhul Sfânt (ed. Pusey, vol. II, pp. 247-255). Și când comentează evangheliile Chiril admite întotdeauna un sens literal pe care îl completează - tot nesistematic - cu cel alegoric. Firește, tipologia nu se referă aici la trecerea de la realitatea din vremea precreștină la realitatea din vremea lui Cristos și a Bisericii; de altfel, Chiril folosește typos și typikos în sens generic (și nu ca în tipologia cristologică) și în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
304-305) în episodul vindecării paraliticului (Ioan 5, 1 sq.). Așa cum am spus, Evanghelia după Ioan îi oferă lui Chiril material pentru ample expuneri doctrinale, ceea ce nu înseamnă însă că el nu-i aplică propriile principii exegetice care duc la interpretări alegorice legate fie de motive referitoare la istoria și viața Bisericii, fie de tematici morale și spirituale. În ansamblu, Chiril nu iese din făgașul tradiției alegorice alexandrine, însă el extinde în mod semnificativ exegeza literală asupra întregului text biblic și, dimpotrivă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu înseamnă însă că el nu-i aplică propriile principii exegetice care duc la interpretări alegorice legate fie de motive referitoare la istoria și viața Bisericii, fie de tematici morale și spirituale. În ansamblu, Chiril nu iese din făgașul tradiției alegorice alexandrine, însă el extinde în mod semnificativ exegeza literală asupra întregului text biblic și, dimpotrivă, limitează exegeza spirituală care, în orice caz, trebuie să fie corelată cu precedenta. Astfel, el abandonează unele din cele mai vulnerabile aspecte ale exegezei alexandrine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
insuficienta atestare a unui fapt, cum este lovitura de lance în coasta lui Isus (II, 13). Cu totul alt ton au răspunsurile lui Macarie care nu are nici o înclinație pentru aspectele controversate și iese de obicei din încurcătură prin interpretări alegorice. Astfel, de exemplu, filosoful (într-o obiecție ce cade exact înaintea textului de la Atena, însă poate fi reconstruită din răspunsul care urmează) socotește inumană afirmația lui Isus conform căreia acesta a venit pentru a dezbina familiile și a aduce sabia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
litera textului, nu poate justifica „economia”, proiectul de mântuire realizat de Dumnezeu prin intermediul istoriei, care trebuie citit recunoscând în Vechiul Testament o prefigurare a celui Nou, iar în cel Nou o împlinire a celui Vechi. De aici și necesitatea unei exegeze alegorice. Pe de altă parte, pentru Macarie, exegeza literală corespunde excesivei insistențe asupra umanității lui Cristos, în sensul schemei antiohiene Logos/anthropos, el preferând, prin opoziție, schema Logos/sarx; refuză totuși să atribuie Logosului enunțurile referitoare la suferințele și la moartea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
recunoaște meritele lui Eusebiu ca istoric, dar îi neagă competența în materie de dogmatică. Lasă în mod clar să se înțeleagă că, prin Eusebiu, vrea să lovească în maestrul său, în Origen. Ca atare, el atacă doctrina preexistenței sufletelor, exegeza alegorică a istoriei lui Adam și a Evei prin referire la păcatul originar al sufletelor care a dus la căderea lor în trupuri, ideile lui Origen despre diavol, despre căderea îngerilor, despre învierea trupurilor. De la Chiril din Scitopolis știm că Gelasie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
până la lupta cu ispitele și la activitatea sa ca responsabil al spitalului. Circa cincizeci de scrisori ale celor doi asceți sunt adresate lui Andrei, însărcinat cu îngrijirea lui. Varsanufie corespondează (13 epistole) și cu un anume Eutimie, pasionat de interpretarea alegorică a Scripturilor. Interesante pentru cunoașterea controverselor origeniste din secolul al VI-lea sunt unele scrisori (600-607) prin care Varsanufie și Ioan răspund unui călugăr care a citit scrieri ale lui Origen, Didim, Evagrie; Varsanufie încearcă întâi să-l convingă pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
marginea textului, alcătuite adesea din puține cuvinte, prin care este explicată o expresie sau alta, ori este parafrazat un verset, și care au drept scop nu atât exegeza adevărată cât educația morală. Pentru acest tip de exegeză, Esihie preferă metoda alegorică. Acest proiect exegetic neobișnuit (atestat totuși, chiar dacă proporțiile lui sunt reduse, în cazul lui Origen, și întâlnit și la Ieronim) se explică dacă ne gândim că acest comentariu al lui Esihie este destinat liturghiei. Oricum, comentariul poate fi completat într-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
formă literară care era practicată deja de multă vreme, aceea a „Întrebărilor și a Răspunsurilor” axate pe probleme cu conținut religios, în general dogmatic și exegetic. Și acest gen literar va ocupa un loc fundamental în sistemul cultural bizantin. Exegeza alegorică rămâne predominantă după ce criteriile pe care se bazau abordarea literală și critica istorică s-au epuizat (sau rămăseseră valabile poate doar în școala antiohiană); în exegeza textului biblic, sunt lăsate deoparte cu desăvârșire problemele cu caracter filologic și istoric. Bibliografie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dificultate pe exegeții creștini pentru că nu permiteau nicicum o interpretare morală, Olimpiodor susține că acestea nu conțin reflecțiile lui Solomon, ci ale personajului care îl simbolizează pe cel care iubește această lume. Interpretarea operei, ca de obicei, este de tip alegoric și alexandrin. Înaintea acestui comentariu, Olimpiodor ar fi scris un altul, la Cartea lui Ezdra, care s-a pierdut. Mai pot fi menționate: un Comentariu la Ieremia care cuprinde și cartea lui Baruh și Plângerile, păstrat în cea mai mare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Septuaginta ca text de bază, pe margine fiind adăugate lecțiuni extrase din alte traduceri în grecește; fiecare capitol era precedat de un scurt rezumat, și, totodată, erau inserate explicații cu caracter lexical care puneau în lumină semnificația literală și alegorică a pasajului. Compilatorul care a alcătuit catena a omis aproape cu totul introducerile și a păstrat observațiile privitoare la text. O catenă consacrată lui Iov, compilată de mitropolitul de Heracleea, Niketas, în secolul al unsprezecelea, conține fragmente dintr-un comentariu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
primul roman al lui G. figura personajului central, Tovionescu, un fel de „Păcală tragic” (Constantin Zărnescu), devine emblematică pentru categoria arivistului din perioada comunistă, prozatorul alcătuind o panoramă satirică, grotescă a unei societăți deformatoare. Patul de zăpadă (1995), construcție romanescă alegorică, urmărește o comunitate umană ce se divide, la un moment dat, în cei care suie spre înălțimi („cei de sus”) și cei rămași în vatra veche a localității („cei de jos”), „roboții roșii” multilateral dezvoltați. Ansamblul are un pronunțat accent
GOANŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287302_a_288631]
-
țării. Tânguirea și blestemul norodului, din final, emană o forță întunecată, amenințătoare. Prin 1845 așterne pe hârtie, în proză și versuri (unele, de factură folclorică), Mavrodinada sau Divanul nevinovat și defăimat sau Copiii sărmani nevârstnici și năpăstuiți, recurgând la personaje alegorice. Interesul acestor scrieri, cu o structură improprie, cam rudimentară, rămâne preponderent documentar. Despre alte vodeviluri și comedii ale lui G. știri sigure nu sunt. O scenetă satirică, Tarafurile cele ce așază domnia (1821) - publicată de B.P. Hasdeu în 1872, în
GOLESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287309_a_288638]
-
dar intuiește și un spațiu mitic regenerator. În același sens, în epica sa, îndeosebi în romanul Nebunul și floarea, ca și în dramaturgie, autorul rămâne „un transfigurator liric al suferinței morale și al regenerării sufletești” (Mircea Iorgulescu). Dimensiunea poematică și alegorică se asociază unor modalități de dislocare a epicului prin componente marcate liric și dramatic. Scriitorul experimentează în fiecare carte o „nouă formulă narativă” (D. Micu), dar întreg traseul creației sale este marcat de predilecția pentru reprezentarea unor situații-limită existențiale, eroii
GUGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287380_a_288709]
-
și legendă, dar și cele feerice vor da măsura talentului său, care nu e numai frust și naiv („sălbăticita” muză de care vorbea cel ce se intitula „autor popular”), ci are deschideri către revelație și mit. Astfel, Dragoș, eroul baladei alegorice cu același nume, pornește în căutarea tricoliciului Vronța, care i-a răpit-o pe frumoasa Dochia (întruchipând „scumpa noastră țară Daco-România”). Prin noaptea și furtuna potrivnice, el ajunge la poarta unei cetăți luminate de văpăi vinete, rău prevestitoare, asistă la
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
înseamnă doar soluții de moment, paleative ale unui parcurs plin de neprevăzut. Un roman interesant este Râul tăcut (1999), unde, dincolo de trama polițistă (într-o banală localitate provincială, un procuror vine să ancheteze uciderea unei fete bătrâne), există o structurare alegorică de profunzime a imaginarului privind condiția umană, pusă într-o lumină înduioșat ironică. SCRIERI: Aventurile tezaurului Cloșca cu puii de aur, București, 1979; Expediție la apa vie, București, 1981; La noapte, cotidianul, I, București, 1985, II, Buzău, 1999; După anchetă
STEFAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289899_a_291228]
-
și Globu - poetul, prins în „vorbirea despre otrăvi și moarte”, nu va reuși să răpună un „dulău” funest, devorator, prin vremi, al inimilor („ce-s pentru rugi păstrate” - inima, locul transmutației umanului în divin), efortul conjugat al întregii umanități, reprezentată, alegoric, de Globu, poate alunga obsesia neantului și înfrânge blestemul pierderii de sine, consecință a îndepărtării omului de realul sacru. Dincolo de enunțul, deseori abstrus (el a dus la situarea lui S., în Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
Romanul Dansul ursului prezintă un alter ego al lui S., măgarul Gary, figură principală a romanului, pe care îl însuflețește și îl îmbogățește cu meditațiile sale. Iar celălalt protagonist din lumea animală, ursul Buru, se va dovedi tot o proiecție alegorică a nefericitului scriitor. Ursul, un adevărat rege al munților, este prins de comenduirea germană și vârât într-un puț de fier și beton semănând cu un buncher sau cu o pivniță. Natura plânge mută, dar trei copii, cu inventivitate, răbdare
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
a lui Goethe). Fericirea, nu rareori cu sugestii platonice, este dată de „sincera sălbăticie”, iar rosturile „stării” sunt supuse naturii (Manual de fericire și Ideea), apa fiind elementul germinativ (marea, lichidul amniotic), liant al omului cu neantul. Expresia parabolică sau alegorică (fabula uneori) are o transparență de obiect frumos de sticlă, cu cadențe și armonii bine strunite. În Strigăt și șoaptă (1984) versul capătă o solemnitate care cere respirație cuprinzătoare, adaptată ordinii lucrurilor cântate („piesa naturii - / spectacolul ei de lumină, extatic
STERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289922_a_291251]
-
în 388 și își îndreaptă atenția spre un domeniu nou pînă atunci pentru el, acela al exegezei biblice, compunînd un amplu tratat în două cărți, Explicarea Facerii, contra maniheilor (De Genesi contra Manichaeos), în care propune o explicație de tip alegoric a primelor trei capitole ale acestei cărți. Pentru că i se reproșase că e prea greu de înțeles, începe acum să își organizeze exegeza într-un mod mai clar și mai simplu, abordînd textul biblic punct cu punct; pentru fiecare fragment
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
organizeze exegeza într-un mod mai clar și mai simplu, abordînd textul biblic punct cu punct; pentru fiecare fragment citează interpretarea maniheistă și o contracarează opunîndu-i-o pe cea ortodoxă. Deosebit de interesantă este interpretarea protologiei, încercarea de a explica în mod alegoric povestea biblică despre viața lui Adam și a Evei în Paradis. Cele șapte zile ale Facerii sînt povestea evenimentelor din trecut și simbolul celor viitoare, adică a celor șapte vîrste ale seminției omenești; odihna lui Dumnezeu la terminarea creației simbolizează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cele Șaisprezece întrebări despre Evanghelia după Matei (Quaestiones sedecim in Matthaeum): nu putem să stăruim asupra subiectului, dar, așa cum spune și titlul, se abordează exegeza unor pasaje specifice (mai ales din predicile și din parabolele lui Isus, interpretate în mod alegoric). Lucrarea consacrată Evangheliei după Matei a fost însă considerată neautentică de către unii cercetători. Mai tîrzii (dintr-o perioadă neprecizată, dar înainte de 419) sînt cele Opt întrebări extrase din Vechiul Testament (De octo quaestionibus ex Veteri Testamento), rezolvate mai ales prin recurgerea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]