722 matches
-
situate în Oceanul Atlantic de sud la est de Țara de Foc). Precipitațiile bogate cu temperaturi mai blânde în văi permite pe un areal restrâns dezvoltarea unor păduri verzi tot timpul anului, compuse mai ales din fagacee (Nothofagus pumilio și Nothofagus antarctica), ce ating altitudini între 200 și 400 de m. În afară de copaci mai cresc arbuști și plante ierboase, astfel se pot aminti: coacăzele (Ribes magellanicum), agrișul ( Grossulariaceae) și fucsiile (Fuchsia magellanica), plante cățărătoare și epifite (alge, mușchi), ferigi din familia „ Hymenophyllaceae
Țara de Foc () [Corola-website/Science/307360_a_308689]
-
fi existat vreodată. Lung și zvelt, corpul balenei albastre poate avea tente diferite de gri-albăstrui pe partea dorsală. Există cel puțin trei subspecii distincte: "B. m. musculus" în Atlanticul de Nord și Pacificul de Nord, "B. m. intermedia" în Oceanul Antarctic și "B. m. brevicauda" (denumită și balena albastră pigmeu) găsită în Oceanul Indian și în Pacificul de Sud. "B. m. indica", din Oceanul Indian, ar putea fi o altă subspecie. Ca și în cazul celorlalte balene, hrana sa o constituie, aproape exclusiv
Balenă albastră () [Corola-website/Science/306912_a_308241]
-
adoptat ca nume comun în norvegiană în 1874. Autoritățile clasifică specia în trei sau patru subspecii: "B. m. musculus", balena albastră nordică, cu populațiile din Pacificul de Nord și Atlanticul de Nord, "B. m. intermedia", balena albastră sudică din Oceanul Antarctic, "B. m. brevicauda", balena albastră pigmeu găsită în Oceanul Indian și Pacificul de Sud, și mai problematica "B. m. indica", marele rorqual indian, care se găsește și în Oceanul Indian și, deși descris mai devreme, ar putea fi aceeași subspecie ca și
Balenă albastră () [Corola-website/Science/306912_a_308241]
-
Atlanticul și Pacificul de Nord par a fi mai mici în medie decât cele din apele subantarctice. Există unele incertitudini privind care este cea mai mare balenă albastră găsită vreodată, întrucât majoritatea datelor provin de la balenele albastre ucise în apele antarctice în prima jumătate a secolului al XX-lea, și au fost colectate de vânători de balene care nu își însușiseră tehnicile zoologice în ceea ce privește măsurarea și cântărirea lor. Cea mai grea balenă cântărită vreodată avea . Cele mai lungi balene observate vreodată
Balenă albastră () [Corola-website/Science/306912_a_308241]
-
de Nord. Cele mai mari populații inițiale, cele din Antarctica, fuseseră reduse la 0,15% din numărul inițial. De la introducerea interdicției de vânătoare, studiile nu au reușit să stabilească dacă populația de balenă albastră crește sau rămâne stabilă. În Oceanul Antarctic, cele mai bune estimări arată o creștere semnificativă de 7,3% pe an de la sfârșitul vânatului ilegal practicat de sovietici, dar cifrele totale rămân sub 1% din valoarea inițială. S-a sugerat și că populațiile islandeză și californiană sunt în
Balenă albastră () [Corola-website/Science/306912_a_308241]
-
foarte rar. Oamenii de știință nu știu unde își petrec aceste balene iarna. Populația totală a Atlanticului de Nord este estimată a fi între 600 și 1.500. În Emisfera Sudică par să existe două subspecii distincte, "B. m. intermedia", balena albastră antarctică, și mai puțin studiata balenă albastră pigmeu, "B. m. brevicauda", găsită în apele Oceanului Indian. Cele mai recente studii (de prin 1998) dădeau o estimare de 2.280 de balene albastre în Oceanul Antarctic (dintre care mai puțin de 1% ar
Balenă albastră () [Corola-website/Science/306912_a_308241]
-
subspecii distincte, "B. m. intermedia", balena albastră antarctică, și mai puțin studiata balenă albastră pigmeu, "B. m. brevicauda", găsită în apele Oceanului Indian. Cele mai recente studii (de prin 1998) dădeau o estimare de 2.280 de balene albastre în Oceanul Antarctic (dintre care mai puțin de 1% ar putea fi balene albastre pigmeu). Estimările unui studiu din 1996 arată că 424 de balene albastre pigmeu se aflau numai într-o arie mică de la sud de Madagascar, astfel că probabil numărul lor
Balenă albastră () [Corola-website/Science/306912_a_308241]
-
în nordul Oceanului Indian (Oman, Maldive și Sri Lanka), unde ar putea forma o populație rezidentă distinctă. În plus, populația de balenă albastră care trăiește în largul coastelor chiliene și peruviene ar putea forma și ele o populație distinctă. Unele balene albastre antarctice se apropie de coasta Atlanticului de Sud pe timp de iarnă, și ocazional, vocalizările lor sunt recepționate în dreptul Perului, Australiei de Vest, și în nordul Oceanului Indian. În Chile, , susținut de , efectuează o activitate extinsă de cercetare și conservare pe o
Balenă albastră () [Corola-website/Science/306912_a_308241]
-
legate de starea de accelerație și de imponderabilitate. Și-a continuat cariera în domeniul medical la Institutul de Probleme Medicale și Biologice din cadrul Ministerului Sănătății Publice. În perioada 1966 - 1967, el a participat la cea de-a 12-a expediție antarctică sovietică pe stația de cercetări Vostok, aflată la aproximativ 3.000 metri deasupra nivelului mării, chiar pe calota de gheață a Polului Sud unde temperatura scădea până la -100°. În calitate de medic al expediției, el a studiat efectele asupra sănătății exercitate de către
Iuri Senkevici () [Corola-website/Science/308464_a_309793]
-
se întrețin schimburi de experiență. Stația este la 13.352 km în linie dreaptă de capitala României, București. Stațiunea de cercetare se află într-o zonă acoperită cu rocă, nu cu gheață. Ea oferă numeroase posibilități de acces pe calota antarctică și pe jos, și cu mașini cu șenile. Accesul la baza polară românească din Antarctica se poate face în două moduri: fie cu elicopterul de la stația Davis, aflată la aproximativ 80 Km NE, fie pe jos sau prin mijloace motorizate
Stația Law-Racoviță () [Corola-website/Science/302317_a_303646]
-
aceasta fiind folosită de echipele de cercetare din această țară pentru perioadă de vară polară. Demersul exploratorului Teodor Negoiță de a inaugura o bază românească în Antarctica a demarat în anul 1997, când a început să prezinte lucrări la „Tratatul antarctic”, la care România aderase încă din anul 1971. Nici un român nu prezentase până atunci contribuții evidențiate prin cercetări. Deși apreciată de cercetătorii polari din celelalte țări, activitatea sa nu a fost recunoscută ca atare de către Academia Română. Teodor Negoiță a beneficiat
Stația Law-Racoviță () [Corola-website/Science/302317_a_303646]
-
contribuții evidențiate prin cercetări. Deși apreciată de cercetătorii polari din celelalte țări, activitatea sa nu a fost recunoscută ca atare de către Academia Română. Teodor Negoiță a beneficiat în anul 2000, de onoarea de a avea cuvântul de deschidere, cu ocazia „Tratatului antarctic” desfășurat la Londra, în fața a 43 de țări. Scopul acestei întâlniri a fost elaborarea unui cod de navigație în Mările Antarcticii, discuțiile de fond purtându-se pe baza lucrărilor prezentate de România, SUA și Anglia. Negoiță a prezentat studiul „Direcții
Stația Law-Racoviță () [Corola-website/Science/302317_a_303646]
-
în fața a 43 de țări. Scopul acestei întâlniri a fost elaborarea unui cod de navigație în Mările Antarcticii, discuțiile de fond purtându-se pe baza lucrărilor prezentate de România, SUA și Anglia. Negoiță a prezentat studiul „Direcții privind transportul maritim Antarctic și protecția mediului”. După doi ani de negocieri, cu prilejul întâlnirii anuale a Tratatului Antarctic, care s-a desfășurat în orașul Stockholm (Suedia) în iunie 2005, s-a semnat un acord prin care Australia a donat Fundației Antarctice Române și
Stația Law-Racoviță () [Corola-website/Science/302317_a_303646]
-
în Mările Antarcticii, discuțiile de fond purtându-se pe baza lucrărilor prezentate de România, SUA și Anglia. Negoiță a prezentat studiul „Direcții privind transportul maritim Antarctic și protecția mediului”. După doi ani de negocieri, cu prilejul întâlnirii anuale a Tratatului Antarctic, care s-a desfășurat în orașul Stockholm (Suedia) în iunie 2005, s-a semnat un acord prin care Australia a donat Fundației Antarctice Române și Institutului Român de Cercetări Polare, conduse de Teodor Negoiță, una dintre bazele sale de cercetare
Stația Law-Racoviță () [Corola-website/Science/302317_a_303646]
-
transportul maritim Antarctic și protecția mediului”. După doi ani de negocieri, cu prilejul întâlnirii anuale a Tratatului Antarctic, care s-a desfășurat în orașul Stockholm (Suedia) în iunie 2005, s-a semnat un acord prin care Australia a donat Fundației Antarctice Române și Institutului Român de Cercetări Polare, conduse de Teodor Negoiță, una dintre bazele sale de cercetare de pe coasta de est a Antarcticii (Stația Law). Semnarea acestui acord a avut loc în prezența ambasadorilor celor două state: România și Australia
Stația Law-Racoviță () [Corola-website/Science/302317_a_303646]
-
Emil Racoviță în urmă cu mai bine de un secol. Cu scopul de a inaugura stația din Antarctica, Teodor Negoiță a efectuat cea de-a XIII-a expediția a sa în regiunile polare, petrecând două luni și jumătate pe continentul antarctic, într-o echipă de cercetare alături de două femei, cercetătoare în domeniul biologiei și biochimiei, primele românce în Antarctica. Scopul cercetării a fost, în afară de preluarea bazei, cel de a preleva probe de sol, sedimente și microorganisme de pe continentul înghețat. La data
Stația Law-Racoviță () [Corola-website/Science/302317_a_303646]
-
în afară de preluarea bazei, cel de a preleva probe de sol, sedimente și microorganisme de pe continentul înghețat. La data de 13 ianuarie 2006, a avut loc inaugurarea primei stații românești permanente de cercetare și explorare din Antarctica, . Baza Română de Cercetări Antarctice Law-Racoviță a fost oferită României de către Divizia Antarctică Australiană. Ceremonia oficială de transfer a stației a avut loc la 20 februarie 2006. Stația Law - Racoviță este construită din materiale anticorozive și termoizolante, fiind alcătuită dintr-o clădire-laborator, cinci spații de
Stația Law-Racoviță () [Corola-website/Science/302317_a_303646]
-
în dotarea sa telefoane prin satelit. Baza de cercetări românească din Antarctica poartă în comun numele lui Philip Law, primul cercetător care a cercetat Antarctica de Est, și al românului Emil Racoviță, primului biolog din lume care a cercetat viața antarctică în cadrul expediției Belgica (1897-1899). Ea a fost înființată de către guvernul australian în anul 1986, în prezent țara de la antipozi deținând alte trei stațiuni de cercetare în regiune. Ca urmare a posibilității folosirii acestei baze, costurile anuale ale deplasării și prezenței
Stația Law-Racoviță () [Corola-website/Science/302317_a_303646]
-
observații astro-climatice. Probele recoltate sunt trimise pentru a fi analizate la laboratoare din România. Spre deosebire de proiecte similare ale unor state europene, proiecte care sunt finanțate de statul respectiv, Stația Law-Racoviță este o inițiativă privată. Ea se află în subordinea Fundației Antarctice Române, aflată la rândul ei în subordinea Institutului Român de Cercetări Polare, ambele organisme private, conduse de exploratorul polar Teodor Negoiță, primul român care a atins Polul Nord pe schiuri (21 aprilie 1995). Datorită subfinanțării, stația funcționează numai în timpul verii australe
Stația Law-Racoviță () [Corola-website/Science/302317_a_303646]
-
Solar în termenii unui potențial habitat și posibil, care poate găzdui viața extraterestră. Viața ar putea exista sub gheață, în oceanul satelitului, unde probabil există un mediu similar cu al oceanelor adânci cu izvoare hidrotermale de pe Pământ sau cu Lacul Antarctic Vostok. Viața într-un astfel de ocean ar putea fi similară cu viața microbiană de pe Pământ în adâncurile oceanelor. Până în prezent nu este confirmată existența vieții pe Europa, dar posibila prezența a apei în stare lichidă a stimulat ideea de
Europa (satelit) () [Corola-website/Science/302383_a_303712]
-
de specii descrise, având o lungime între 1 mm și 90 cm. Majoritatea speciilor habitează regiunile de litoral, în apele puțin adânci. Însă unele specii pot fi găsite la adâncimi foarte mari, de până la 7000 m, întâlnite îndeosebi în apele Antarctice. Păianjenii de mare au picioare extrem de lungi în comparație cu dimensiunile corpului propriu-zis. De regulă, numărul picioarelor - membre locomotoare - este de 4 perechi, însă se întâlnesc specii cu 5 și 7 perechi. Corpul păiajenilor de mare este alcătuit din prosomă (cefalotorace) și
Pycnogonida () [Corola-website/Science/302795_a_304124]
-
și ovigerere. Restul prosomei, picioarele și opistosoma se dezvoltă mai târziu. Larvele unor specii duc un mod de viață parazit. Pantopodele se întâlnesc în mările de lângă Australia, Noua Zeelandă coasta pacificului a Statelor Unite, în Marea Mediterană și Caraibelor, în mările arctice și antarctice. Păianjenii de mare sunt bine camuflați printre pietre, alge și vegetația subacvatică. Ei se deplasează pe fundul bazinului cu picioarele lor lungi. Majoritatea speciilor sunt carnevore și se hrănesc cu sucul intern al celenteratelor, spongierilor, policheților și briozoarelor. Ei introduc
Pycnogonida () [Corola-website/Science/302795_a_304124]
-
un album cu fotografii. Într-una din aceste scrisori, Popper își exprimă regretul că n-a mai putut reveni în țară de mulți ani declarând, "„M-am născut român, sunt român și voi muri român, deși mă găsesc în mările antarctice.”" Mai multe relatări despre aceste călătorii, despre locurile pustii si inospitaliere și despre frumusețile lor înfricoșătoare au apărut, în românește, în ziarul „Românul”, în 1891, texte care revelă și un scriitor de gen cu mari posibilități. Bulevardul principal și un
Julius Popper () [Corola-website/Science/304680_a_306009]
-
pentru prelucrare (a) (c) ex 1605 10 00 11 Crabi din speciile Paralithodes camchaticus (rege), Paralithodes brevipes 0 ex 1605 10 00 19 (Hanasaki), Erimacrus isenbecki (Kegani), Chionoecetes spp. (regină și zăpadă), Geryon quinquedens (roșu), Neolithodes asperrimus (piatră aspră), Lithodes antarctica, Scylla serrata (noroi), Portunus spp. albastru), doar fierți în apă și decojiți, congelați sau nu, în ambalaje confecționate pe loc, cu un conținut net de 2 kg sau mai mare (c) ex 1605 10 00 92 Crabi din specia Paralomis
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/90040_a_90827]
-
loc de pe Pământ, Deșertul Atacama; capitala aflată la cea mai mare altitudine din lume, La Paz, Bolivia; lacul navigabil aflat la cea mai mare înălțime din lume, Lacul Titicaca; precum și, cea mai sudică localitate locuită permanent (exceptând stațiile de cercetare antarctice), Puerto Toro, Chile. Cele mai importante resurse minerale ale Americii de Sud sunt aurul, argintul, minereul de fier, staniul și petrolul. Numeroasele resurse minerale ale țărilor Americii de Sud le-au adus acestora venituri mari, mai ales în timpul războaielor sau al perioadelor de creștere
America de Sud () [Corola-website/Science/297998_a_299327]