977 matches
-
și creștini este pur și simplu omis în această secțiune, autorul nostru își redactează opera din perspectiva unui război de lungă durată, cel dintre Orient și Occident, dintre Imperiul Roman (ca reprezentant al lumii occidentale) și un eventual adversar oriental. Anticristul devine astfel un simplu personaj de manipulare în folosul unei ideologii antipăgâne/antiimperiale. În acest context, absența legendei lui Nero rediuiuus pare încă și mai stranie. În debutul scrierii sale De mortibus persecutorum, redactată către 314‑315, Lactanțiu notează, polemic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
neprevăzut: nici măcar mormântul fiarei nelegiuite nu este cunoscut. Acest lucru a făcut pe unii, nechibzuiți (quidam deliri), să creadă că a fost răpit din lume și păstrat în viață pentru a fi ultimul persecutor, fiind și cel dintâi, precedând venirea Anticristului”. Pentru apologetul creștin, dispariția lui Nero, după moarte, constituie dovada existenței unei justiții divine punitive. Personajul care inaugurează seria marilor persecutori anticreștini beneficiază de o pedeapsă pe măsură, unică, ieșită din comun: trupul său nu a fost găsit pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu ca mărturii despre sfârșitul Romei - de care, așa cum am spus, nu mai vorbește -, ci ca mărturii generale, cu referire la sfârșitul probabil al lumii (dispare chiar și data invocată în opera anterioară). Cu această nouă formulă, conciliantă și diplomatică, Anticristul devine un personaj încă și mai remarcabil decât în Inst. Cel de‑al doilea tiran este abia onorat cu câteva rânduri, în timp ce cuvântul „Anticrist” strălucește... prin absență. Impresia care se degajă este că, după recunoașterea religiei creștine drept religio licita
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la credință pe necredincioși și apostați (profetul nu este totuși numit în nici un fel în Inst.); doi tirani succesivi, primul venit din provinciile septentrionale, al doilea din Orient; lupta finală între oastea credincioșilor, condusă de Christus‑Imperator, și tiranul asiatic (Anticristul). Pe lângă aceste elemente comune găsim de asemenea diferențe destul de clare, dintre care cea mai importantă pentru demersul nostru este absența creditului acordat legendei lui Nero rediuiuus, fundamentală, în cazul lui Commodian. Aceasta este diferit percepută de autorul tratatului De mortibus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rediuiuus, fundamentală, în cazul lui Commodian. Aceasta este diferit percepută de autorul tratatului De mortibus persecutorum. Ea garantează dispariția, ștergerea de pe fața pământului a oricărei urme a protopersecutorului creștinilor. Ideea unui Nero care se întoarce la sfârșitul veacurilor în chipul Anticristului îi repugnă. În ochii refractarului apologet, tiranul a dispărut, s‑a făcut praf și pulbere, primind astfel pedeapsa divină binemeritată. Cealaltă temă comună lui Commodian și Lactanțiu, căderea Romei, este dezvoltată pe fondul, mult mai vast, al conflictului Orient‑Occident
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de raționament ale școlilor tradiționale de filozofie, fapt care explică rezumarea scenariul anticristologic la esențial. Cu toate acestea, el insistă în Inst. asupra sfârșitului Imperiului Roman, plasând data acestui eveniment la mai puțin de două secole diferență de epoca sa. Anticristul, venit din Orient, va da lovitura de grație Cetății eterne, deplasând puterea în spațiul oriental. În Epitomă, rezumat redactat ulterior recunoașterii religiei creștine ca religio licita, Lactanțiu regândește în profunzime radicalismul său eshatologic și anticristologic: aproape întreaga problematică a sfârșitului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
spațiul oriental. În Epitomă, rezumat redactat ulterior recunoașterii religiei creștine ca religio licita, Lactanțiu regândește în profunzime radicalismul său eshatologic și anticristologic: aproape întreaga problematică a sfârșitului Romei este deliberat omisă, iar ultimul tiran nici măcar nu mai poartă numele de Anticrist. Cu toate acestea, nici în Inst. Imperiul nu este vreodată confundat cu Anticristul (așa cum se întâmplă la Hipolit). Dimpotrivă, el este prezentat (cap. 25) ca încarnare providențială a katechonului de la 2Tes. 2,6. În fine, întreaga secvență eshatologică - și, implicit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Lactanțiu regândește în profunzime radicalismul său eshatologic și anticristologic: aproape întreaga problematică a sfârșitului Romei este deliberat omisă, iar ultimul tiran nici măcar nu mai poartă numele de Anticrist. Cu toate acestea, nici în Inst. Imperiul nu este vreodată confundat cu Anticristul (așa cum se întâmplă la Hipolit). Dimpotrivă, el este prezentat (cap. 25) ca încarnare providențială a katechonului de la 2Tes. 2,6. În fine, întreaga secvență eshatologică - și, implicit, cea referitoare la Anticrist - își relevă funcția reală în context soteriologic. Lactanțiu se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nici în Inst. Imperiul nu este vreodată confundat cu Anticristul (așa cum se întâmplă la Hipolit). Dimpotrivă, el este prezentat (cap. 25) ca încarnare providențială a katechonului de la 2Tes. 2,6. În fine, întreaga secvență eshatologică - și, implicit, cea referitoare la Anticrist - își relevă funcția reală în context soteriologic. Lactanțiu se lansează în descrierea evenimentelor de la sfârșitului istoriei pentru a demonstra un anumit lucru, anume că va exista un moment în care oamenii vor primi nemurirea de la Dumnezeu: unii pentru a merge
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
evenimentelor de la sfârșitului istoriei pentru a demonstra un anumit lucru, anume că va exista un moment în care oamenii vor primi nemurirea de la Dumnezeu: unii pentru a merge către o viață veșnică, iar alții către o moarte veșnică. Capitolul VI Anticristul la Chiril al Ierusalimului Chiril și tradiția catehetică 1. Chiril al Ierusalimului (313/315‑387) a rămas în istoria literaturii creștine ca unul dintre cei mai importanți cateheți. Principalele etape ale biografiei sale pot fi reconstituite pe baza informaților furnizate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cărui împărăție nu va avea sfârșit”. Pe măsură ce avansăm în lectura omiliei, ne dăm seama că articolul amintit nu este de fapt decât un pretext - niciodată pierdut din vedere, ce‑i drept - pentru dezvoltarea anumitor teme pasionante cum ar fi venirea Anticristului sau, în partea finală, cea a împărăției lui Cristos, al cărei caracter etern era contestat de unele voci ale creștinismului epocii. Trebuie precizat, de la bun început, că este vorba de un text ingenios conceput, care se desfășoară după un plan
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doua veniri a lui Cristos, descris sintetic în secțiunea următoare, precum și respingerea ereziei lui Marcel al Ancirei (secțiunea a patra) vor fi ignorate în mod deliberat. Vom acorda atenția cuvenită ideilor prezente în „Introducere”, având legătură directă cu instaurarea domniei Anticristului pe pământ. Parusiile lui Cristos și înnoirea cosmosului Încă din „Introducere” sunt abordate două teme importante: parusiile lui Cristos și sfârșitul acestei lumi. Pentru a demonstra existența unei a doua parusii, Chiril dezvoltă două tipuri de argumente, de ordin teologic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca inevitabilă. Semnele eshatologice Elementele teologice și scripturistice prezente în primele capitole pregătesc decorul în care vor evolua, rând pe rând, cele două personaje principale: falsul Cristos și adevăratul Cristos. Înainte de a începe prezentarea efectivă a naturii și activității lui Anticrist, Chiril ordonează, foarte didactic, „semnele” eshatonului, insistând asupra incertitudinii datei acestuia. Pe de o parte, catehumenii nu trebuie să se îndoiască de cea de‑a doua venire; pe de alta, ei trebuie să se ferească de orice fel de speculații
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
6Δ4ϑ≅<) a aproapelui? Oare nu se întâmplă adesea ca buzele să mărturisească iubirea, chipul să surâdă, ochii să strălucească de bucurie, în timp ce în inimă se lucrează vicleșug, iar în spatele cuvintelor de pace se pregătește lovirea necinstită?”. Penultimul semn premergător apariției Anticristului este propovăduirea Evangheliei la toate neamurile, despre care se vorbește la Mt. 24,14. Chiril menționează acest semn, fără însă a se opri asupra lui, încercând o oarecare jenă în a duce mai departe analiza hermeneutică a problemei, așa cum face
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
câteva decenii mai devreme. Într‑adevăr, nimic nu putea dovedi că Evanghelia s‑ar fi transmis în toată lumea și, cu atât mai puțin, că mesajul lui Cristos ar fi fost acceptat în întreaga lume. Predicatorul insistă asupra faptului că apariția Anticristului este anunțată, în egală măsură, și de această atmosferă generalizată de discordie care domnește în sânul Bisericii: „Diavolul începe prin a‑și pregăti dezbinările printre popoare așa încât, la venirea sa, să fie bine primit”. Odinioară ereticii puteau fi identificați cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
eshatologic. Acești agenți infiltrați în comunitățile creștine au misiunea de a pregăti instaurarea stăpânirii Răului pe pământ. Ei sunt precursori ai falsului mesia. Fragmentul se încheie cu un îndemn la vigilență. De vreme ce nimeni nu poate ști cu exactitate data venirii Anticristului, creștinii trebuie să trăiască într‑o stare de continuă alertă. Anticrist: diavolul fără mască Anunțat ca cel din urmă semn eshatologic în capitolul 9, Anticristul devine, începând cu capitolul 10, subiectul principal al catehezei. Mai întâi însă, Chiril enumeră trei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pregăti instaurarea stăpânirii Răului pe pământ. Ei sunt precursori ai falsului mesia. Fragmentul se încheie cu un îndemn la vigilență. De vreme ce nimeni nu poate ști cu exactitate data venirii Anticristului, creștinii trebuie să trăiască într‑o stare de continuă alertă. Anticrist: diavolul fără mască Anunțat ca cel din urmă semn eshatologic în capitolul 9, Anticristul devine, începând cu capitolul 10, subiectul principal al catehezei. Mai întâi însă, Chiril enumeră trei elemente sigure pentru identificarea „adevăratului Cristos”: - „Nu va veni de pe pământ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
încheie cu un îndemn la vigilență. De vreme ce nimeni nu poate ști cu exactitate data venirii Anticristului, creștinii trebuie să trăiască într‑o stare de continuă alertă. Anticrist: diavolul fără mască Anunțat ca cel din urmă semn eshatologic în capitolul 9, Anticristul devine, începând cu capitolul 10, subiectul principal al catehezei. Mai întâi însă, Chiril enumeră trei elemente sigure pentru identificarea „adevăratului Cristos”: - „Nu va veni de pe pământ”, ci din cer. Cristos s‑a născut o dată pentru totdeauna din Fecioară, la prima
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
plină de strălucire, chiar ostentativă. Printr‑o simetrie voită, Chiril începe cea de‑a doua mare secțiune a catehezei sale cu aceeași temă - comparația între cele două parusii -, de data aceasta cu scopul clar de a introduce în scenă personajul Anticristului. Am menționat deja teoria lui Iustin, referitoare la tactica diversiunii adoptată de demoni în momentul primei veniri. Această teorie, intrată în patrimoniul tradiției creștine, este de asemenea reluată de Chiril, care îi adaugă însă un element eshatologic: Dar, după cum la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nălucirile sale vrăjitorești. „Magician” (:ς (≅<), „mincinos” (ΡγΛ∗™였Η), „înșelător” (Β∀ϑ™였<ϑ∀) sunt termenii „clasici” pentru caracterizarea adversarului eshatologic, întâlniți deja la apostolul Pavel, Irineu, Origen și Hipolit. Ar fi, poate, indicat să subliniem faptul că însușirile magice ale Anticristului trădează influența legendei lui Simon, influență din ce în ce mai importantă începând din secolul al IV‑lea. Dar nu în aceasta constă originalitatea anticristologiei lui Chiril. Este adevărat că ea reproduce, până la un anumit punct, scenariul tradițional, dar aceste elemente bine cunoscute sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
originalitatea anticristologiei lui Chiril. Este adevărat că ea reproduce, până la un anumit punct, scenariul tradițional, dar aceste elemente bine cunoscute sunt inserate într‑o viziune teologică inedită. Să ne oprim deocamdată asupra scenariului inspirat „de Scriptură” (cap. 12): Or, acest Anticrist, de care tocmai am vorbit, trebuie să se arate atunci când se vor plini zilele Imperiului Roman și se va apropia sfârșitul lumii. Zece regi romani se vor ridica deopotrivă, poate în locuri diferite, dar vor domni în aceeași vreme. După
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vorbit, trebuie să se arate atunci când se vor plini zilele Imperiului Roman și se va apropia sfârșitul lumii. Zece regi romani se vor ridica deopotrivă, poate în locuri diferite, dar vor domni în aceeași vreme. După ei, un al unsprezecelea, Anticristul, va uzurpa puterea romană prin arta îngrozitoare a magiei. El va supune trei din regii care au domnit înaintea lui și va avea în puterea sa pe ceilalți șapte. La început, ca unul cuminte și prevăzător, se va arăta blând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ani și șase luni, apoi [puterii sale] i se va pune capăt de cea de‑a doua parusie, cu slavă cerească, a singurului Fiu al lui Dumnezeu, adevăratul Isus Cristos, Domnul și Mântuitorul nostru, care după ce îl va ucide pe Anticrist cu suflarea gurii sale, îl va da focului gheenei. Prin puterea sa magică, Anticristul va uzurpa tronul împăratului roman, făcându‑se recunoscut de iudei ca Unsul lor. Devenit stăpân al lumii, Anticristul se va arăta mai întâi cu „judecată” și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de‑a doua parusie, cu slavă cerească, a singurului Fiu al lui Dumnezeu, adevăratul Isus Cristos, Domnul și Mântuitorul nostru, care după ce îl va ucide pe Anticrist cu suflarea gurii sale, îl va da focului gheenei. Prin puterea sa magică, Anticristul va uzurpa tronul împăratului roman, făcându‑se recunoscut de iudei ca Unsul lor. Devenit stăpân al lumii, Anticristul se va arăta mai întâi cu „judecată” și „cumpătare”, trecând gradat, în cea de‑a doua parte a domniei sale, la crime fățișe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Mântuitorul nostru, care după ce îl va ucide pe Anticrist cu suflarea gurii sale, îl va da focului gheenei. Prin puterea sa magică, Anticristul va uzurpa tronul împăratului roman, făcându‑se recunoscut de iudei ca Unsul lor. Devenit stăpân al lumii, Anticristul se va arăta mai întâi cu „judecată” și „cumpătare”, trecând gradat, în cea de‑a doua parte a domniei sale, la crime fățișe. Recurgând la câteva citate clasice, din Daniel 7, Chiril completează portretul magului impostor, accentuând latura sa tiranică și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]