570 matches
-
instrumentele, metodele și ideologiile modernității pentru a reface ordinea socială și morală. Orice întoarcere la ideile și instituțiile tradiționale este sortită eșecului și se bazează pe o neînțelegere generală privind specificitatea perioadei moderne. În România, în ciuda câtorva cărți și articole antebelice 2, sociologia devine un curent științific și cultural major de abia în perioada interbelică, prin intermediul Școlii de sociologie de la București. Sociologia va deveni însă unul dintre competitorii majori în definirea specificității naționale, așa cum va fi ea întrupată în noul stat
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
și întitulată „Informarea conducerii statului și sociologia tradițională” („Die Information der Staatsführung und die überlieferte Soziologie”). Teza sa se dorește a fi o înțelegere critică și o completare a „științei realității”, așa cum o înțelegea Hans Freyer. Începând cu studiile sale antebelice, dar mai ales în cele apărute în perioada dintre cele două războaie mondiale, Freyer, fostul student al lui G. Simmel, va încerca să înțeleagă viața statului pornind de la formele pe care le ia în momentele de „maxim” istoric: întemeierea, războiul
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
tind să creeze o comunitate post-capitalistă a poporului, a națunii. Sociologia lui Freyer dă o mare importanță capacității agenților individuali, dar și statal-instituționali de a pune utopiile la lucru în interiorul istoriei. În una dintre cele mai interesante scrieri ale sale antebelice, Problema utopiei, chiar dacă pentru Freyer schimbarea este intrinsecă spiritului uman, sau poate chiar din acest motiv 3, el consideră că fluxul istoriei poate fi stăvilit și chiar menținut într-o formă anume - cea eroică - a existenței umane. Utopiile trecutului, de la
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
nu o vom detalia aici - e interesantă și informativă, chiar dacă incompletă și uneori ideologizantă O prezentare detaliată nu face parte din economia studiului de față, dar este interesant de menționat însă apariția singulară a lui D. Drăghicescu ca sociolog „durkheimist” antebelic în celebra carte a lui Pitirim Sorokin Les théories sociologiques contemporaines. Conservatorismul revoluționar, curent în care îl încadrăm pe Hans Freyer, se clădește pe astfel de tensiuni între schimbare, prezervare și recuperare a instituțiilor și valorilor tradiționale (vezi Murphy, Herf
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
scade la 4.000 În 1922, ca apoi În anii următori să fie abia de circa 1.000. Pe de altă parte, releva același autor, și emigrarea a luat un nou avînt, deși mult mai redus decît cel din anii antebelici, atingînd În 1921 cifra de peste 5.000, pentru ca În anul ce urmează emigrarea să scadă la circa 1.000. Mulți din noii emigranți [fapt demn de reținut, n.n.] au fost recrutați din cei care se repatriaseră În 1920 și 1921
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
deosebit, America de Nord. Același autor observa că, „spre deosebire de marea emigrare est-europeană de la sfîrșitul secolului trecut și pînă la Primul Război Mondial, declanșată, În principal, de motivații economice și produsă exclusiv În mediul rural, după 1945 Întîlnim un complex de cauze, cele antebelice și altele noi, toate acționînd cu o intensitate constantă, cu precădere În zone urbane, În toate mediile sociale și la nivelul tuturor grupurilor de vîrstă ale populației. De asemenea, În contrast cu vechea emigrare, cea de după război este una definitivă, se produce
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
ținuturi, eliberați fiind de asuprirea străină, nu au mai emigrat În ritmul de dinainte. Reformele politice și economice adoptate după război s-au constituit În tot atîtea justificări ale reducerii emigrației. În plus, Washingtonul a modificat legislația imigrării, stopînd tendințele antebelice ale acelora care traversau Oceanul cu intenția de a se stabili Într-un stat american. René Gonnard, schițînd acest nou cadru al imigrării, evidenția că „les États-Unis, qui recevaient avant la guerre 7 à 9.000 Roumains par an, n
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
lumii. Este cert faptul că multe din realitățile lumii contemporane, realități politice, economice, instituții, etc., își au originea în urmările celui de-al doilea război mondial și în deciziile conducătorilor marilor puteri. Lumea de azi este mult diferită de cea antebelică. Desigur, fără război societatea umană ar fi putut avansa incomparabil mai mult și mai repede. Instituții și inițiative pentru asigurarea unui sistem de securitate colectivă, pentru menținerea și organizarea păcii Cel de-al doilea război mondial putea fi evitat prin
[Corola-publishinghouse/Science/1537_a_2835]
-
să devină tot mai mult un spațiu de racord între arealele menționate, “străpuns” de tot mai multe și mai intense fluxuri de comunicații dintre aceste areale. După al doilea război mondial se menține și se amplifică tendința începută în epoca antebelică, dar în parametrii noii situații tensionate a lumii bipolare și în condițiile apariției câtorva noi actori pe scena raporturilor de interese în regiune. Practic, abia acum lumea arabă își ia în serios valențele geopolitice derivate din așezarea sa în perimetrul
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3053]
-
mare parte din el rezistă timpului, ca lucrare valoroasă de proză. Ciclul este plin de material autobiografic și a fost gândit ca istoria formării unei personalități. Dacă în ultimele volume, care prezintă tabloul vieții politice, sociale și culturale din România antebelică, autorul este dominat de resentimente față de contemporani, primele șase volume constituie creație de prestigiu. Paginile care prezintă copilăria și adolescența lui Vania Răutu, activitatea lui în rândurile organizației narodnice, deportarea spre ghețurile nordice, mai cu seamă zugrăvirea acelei imense închisori
personalitați universitare ieșene din basarabia by vlad bejan, ionel maftei () [Corola-publishinghouse/Science/91489_a_92360]
-
500.000 numai În Hamburg), peisajul urban presărat cu dărâmături era amintirea cea mai vie a războiului recent Încheiat. Dar nu și singura. În Europa Occidentală, transportul și comunicațiile erau grav afectate: din cele 12.000 de locomotive din Franța antebelică, În momentul capitulării Germaniei numai 2.800 mai erau În funcțiune. Multe străzi, linii de cale ferată și poduri fuseseră aruncate În aer - de către nemții aflați În retragere, de Aliații care avansau sau de Rezistența franceză. Două treimi din flota
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
militari la un loc -, cele mai afectate țări au fost Polonia, Iugoslavia, URSS și Grecia. Polonia a pierdut un om din cinci, procentul fiind mult mai ridicat În cazul celor cu studii, selectați de naziști pentru exterminare 1. Față de populația antebelică, Iugoslavia a pierdut o persoană din opt, URSS una din 11, Grecia una din 14. Ca să subliniem contrastul: Germania a pierdut 1/15, Franța 1/77, Marea Britanie 1/125. Pierderile sovietice au inclus un număr important de prizonieri de război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
le perturbă mijloacele de comunicație, le răpesc soții, tații și fiii. Dar În cel de-al doilea război mondial cele mai mari pagube au fost provocate nu de conflictul armat, ci de politica de stat. Stalin și-a continuat politica antebelică, transferând populații Întregi de-a latul imperiului sovietic. Între 1939 și 1941, peste un milion de oameni din vestul Ucrainei și țărilor baltice și din Polonia aflată sub ocupație sovietică au fost deportați În Est. În aceiași ani, naziștii au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-a estompat fericit din memoria italienilor În deceniile următoare. În Europa de Est, situația era și mai complicată. Slovacii și croații au profitat de prezența nemților pentru a Înființa state teoretic independente, conform proiectelor de suflet ale partidelor separatiste din perioada antebelică. În Polonia, germanii nu aveau nevoie de colaboratori, dar mai la nord - În țările baltice și chiar În Finlanda - Wehrmachtul a fost Întâmpinat favorabil la Început, ca o alternativă la ocupația și absorbția de către Uniunea Sovietică. În special ucrainenii au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
economia de război. Ceea ce nu Însemna Întotdeauna o ruptură cu trecutul. După 1931, tendința autarhică dezastruoasă din regiune s-a manifestat printr-un intervenționism masiv; În Polonia, Ungaria și România, sectorul de stat s-a extins considerabil În perioada imediat antebelică și În primii ani de război, ca măsură preventivă Împotriva penetrării economice germane. În Europa de Est, economia dirijată de stat nu a Început În 1945. Exproprierea după război a etnicilor germani, din Polonia până În Iugoslavia, a completat transformarea radicală inițiată de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
75 al Codului Penal din 1939, pentru „pactizare cu inamicul”. Dar cei aduși În fața curților judecătorești franceze lucraseră adesea nu pentru naziști, ci cu regimul de la Vichy, condus și administrat de francezi și, În aparență, moștenitorul legitim al statului francez antebelic. Aici, ca și În Slovacia, Croația, Ungaria, Protectoratul Boemiei, Republica de la Salò a lui Mussolini sau România mareșalului Antonescu, colaboraționiștii s-au apărat, pretinzând că nu lucraseră decât cu și pentru autoritățile propriului stat. Din partea Înalților funcționari din poliție sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
delicte grave nu și-au recăpătat niciodată integral drepturile civile. Contrar unui longeviv mit postbelic, populația flamandă nu a fost pedepsită cu predilecție, deși este adevărat că, prin represiunea eficientă a suporterilor Noii Ordini (În majoritate flamanzi), elitele din Belgia antebelică - catolici, socialiști, liberali - au recăpătat controlul asupra Flandrei și Valoniei. Contrastul dintre Norvegia, Belgia, Olanda și Danemarca, ale căror guverne legitime au ales calea exilului, și Franța, unde regimul de la Vichy era guvernul legitim, este sugestiv. În Danemarca nu a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fasciste Crucea cu Săgeți, ținându-le chiar partea Împotriva evreilor care cereau să le fie restituite proprietățile. În timpul războiului, comuniștii slovaci Vlado Clementis și Eugen Löbl au fost filați la Londra de agenți sovietici recrutați din partidele fasciste ale Cehiei antebelice; mărturia acestora avea să fie folosită Împotriva lor la procesul-spectacol care Îi aștepta peste un deceniu. Comuniștii nu erau singurii care au Închis ochii la trecutul fascist sau nazist al oamenilor În schimbul susținerii politice. În Austria, autoritățile occidentale Îi favorizau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Închis ochii la trecutul fascist sau nazist al oamenilor În schimbul susținerii politice. În Austria, autoritățile occidentale Îi favorizau adesea pe foștii fasciști, permițându-le să practice jurnalismul și alte profesii delicate: afilierea lor la regimul corporatist și autoritar din Austria antebelică fusese neutralizată de invazia nazistă și de antipatia lor față de stânga, perfect credibilă și din ce În ce mai utilă. În zona de frontieră din nord-estul Italiei, guvernul militar aliat Îi proteja pe colaboraționiști și pe foștii fasciști, vânați de iugoslavi, În timp ce serviciile de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de către armatele aliate. Grupurile de rezistență din timpul războiului, devenite În 1944-1945 varii mișcări politice, erau și ele la fel de suspicioase. În ochii lor, politicienii, funcționarii și oamenii de curte care supraviețuiseră ocupației erau de două ori discreditați: prin erorile lor antebelice și prin tăcerea care le-a urmat. În Franța și Norvegia, reacția din 1940 i-a descalificat pe legislatorii aleși În 1936. În Belgia și Olanda, guvernele revenite după o absență de cinci ani erau străine de suferința locală și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dezastrului provocat de Wehrmachtul În retragere și de Armata Roșie eliberatoare, podurile, șoselele, căile ferate și orașele din Ungaria, Polonia și Iugoslavia au fost reconstruite. În 1947, rețelele de transport și parcurile feroviare din Europa Centrală fuseseră readuse la nivelul antebelic (sau Îl depășiseră). În Cehoslovacia, Bulgaria, Albania și România, mai puțin distruse de război, procesul a fost mai scurt decât În Iugoslavia sau Polonia, dar până și economia poloneză și-a revenit rapid - În parte pentru că teritoriile vestice dobândite de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
convertibile, iar țările beneficiau reciproc de dezvoltarea comerțului. Conduși de Maynard Keynes - sufletul Întâlnirii de la centrul de conferințe Bretton Woods din New Hampshire, În iulie 1944 -, economiștii și oamenii politici au căutat o alternativă la sistemul financiar internațional din perioada antebelică: ceva mai puțin rigid și deflaționist decât etalonul aur, dar mai stabil și mai reciproc benefic decât regimul valutar cu rată flotantă. Oricare ar fi fost acest nou regim, susținea Keynes, urma să aibă nevoie de un fel de bancă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sale, se caracteriza printr-o atitudine defensivă și neîncrezătoare: ceea ce George Kennan numea În 1946 „paranoia Kremlinului În probleme globale”. De unde faimosul discurs de la Teatrul Balșoi din 9 februarie 1946, În care Stalin anunța că Uniunea Sovietică revine la prioritățile antebelice (industrializarea, pregătirea de război, conflictul inevitabil dintre capitalism și comunism) și proclama ceea ce era deja evident: de acum Înainte, URSS avea să coopereze cu Occidentul numai când Îi convenea. Nimic nou: Stalin revenea la poziția radicală adoptată de bolșevici Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În ciuda retoricii „socialiste”, tranziția de la Înapoiere economică și autoritarism la „democrația populară” comunistă a fost scurtă și simplă. Întorsătura istoriei nu este chiar atât de surprinzătoare. Mai mult, În România, Polonia sau Ungaria, Întoarcerea la politica și oamenii de stat antebelici nu reprezenta o alternativă reală la demersul comuniștilor, cel puțin până după 1949, când dimensiunile reale ale terorii sovietice s-au făcut simțite. La urma urmei, Întreba cu ipocrizie liderul comunist francez Jacques Duclos În cotidianul L’Humanité din 1
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lupta Împotriva nemților, Uniunea Sovietică a fost nevoită să invoce patriotismul, libertatea, democrația și alte țeluri „burgheze”. Comunismul și-a abandonat aerul revoluționar și s-a pierdut intenționat Într-o largă coaliție antifascistă. Desigur, aceasta fusese și tactica Fronturilor Populare antebelice, dar În anii ’30 Moscova reușise să controleze destul de strict partidele din străinătate - prin ajutor financiar, intervenții personale și teroare. Controlul pierdut În timpul războiului - fapt simbolizat de sfârșitul Kominternului În 1943 - nu a fost recuperat integral nici În primii ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]