606 matches
-
apare o altă stea polară, De-atunci mai tristă marea, se plânge mai amară, De-atunci mai rece-i vântul și iarna e mai albă, De-atunci prin stânci de ghiață cu o suflare slabă S-aude-un gemet aspru etern și amorțit: E Nordul care plânge pe fiica ce-a fugit. Frumoasa-acea fiică, un înger dulce, blând, De-o frumusețe care senină, strălucind, Ai crede că-i a lumei înger senin de pază, Încununat de stele, învesmîntat de raze - Al valurilor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
domnească un seraf surd și mut Și-o secete cumplită în capul tău tăcut! De viața ta miseră moartea să nu se-atingă Dar mintea ta senină s-o-ntunece, s-o stingă, Să intre-o noapte vană cu aer amorțit În inima ta stearpă, în capu-ți pustiit. (De sub manta-i neagră scoate un cran de mort, cu ochi de foc - căror raze le îndreaptă spre fruntea lui Mureșanu. Fața lui devine rătăcită și ochiul lui uimit și nesigur. El
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
la Universitatea din Sussex, era prea prins cu ale lui ca să se gîndească la Frank, iar furtișagurile acestuia m-au forțat să joc eu rolul de tată pentru el, fiind unica persoană pe care soarta acestui puști de nouă ani amorțit sufletește o preocupa suficient de mult cît să aibă grijă de el, fie și doar certîndu-l. Din fericire, Frank a reușit curînd să-și depășească ticul din copilărie. La școală a devenit un jucător de tenis iscusit și eficient, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
o batistă în sân. Îl chema Omar Abassi Tabar Ben-Masoud, dar părea așa o frăție în corul de voci ale numelui său, încât le simțea ca pe una singură. Comisarul îi pusese ștampila și Omar ieși printre uși, cu picioarele amorțite. Iranianul care trebuia să-l aștepte la aeroport, cu mașina, se îmbolnăvise de gripă. La ce bun să se lase condus de altcineva, când putea să îl ia pe oricare din parcarea pentru taxiuri? Dar fusese avertizat: cum apari, parcă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
împărți? - Fac pomeni de sâmbăta morților pentru răposatu, bărbatu-miu. - Așa. I-ai dăruit lucrurile? -l le-am împărțit. - Moliftele i le-ai făcut? - Le-am făcut. - Bine. Acu du-te. Baba Marghioala se scula în picioare, își freca genunchii amorțiți, pupa dreapta popii și se mai închina o dată, ieșind de-a-ndaratelea. Când băteau clopotele pentru slujba cea mare, de seară, babele ieșeau în prispa bisericii. Sufletul lor, ca hârtia. Coborau copleșite scările, una lângă alta, privind cerul dulce de primăvară. Trăgeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la Mititică... oftă printre dinți ucenicul. Se înghesuiră înăuntru cu oamenii poliției, care le legară la repezeală manile. Drumul scurt se sfârși. Duba opri brusc. Se ciocniră cu capul de tavanul ei de scânduri. Când se dădură jos, aveau picioarele amorțite. Paraschiv privi clădirea cenușie a prefecturii. - De aici nu mai scăpăm zdraveni! spuse. - O, că nu-i dracu așa de negru! Ține-te bine, numai pe Stăpân să nu-l vindem, c-a mai omorât trei pentru asta. Altfel, e
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mai bine vino sâmbătă, noaptea, dar să nu știe Bozoncea, că ne omoară pe-amîndoi. Spune-i că pleci undeva, și eu o să te-aștept... - Dar dacă doarme la tine? - Îl mint eu și nu mai vine. Stăpânul își simți mâinile amorțite și reci. Își dădu seama că era bătrân. Paraschiv -lar fi omorât acolo dacă -lar fi băgat de seamă. Altădată cum -lar mai fi spintecat cu suriul lui, cum i-ar fi luat mațele-n cuțit, dar acum era moale
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ia cu el tot ce dorea. El a plecat așadar spre uitare, bogat, dar vrednic de milă, iar în momentul când străbătea ultima trecătoare, de unde încă mai putea vedea Granada, a rămas nemișcat o clipă, cu privirea tulbure și mintea amorțită; castilienii au numit acel loc „Ultimul suspin al maurului“, căci sultanul detronat vărsase acolo, zice-se, câteva lacrimi, de rușine și de remușcare. „Plângi ca o muiere un regat pe care n-ai știut să-l aperi ca un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
recunosc că eram înlănțuit de unica femeie care îmi era cu strășnicie interzisă, cea a tatălui meu. Pe unde vagabonda mintea ei în acele clipe? Se simțea oare plutind ca și mine spre încleștarea plăcerii? Nu cred. Era oare doar amorțită, tumefiată în trup și în suflet? Avea oare nevoie să se agațe de mine ca de singura ființă care-i împărtășea spaima? N-am s-o știu niciodată, căci niciodată n-am vorbit de lucrul ăsta, niciodată nimic din vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
timpului pierdut, când vezi cât de calm li se trece ziua în care nu fac nimic? Și nesfârșitele ceasuri de bârfă. Taclale la „o țigare“, cu mesaje schimbate de la un etaj la altul, de la un depozit la altul. O lume amorțită Biblioteca, prăfuită, care mi-a mâncat atâția ani. O iubesc doar pentru că și eu sunt leneș, visător, troienit de colb, speriat de cel ce vine cu o cârpă să mă curețe de praf. Mi-e bine nefăcând nimic, moleșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a trece pe Bulevardele golite, de a zăbovi în fața unor vitrine pe care, altfel, peste an, nici nu le zăresc. Deprinderea de a contempla, mai ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi fugit din sine, retrăgându-se în cotloane neștiute spre a se pregăti pentru dezlănțuirea de la noapte. Parcă pentru a-și linge rănile de peste an și a mai pune un strat de fard peste coșcovelile amărăciunii. Cobor, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Noaptea, mai ales, aveam impresia că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit, surd, cu niște bătăi venite parcă din adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem Kerim la voia voastră. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
văzut acolo pe Charlie, așa că i-am făcut semnu’ cu degetu’ mare-n sus. Nu simțeam nimica - îmi dăduseră tone de morfină. M-au obligat să merg în aceeași seară, ceea ce-a fost nasol, da’ mai eram un pic amorțită de la toate medicamentele-alea, așa că m-am supus, da’ n-am putut să mă piș pentru nimic în lume, așa că dimineață mi-au băgat un tub și m-am simțit așa UȘURATĂ!! Pfiu!! Prea multe tuburi pe-acolo, că aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
întors. Pe la colțul ochiului îi fugi o lacrimă. După câteva ore coborî din pat. Nu-și dădea seama dacă dormise, sau pur și simplu izbutise, așa cum i se mai întîmplase de două, poate de trei ori în viață, să zăbovească amorțită undeva într-un spațiu alb, o transă fără gânduri, un refugiu al ei unde nu putea pătrunde nimeni și nimic. În odaie se strecura seara. ― Trebuie să faci o baie, draga mea. O baie fierbinte cu multe săruri ― ai să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
trunchiul și nu se mișca de loc. El trezi fata ce dormea pe cuptor. - Uite, zise el, ți-a murit baba. - Aș! asta să moară - răspunse ea suspinând. - Adevărat că acu e ca și moartă. Acu-i miază-noaptea... un somn amorțit îi cuprinde trupul... dar sufletul ei cine știe pe la câte răspinteni stă, cine știe pe câte căi a vrăjilor umblă. Până ce cântă cucoșul, ea suge inimele celor ce mor, ori pustiește sufletele celor nenorociți. - Da bădică, mâne ți se-mplinește
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Toate acestea îl reîmprospătează, într-un cuvânt, îl întinerește și-i dă speranța că va mai apuca încă un răsărit de soare. Dușul gratuit, oferit de natură, trezește la viață nu numai pe om, dar și toate speciile de plante amorțite, începând de la fragilul firicel de iarbă și terminând cu multisecularul platan sau stejar. Pământul reavăn, reîmprospătat după ploaie, scoate la lumină și micile vietăți ce trăiesc aproape nevăzute în umbra sau la rădăcina acestor plante, care au supraviețuit perioadelor de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
o toamnă târzie și caldă. Era năbușeală. S-a întunecat, așa, deodată, ca seara... și nu erau decât două ceasuri după amiază. Păsările despicau văzduhul ca săgeți sclipitoare spre adăposturi... Rândunelele din cuibul de sub streașină, de deasupra ușii, speriate, stau amorțite. Cerul se întunecase ca de un fum gros. O scăpărare pe cer, de amânar pe cremene, fu urmată de o bubuitură tărăgănată, ascunsă, apoi vântul înălță vârtejuri de colb și frunze în văzduh. Pădurea era învăluită de un val de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu atâta praf, încât nici culoarea palidă, care era așezată dedesubt, nu se mai putea distinge limpede, iar încuietoarea îi era mică și mâncată toată de o rugină groasă. M-am chinuit mult s-o deschid, semn că era și amorțită tare în găoacea ei. Izbutind, totuși, într-un final, am putut vedea că pe prima pagină stătea scris cu litere mari: MEMORII. Atunci, îndată m-a cuprins un sentiment de neliniște și de nemulțumire față de mine însumi, pentru că, toată viața
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ceea ce nu este îngăduit. Iar acesta avea să fie un păcat pe care să mi-l iert ușor mai apoi, fiindcă ceea ce am citit în acel carnet cu însemnări avea să lucreze în mine și să-mi transforme multe laturi amorțite, schimbându-mă cu totul și copleșindu-mă cu învățăminte. Peste tot, paginile erau acoperite cu un scris foarte Istorisiri nesănătoase fericirii 69 mărunt, dar, totuși, citeț. Am început să lecturez chiar de la prima pagină. Scria: Starea de spirit din această
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
care îl dormiseră cei doi vreodată până atunci. Către dimineață, la ivirea zorilor, pe când soarele începea solemn să-și desfășoare întreaga sa grandoare, dându-și la iveală pe pământ razele în toată forța lor de luminare, Victor, deșteptat deja, dar amorțit încă în culcușul său, găsi prilej să mai analizeze în gând și în inimă tot ceea ce auzise în ajun, căci, se pare, odihna profundă, de care tocmai se bucurase, îi oferise atâta claritate în gânduri, dumirindu-l asupra vorbelor Mariei
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
râd în hohote puternice și să mă văd cu adevărat fericită. Poate, de aceea, mă și simt atât de bolnavă pe dinăuntru, ca putrezită sufletește. De fapt, nici nu cred că mai am un suflet, iar, dacă am, este prea amorțit, îngropat cu totul, ca într-un mormânt! Imaginează-ți, dacă sufletul omului să zicem că ar fi un superb lac cu apă limpede, atunci cu siguranță că sufletul meu n-ar fi altceva, decât un heleșteu părăsit, plin cu alge
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
totul e incertitudine, totul e aproximație. Pe strada Olimpului, la numărul 7, e un bloc vechi cu fațada Îmbrăcată În iederă. Un soare jucăuș se furișează prin perdeaua de muselină a unei ferestre de la etajul 1 răsfirînd curcubeie pe mobilele amorțite. Bărbatul Își face siesta În fotoliu, calculînd șansele echipelor de football, calificate la campionatul mondial. Femeia spală vasele În bucătărie. Îi vom numi domnul D. și doamna E. În după-amiaza aceea seducătoare de primăvară, telefonul suna pentru a treia oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
El se coace Încă, se rumenește, respiră aburul tainic Împresurat de limfe materne, moi, opace, văluri de fecioare promise, În curînd va țîșni afară În lumină ca un gheizer, ca o coloană sonoră făcînd aerul să se gudure, trezind culorile amorțite ale obiectelor. În această noapte În care șoapta mea Îi desenează talpa piciorului, În această noapte În care o tînără femeie Îl poartă În marsupiul ei În cele patru colțuri ale casei, Închinîndu-i sîngele nou zilei care Începe și soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
unei vii amintiri a celei de-a doua întâlniri cu doctorița Randle. — Dar nu este... am spus cu voce tare, apoi m-am oprit, dându-mi seama că fusese doar un vis. Cât timp dormisem, ceva se schimbase. Atenția mea amorțită, doar pe jumătate trează, se întoarse spre interior ca un far strălucitor și brusca ei claritate mă surprinse. Mi-am văzut mintea și eul de șaisprezece săptămâni perfect, în întregime, fiecare detaliu fiind viu și distinct. Puteam să văd până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aibă grijă de el câteva zile, dar ghidul nostru părea să considere de la sine înțeles faptul că Ian va veni cu noi. Asta m-a bucurat; nu aveam de gând să-l las nicăieri și mintea mi-era încă prea amorțită și prea năucă de dimineață, ca să pot purta vreo discuție în contradictoriu pe tema asta. În schimb, încărcaserăm pur și simplu jeepul galben, pe tăcute, mecanic, și plecaserăm. Scout aruncă geanta cu pastile a lui Nimeni și cartea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]