2,924 matches
-
la o simplă căutare, o cantitate imensă de informație și mai ales de păreri, găzduite de diferite forumuri, îl lipsește pe pacientul confuz de un filtru, de plierea cunoașterii universal valabile pe cazul lui particular, nefăcând decât să-i sporească angoasele. Pe de altă parte, cu cât medicii devin, ei înșiși, mai tributari tehnicii, cu atât avantajul comunicării medicpacient se pierde. Iar bolnavii, frustrați, se întorc pe forumuri.
După ureche și de pe internet () [Corola-journal/Journalistic/3636_a_4961]
-
genocidului, cronică semnată de Geo Vasile. Ca de obicei, reține atenția cronica literară a lui Dan Cristea, care scrie acum despre Dan Laurențiu, privit ca poet crepuscular: „Pentru Dan Laurențiu, amurgul este «ora incertă», «ceas al îndoielii», «pat nupțial al angoasei », moment al scrutării de sine. Când cade amurgul», scrie poetul, dând ecou gândului lui Nietzsche, «zeii vor părăsi tăcuți această lume». Lumea va deveni astfel mai puțin strălucitoare, un univers în declin.”
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3409_a_4734]
-
Armeniei (LXIV). A cincea epistolă descrie un raid isaurian (XIV). Dar unitatea în această diversitate rezidă în apelul sincer, exprimat în aproape toate epistolele, prin scrisori către prietenii Sfântului, și în referințele, pe tot parcursul corpusului, la greutățile, boala și angoasele exilului singuratic 3. Scrisorile au caracter istoric, consolator, de recomandare și familiar 4. Scrise pe tema Providenței, temă ce era cea mai potrivită pentru a mângâia sufletele de tulburările suferite atunci de către Biserică, tulburări care îl 2 P. R. Coleman
Câteva consideraţii pe marginea scrisorilor Sfântului Ioan Hrisostom. In: Nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2008 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/124_a_100]
-
impersonal al istoriei pur și simplu, care are răceala metalică, dar și finețea unei gravuri. Iar timpul de elecțiune al Mioarei Cremene nu putea fi, dintr-o asemenea perspectivă, decât secolul lui Cartesius, cu disprețul lui suveran pentru limbajul afectelor, angoasa timpului fiind depășită acum prin depersonalizarea estetizantă și puțin prăfuită a „culorii de epocă”: „Doamna de Grignan / ședea / la masa de lucru cu picioare rotunde / adusă în caleașcă la țară / și pana subțire scria o misivă / una din zecile de
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
una și aceeași persoană - să-și precizeze idei și sentimente poetice, într-o relație vie cu limba maternă ori cea de adopțiune”. Poeta operează acum retrospecții peste care planează un aer de melancolie, redescoperind în subteranele unei memorii traumatizate de angoasa distanțelor câteva din figurile emblematice ale vechiului București. Alteori Mioara Cremene explorează profunzimile memoriei colective, redescoperind resursele poeziei ritualice, așa cum se întâmplă în Șoapte și strigăte, Balada unui meșter zidar și a muierii lui mult smerite, rescriere, într-o cheie
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
de oi să-l fi adus dinspre părțile Olimpului. Din Moira - numele grecesc al sorții (...), Balada Miorița ar însemna în acest caz Balada Sorții”. Cele mai recente producții poetice ale autoarei, Zece poeme ale nemișcării, își extrag substanța lirică din angoasa îmbătrânirii și a sfârșitului, exteriorizată fară patetism, cu discreție și înțelepciune. Starea de nemișcare constituie acum în viziunea Mioarei Cremene o stare intermediară între viață și moarte și antrenează reveriile thanatice, bântuite de spectrele unor sinucigași iluștri din istoria poeziei
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
toți au apă caldă la baie și un frigider în inimă”. Mai mult decât orice, „familia mea s-a spart în străinătate cum se sparge sticla”. Condiția străinului, a exilatului, răzbate din notațiile fetiței de 12 ani seduse prematur de angoasă și resemnare. Vedetă ratată a propriei vieți, ea învață tragic că arta e singurul limbaj universal și unica șansă pentru emigrant de a sări etapele și a fi acceptat. Nu are decât să-și „împacheteze gândurile în tăcere” - cum spune
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
a încerca o cale nepământeană de a mă salva. Nu sufletește. A mă salva trupește. Altminteri, eram prin construcție, prin constituție, un ins care în Sparta ar fi fost aruncat de pe stânci. Cine îți citește poezia, descoperă un spectacol al angoaselor. Ești regizorul care compune și descompune un real straniu. Opresc nevinovatele mele considerații, pentru a nu fi înjurat de vreun critic literar. Așadar, îți voi adresa câteva întrebări de încercare: de ce Ieudul fără ieșire? De ce Porcec? De ce Pantelimon 113 bis
Interviu cu Ioan Es. Pop: „Sînt un ins care în Sparta ar fi fost aruncat de pe stînci“ by Vasile Proca () [Corola-journal/Journalistic/3113_a_4438]
-
gravitate sporită în Stînci fulgerate, pentru a se instala definitiv în ultimele două volume. După invocări arzătoare, Divinitatea a rămas mută; Philippide respinge consolarea religiei și se va afla mereu, conștient, față-n față cu neantul. Începînd cu poezia Fereastra, angoasa solitudinii și a sfîrșitului își făcuse loc, pentru a deveni apoi acaparantă. Sub cele mai neașteptate forme și sub cele mai curioase pretexte, ne ciocnim de aceeași realitate, absența Divinității, disperarea poetului. Familiar al morții mereu interogate, Philippide găsește pentru
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
Un vis de slavă și singurătate/ Se-aprinseatunci în mine ca un mit“. Ca și în cazul metaforelor, personificarea se umple de epitete metaforice excesive. Autorul Aurului sterp personifică abstracțiunile încercînd să facă filozofie poetică pentru un public cititor neobișnuit cu angoasele grave. Specifică nu-i este lui Philippide doar abundența metaforelor elaborate, ci și neobișnuita lor varietate, metafore implicite, metafore coalescente, oximoronice, sinestezice, personificatoare. Mai ales cele sinestezice și oximoronice, piese rare în limbajul poetic în general, apar aici cu înaltă
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
emoționantă caracterizare, și vizionară bănuire a unui destin mai lung decât nedreptatea), și se trezește încolțită în chiar revistele la care colaborase. Nu mai are drept de semnătură și la traduceri i se impun „colegi”. Grijile materiale o macină, și angoasa că oricând cineva dintre cei dragi, dintre cunoscuți, ar putea fi inclus într-un lot și aruncat în pușcărie. Ea însăși trăiește, vreme de aproape doi ani, această experiență-limită, pe care o consemnează, în jurnal, strict ca fapt divers. Câtă
Fleacuri și nenorociri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2923_a_4248]
-
lui Manasia se află sub frunte. Acolo se desfășoară filmul personal, printre impulsuri electrice, chimii subtile și stări imprecise. Acolo își fac de cap „maimuțele personale” (de astă dată, cu sintagma lui Radu Cosașu), fie ele bonobo sau nu: fixațiile, angoasele, depresiile, tulburările, alienările. Primordială între ele (și astfel ajungem la ultima cale de acces) e frica de moarte, care, ascunsă bine în primele cicluri ale volumului, răbufnește în penultimul, Zmeie pe cer, o colecție de lungi epitafuri ceremonioase. Nu m-
Bonobo, om sucit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3199_a_4524]
-
Decizia de a repartiza poemele astfel nu e lipsită de o anume ironie. Mari diferențe nu sunt între cele trei părți. Ar fi putut fi, la fel de bine, comasate. Căci, așa cum la începutul cărții nu se simte vreo presiune sau vreo angoasă, nici finalul nu înscenează vreun filon nostalgic. De altfel, capodopera volumului rămâne this is not a photo opportunity (pp. 46 / 49), în care dispunerea în versete ambiguizează până la ultimele consecințe ideea totalității: „în washington square o tipă pictează după peisaj
Americanii (Tablă de materii) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3220_a_4545]
-
Ce vrea el să arate aici? Că vîrsta edenică a trecut? Că nici măcar zeii și zeițele nu se pot sustrage morții? Finalul rămîne deschis, interpretabil, iar alegoria naiadei - învăluită în mister. Mitologia reîntîlnește astfel veșnica temă a poeziei lui Philippide, angoasa ontologică a ființei umane obsedate de finitudine - aceeași, indiferentă la decor, indiferentă la epoca descrisă.
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
succes și astăzi, pe scenele principale ale țării. Primele două sunt mostre originale de teatru absurd, colorate de umorul atât de particular al lui Băieșu, și animate, totodată, de o viziune pesimistă asupra condiției umane, care corespunde atât de bine angoaselor noastre de azi. Chițimia, de altfel, este nu numai punctul cel mai înalt al creației dramatice a autorului, ci și o piesă care poate sta oricând alături de creațiile similare ale lui Arrabal sau Mrožek. Autorul e în sală, pe de
Băieșu esențial by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3034_a_4359]
-
în anii ’40, ecouri ale unei secvențe amoroase chinuitoare se află în jurnalul lui Jeni Acterian — Jurnalul unei ființe greu de mulțumit —, unde, către sfîrșit, apare un misterios „S“, ale cărui irumpții fulgurante urmate de prelungi absențe o umplu de angoase și perplexitate pe tînăra autoare.) Tot acum este perioada în care Dragomir îi cunoaște pe Noica, pe Cioran, pe Mircea Vulcănescu, pe Mihai Rădulescu, personaje care (cu excepția lui Cioran) vor reveni în viața lui Dragomir în împrejurări, nu de puține
Alexandru Dragomir, destinul deturnat al unui filozof by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Memoirs/13242_a_14567]
-
în neant) aùra și sărut aproapele. Trec vechimea mea le zic la arhondaric cu jale petecesc subt sparte zale deflorate palimpseste năpârlirea șarpelui în a raiului poveste. M-am secătuit de ani turnul umbra cea fugară o dă criptei în angoase și-i uzurpă armăsari /lainici lari penați pogani/ cu trăsura funerară legiunile de oase. Vinul nu mă mai încântă /taur negru al iubirii/ cu imaginea răsfrântă printr-un diamant amant troienind în stihuire mirii la îmbătrânire. Tu pământ al trupului
Doina dintr-un gât de lebădă by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/15194_a_16519]
-
mizează. "Rousseau este cel dintâi gânditor care și-a pus, cu o desăvârșită luciditate, problema crizei omului modern..." ("Rousseau - portret simpatic", vol. Existențe și creații literare) și, prin urmare, în Confesiunile sale s-ar putea găsi rădăcinile literaturii memorialistice ulterioare, "angoasa omului modern", chiar protestele sociale și politice "ale beatnicilor și hippy-ilor secolului XX. Ceea ce prețuiește Pericle Martinescu la literatura memorialistică prețuiește și la Rousseau: autenticitatea, sinceritatea. "M-am hotărât să întocmesc o lucrare unică printr-o veracitate fără exemplu, astfel
Utopia autenticității by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Imaginative/15348_a_16673]
-
fervoare, la limita abstracțiunii") sau contextul tipologic în care se situează poezia lui Nichita Danilov ("Tradiția de la care se poate revendica este, în chipul cel mai evident, a unui anume expresionism ce mai păstrează ceva din scenografia romantică, trecut prin angoasele imageriei de coșmar suprarealist, cu dislocările și recombinările-i insolite, dar conservînd un număr de repere mitice constante, cu precădere din teritoriul simbolic biblic"). Observații la fel de pătrunzătoare, demne de reținut, despre întreaga generație ca și despre cîteva din volumele ei
Ion Pop și spiritul Școlii ardelene by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Imaginative/15373_a_16698]
-
dirijate de André Breton, spre un post-suprarealism și, ca atare, către o poziție "postmodernă"". Finalmente, această carte e un răspuns dat atît celor care se îndoiesc de autenticitatea discursului "suprarealist" al lui Gellu Naum (care abandonează treptat recuzita tenebros-gotică în favoarea angoasei și ironiei elegiace), cît și celor care refuză să vadă, din cauza imaginarului diferit, apropierea de substanță dintre poezia lui Naum și poezia optzecistă, ambele edificate pe un nou impact cu ființa și cu literatura. Așadar, volume despre niște autori, dar
Ion Pop și spiritul Școlii ardelene by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Imaginative/15373_a_16698]
-
dintre poezia lui Naum și poezia optzecistă, ambele edificate pe un nou impact cu ființa și cu literatura. Așadar, volume despre niște autori, dar implicit despre sensul ființei în lume, așa cum este ea concretizată în figura criticului. Mascîndu-și poate propriile angoase, dar convins de necesitatea misiunii sale și încrezător în actul întemeierii, criticul poartă aici ca pe o certitudine formativă amprenta de peste veacuri a Școlii ardelene.
Ion Pop și spiritul Școlii ardelene by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Imaginative/15373_a_16698]
-
dungi, Se strîng în jurul ei și, în genunchi, Îi sorb pe rînd copiii, abia pompați de tine. Și dacă urli și faci spume, pîn-la urmă Îți mai dau una, nouă, la fel de mătăsoasă, Să-ți verși în ea Celulele. Și-Arhaica Angoasă, Pe care Legile și Tații Burduhănoși n-au reușit Să-o cauterizeze. Pe urmă alta. Și alta. Pînă ce, liniștit, Te vei întoarce singur la Fericita Turmă. Armăsarul și păpușa Sus, pe dulap, un armăsar de porțelan S-a înălțat
Poezii by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/16253_a_17578]
-
Ion Cocora Exercițiu de exorcizare Alerg pe o frânghie între mine și mine ca între două angoase ca între două limbi cea pe care o scriu și cea pe care o vorbesc trag când de una când de alta precum de un elastic dar ele îmi întorc spatele căutându-și un bilingv mai elevat e greu să
Poezie by Ion Cocora () [Corola-journal/Imaginative/3529_a_4854]
-
minunaților mei fii. Îți sunt nesfârșit de recunoscător fiindcă ai acceptat darul divin de a da naștere vieții, Și încă îți mulțumesc pentru bucuria de a trăi pe care mi-ai dat-o Fie și-n suferința nenumită , în chinul angoasei de-a fi. Mi te voi aminti în noua mea viață astrală, Cu nostalgia temniței tale pământene în care, în ciuda a tot și a toate, am trăit fericit, înlănțuit de iubirile mele, de dușmăniile mele, de speranțele și dezamăgirile mele
Un poem de Camilian Demetrescu by Camilian Demetrescu () [Corola-journal/Imaginative/3353_a_4678]
-
pentru că Mușina nu lasă nici limbajul, nici stările să se alerteze chiar la modul panicard, rezolut. El cultivă o melancolie de umor, nu de umoare, în interiorul viziunii. Nici chiar temele Ťapocalipticeť n-au, la el, tupeul melodramatic și agresiv al angoaselor finale. Acestea sînt mai degrabă consultative decît definitive, poemul le propune, dar nu le impune". Nu o dată Al. Cistelecan are aerul unui ,colaborator" al poetului pe care-l comentează, ca și cum s-ar așeza alături spre a studia împreună elaborarea partiturii
Un postimpresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11071_a_12396]