1,052 matches
-
când nu scandalizau vecinii cu urletele și bătăile lor. Dar nu. Asemenea persoane aveau dreptul să fie considerate normale. Mai aveau și libertate de mișcare pe deasupra. Aveau pașapoarte, bilete. Așa zburase apoi sărmanul Eisen peste ocean cu piesele lui. Suflet amărât, săracul Eisen, cel cu râs de câine. Toți se distrau așa de tare! Wallace, Feffer, Eisen, până și Bruch, și Angela. Râdeau atât de mult. Dragi semeni, haideți să fim umani Împreună. Haideți să fim toți În marele parc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
îi era încă frică să n-apară cineva care să-i strice planurile. Ah, a exclamat Jina frecându-și locul din piept unde o ardea. Tu nu poți să pleci nicăieri. Ești fericit cu situația asta. Fericit, a râs Zach amărât. Să-ți zic ceva: uneori trebuie să pretinzi că nimic nu poate să se schimbe niciodată. Uneori asta e singura cale ca să mergi înainte. În secunda aia, Jina a înțeles secretul, cum de Zach și Pearl izbutiseră să supraviețuiască. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Aici e cantina...peste drum se ține ședința cu părinții... Băh, zi-i să-ți dea țâță, că poate mai crești. Cât mă costă o oră cu mă-ta, uăi Vasâli? Nu ți pune mintea cu ei! Sunt niște țărani amărâți, plini de complexe, îmi spuse ea observând cum mi se întunecă privirile. În timp ce încerca să mă calmeze, eu îmi căutam adversarii prin sala aceea imensă, dorind să le pot memora figurile. Aveam destul timp să le plătesc polițele. Nu sta
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
a Europei, ei o să-i lipsească o fereastră: România”. Eu una priveam fascinată harta de pe chelia lui Gorbi. Îmi era groază că sub țeasta lui noi suntem absenți, că-l doare-n cot ce se întâmplă în lagărul cu robi amărâți de lângă ei. Era absolut paradoxal, și totuși nu era. Să aștepți mântuirea de rău de la cei care ți-au băgat cândva mortu-n casă. Gorbi era un fel de Stalin pe dos. Maestrul deconstrucției practice. Sigur, acum aș spune al deconstrucției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ceilalți, îmbuibații de status sau de avere. Vezi tu, Mircea, de aceea sunt mai supărată pe felul în care înțelegem să fim intelectuali publici, pe prostul nostru obicei să ne uităm din avion cu ochii în soare la cei mai amărâți ca noi. Pe vremea rezervațiilor pentru nomenclatură, obișnuiam să spunem că acolo stă clasa muncitoare prin reprezentanții ei nealeși. Și ce ar urma să facem acum: să spunem că poporul român are acces la liberă circulație și la educație prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
am așteptat... Era vremea urâtă... Știam că n-ai să vii... Și cum mă privea, o neliniște ciudată mă învălui ca o negură, dintrodată. Îmi întorsei privirile în altă parte, spre calul pe care-l ducea Sandu la grajd. Figura amărâtă și aspră a vânătorului, însă, iar mi se arătă: îmi întorsei ochii, cercetându-l. Nu bănuiește nimic? N-a simțit nimic? Nu bănuia nimic; nici n-avea de unde să bănuiască. Liniștit, își umplea pipa cu tutun. Și-o puse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fiecare clipă se întorcea cu fericirea ei nețărmurită, făgăduind un viitor care trebuia să curgă fără sfârșit - după cum fără sfârșit îmi închipuiam că va fi flacăra tinereții mele. Dar tresării ca dintr-un vis: îmi răsărise înaintea ochilor icoana vânătorului, amărâtă și aspră... Înainte-mi, până în depărtări nemăsurate, în perdele de neguri, se întindea Bărăganul drept, fără o ridicătură, fără un arbore. Călăream singur subt un cer nemărginit, cu dragostea și cu neliniștea; un vânt slab îmi mângâia și-mi răcorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
amiaza mare, cum mă pradă. Acu o jumătate de ceas am văzut eu, cu ochii mei, pe-un mușteriu... Cum se poate, cucoane? unde-i? Doar de-a fi intrat după ce-am făcut eu ispecția! Stăpânul începu să râdă amărât: —Ia slăbește-mă... N-ai ieșit tu pe vremea asta în pădure cum nu-s eu popă... Las’ că vă știu! — Da’ unde se află, cucoane, am ieșit, cum să nu ies?... Am cercetat, am dat glas din corn pădurarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să te anunț că ești liberă să pleci. Eu: Slavă Domnului. Antipatia e reciprocă. șM-am simțit bine când am spus-o.ț Pa, Colin, mi-a plăcut să lucrez cu tine, ținem legătura. I-am zâmbit puțin, părea destul de amărât. Așa că gata, totul s-a terminat, n-ai de ce să-ți faci griji, fricoaso ce ești. Era o ușurare să știu că nu-și mai punea viața în pericol. Dacă și-o pusese vreodată.) Culmea, acum că totul se terminase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
arăt în continuare ca dracu’. Iisuse, m-am îngrășat într-un asemenea hal încât mă apucă groaza de mine însumi și când sunt în cadă, și când stau pe closet. Zac pe tronul de forma unui jug ca o țeavă amărâtă, parcă aș fi ceainicul rablagit al unui bătrân vagabond bătut de soartă. Cum a fost posibil? Nu poate fi vorba doar de băutura și semipreparatele pe care le-am vârât în mine. Nu, probabil că așa mi-a fost mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
reproș aducea mai mult a îngrijorare. Contele o ignoră. — Relații, repetă el. A fost tot ce ne-au lăsat. Mulțimea creștea, țipetele ei deveneau tot mai tari, armele tot mai puternice. Ce mai eram după toate astea decât niște câini amărâți, care-și trăiseră traiul? Noaptea și călăul ne așteptau pe toți. Vocea lui căpătase un ton tulburător, ritmic, percutant. — Ne-au spânzurat, ne-au împușcat sau ne-au înjunghiat. Un ultim pahar, o ultimă țigară, un ultim râs - doar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
urmă de remușcare în vocea ei. Elfrida spuse: — Nu sunt nici mai bună nici mai rea decât tine. — Te rog, Virgil! spuse Vultur-în-Zbor. Nu e în apele ei. Parcă-i ceva mai bine, spuse madame Iocasta, cedând. Păi, atunci intrați, amărâților, nu stați acolo! Zâmbetul de bun venit al Mediei a compensat întru totul tonul arțăgos al Iocastei. Camera dădea spre muntele cel înalt, ale cărui vârfuri ascunse străluceau prin singura ei fereastră. Nu era o cameră frumoasă și probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se simți în stare s-o facă. — Te-am iubit, îi spuse el. Ochii ei se transformară în pietre, în mărgele verzi, opace. — M-ai iubit. Nu era o întrebare. Era o afirmație sumbră. — Totul s-a schimbat, spuse el amărât. Trebuie să plec. — O curvă, îi aruncă ea. Asta crezi că sunt: o curvă. Nu vorbesc cu curvele. Tu și cu ea. Tu ai plănuit totul: să mă faci să te iubesc, să mă faci geloasă, să mă distrugi. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
carnale, singura mândrie care-i mai rămăsese. Bărbatul ridică ochii spre Valkiria impunătoare, care-l fixa cu toată forța urii ei, strânsă de-a lungul secolelor, iar trupul i se cutremură incontrolabil și el își împrăștie sămânța sterilă pe așternuturi, amărât și neajutorat. Virgil Jones adormise ghemuit pe stâncă. Vultur-în-Zbor se chircise și el într-un ghem fetal, lipit de peretele casei negre. Când se treziră, umezeala li se strecurase în oase. Tremurau. Țipătul îi trezise - un țipăt pe jumătate speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
speranța izbânzilor. Declarăm aici, că spre cinstirea operei mamelor noastre, ne interesează în gradul cel mai înalt armonia vârstelor. În aceasta a constat desăvârșirea succeselor și în literatură. Unele tulburări în domeniu, numai împreună au fost de pășite. Suntem profund amărâți să constatăm că, mai ales în condițiile actuale, unii găsesc motive să taie din elanul creatorilor, să reînnoiască ori să promoveze, cum s‐a mai întâmplat în trecut, diferende între generații. Cu atât mai rău cu cât asemenea false diferende
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
Directorul lor spune că chiar a fost în Mozambic, a condus o firmă acolo și angajații năpăstuiți au vrut să-l împuște. E furioasă mai ales de neputințele ei, boli, privațiuni, frustrări. În autobuz intră în discuție cu un bătrânel amărât, jerpelit. Schimbă între ei vorbe în doi peri. Îl alintă cu „boșorogule“. Mi-l prezintă: coleg de serviciu ieșit la pensie. Pe mine mă recomandă: coleg de liceu care vrea să iasă la pensie. Îi spusesem că nu mai suport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am auzit-o și pe asta, cu mersul s-o vedem pe Lia, m-am pierdut. I-am spus tot adevărul. Ca să fiu convingător, i-am arătat și biletul. L-a citit. L-a rupt. M-a privit nedumerit, intrigat, amărât. A ridicat din umeri. „Și zici că ești student? Așa vrei s-o fuți? Dacă are bărbat, nu te belește ăla? Citește tactu’ în Informația că te dai la nevestele lu’ cine știe care toarș. Cum crezi că-i vine? Știi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sticle de vin, și în dosul tejghelelor vezi că se vând aceleași chifle, aceleași mezeluri și lactate, se frământă și se coc aceleași merdenele sau ștrudele. Ceva însă a murit. Au dispărut, dintr-odată, și vechile mele cunoștințe, acei oameni amărâți de demult. Generalul care spunea că făcuse trei ani la canal și șapte la Aiud, nevasta avocatului care rămăsese să doarmă în beciul fostei lor vile de pe Brezoianu, profesorul de fizică, mutat dintr-o parte în alta pentru că refuzase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Frica pătrunsese în mine, deși n-o simțeam. Dimineața, în drum spre școală, treceam prin fața casei omului aceluia. Am privit maidanul din fața porții lui. Căutam urmele mașinii. Zăpadă bătătorită de pași, de parcă se jucase acolo hora. Peste drum era casa amărâtă a lui Sulache. Un țigan bătrân, cu vreo opt-nouă copii. El bătea toba la nunți sau la înmormântări. Una dintre fete era colegă de clasă cu mine. Mergeam uneori cu ea spre școală. În dimineața aceea mă aștepta în poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că sunteți aici.“ Nu-l mai aștept. Îl afurisesc, cu căldura gândului recunoscător că nu m-a dezamăgit nici de data asta. O ultimă privire, la plecare, prin Bibliotecă. Sala aproape s-a umplut. Tot fete, multe, frumușele, dar tare amărâte. Senzația aceea de copii săraci, chinuindu-se să facă școală, învățând poate nu din pasiune, ci din datorie, în virtutea inerției, pentru a-și trece timpul. Nu un timp al bucuriilor, ci al dimineților în care nu au ce să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Cei care cred că sunt meniți a găsi întotdeauna soluțiile, gata oricând a arăta direcția spre care trebuie să alerge nația. Cei care sunt convinși că fără analizele lor viața nu și-ar mai găsi tiparele dusului. Sunt, de fapt, amărâții oportuniști ai clipei. Dispușii oricărui pupat de labă cu punga de bani întinsă. Ei vin pe lume gata scriși. Terminați înainte de a-și fi descoperit coborârea în text. Astăzi am ajuns puțin mai târziu la Bibliotecă. Șoferul Berbantului tocmai intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de nopți ale orbecăirii spre casă. Adormeam prin stații, de cele mai multe ori, așteptând un tramvai care venea abia în zori. Discutam, alteori, cu precupeții din Piața Mare, ținându-le de urât cât își păzeau zarzavaturile sau fructele. Povești de oameni amărâți, ciozvârte de țărani, speriați de un timp care se tot prăbușea peste ei, surpându-le și ultimele rosturi. Mă atrăgeau cu deznădejdea lor resemnată. Cu uimirile lor fără întrebări. Uimiri ale neputinței de a înțelege cum de viața își bătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
umbre năboite de peste timp, încât nu mai știam dacă vorbesc cu vii sau cu morți, dacă poveștile lor sunt de acum sau vin din pământul în care fuseseră îngropate, odată cu strămutarea vechilor lor purtători din această Lume. Erau eterni, țărani amărâți, împovărați de timp și de neliniști, schimbându-și, în nopțile lor de așteptare și pândă, trecerile dintr-o lume în alta cu firescul nepăsării cu care veneau și plecau zilele, anotimpurile, vremurile. Sentimentul unei istorii veșnice, de oameni ai pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de vițe ale minciunii, și în anii comunismului. Cenzura comunistă nu diferea mult de cea carlistă. Poate motivațiile ideologice erau altele, dar esența rămânea aceeași. Măsluirea realității, minciuna propagandistică, programată și cultivarea mitului unui conducător atoateputernic, binecuvântare pentru un popor amărât și o nație mereu amenințată grozav din toate părțile. Întru salvarea bieților oropsiți, venea mereu eroul providențial, adus de Dumnezeul nației cu avionul (Carol II) sau propulsat în nesfârșite șuturi în fund pe drumul greu al ilegaliștilor (Ceaușescu). Mai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bucura de o doamnă, gîndește-te că mă mulțumesc s-o pișc de fund și să-i cîntăresc cu mîna frumusețile. Avantajele experienței. — Amănuntele tehnice vă privesc, Însă acum nu vă pot aduce o femeie aici. Oi fi eu un ghiuj amărît și jegos, dar nu-s și imbecil. Asta o știu și eu. Mă mulțumesc să-mi promiți. — Și de unde știți că n-am să vă promit numai ca să-mi spuneți unde e Jacinta Coronado? Bătrînelul Îmi zîmbi, șiret. — Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]