1,230 matches
-
rezonanță sinistră. Skorpius, se gândi Valerius înfiorându-se. Ce anume îi spunea numele acela? Încercă zadarnic să-și amintească. Încet-încet, se liniști, dar într-un colț al memoriei lui era ceva ca o prevestire. Îl abătu de la gândurile sale glasul amuzat al lui Maktor. Și când mă gândeam că sunteți ascunși chiar deasupra capului lui Vitellius... Mi se părea amuzant. Hangiul nu părea speriat, și nici nu era; Valerius îl convinsese că cel mai bun mod de a ascunde pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tradiții. Toți soldații știau că zeii intervin în bătălie și au putere asupra fiecărui luptător. Marte era prima armă a soldaților, înainte de scut și de sabie. Astăzi, în schimb, cum stau lucrurile? — Astăzi? întrebă Antonius scărpinându-și bărbia; un zâmbet amuzat îi lumină privirea: în tonul sever al lui Proculus se ghicea o notă polemică. Astăzi, zici? — Recunoști că un om oarecare vede într-o victorie doar meritul trupelor care ucid cu săbiile? Câți văd, în spatele măcelului, divinitatea ce conduce armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Vitellius, în scurtă vreme avea să lupte în arenă la Cremona. Proculus era singura lui speranță. Numai el putea să-l învețe să țină piept rețiarilor. Valerius se așeză lângă maestru. Marcus stătea în fața lui; îi aruncă o privire amuzată și îi zâmbi. — Mănâncă, zise Proculus. Împinse spre Valerius o felie groasă de pâine de orz și un vas plin cu apă. — Bea. Proculus avea în față tot pâine și apă. Valerius încercă să ridice vasul cu mâna stângă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ai văzut luptând de atâtea ori... După tine, care ar fi? — Nu urmează o tactică anume. De fiecare dată când îl privesc luptând, mă surprinde. — În asta stă puterea lui: își dezorientează adversarul. Valerius îi aruncă lui Marcus o privire amuzată. — Vrei să spui că Skorpius e invincibil, ca tine? — Cred că azi, mai mult ca niciodată, va trebui să-ți aduci aminte că ești medic. Lovește-l unde știi tu și cât de des poți. N-o să-l omori... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bune, spre deosebire de mulți alții pe care putea să-i numească. — Bună, Sampath, spuse domnul Gupta. De ce nu m-ai luat cu tine? Mai luam și eu o pauză de la domnița de-aici. O indică pe domnișoara Jyotsna cu o expresie amuzată întipărită pe chip. — Când vrei o pauză, trebuie s-o trimiți la magazinul de sariuri și salwar kameez, râse Sampath. Știi ce mult iubește domnița asta hainele... A, dar poate că nu e o idee așa de bună. Deja datorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
în scopul, după câte se părea, de a aduce alune și banane? Pline de afecțiune, maimuțele femele îl țesălau pe Sampath când acesta stătea, mulțumit în sine, dar țipând: — Hei, nu mă mai trage așa de păr. Dar, cu fețe amuzate și viclene, care arătau de parcă ar fi înțeles că se jucau, reveneau în cerc după ce fuseseră alungate, ca să continuie îngrijirea șuvițelor sale celor alunecoase și lucioase, care, grație lor, deveneau pe zi ce trece mai alunecoase și mai lucioase. Sampath
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
o mișcare bruscă și, scuturându-și părul strălucitor, se pierdu în furnicarul străzii. Am auzit râsete, conversație purtată pe un ton scăzut. Pe fața celor două pipite șocate, care serveau la acest raion, s-a ivit grăbita raza unei ușurări amuzate. Am pus Lovedolls ia locul ei și mi-am aruncat un ochi insolent prin paginile iui Plaything Internațional și Jungler. Am traversat strada și m-am cocoțat pe un scaun și am pierdut douăzeci de lire pe 3,45. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sunt banii? Nu mai e nici un nenorocit de ban. Mi-am deschis mâinile spre cameră și mobila ei, spre computer, spre măsuța pentru băuturi, spre candelabru, spre New York. — Cine plătește toate astea? — Tu. — Oh, ce ai făcut? M-a privit amuzat. De pe dinții ciobiți s-a desprins explicația peltică: — Am patruzeci și cinci de ani, Slick. * Nu au reușit să mă oprească la ușă, din cauza avântului pe care îl aveam în clipa aceea, și am țâșnit gâfâind în stradă și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
spus el. — Același. Nimeni altul. Nu accept înlocuitori, a zis Deggle. Lasă-mă să-ti spun numai o vorbă la urechea ca o scoică: nu mi se mai zice așa. Știi, timpul zboară, și numele odată cu el. — Da, a răspuns amuzat Vultur-în-Zbor. — De fapt mi se zice Lokki. Marele Lokki, la ordinele dumneavoastră. Demonstrații fenomenale de prestidigitație fenomenal realizate. Vai de mine, câte mai are omul de-ndurat în vremuri de restriște! Vremuri grele. Adevărul e că am devenit propriul meu descendent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nevoie de curea pentru a-și ține pantalonii. Și tot spre deosebire de Virgil, el nu era gras, deci cureaua lui nu era îndeajuns de lungă. — Cred că astăzi o să mă descurc și fără, a spus calmă Dolores O’Toole. Pe jumătate amuzat, pe jumătate speriat de bătrâna nebună, Nicholas Deggle o urmă, urcând pe poteca de pe faleză până la micuța colibă. Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu Virgil Jones, se gândi el în sinea lui. Mai târziu, în aceeași zi. Dolores
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vedea nici un motiv pentru care să n-o facă. Femeia misterioasă nu i-a întors amabilitatea. Așa că el i-a vorbit mai răspicat și a întrebat-o: — Ești din Casă? — Da, într-un fel, a spus vocea, părând de-acum amuzată. — Atunci spune-mi, te rog, dacă Virgil Jones e aici. Silueta a încuviințat ușor din cap, continuând să fixeze cu privirea bordelul, așa cum făcuse în tot acest răstimp. — Unde altundeva? a rostit ea pe un ton egal. — Bine, a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
totuși diferiți. Ca și când i-ar fi citit gândurile, Grimus spuse: — Umbra mea tânără și palidă. Tu ești aceea. Vultur-în-Zbor se sili să scoată pe gură cuvintele potrivite. îi venea greu să adopte o atitudine potrivnică în fața acestei prezențe relaxate și amuzate. Știi de ce am venit, spuse el. Unde e Trandafirul de Piatră? — Știu de ce voia Virgil să vii, spuse Grimus. E trist, îți dai și tu seama. Din toată lumea asta, Virgil să se alieze tocmai cu Nicholas Deggle. Dar nu contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
întrebat O’Toole. — Cred că da, a zis Peckenpaw. Nu-i nimeni în casă. Nimeni afară. Vultur-în-Zbor e un tip norocos. P.S. Moonshy a vorbit pentru prima dată. — Ce mai așteptăm? a zis. O’Toole i-a oferit un zâmbet amuzat. — Domnul Moonshy este grăbit, i-a explicat el pe un ton de scuză lui Grimus. Iar acum, că ne-am îndeplinit misiunea, domnule Grimus, nu mai are rost să tărăgănăm lucrurile. Ți-aș fi recunoscător dacă te-ai așeza aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Joe trăgea un pui de somn în fața televizorului în camera din spate. Ne-a spus asta deja. Și ne-a spus că tu știai. Presupun că par foarte suspectă, am afirmat. Nu degeaba mi-a aruncat o privire așa de amuzată ieri. Unu la mână: era sculptura mea. Doi: știam că Joe se ascunde la capătul coridorului să se uite la TV de fiecare dată când are ocazia. Probabil că el credea că nimeni nu va coborî în următoarea oră. —De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ar fi făcut-o, Sir Richard a spus clar că nu vrea să se vorbească despre asta. Și îți cunoști nteresul. —De ce nu? i-am întors-o. Tu nu ți-l cunoști? Dominic râse într-un mod foarte plăcut, sincer amuzat, arătându-și dinții albi. Normal că aici ai dreptate, a recunoscut. Și eu mi-l cunosc. Așa cum ar trebui să ni-l cunoaștem cu toții. Mă scuzi dacă te-am jignit. — Dar deloc. Chiar îmi place când lumea îmi ține piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
lucrurile cele mai intime cu scuze dintre cele mai slabe. Trebuia să o dezamăgesc. — Păi sunt aici cu Sebastian Shaw, i-am răspuns pentru a mă scuza. Îl știi? Bineînțeles. Toți îl știm pe Sebastian, a spus cu un ton amuzat. Nu mi-am dat seama. Scuză-mă. Revenindu-și, a scos o mică perie din geantă și a trecut-o încet prin păr, firele rebele așezându-se la locul lor. Nu și-a retușat machiajul, căci nu era nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
spun... — Am încercat să mă gândesc la un mod frumos de a o spune și m-am dat bătută. Dar faptul că trăiești așa cu Sir Richard nu a fost considerat mai scandalos decât un divorț contestat? Geneviève părea foarte amuzată. —Văd că nu înțelegi deloc, draga mea. Totul este să faci aparențele să arate bine și să nu stârnești un scandal. Richard și cu mine am fost dintotdeauna discreți. Având case alăturate, genul acesta de lucruri. Bineînțeles că toată lumea știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de masă, s-a întors spre mine. — Ce principiu? s-a arătat interesată. — Vorbeam de principiul dopului de plută: de ce acesta, scos din sticlă, nu mai vrea, nu mai poate să intre la loc, în gâtul sticlei. M-a privit amuzată. A râs. — Bine, dar e o lege fizică. — Ce fel de lege? — Nu știu care, dar așa e pluta. Se dilată instantaneu și nu mai revine la condiția inițială. Apăsase voit pe instantaneu. — Ce înseamnă instantaneu? am întrebat-o în doară, de dragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
beculețului din capătul holișorului. O lumină pierdută, de înserare blândă, șovăind să pogoare în Lume. Mi-a făcut semn să nu mă mișc, să nu trezesc băiatul. A venit și s-a așezat pe marginea patului, lângă mine. A șoptit, amuzată: — Cu prostii de-astea îl adormi tu? — Mai știu și altele, dar acum nu am avut chef de alte născociri. Am altfel de fantezii în miezul nopții. Și nu pentru adormit copiii. Principalul e că-l ia somnul repede când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu dunga lăptoasă a ceții ridicându-se, să mă cufund în pământul jilav, să las roua să mă ude ca o apă purificatoare. Am mers doar o stație cu troleibuzul, până la Universitate. Am coborât apoi la pas până la Cișmigiu. Gândul amuzat că pot scrie o carte chiar despre acest drum făcut de sute de mii de ori. În studenție și apoi, mulți ani, treceam cel puțin o dată pe zi pe aici. Zile când rătăceam în căutarea unor nimicuri care să anime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vine? Știi tu cine stă în blocu’ ăsta? De sus până jos?“ Habar nu aveam. Omul mă privea îngândurat, jucându-se cu o legătură de chei. O arunca dintr-o mână în alta, studiindu-mă. Din când în când pufnea amuzat: „Bă, da’ chiar tâmpită promonție de generație mai sunteți, de apărurăți acu’. Prea vă dă într-o disperare pă toți la școală, fără să vă-ntrebe ce vă poate crieieri’. Înțeleg, se pune accentuarea pă știință și inteligența la cercetare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
face acu’! Nu-mi mai pasă. Am băgat divorț, mâine am pronunțarea și gata. Nu mai am treabă cu prostovanu’. Nu mai ai ce-mi face. O să mă lași și tu în pace, ca și ăialalții dinaintea ta. O studiam amuzat. Era amețită, clar, dar încă nu se îmbătase. Îmi părea cunoscută fața ei, cu negul de sub nas, cu dunga aceea maronie fină, de piele arsă, de pe sprânceana dreaptă, cu privirea ușor încețoșată, ca și cum străbătea greu printre pleoapele abia întredeschise, fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu te mofluza. Am făcut și eu o poantă de glumă. Mă enervează așteptarea asta, până mâine. De-asta am și intrat aici. Pufni. Havana... Măcar de s-ar fi cărat acolo prostovanu’. Dar așa, Mexic... Pufni iar, și mai amuzată, cu vădit dispreț. Mai calici ăia decât noi. Am văzut și la cinema cum mănâncă la piață clătite cu ploșnițe. Le fugea alea pe obraji și le aduna cu palma și le băga la loc în gură. Îți dai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ei. Într-o doară, am îngânat: — Conți? Până atunci, studiind paharul acela, părea că zâmbește, absentă, cine știe căror gânduri cu care își juca plictisul. S-a răsucit dintr-odată speriată spre mine. — Cum ai spus? — Conți. Nu... Oftă amuzată. — Eram, demult. Așa-mi spunea când eram debutantă. Da’ nu am ținut-o așa prea mult. Un an... Hai, să zic doi. Acu’ sunt Mia. Întinse mâna ca și cum ar fi trebuit să i-o sărut. M-am făcut că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
n-am... De mă mai luai și la tine în dimineața aia și se prindea Riki că nici nu ești aviator, acu’ mai erai tot la disperați în sanator la Bălăceanca și făceai ca elicopteru’. Elicopter de la o parașută. Chicoti amuzată de poantă. Ridică din umeri: Avea Riki chestii de-astea. De lua plasă de la vre-unul, stătea pe capul lui de-l toca până își lua ăla câmpii și blestema și ceasul în care se născuse. Sau mă cunoscuse, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]