648 matches
-
aici, oprindu-mă pe trotuare diferite (le schimbam ca să verific dacă efectul e identic), „restul lumii“, trecătorii, superbele trecătoare (o-ho-ho!), mi se vădeau, scuzați-mi eufemismul, kafkiene... adică... toți... ei, ele... se transformaseră în uriași GÎNDACI!!! Drept care am căutat un alibi! Și l-am găsit în Eugene Ionesco, în Convorbiri cu Claude Bonnefoy: „- Care au fost scriitorii care au putut să vă lumineze anumite obsesii? - A fost Kafka; mai întâi Metamorfoza, apoi Kafka în întregime“. E răspunsul lui Eugène Ionesco!!! Sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
plămădite dintr-o altă materie, inferioară și periculoasă, pe care ei trebuie să o neutralizeze. Își trag seva din dogmatismul ideologic al unor activiști politici aflați, de regulă, la putere. Simpatia lor față de socialism și PSD nu este doar un alibi (ca în cazul celorlalți colegi), ci și o motivație suficient de puternică pentru brutalitățile manifestate, căci, cel puțin în viziunea lor, socialismul și PSD consideră că pușcăria are rolul de a-i teroriza într-o asemenea măsură pe deținuți încît
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
geometrie pură puteau influența în mod favorabil viața socială reprezenta un motiv decisiv pentru autorizarea acțiunilor în acest sens: ei au putut betona Franța cu conștiința împăcată. Decât să caute un raport de la cauză la efect, de reflexie, chiar de alibi între explicația materialistă (necesitatea de a produce locuințe urgent și în masă) și justificarea ideologică (admirabila influență a unghiului drept asupra spiritului uman), apărea mai prudent să-l parodieze pe Max Weber și să vorbească despre "afinitățile elective" dintre etica
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
acestor asociații se reduce la un public pasiv, a cărui solidaritate nu este activată decât punctual, mai ales când este pusă în discuție însăși existența acestor asociații"287. Participarea nu mai e deloc evidentă. "Între obsesia de a servi drept alibi puterii și visul autosuficienței rezumă Jacques Donzelot -, foștii partizani ai participării aruncă bănuieli asupra cuvântului stat, sau îl denunță ca fiind prea inconsistent, sau îi neagă orice rol. Este atunci vremea când puterea revine 288". Participarea apărea tot mai mult
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
se sustrage cadrului normativ al dezvoltării urbane fixat prin documente de amenajare decât prin promovarea descentralizării responsabilităților. Anumiți comentatori nu ezitau să insiste asupra acestei trăsături. Ei făceau din aceste politici contractuale nici mai mult, nici mai puțin decât un alibi pentru puterea centrală, dornică să se extindă asupra ansamblului teritoriului și să uite de scăpările descentralizării 293. În viziunea primilor implicați, aleșii locali, aprecierea politicilor contractuale era totuși diferită. Sigur, cu această ocazie, ei puteau acuza statul că, sub acoperirea
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
să se preocupe mai degrabă de recunoașterea lor ca notabili decât să se implice în această concepție antreprenorială a vieții locale. Desigur, confruntarea forțată a primarilor cu problemele și realitățile le-a modificat comportamentele, mai ales de când nu mai au alibiul tutelei administrative, care le permitea să se eschiveze aproape în totalitate. Însă, de la notabil la antreprenor, atenuarea puterii ca atribut în favoarea puterii de acțiune a afectat primarii marilor orașe. Urmând lui Dominique Lorrain, am putea avansa ipoteza că partea tot
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
este pozitivă și chiar triumfantă. Depășirea sentimentului de inferioritate se află la baza triumfului, în care direcție se pot declanșa unele mecanisme chiar supercompensatorii. În situațiile inverse, mecanismele compensatorii nu funcționează, acestea fiind cazurile în care individul caută mereu un alibi pentru nereușitele sale, pentru amorul său propriu. Suspendarea compensării se manifestă sub sloganul "la ce bun", alteori se manifestă sub forma eroismului verbal, alteori prin prăbușirea în mitomanie. Brava-da stupidă, excesele de viteză pe mașină sau motocicletă, decizia unor pariuri
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
viață literară, ei nici nu-și dau seama cât de comunizați și ceaușizați sunt de fapt în bună parte. Sub ceaușism, estetismul servea drept ultim refugiu. Cultivăm criteriul estetic și ne salvăm. Acum, același profesionalism servește la nu puțini, un alibi, conștient sau nu, al dezangajării civice, iar apolitismul echivalează cu fuga, ba chiar cu respingerea plină de avantaje a oricăror forme de opoziție. Pe scriitorul activist, fost membru și cadru p.c.r., evident, nu se poate conta. El se
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
prin alte metropole occidentale, de predilecție Paris și New York; d. De aceeași esență inconformistă, nealiniată, evident alternativă, a fost și introducerea în discuție a cât mai multor teme literare marginale, necanonice sub nici un aspect: redescoperirea avangardei literare, de pildă, sub alibiul pretext al istoriei literare sau al literaturii comparate, făcea parte din aceeași regulă a jocului; ea includea și antologii, unele reeditări, traduceri, o primă Cronică a ideilor literare, etc.; e. Deși nu există încă nici o posibilitate de evidență și documentare
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
o exigență a conștiinței morale. Doar răsturnată, în sens invers, un fel de retour du refoulă etic. La un om de cultură de calitatea sa, ea nu putea să dispară integral. Și această cazuistică morală refulată se traducea prin două alibiuri psihologice, mai întâi în fața propriei conștiințe: 1. tocmai fiindcă această conștiință morală exista, într-adevăr, subiectul nostru se credea absolvit, exceptat de la orice exigență radicală, exterioară, deoarece nu se considera ca făcând parte din categoria celor vizați sau vinovați; o
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
nu este 13. Nu se discută, într-adevăr, acolo, despre esențe, idei, realități ultime, absolute, singurele realități luate în considerare de filozof. Ca și cum existența, respectiv sistemul totalitar, ar fi numai obiect de cunoaștere absolută. Cecitate de-a dreptul stranie? Sau alibi filozofic de a refuza o critică deschisă a sistemului totalitar? Cum de altfel și credem... Neadecvarea la realitate, defectul, viciul sau specificul fundamental al lui Constantin Noica, se vădește și în evaluarea situației României. Ea trăiește în posibil, nu în
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Noica era convins că regimul comunist era ireversibil. Și, în consecință, trebuia să ne resemnăm, să ne adaptăm și să ne realizăm fiecare cum putem, în condițiile impuse. Totul pornea, în fond, de la această constatare esențială, transformată treptat în convingere, alibi practic și moral, scuză, explicație, dogmă, tot ce vreți... Nu spunem o noutate și nici măcar nu formulăm o acuzație. Faptul a mai fost, de altfel, observat. Mircea Eliade, reîntâlnind pe filozof după decenii, constată (6 iulie 1972): într-un cuvânt
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Responsabilitatea sa, în plan istoric, este mare, considerabilă. Dar, pentru a fi obiectivi până la capăt, trebuie analizate (ca să nu spunem descifrate) atent întreaga sa mentalitate și întregul său mod de a gândi. Coordonatele sale sunt, după noi, următoarele: 1. Formidabilul alibi ideologic-filozofic al capitulării în fața ieversibilității situației istorice este specific marxismului hegelian: situația este ireversibilă deoarece acesta și nu altul este sensul istoriei. Se cunoaște schema simplistă a istoriei: după feudalism vine burghezia, după burghezie vine (inexorabil, legic) proletariatul, deci socialismul
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
cea mai frecventă: uitarea; nimeni nu vrea să-și mai amintească de trecutul său. Un altul, destul de obișnuit, este un amestec foarte specific de cinism și resemnare, de raționament istoric și invocare a necesității. Cei mai (aparent) fanatizați recurg la alibiul și argumentul legalist patriotic: nu și-au făcut decât datoria; au executat ordine; au aplicat și apărat legi și regulamente; s-au luptat pentru interesele culturii românești și ale statului (argument des invocat și de foștii securiști). La nivelul de
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
duce � contrar a?tept?rilor � la constituirea unei societ??i mai juste. Ea devine, dimpotriv?, un mijloc de a justifica ra?ional inegalit??ile naturale �ntre indivizi, �n timp ce scoaterea �n fă?? a �interesului personal� serve?te adesea de alibi exprim?rîi egoismelor celor mai �nguste. Din acest punct de vedere, Revolu?ia francez? ap?rea detractorilor s?i că prevestirea unui r?u foarte profund care cerea cele mai ample comentarii. Curentul tradi?ionalist Este remarcabil faptul c?, de la
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
silită să se smulgă". Rezistă ispitelor, iar apoi se condamnă că le-a rezistat. Vreme îndelungată, universul ocrotit al copilăriei o cruță pe Catherine de alegerile dificile. Într-adevăr, pe lângă numeroasele prilejuri de apropiere, joaca puștilor oferă în același timp alibiul inocenței. Am crescut înconjurată de băieți, numai de băieți, scrie Catherine în jurnalul său, la 20 decembrie 1896. Însă băieții aștia nu uitau niciodată, pentru o clipă măcar, că nu eram una de-a lor. Mă iubeau enorm, nu era
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
flirtând, flecărind, râzând și ciondănindu-se. Din fiece nimic ajung să se bată, să se apuce strâns, să se pună la pământ, să se silească unul pe altul să îngenuncheze. Însă joaca nu era deloc așa de nevinovată cum părea. Alibiul copilăriei nu mai era valabil. Dacă mama Catherinei nu vede în aceste manifestări decât impulsivitate, servitoarele din casă încep să clevetească. Bârfelile se mută în scurt timp în gospodăriile din vecinătate. Catherine, copleșită dintr-odată de remușcări, se mustră cu
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
păstra ani de-a rândul o "amintire dezgustătoare" despre acesta. Totuși, de obicei aceste flirturi îi provoacă tinerei Marie o plăcere pe care nu și-o ascunde. Își începe curând ucenicia în arta atingerilor echivoce, pe care ea le botează "alibiuri mondene". Senzualitatea sa este atât de exaltată, încât uneori resimte un "șoc electric" atunci când un bărbat îi atinge mâna sau o strânge de mijloc în timpul dansului. Și cel mai neînsemnat contact chiar și unul efemer și fugar cu trupurile, cu
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
lui la un ceai, unde urmau să vină îmbrăcate în alb și cu chipurile ascunse de măști... Ajunsă acasă la tânărul deputat împreună cu prietenele sale, Marie, pradă unei mari emoții, face greșeala să se demaște. Descoperită, nu mai are nici un alibi. Dându-și fără îndoială seama de extravaganța gestului său și cuprinsă de amețeală la vederea bârlogului de burlac al lui Cassagnac, tânăra ajunge din nou să-și piardă complet controlul. Sare pe pat, se cocoață pe scaune, se suie pe
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
soția, crezându-se batjocorită, apelează desigur la instrumentul său de răzbunare. Amorezul Horace se înfățișează în fața ei în pijamale, cu fața îmbujorată, roșu de dorință și trepădând de nerăbdare. Însă Henri, soțul Genevièvei, nu făcuse altceva decât să servească drept alibi adulterului săvârșit de soțul Suzannei. Înțelegând că soția sa era pe punctul de a pune în aplicare planul pregătit cu minuțiozitate, o imploră să-i acorde o oră pentru a-și dovedi nevinovăția. Horace se vede așadar amânat pentru moment
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
riscant... "Mama, continuă Stefan Zweig, întârzie o vreme cu baronul în sala de mese, însă acesta nu mai vorbea nici de elefanți, nici de vânătoare. O ușoară apăsare, o stinghereală subită domnea în conversația lor de când copilul plecase". Paravanul, acel alibi al amândurora prezența băiețelului căzuse. Nimic nu îi mai lega acum în afară de atracția lor dovedită unul față de celălalt. De unde și fâstâceala amândurora. "Într-un târziu, merseră în hol și se așezară într-un colț. Aici baronul se arătă din ce în ce mai sclipitor
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
douăzeci de ani mai devreme. Louise d'Espard, tânără a anilor '20, își concentrează întreaga senzualitate, îndrăzneală și dorință în gestica mâinii. Din afară, această mână pare doar "ostenită", odihnindu-se pe o margine de masă. Louise are astfel un alibi care îi apără onoarea, păstrează aparențele. Însă adevărata semnificație a acestei mâini întinse este că așteaptă să fie atinsă, prinsă, apucată. Cum acest contact nu are loc, "animalul ostenit" devine treptat, de la atâta așteptare, "mut ca o mănușă", lipsit de
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
pe care îl găsește foarte seducător. Oare o place și el? Fără îndoială, de vreme ce în mașina care îi duce spre imensa mină de sare Wieliczka, pe care profesorul insistă să i-o arate, dr. Dürrfeld recurge la mica stratagemă a alibiului monden pentru a o atinge ușor. În vreme ce străbat câmpurile înverzite, câmpiile "bogate ce strălucesc de flori sălbatice primăvara poloneză ce se răsfață în toată strălucirea voluptuoasă a frumuseții ei [...], Sofia simte apăsarea brațului său lipit de al ei, dându-și
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
aceasta să scrie o piesă ostilă regimului, fie și indirect, prin mijlocirea unui episod ales din istoria Romei. Cel mult, am putea face presupunerea că fidelitatea neobișnuit de mare față de textul lui Titus Livius s-a voit a fi un alibi, conștienți fiind totodată că cenzura nu se lăsa păcălită de astfel de stratageme. Situația rămâne neobișnuită, mai firească fiind cea a pieselor, într-adevăr subversive, ale lui Ștefan Zicher, care au trebuit să aștepte căderea regimului comunist până să poată
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
jefuiți de tâlhari. În urmă a fost descoperit și cadavrul victimei într-una din odăi. Toate dovezile au venit în sarcina soților Miulescu. Ca vechi polițist, Nae Miulescu luase tot felul de precauțiuni și a căutat să-și creeze numeroase alibiuri, însă precauțiunile fiind exagerate, soții Miulescu s-au compromis tocmai din cauza aceasta. Din partea apărării au vorbit G. Cantili, Barbu Delavrancea, Gr. Păucescu și Atanasiade. Partea civilă a fost reprezentată prin R.D. Opran. Jurații, acordând circumstanțe ușurătoare și înlăturând premeditarea, Nae
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]