722 matches
-
trebuie s-o apăr cu orice jertfă! ― Ce comori, ce comori? îl întrerupse Klapka nerăbdător. Astea-s nerozii, prietene! Fraze, Bologa, și visuri bolnave!... Realitatea e războiul cu moartea la braț!... Lasă închipuirile, dragul meu, care cel mult complică și amărăsc viața, destul de afurisită! ― Domnule căpitan, dacă ții la mine, te rog din suflet să nu-mi mai dai nici un sfat! zise Apostol enervat, urmând însă mai liniștit: Te rog foarte mult!... Crezi că mi-a fost ușor să-mi dezbrac
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zise îndată, fără grijă și fără șovăire: Nu face nimic... Voi mai aștepta..." Varga încerca întruna să-i dezlege limba și nu se putea dumeri: de ce s-a făcut așa de ursuz Bologa? Pe el tăcerea îl apăsa și-l amăra. De aceea a fost fericit când doctorii i-au dat voie să iasă din odaie, s-a împrietenit cu alți camarazi de prin celelalte saloane și mai mult stătea cu dânșii decât cu Bologa. Acuma, în așteptarea vizitei medicale de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Să-i mai ardă de petreceri și de nebunii, când logodnicul ei își riscă viața în fiece minut, în război, asta doamna Bologa n-o putea ierta. Nu i-a scris băiatului despre aceasta pe șleau, ca să nu-l mai amărască: se hotărâse însă să-i spuie tot când va veni acasă... Totuși, acum îi era milă de "bietul Domșa, om tare de treabă", și chiar de Marta puțin, gîndindu-se la rușinea ei dacă va prinde lumea de veste. Îi și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să te obosești atâta... atâta... Drept răspuns, Boteanu murmură un crâmpei de rugăciune. Apostol nu înțelegea nimic, voia să-l întrebe ce zice, dar ținutul necunoscut îl necăjea atât de rău, că uită ce-a vrut și iar se gândi, amărît: "Unde mergem?" O bucată de vreme urcară pe un drum tăiat într-o coastă de deal. Pârâul de sub podețul de scânduri noi acum gâlgâia gălăgios, în dreapta, la picioarele coastei... Auzind cum gâfâie oamenii împrejurul lui, Apostol șopti la urechea preotului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-ne cu ochii ei ca niște struguri verzi. Cum îngăduisem fericită vreme de atâția ani să îmi facă o asemenea nedreptate, ba chiar îl încurajasem să mă rănească pentru a-și consolida puterea, mă folosisem de Noga pentru a-i amărî viața, îl judecasem, îl răsplătisem dominându-l prin teroare, ca un spectator cu bune intenții, nu îmi ține tu predici, spusese el, nu ești tu chiar atât de înțeleaptă. Dacă aș fi putut măcar să îmi curăț viața de vinovăție, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
acum străini, asemenea lui Udi, care bântuie acum prin ținuturi străine, ducând în spinare o copilă străină, iar eu mă întreb dacă înăuntrul lui nu există și un alt Udi, pe care nu îl cunoscusem, pe care reușisem să îl amărăsc de-a lungul anilor, care poate că alături de mine se sufoca, dar alături de ea va înflori, aștept preț de o secundă înflorirea sa cu inima la gură, îl văd dându-și capul pe spate și râzând, iar ea îl privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
copiilor, despre bărbați și detergenți. Ele par să răspundă doar din zona de expertiză de la gât în jos. Pe orice canal românesc de televiziune, iar probabilitatea cea mai mare, dacă nu ești pe știri, unde mai arată câte o bătrână amărâtă cu casa înecată, este să vezi o femeie tânără, care bâțâie din fund, eventual cu capul în sensul opus camerei de filmat, ca să fie clar care este cea mai interesantă și mai importantă parte a unei femei. Acesta este „modelul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
să-și asigure alte izvoare de venituri, mai ales ilicite... Da... poate! Dar..., eu unul, nu mai am încredere că acești oameni pot vedea dincolo de interesele lor personale și de grup”, își exprima doctorul Eugen Tomescu această convingere ce îi amăra sufletul de multă vreme, rana fiindu-i redeschisă în conversația cu cele două femei pe care le compătimea cu toată ființa sa. Înțelesese acolo și marele zbucium care a risipit liniștea familială existentă până la acel nefericit accident. Un accident petrecut
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
aflat, bolnav pe d-l Vlahuță ; pe lângă altele face o gripă cu mare temperatură și poate o congestie pulmonară”. Ca la 24 noiembrie 1919 să aflăm dintr-o altă scrisoare (cota 26371, B.C.S.) că îi anunța moartea scriitorului-prieten : «Am fost amărât și sunt cu moartea lui Vlahuță », pe care, spune Ion Apetroaie, Vasile Voivulescu l-a asistat «ca medic în boala ce-i va aduce sfârșitul». Soarta țării, vârsta și boala, l-au doborât pe Vlahuță. Împreună cu ceilalți bârlădeni el editase
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Voiculescu la Casa cu nr. 34, din str. Dr. Staicovici care din toamna anului 1919, cu o anumită excepție, va deveni locul unde familia dar mai ales tatăl său va trăi, va gândi, va visa, va spera sau se va amărî, adică își va trăi viața, cu bune și rele, până la sfârșitul ei, în 1963: ... „Într-o dimineață din septembrie 1919, mă pomenesc vizitată de un bărbat zvelt, mic de statură, căruia nu-i puteai ghici ușor vârsta din pricina unei bărbuțe
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
loc. Ați auzit? Rolă de calcul, întrebă când află ce dorește Carmina, de unde naiba? Uite eu o folosesc și pe față și pe spate, știi că la magazie nu se găsește nici dram. Nici măcar de sămânță. Pare a fi foarte amărâtă de conflictul cu soacră-sa. Acum, de îndată ce pleacă de la birou se duce întins acasă, să vadă ce au mai făcut nebunii ăia de copii, vecina de jos o sună de două ori pe zi, doamnă, îi zice, înțeleg, sunt copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își scoase din buzunarul capotului batista și se șterse la ochi, dar lacrimile-i izvorau mereu. Nu te mai cârâi atâta, țipă în urmă, la bărbatul ei, spune și tu ceva că doar om ești. Lasă, cuscră, nu te mai amărî, nu sunteți nici primii nici ultimii care pățesc așa cu fetele. O apucă de braț dar duioșia ei stârni și mai mult pofta de plâns a mamei. În cele din urmă, iritat de toată scena, tatăl o prinse de celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și eu nu mai aveam cum să aflu adevărul. Îl vedeam cu ochii minții mai zbârcit, mai mic, după moarte. Apoi l-au incinerat și n-a mai rămas decât cenușă din el. Ce-a lăsat în urma lui? O librărie amărâtă pe o stradă de cartier și două fiice din care, cel puțin una, era cam stranie. Ce fel de viață era asta? mă întrebam eu. Oare ce se afla în creierii aceia tulburi, așa cum zăcea în pat, cu capul bandajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
sângele dezonoarei blana pufoasă, hoitul zăcea În decubit dorsal. Revolverul, cald Încă, Îi străjuia somnul de veci. O spun sus și tare. Hotărârea a fost premeditată. Așa o coroborează și o confirmă deplorabilul răvășel pe care ni l-a lăsat: amărât ca al celui care ignoră nespus de bogatele resurse existente În romances; sărac ca al cârpaciului lipsit de un stock propriu de adjective; searbăd ca al celui care nu jonglează cu cuvintele. El dovedește ceea ce nu rareori am insinuat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
eu nu mai cred de-acum În pedepse. Descurce-se fiecare cum poate cu păcatele lui. Nu-i bine ca oamenii cinstiți să devină călăii celorlalți. Comandorul mai avea de trăit doar câteva luni; la ce să i le mai amărăști, denunțându-l și stârnind În zadar cuibul de viespi al avocaților, judecătorilor și comisarilor? Pujato, 4 august 1942. Victima lui Limardo În amintirea lui Franz Kafka I Don Isidro Parodi, deținutul din celula 273, și-a primit vizitatorul oarecum scârbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Păduchicidul Diogo și Cementina Vitaminizată Diogo, d-un paregzamplu - are dân prima gineală un pelimetru pă cai mari, care-i dă coraj la om. Da, pencă acum nema ciolan dă pă urma minciunirilor, dacă aș glisa ca la o balegă amărâtă de contribuabil, tre să mă crezi că-ți zugrăvesc cu bidineaua a mai abanoasă panarama care-o Înfățișază câmpu la un observator zbuciumat, la ora când amurgu să perde pân miriști, dă la miazma aproape fetidă care o puțeau porcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ăia În vervă ie că ți să Încălzește mate și apoi tu - adecă, pă limba ta, subsemnatu - nu mai știi pă un s-o apuci și te țin să joci tresiete În dughiană la Bernárdez, care tu poa că te amărăști cu gându că mi-am făcut dă cap cu gașca și tristu adevăr ie că m-au curățat și dă ultimu fetrama, da făr’ dă consolarea că cânt măcar o dată o napoletană. (Stai calmă, Nelly, că acaru s-a plictisit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Când sfârșea, o umplea din nou, dar, înainte de a o aprinde, își dregea gustul cu un gât, două de țuică. Câte puțin, câte puțin, deși greu, ne mai împrietinirăm, și aflai ceva și din trecutul care așa de tare îi amărâse sufletul. Boierul vechi, „ăl de-a murit“, boierul Leonida, cum îi zicea Marin, își făcuse de cap o viață întreagă. Dusese pe oameni numai în răcnete și-n sfârcul harapnicului. Și pe toți îi domolise, îi frământa ca pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și le amintea de parcă n-ar fi trecut aproape două decenii. Mai ales noaptea, dar nu în fiecare noapte, pentru că de foarte multă vreme se obișnuise să își plimbe gândul cât mai repede spre alte lucruri, care să n-o amărască. Deși n-avea de ce s-o amărască ceva, era mândră de tot ce făcuse întotdeauna. Își mijea ochii, încercând să distingă și luminițe mai îndepărtate, o lasă privirile, semn rău. Respiră adânc, ținându-și cu palmele amândouă umerii reci, treci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
trecut aproape două decenii. Mai ales noaptea, dar nu în fiecare noapte, pentru că de foarte multă vreme se obișnuise să își plimbe gândul cât mai repede spre alte lucruri, care să n-o amărască. Deși n-avea de ce s-o amărască ceva, era mândră de tot ce făcuse întotdeauna. Își mijea ochii, încercând să distingă și luminițe mai îndepărtate, o lasă privirile, semn rău. Respiră adânc, ținându-și cu palmele amândouă umerii reci, treci înapoi în pat înainte să începi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Femeia asta bătrână și nesărată Începea să-l calce pe nervi. — Trebuie să Îmi spuneți numele tatălui lui Richard, doamnă... domnișoară Erskine. — Nu Înțeleg de ce! Vecina sări În picioare. Acum o făcea pe apărătoarea nobilă care o proteja pe vaca amărâtă de pe canapea. Nu e treaba lui ce se Întâmplă aici! Logan se Întoarse către ea. — Stai jos și taci din gură! Femeia rămase cu gura căscată. — Nu... Nu poți să Îmi vorbești așa! Dacă nu stai jos și taci din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Consumul de pelin în exces a intrat și în poezia populară oltenească : Pelin beau, pelin mănânc, Seara pe pelin mă culc, Dimineața când mă scol Cu pelin pe ochi mă spăl. Mă spăl să mă răcoresc Și mai rău mă amărăsc. Or, așa cum au stabilit farmacologii, luat în doze mari, pelinul „este convulsivant”, provocând „tulburări de sensibilitate (hipe r- estezie generalizată), amețeli, prostrație cu somnolență, tremur (mai ales al limbii), depresie, vertij cu tendință de a cădea pe spate, spasme ale
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Imaginea veterotes- tamentară este doar aparent neobișnuită. Ea apare și în Noul Testament : „Atunci am luat cartea din mâna îngerului și am mâncat-o. Și era în gura mea dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o pântecele meu s-a amărât” (Apocalipsa, X, 10). Este vorba de un episod care a beneficiat de ilustrări celebre, printre care gravura lui Albrecht Dürer (1498) sau cea din Biblia de la Köln (circa 1471) (31). Plecând de la ficțiunile mitice, toposul bibliofagiei a fost preluat și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în străfundul inimii sale, omul năzuiește după cineva care să-i fie alături toată viața, să nu-l trădeze și să nu-l părăsească, fie el doar un câine bolnav și jigărit. Omul acela s-a preschimbat într-un câine amărât de dragul oamenilor.” Samuraiul repetă în sinea lui parcă pentru a se convinge: „Într-adevăr, omul acela s-a preschimbat de dragul nostru în câinele care ne este mereu alături. În foile scrise de japonezul de lângă lacul Tecali scria că El le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
neizbutite, când volbura s-a iscat în conducerea administrativ - bisericească a arhidiocezei sale, mai apoi criza economică mondială nemaipomenită ce a bântuit și la Fondul Bisericesc cu totala sleire a veniturilor sale în ultimii ani ai arhipăstoriei sale, l-au amărât și l-au îngrijorat adânc, încât nu o dată se gândea la refugiul mântuitor de monahie al chiliei din Ismail, sau la camera de studiu a străluciților săi înaintași de la facultate de unde a plecat să arhipăstorească”. Același lucru se putea
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]