1,502 matches
-
într-un cod energizant prezumțios: Când fiarele cutează să te-nfrunte, / să nu te-ntrebi de unde vin, ce vor: / lovește-le cu-o lacrimă în frunte, / Apoi purcede-n sus..." Ca la André Malraux din Antimemorii, actul demiurgic e un antidot al tragicului; drept urmare, destinul suferit poate deveni un destin dominat. Insul fremătător, "bolnav de faptă" un demonic în sens goethean opune "devorantului Cronos" înfăptuiri demiurgice. Intră în joc un vădit orgoliu răsturnător, creatorul fiind "un microcosm în macrocosm", un fel
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
criticul "bănuia" că tânărul parodist din Singur printre poeți (abia apărut în volum) "va izbuti în poezia serioasă". I Seriozitatea soresciană se vede dincolo de "narativ" în consecventa dinamitare a truismelor și drumurilor bătute; absurdul e un instrument de corecție, un antidot țintind discreditarea idilicului și făcutului. Anecdota savuroasă, poanta deșteaptă, sclipitoare, surâsul năzdrăvan, interludiile fantasmagorice, acestea reunite au câte ceva de divan oriental, de spațiu în care istorisirii i se asociază subiacent, sistematic, înțelepciunea: adică dreapta cumpănă între lucruri! La poetul de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sugerează dramatic prăbușirea; altfel spus, tristețea sa, comunicată apăsat, e cea a condiției umane în totul, fenomen normal, ineluctabil, de unde ca la Sadoveanu transferul într-o mâhnire calmă, inclusiv un fel de poeticitate a neliniștii care finalmente se dezagregă. Un antidot al tragicului e cântul, acesta oferind cel puțin iluzia depășirii: "Cântând, încerc să ies din moarte / Și moartea totuși nu se curmă..." Neputința surmontării marasmului, neputința de a escalada munții lumii, declanșează "un hohot omenesc de plâns" (Unde-i mândria
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
luminii", simbol al "rapidității", al "longevității", dar și al "melancoliei" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionnaire des symboles, Ed. Laffont / Jupiter, 1982). Pe fundalul unei copilării scindate cu amintiri de război poetul din Țara de Sus își aliază sistematic cervideele ca antidot imaginar la teroarea existențială, refugiindu-se într-un timp al originilor. Munții "veșnici" și "codrii merei" configurează o rezervație naturală eternă; cântări în lumină antică, Rapsodia pădurii și Odă soarelui, se înscriu într-o simbolistică dionisiacă, supratemporală, forțând limitele concretului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
iarăși și iarăși din peșteră"; a slăvi "apa, aerul, iarba" e totuna cu a te situa în cadențele planetei. Cineva obedient față de vechii "monștri ai retoricii" (Plantarea mătrăgunei) e pierdut. Într-un alt text (Viața fără Zalmoxe), se schițează un antidot: "Scrierea să fie o sângeroasă chirurgie între / sacru și profan / singurul poem care poate reface unitatea ființei". Apropierea de limbajul expresionistic, vizibilă dintru început, e constantă, deși muza lui George Vulturescu s-ar putea numi Bendis, Sabazis sau Cotyso, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
datorită slăbirii schimburilor cu țările din proximitate și datorită dinamismului mai slab al schimburilor sale cu Europa. Pentru prima dată în istoria lumii, aceste spații pot să se structureze mai ales în jurul unei dinamici a prosperității partajate, cel mai bun antidot la război și la imperialism. Dar, rămîn totuși multe probleme. Fiecare din aceste zone dispune de argumente pentru a-și impune criteriile asupra organizării comerțului mondial : Asia cu dinamismul său, SUA cu puterea sa militară, Europa cu locul său predominant
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
îmblânzită / 44 Note / 52 CAPITOLUL 2. Fabricarea istoriei de suferință / 55 Viața la umbra martiriului / 60 Este istoria evreilor doar o istorie de nenorociri? / 77 Eroism sau mesianism, alegerea răului mai mic / 89 Istoria în slujba memoriei / 107 Misticismul ca antidot al suferinței / 118 Identitatea evreiască se scrie cu lacrimi... / 122 Note / 149 CAPITOLUL 3. O suferință fără speranță? / 159 A muri la Auschwitz pentru Dumnezeu / 161 Dumnezeu însuși a murit la Auschwitz? / 171 Iudaismul "Holocaustului și al Izbăvirii" / 181 Dar
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
fixa ceea ce rămăsese din iudaismul lor nu a fost pentru ei o preocupare esențială. În perioada contemporană, sefarzii și-au învățat istoria prin intermediul istoriografiei în curs de elaborare în Occidentul creștin, adică prin versiunea lacrimală a istoriei evreilor. Misticismul ca antidot al suferinței Dacă istoriografia produsă în lumea sefardă în secolul al XVI-lea și-a pus într-adevăr amprenta pe scriitura istorică așkenază din modernitate, inspirația mesianică de care era, în parte, animată a influențat considerabil noul centru al iudaismului
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
apogeu, funcționa încă, într-un fel de liturgizare în cadru secular. Creând o continuitate între trecut și prezent, este solicitată din nou o memorie colectivă de suferință, care rezistă istoriei. Ca și cum istoria de ieri ar acționa ca un fel de antidot susceptibil să aline rănile prezentului. Acest efect de oglindă, această mise en abîme care a traversat secolele se repetă așadar atunci când se produce o nouă catastrofă, inclusiv în perioada de emancipare și integrare în Europa și chiar imediat după genocid
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
aceasta afecțiune. Tratamentul curativ, care trebuie instituit rapid într-o clinică spitalicească, constă în administrarea intravenoasă de Dantrolen (3 mg/kg corp, în perfuzie, până la începerea remiterii semnelor clinice), miorelaxant cu acțiune directă pe fibra musculară striată ce este singurul antidot cunoscut pentru anestezicele cu rol de triger al hipertermiei maligne și care acționează mai ales prin limitarea acumulării calciului în fibrele musculare striate, întreruperea administrării agenților trigger și terapie de susținere cu rolul de a corecta hipertermia, acidoza și disfuncțiile
MOTRICITATEA – O ABORDARE FIZIOFARMACOLOGICĂ by BOGDAN-ALEXANDRU HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1758_a_92281]
-
organizarea și dirijarea activității religioase din țara noastră. Identificarea persoanelor din străinătate și din RSR care aparțin acestei grupări religioase sau care au legături sub diverse forme cu exponenții acesteia. Prevenirea pătrunderii în țară a materialelor ce fac obiectul acțiunii «Antidotul». [...] Din informațiile și datele ce le deținem, rezultă că dirijarea și orientarea de bază a activității neoapostolice din țara noastră se realizează pe două căi: trimiterea în țară a unor instrucțiuni confidențiale sub formă de Circulară; realizarea unor contacte personale
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
descoperă farmecul abia după cuceririle făcute de Alexandru în Asia (începutul secolului al IV-lea î.Hr.). Or, Epicur creează Grădina cu vreo douăzeci de ani mai târziu, în 305-306, într-o perioadă în care conjunctura politică sumbră își poate găsi antidotul în secesiunea efectuată undeva la adăpost, în această microsocietate electivă. Lumea trosnește din încheieturi? Civilizația se prăbușește? Războaiele, foametea, abuzurile și corupția minează cotidianul? Politica și politicienii ne dezamăgesc? Bunurile materiale înstrăinează, înșală și jalonează drumuri fără ieșire? Munca nu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
se miră el, perfid. Fiindcă Danemarca este „o închisoare”, supravegherea generează aici reacția de autoapărare menită să contracareze tactica puterii. Hamlet știe prea bine că trăiește într-o lume în care nu are ce să caute încrederea... suspiciunea, acesta este antidotul supravegherii! Shakespeare observă însă că, deși generalizată, supravegherea nu izbutește să corupă totul, mai sunt oameni care îi rezistă. Reprezentantul acestora este Horatio, doar el, din păcate, căci ceilalți prieteni, Rosenkrantz și Guildenstern, s-au lăsat prinși în angrenajul odiosului
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
care există, pe de-o parte, interese puternic contrare, iar pe de altă parte, armonie socială sau angajarea de resurse necesită un răspuns colectiv. Participarea publicului poate fi interpretată ca o oportunitate pentru întărirea proceselor reprezentative, dar și ca un „antidot” pentru elitele politice naționale sau tehnocrați (Institutul European pentru Participare Publică în Europa: O perspectivă internațională, 2009). Etimologic și conceptual termenul „participare” poartă o componentă activă și se referă la „a fi parte a” și „a lua parte la”. Consultarea
Politici publice şi guvernanța Uniunii Europene by LuminiȚa Gabriela POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/203_a_175]
-
nu cred că funcția lor principală este să dea ordine. În schimb, își petrec o parte din zi ascultând ce cred ori simt ceilalți. Aceste momente de culegere de informații, mai degrabă decât diseminarea de informații, se pot dovedi un antidot puternic împotriva tentației de a-i agresa verbal pe alții. Un filosof grec propunea ca: „întrucât zeii ne-au dat două urechi și o singură gură, să fie folosite în această proporție”. Agresiunea verbală pentru teoria X și teoria Y
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
alții. Notează la un moment dat: „T.H., care a făcut patru ani de pușcărie, la întrebarea mea: Cum ai putut suporta? răspunde: Datorită umorului. Dacă mi-aș fi luat situația în serios, n-aș fi putut rezista” (II, 297). Ce antidot, în fond, mai bun decât umorul în fața nimicului? În fața anxietății, care-l macină, Cioran răspunde când și când cu un râs ghiduș. Fără acest râs luminos, totul ar căpăta o ținută rigidă, sumbră, stupidă. Cazul lui Nietzsche, de exemplu. „Nietzsche
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ea stă diferența dintre înțelepciune și sfințenie. Un sfânt nu e niciodată dezabuzat. Și, într-adevăr, ce noimă ar putea avea un sfânt dezamăgit?” (III, 35). Oricum, a deveni înțelept înseamnă pentru Cioran o trădare de sine. În absența altui antidot, îl încearcă pe acesta. Din nefericire, conștiința neputinței e mai puternică: „Drama mea: sunt un violent pornit pe calea înțelepciunii, un violent care se emasculează, care-și reprimă toate pornirile. Care-i adevărata mea natură, care-mi sunt poftele? Să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pentru o idee. Ei devin întruparea unei idei. Or, în cel mai bun caz, pentru că i-e teamă de ratare, Cioran caută munca, dar numai pentru a se refugia în ea. O chestiune care merită detaliată. De fapt, acest veritabil antidot face obiectul altei secvențe analitice. Totuși, fie și anticipativ, iată: „mă gândesc întruna la muncă și continui s-o consider unica modalitate de mântuire de care dispun” (I, 72). A munci înseamnă într-un fel a accepta jocul steril al
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu sentimentul că se află în Paradis. O spune explicit la un moment dat: „Paradisul e totul, iar uneori cunosc acest tot” (I, 25). Cum am văzut, muzica îi dă sentimentul paradisului; și nu e aceasta singura cale, nici singurul „antidot” Ă toate vor face obiectul unor explorări ulterioare Ă care îl scoate pe Cioran din Infernul prezenței pentru a-l proiecta în trăirea extazului. Căci Paradisul, crede și el, este posibil. Altfel, cum ar putea să simtă „dorul de Paradis
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
prăpastiei: golul în care privește îl face să se găsească pe sine. „Am nevoie de demiurgul cel rău ca de o ipoteză de lucru. Să mă lipsesc de el ar însemna să nu înțeleg nimic din lumea vizibilă” (II, 270). Antidoturi. Despre ceilalți și experiența extazuluitc "Antidoturi. Despre ceilalți [i experiența extazului" Mă-ntreb dacă, pentru Cioran, demiurgul cel rău nu e cumva o întruchipare a celorlalți, care-i suscită vanitatea și în care se recunoaște, ca-ntr-o oglindă, pe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
face să se găsească pe sine. „Am nevoie de demiurgul cel rău ca de o ipoteză de lucru. Să mă lipsesc de el ar însemna să nu înțeleg nimic din lumea vizibilă” (II, 270). Antidoturi. Despre ceilalți și experiența extazuluitc "Antidoturi. Despre ceilalți [i experiența extazului" Mă-ntreb dacă, pentru Cioran, demiurgul cel rău nu e cumva o întruchipare a celorlalți, care-i suscită vanitatea și în care se recunoaște, ca-ntr-o oglindă, pe sine. Cum știm deja, el are
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lașitatea în act de asumare negativ-eroică a nimicului? Oricum, o afirmație ca aceasta, atât de rară în ideea ei, pare cu totul surprinzătoare. Tocmai de aceea ea ar putea spune mai mult decât desele afirmații în care Cioran vorbește despre antidoturile care-i oferă prilejul, fie el și iluzoriu, al topirii în absolut. În fine, Cioran are obsesia recuperării haosului originar și trăiește uneori extazul neantului. E o sintagmă pe care o folosește el însuși. Vizitează, de exemplu, Jardin des Plantes
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
agravează ș...ț” (I, 307). Așadar, dincolo de experiența extazului, pe care Cioran o caută, perseverentă, conștiința alienării. La întrebarea „Cine sunteți?”, răspunde: „Sunt un străin Ă pentru poliție, pentru Dumnezeu și pentru mine însumi” (I, 307). La ce bun, atunci, antidoturile? Funcționează ele în mod real? Nici vorbă, fericirea cucerită prin contopirea cu obiectele și cu absolutul este reală. La fel, însă, sentimentul deșertăciunii. Într-un loc, vorbind de poemele lui Emily Dickinson, Cioran își reproșează că n-a avut curajul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
gramatică: „Modalitate eficace de a scăpa de tristețe: să buchisești (?) în dicționarul unei limbi pe care n-o cunoști prea bine, să cauți mai cu seamă cuvinte despre care știi sigur că n-o să le folosești niciodată. Abrutizarea e un antidot pentru toate durerile sufletului” (I, 187). Altundeva, același medicament, dar pentru vindecarea melancoliei: „Nimic nu ajută mai mult să învingem melancolia decât o carte de gramatică. / Gramatica e cel mai bun antidot împotriva urâtului” (II, 13). Gramatica e asociată evident
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
n-o să le folosești niciodată. Abrutizarea e un antidot pentru toate durerile sufletului” (I, 187). Altundeva, același medicament, dar pentru vindecarea melancoliei: „Nimic nu ajută mai mult să învingem melancolia decât o carte de gramatică. / Gramatica e cel mai bun antidot împotriva urâtului” (II, 13). Gramatica e asociată evident efortului fizic. „În toate momentele de vid, de neant interior, de uscăciune totală, mă agăț de limbaj, mai rău: de gramatică” (II, 51). Alături, stau lecturile frivole sau tehnice. Prin ele, și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]