950 matches
-
să facă mâine și poimâine. Încă o carte de popularizare nu intra în discuție. Chiar și munca de laborator părea nesigură. Echipa lui de cercetare deja se purta altfel cu el - o nerăbdare nouă față de stilul lui low-tech, popular și anecdotic, un apetit pentru un tip mai penetrant de cercetare -, chestiile alea sexy cu imagistică de proporții, care despicau creierul în bucăți. El era doar un popularizator. Și încă un popularizator exploatator. După o săptămână de anhedonie, își descoperi o slăbiciune-surpriză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
figura un principiu feminin, iar combinația frunzei și a fructului, răspândită în vechea cultură ebraică, simboliza îmbinarea celor două principii opuse și complementaritatea lor fecundă. Despre substratul rușinos al frunzei de smochin (fig, figa) ne vorbește următoarea întâmplare din istoria anecdotică a Europei: Împăratul romano-german Frederic I Barbarossa (1123-1190), după ce a înăbușit răscoala milanezilor din 1162, a poruncit tuturor locuitorilor acestui oraș să vină, sub amenințarea pedepsei cu moartea, să sărute o frunză de smochin lipită de crupa unui măgar. 7
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
puteau trage de pe urma acestei noi mode și difuzaseră în numeroase exemplare textele care circulau. Dându-și seama că publicul era stăpânit de o curiozitate nesățioasă, ei întreprinseră cercetări în bibliotecile municipale asupra tuturor mărturiilor de acest gen pe care istoria anecdotică le putea aduce și le răspândiseră în oraș. Când istoria însăși a fost epuizată de profeții, ele au fost comandate ziariștilor, care, cel puțin asupra acestui punct, s-au arătat la fel de competenți ca și confrații lor din veacurile trecute. Unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
prietenă” a scriitorilor de la Terasa Oteteleșanu, Mica Bogdan-Pitești a servit, cu nurii ei androgini, drept model unor pictori precum Camil Ressu, Pallady sau Pascin. Mateiu Caragiale și-o amintește în Jurnal sub aspecte nu tocmai onorante... Dincolo însă de orice anecdotică, cercul colecționarului-mecena a fost un excelent mediu conducător de spirit modern, o instituție informală și unul dintre factorii coagulanți ai primului nostru modernism postsimbolist. Imaginea sa se țese, retrospectiv, din mărturii. Iată cîteva: B. Fundoianu: „Bogdan-Pitești și-a pus geniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Laforgue, estetismul crud al lui Baudelaire, onirismul fantast al lui Aloysius Bertrand din „Gaspard de la Nuit“, ironia estetă a lui Tristan Corbière și naivitatea studiată a lui Max Jacob. Un fantezism ironic și decorativ, mimînd primitivismul și refuzînd cu grație anecdoticul în favoarea stilizărilor expresioniste. A devenit un loc comun al criticii apropierea dintre „Balada spînzuratului“ a lui Maniu, „Visul spînzuratului“ de Ion Vinea și „Se spînzură un om“ al primului Tzara. Desprinsă parcă din cărțile de Tarot ale imaginarului poetic, trimițînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin bizantinism)... Articolele programatice ale lui Adrian Maniu de dinaintea Primului Război Mondial: „Cicatrizarea rănilor de lance pe pavăza lunii“ (în Noua revistă română din 22 iunie și 13 iulie 1914) și „Poezie“ (în Cronica din 12 iunie 1916), arată un adversar al anecdoticului pitoresc și un adept al intelectualizării peisajului: „Poezia nu mai e atît de importantă cît sînt versurile. Versurile sînt schițe de adevăr sufletesc sau de idee (...) Pentru cei vechi, peisagiul nu avea însemnătate estetică. (...) În artă, peisagiul nu a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un sentimentalism fără frîu, de un cult excesiv al individului. Cugetul lui Nietzsche îi robește. Toți pregătesc și anunță mesiile de mîine: supraoameni”. Textul exprimă - „în oglindă” - sensibilitatea estetico-ideologică a comentatorului, opțiunea sa pentru apropierea prozei de poezia lirică, refuzul „anecdoticului” tradițional, gustul decadent pentru „geniul melancolic” al modernității, sensibilitatea social(ist)ă pentru marginali și dezmoșteniți: „Vagabonzii și cerșetorii defilează, desenați cu o nemaipomenită îndrăzneală și poetizați, în decorul cel mai încîntător; cum zice Vogue: realism liric. Nenorocul, mizeria, lenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nostalgia tradiției autentice și cu bovarismul avangardei... Un lucru e cert: viziunea „contimporanilor” este una „puristă”, radical-autonomistă, ducînd modernismul pînă aproape de ultimele consecințe: de aici, predilecția lor pentru poezia pură, arhitectura pură, sculptura și pictura pure, fără „subiect” și fără „anecdotică”. Pentru un istoric conservator al artei, precum germanul Hans Sedlmayr, acest segregaționism purist ar fi un simptom al dezumanizării moderne, reflex al pierderii legăturilor cu transcendența. (Hans Sedlmayr, „Arta autonomă și omul autonom“, în Pierderea măsurii. Arta plastică a secolelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fără ieșire, Caroline Yessayan, chiar și singură, constituia un motiv de a spera În umanitate. Dacă totul căzuse Într-un vid deprimant, era din cauza unui detaliu minor și aproape grotesc. Treizeci de ani mai târziu, Bruno era convins: acordând elementelor anecdotice importanța lor reală, situația putea fi rezumată În aceste cuvinte: de vină era doar minijupa Carolinei Yessayan. Pentru Bruno, a pune mâna pe coapsa Carolinei Yessayan era aproape o cerere În căsătorie. Bruno Își Începea adolescența Într-o perioadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cele care se reproduc prin clonare; mutațiile aleatorii păreau așadar mai eficiente decât selecția naturală. Montajul experimental era amuzant și contrazicea clar ipoteza clasică a reproducerii sexuate ca motor al evoluției; oricum, acest rezultat nu mai prezenta decât un interes anecdotic. De Îndată ce codul genetic va fi descifrat integral (era o chestiune de luni), omul va fi În măsură să-și controleze propria evoluție biologică; atunci sexualitatea va apărea limpede așa cum este: o funcție inutilă, periculoasă și regresivă. Însă chiar dacă reușeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
i se abandoneaz( mediului un anume timp (i se informeaz( asupra obiceiurilor, apeleaz( la (ntrevedere, dar f(r( a asista (ndelung (i sistematic la evenimentele care se deruleaz(. "Observa(iile" realizate apar, (n cele din urm(, sub forme episodice sau anecdotice considerate ca fiind tipice (i adesea pu(în analizate. Aceast( utilizare vag( s-ar potrivi mai degrab( unei forme de preanchet( rapid( (naintea (ntrevederii sau chestionarului. (n acest caz, cercet(torul nu particip( cu adev(raț la via(a mediului
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
c-un fel de convingere adesea urâcioasă despre planurile lui. Oameni de aceștia pe vremea aceea nu erau tocmai rari. Domnia o visa pân și cel din urmă mazil după căderea fanarioților, mai ales cugetând la ușurința - se-nțelege că anecdotică - a unei asemenea eventualități. Îmbla vorba adică cumcă turcii alesese pe Sandul Sturza - care între cei 7 trimeși era cel mai nensemnat - de domn al Moldovei numai pentru că era un om chipos și avea o barbă neagră și frumoasă, fără
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în unele cazuri. Privind mai atent, întrezăresc totuși o dificultate. Acest tip de conducător nu este doar ieșit din comun, el ne apare a fi de natură arhaică. Ai crede că este specific societăților de odinioară, deci de interes pur anecdotic pentru timpurile noastre. Nu vedem încă, în ciuda oricărei așteptări, că el se menține și se răspîndește? Nu se pune problema de a-i pune aureola vreunei virtuți care l-ar face imun la uzura istorică. Dar trebuie să acceptăm conducătorul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
elementar, proaspăt și pur, simili-paradisiac, În care fiecare prezență naturală devine un reflector sui generis al ființei elogiate, proiectată Într-o inepuizabilă rețea de analogii. Poetul se situează, totuși, foarte departe de ordinea și echilibrul tradițional-romantic, orice coagulare de tip anecdotic fiind evitată. Nu se poate vorbi, de asemenea, nici de precisa conturare a unui „cadru” natural al confesiunii: planurile interferează, sistemul de referință se schimbă rapid de la un vers la altul, fiecare imagine devine un fel de nucleu generativ al
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Închiderea. Însăși poetica avangardistă a lui Voronca gravitînd fie În jurul constructivismului, fie al suprarealismului, era de natură să Întrețină asemenea scheme de organizare a spațiului imaginar. În varianta sa constructivist-integralistă, exigența, de pildă, a de-subiectivizării poeziei (antisentimentalismul, repudierea retoricii, anecdoticului, cultul „obiectivității” și al sintezei intelectuale aplicate unei lumi a obiectelor ce miza pe senzație, pe o concretețe și plasticitate În stare să ofere o replică verbală materialității lumii date etc.) invita la Întoarcerea spre un afară mereu promițător ca
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a discursului, se va găsi astfel de cele mai multe ori mediată de simili-reportajul realizat de „aparatul Înregistrator” care e ochiul poetului. Intră În joc aici, fără Îndoială, și refuzul programatic al „logicii” și „gramaticii”, al limbajului conceptual-reflexiv, a cărui necesară coerență „anecdotică” periclita, ca Închidere, apetitul dinamic al unei viziuni de tip simultaneist, prin excelență deschisă, aptă de cuprinderi din ce În ce mai vaste, practic inepuizabile, ale spectacolului vieții moderne. Sfărîmarea, atomizarea discursului se impunea, așadar, iar miza pe imagism devenea o soluție adecvată acestei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
versurile de dinainte de Colomba exigența programatică a „expresiei plastice, stricte și rapide” apare astfel ilustrată În modul cel mai direct În construcția poemului prin juxtapunere (de unde impresia de independență a fiecărei unități textuale și de atomizare a discursului, Împiedicînd dezvoltarea anecdotică a unei „idei” și facilitînd, În schimb, percepția „simultaneistă” a unei lumi-almanah caleidoscopic etc.) și eliptism, reducîndu-se la strictul necesar elementele relaționale din interiorul versului și accentuîndu-se astfel sugestia de ritm accelerat, iar pe de altă parte vizîndu-se efectul de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
principiul ce prezida la construcția imaginilor, prin care se puneau, de fapt În chestiune chiar fundamentele limbajului liric tradițional. Or, programul poetului viza, - am subliniat acest lucru În mai multe rînduri - tocmai o atare destructurare, ca maximă distanțare față de coerența „anecdotică” a discursului și potențată sugestie a unei dinamici a viziunii bazată pe multiplicarea rețelei analogice, cu voita forțare a asemănării, pînă la „tabuizarea” (neo)barocă a obiectului și instituirea unui regim de cvasi-autonomie a semnificantului față de semnificat. Cu privire la aceste aspecte
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
granițelor dintre genuri și specii, eliberarea de poeticile rigide și, nu în ultimul rând, ingenioase modalități de a concilia „esențele de realitate” cu „imitațiile de realitate”. Nu numai în ciclul Florilor de mucigai, în care este evidentă o anumită epicitate anecdotică, dar și în alte împrejurări (să ne gândim doar la unele poeme din Cuvinte potrivite), autorul a mizat din plin pe un anumit „proteism material” și pe o retorică a accesibilității, care pot fi interpretate ca tot atâtea strategii de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Parcă avea un beteșug, Parcă ieșise-atunci dintr-un coșgiug Și, mai abitir, Venea din cimitir, Ca o momâie. I se strâmbase ceva Și parcă puțea A tămâie. Săteanul dete bici. — „Ce cauți noaptea, cernită, pe-aici?”... (Ucigă-l toaca) Caracterul anecdotic al poemului este cât se poate de evident; stilul indirect liber alternează cu cel direct (notarea frustă a dialogurilor accentuează distanțarea de lirism), iar impresia de spontaneitate și directitate devine covârșitoare. Totuși nu (numai) de aici provine „dublul efect” sesizat
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
poeți, se poate întrezări aici și „tentația (rămasă de altfel fundamentală) a demistificării literaturii înseși”382. Volumele următoare, anterioare ciclului La Lilieci (Poeme, Moartea ceasului, Tinerețea lui Don Quijote, Tușiți), vădesc aceeași înclinație demistificatoare, susținută, de astă dată, de suportul relatării anecdotice și de înlănțuirea ingenioasă a silogismelor care conduc mai totdeauna către o concluzie năstrușnică 383. Nu vom insista foarte mult asupra acestor aspecte, întrucât ne-am propus ca, în cele ce urmează, să analizăm mai cu seamă strategiile depoetizării din
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în măsura în care își exhibă simplitatea și transparența. Există așadar suficiente argumente pentru a afirma că, și de astă dată, ne aflăm în prezența unui exemplu tipic de poezie metatranzitivă. Extensia textelor, avântul cu care vocea naratorului se lansează în ocazional și anecdotic, valorificarea biograficului, „retragerea melancolică a autorității regizorale”393, constituie în fond tot atâtea indicii că, în ciuda aparențelor, Marin Sorescu rămâne un autor extrem de abil când vine vorba de mimarea directității și a transparenței. Un poem semnificativ în acest sens este
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
înclinată să distrugă orice punte între semn și referent, făcând din limbaj un cod pentru inițiați. În legătură cu cel din urmă aspect, s-a discutat pe larg de vădita înclinație a lui Marin Sorescu spre „sfidarea lirismului modern, care elimină epicul, anecdoticul și abstractizează, de regulă, simbolurile”398. Nu vom insista foarte mult asupra acestor apecte, întrucât riscăm să repetăm anumite lucruri îndeobște cunoscute, însă nu ar fi cu totul lipsit de interes să ne întrebăm dacă textele adunate în La Lilieci
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Nicolae Manolescu caracteriza Georgicele în felul următor: „E vorba de douăsprezece scurte poezii, care reconstituie, oarecum în felul lui Petre Stoica din Un potop de simpatii, dar împingând sarcasmul și parodicul mult mai departe, universul deruralizat al satului contemporan. Intenționat anecdotice, utilizând clișeul jurnalistic, poanta și calamburul, (...) aceste poezii sunt spirituale fără să fie profunde”410. Ceea ce trebuie să fi părut însă extrem de subversiv în perioada respectivă este tocmai sarcasmul distrugător al acestor texte, în care cititorul putea identifica sloganuri și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și de o serie de distincții, ca, de pildă, aceea dintre cititorul real și cel ideal, dintre cititorul tradițional și cel modern, inocent și avizat etc. Nu încape îndoială că, din perspectiva unui cititor inocent, apropierea poeziei de proză, de anecdotică, de limbajul uzual riscă să creeze perplexitate, tocmai în măsura în care clatină prejudecăți adânc înrădăcinate. Altfel stau lucrurile în cazul cititorului ideal (acela care constituie, după cum au demonstrat teoreticienii receptării, un fel de dublu ficțional al autorului). Pe acest palier, intenției auctoriale
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]