957 matches
-
lucru. Facultatea de istorie era compusă din trei catedre, istoria ȘED, a PCUS și a mișcării muncitorești internaționale; se pregătea sărbătorirea centenarului lui Thaelmann și era proclamata Înrădăcinarea În istoria partidului, În tradițiile revoluționare continuitatea luptei KPD și a rezistenței antifasciste. Facultatea de filosofie cuprindea catedrele de filosofie marxist-leninistă, de politică culturală a ȘED și de comunism științific; tocmai se Încheiaseră festivitățile unei alte aniversări, cea a 165 de ani de la nașterea lui Engels; corpul didactic Își revendică răspunderea pentru viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
universitățile. Cursurile propuneau noțiuni de bază de istorie materialista, aplicate schimbărilor democratice și antiimperialiste din agricultură și industrie În Germania, raporturilor politice internaționale după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, vieții culturale contemporane, politicii față de intelectuali și reformei democratice antifasciste a Învățământului (cf. Krönig, Müller, 1994, pp. 186-187). În cursul primilor ani, atmosfera acestor cursuri era mai degrabă destinsa, iar discuțiile critice frecvente. Un examen parțial (Zwischenprüfung) a fost introdus În 1948 pentru disciplină „Probleme sociale și politice ale prezentului
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
cadrele fuseseră pregătite la grămadă la școala de partid. Frieda Urbino, traducătoare a lui Lenin În germană, era unul dintre exemplele date. Mulți dintre ei aveau cunoștințe solide de limba rusă, alții puteau să-și revendice un statut de rezistent antifascist (antifaschistische Widerstandskämpfer), pentru că fuseseră În lagărele de concentrare, În emigrație sau luptaseră În războiul din Spania. Primul corp didactic al celor trei facultăți era compus din șapte profesori (dintre care două femei) și patru asistenți. Erau 56 de cadre didactice
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
Wolf făcuse studii de istorie la Universitatea din Berlin; angajată politic la sfarsitul studiilor (1922), a aderat la KPD În 1930, pentru a emigra doi ani mai târziu În URSS. În timpul războiului, a făcut parte din corpul didactic al „școlilor antifasciste”. Revenită În 1948 În Germania, a fost funcționara la Ministerul Învățământului, Înainte de a se integra În aparatul Comitetului Central al ȘED, căruia i-a devenit membru supleant În 1954, titularizata În 1958. Lucrările sale de istoric al mișcării muncitorești și
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
Parteihochschule, nu era, după părerea Elsei Ț., decat manifestarea intenției lui de a deveni rector. N-a obținut În cele din urmă decât un post de consilier pentru poliție În senatul Berlinului, «tocmai el care se laudă Înainte cu activitatea antifascista a tatălui său...» P., fost responsabil al serviciilor de cadre la conducerea orașului Berlin, insistă pe faptul că «totul avea loc În cadrul unui stat În care crezusem cu toții, Împreună cu care crescuserăm cu toții». Dacă astăzi este mulțumit să afle despre succesul
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
ultimul prim-ministru comunist Înainte de alegerile libere din 1990, avea parcursul unui cadru de conducere al RDG: născut În 1928 Într-o familie de muncitori, tânăr combatant În ultimele luni ale războiului, prizonier În Uniunea Sovietică convertit Într-o «școală antifascista», având o activitate profesională de muncitor, urmase studiile de partid la Scoala Superioară a Komsomolului de la Moscova și la Parteihochschule Karl Marx din Berlin, dar avea și studii de economie (la Hochschule für Ökonomie) și un doctorat la Universitatea Humboldt
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
săi un reputat critic și istoric literar. Cu toate acestea, intelectualii și scriitorii au lăsat treptat locul, În majoritatea cazurilor, politicienilor profesioniști, rămânând prezenți doar În câmpul mediatic, acolo unde dicursul lor continuă să fie politizat. Referințele ritualizate la rezistență antifascista și la solidaritatea muncitoreasca Împotriva exploatării și a imperialismului au fost discreditate, Într-un prim moment, drept discursuri de justificare a dictaturi și represiunii. Un nou ethos democratic și liberal s-a constituit după prăbușirea regimurilor autoritare ale imperiului sovietic
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
și la destrămarea clubului austriac. Reînființat după război, În 1947, Clubul german s-a scindat doi ani mai tarziu, din inițiativa unui grup minoritar al scriitorilor din Vest care și-au acuzat colegii din Est că pretind la monopolul rezistenței antifasciste. Scindarea a fost determinată de resentimentele acumulate Între minoritatea scriitorilor reîntorși din exil și majoritatea celor care rămăseseră pe perioada războiului În Germania nazistă. Istoria avea să se repete după 1989, dar În sens invers: scriitorii-disidenți, membri ai Clubului din
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
un „exil” al scriitorilor din RDG refugiați În RFG și nici de o „emigrație” (În germană i se aplică termenul specific de Übersiedlung, căruia În română i-ar putea corespunde cel de „reașezare”), aceasta se datorează și faptului că exilul antifascist este singurul care beneficiază de un consens intelectual. O demonstrează cel mai bine istoria PEN-Cluburilor germane, menținerea până azi a unui PEN-Club al scriitorilor germani din exil, la care au aderat nu demult unii foști scriitori disidenți care nu au
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
orientarea unui număr Însemnat dintre discipolii săi către extremă dreaptă, Nae Ionescu reprezenta Incarnarea râului istoric absolut pe care regimul comunism pretindea că reușise să-l extirpe. Denunțând efectele perverse ale unei cenzuri care, desi revendicându-se dintr-o tradiție antifascista, făcuse imposibilă o adevarată abordare critică a trecutului, Voicu demonstrează complicitatea dintre foștii cenzori și noii adepți. El compară principalele figuri retorice ale discursului apologetic asupra lui Nae Ionescu În anii ’90 cu cel din anii ’30 și ’40 și
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
Printre cei 13 scriitori din Est, 11 erau exilați de foarte mult timp. Cazul lui Johannes Tralow este citat că exemplar pentru incompatibilitatea politică dintre scriitorii germani ai anilor 1950: bavarez, ales În prezidiul PEN-Est-Vest sub conducerea lui Bertold Brecht, antifascist radical fără a fi comunist, ostracizat În Vest și constrîns În final să se mute În Est În anii 1960, unde i s-au publicat operele, n-a fost redescoperit În Vest decît după 1990; cf. Dieckmann (1996, pp. 42-54
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
care Marin Preda i-l face mareșalului Antonescu este acela al unui justițiar obsedat de destinul țării sale și conștient că se sacrifica pentru binele națiunii". Intervențiile ulterioare, la sugestia cenzurii, nuanțarea unor accente, introducerea unui capitol referitor la lupta antifascistă, nu au diminuat succesul romanului. În opinia Alinei Pavelescu, în vreme ce succesul primei ediții s-a datorat surselor inedite folosite de scriitor pentru documentare, interesul pentru cea de-a doua ediție este de "factură mult mai direct naționalistă", pe fondul criticilor
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
față de prima ediție a romanului, urmate de unele reacții negative și în presa occidentală 55, la sugestia conducerii PCR, plecată de la Nicolae Ceaușescu personal 56, ediția a doua a romanului include referințe mai numeroase și mai explicite la activitatea mișcării antifasciste românești - în versiunea acreditată de istoriografia oficială - și chiar un personaj episodic, tânărul revoluționar Nicolae Masă, ale cărui date biografice se aseamănă în mod evident cu biografia revoluționară a lui Nicolae Ceaușescu. Succesul de public al acestei a doua ediții
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
limba română a Radio Moscova, îl acuza pe scriitorul român de "idealism" în interpretarea istoriei și de o viziune mult prea favorabilă față de rolul mareșalului Ion Antonescu în desfășurarea războiului antisovietic. Se mai incrimina prezentarea mult prea palidă a "forțelor antifasciste din interiorul țării" și, mai ales, prezentarea operațiunilor desfășurate de trupele române în Basarabia ca fiind parte a unui război patriotic. Autorul sovietic al articolului remarca cu dezaprobare folosirea extinsă, considerată de el fără legătură directă cu demersul literar, a
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
din partea Ambasadei Sovietice la București, pe lângă Nicolae Ceaușescu 66. Zvonurile privind această intervenție au fost alimentate, în mediile intelectuale românești ale epocii, de convocarea autorului Delirului la CC al PCR pentru a i se propune o redimensionare a reprezentării "luptei antifasciste" în cea de-a doua ediție a romanului și pentru a i se oferi acces la documentare în arhiva PCR67. În scrierile lor memorialistice, atât Cornel Burtică 68, cât și Dumitru Popescu 69 se arată sceptici că Nicoale Ceaușescu ar
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Radio Europa Liberă din 15 ianuarie 1976, soluția găsită de autoritățile române pentru a rezolva incidentul diplomatic cu URSS conținea un compromis ce nu afecta angajamentul naționalist al propagandei PCR în plan intern. Astfel, dincolo de introducerea unui capitol destinat luptei antifasciste a comuniștilor - care sugera, totodată, asumarea de către autorul Delirului a promovării cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu - apariția celei de-a doua ediții a cărții confirma ignorarea de către conducerea PCR a obiecțiilor sovietice privind caracterul participării armatei române la războiul de
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
muncitorul intelectual este prețuit ca unul din factorii cei mai de seamă ai colectivității, va fi ideea directoare..."; 3) ridicarea nivelului de trai al scriitorilor și 4) primirea în societate a celor ce nu au fost primiți din cauza ideilor lor antifasciste. Interesante sunt măsurile anunțate pentru realizarea celui de-al treilea obiectiv: a) "Toate traducerile... să fie făcute de scriitorii calificați în așa fel încât de aceste tălmăciri să nu mai beneficieze ca până acum potentații și oamenii de casă ai
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
scriitorului în societatea sovietică. Peste o lună, poetul va muri pe front, fapt reflectat în paginile publicației. Treptat, treptat redacția Scînteii va decide să aducă în paginile publicației scriitori cunoscuți, prezentați fie ca luptători pentru independența României, fie ca luptători antifasciști sau pentru cauza clasei muncitoare. Astfel, începând cu ediția din 15 decembrie 1944, apare rubrica "Scriitori români progresișit", fiind prezentat Nicolae Bălcescu. În ediția din 16 decembrie 1944, apare rubrica "Scriitori progresiști străini", în care este prezentat Thomas Mann. În
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
de ajutor de serviciu al comandantului. Printr-un ordin al ministrului Afacerilor Interne, general-colonel Alexandru Drăghici, datat 29 iulie 1958, va fi trecut În rezervă cu gradul de căpitan. Grade succesive: locotenent (1947), locotenent-major (1949), căpitan (1958). Decorații: Medalia „Luptător antifascist”. Pedepse: sancționat cu „mustrare” pentru netrimiterea către conducerea DGPCUM a situației armamentului pe luna ianuarie 1952. FICIOR IOSIF ION - colonel, născut la 4 aprilie 1928, În comuna Cucerdea, județul Mureș. Naționalitatea: română. Originea și apartenența socială: muncitorească. Profesia de bază
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
Bodnăraș - care, eliberat din Închisoare În 1943, a coordonat complotul organizat pe 4 aprilie 1944, cu scopul de a-l Înlătura de la conducerea partidului pe ștefan Foriș. După Congresul al VII-lea al Cominternului din 1935, PCdR a promovat retorica antifascistă a „frontului popular”, Încercând să Își extindă baza de masă prin stabilirea de alianțe cu grupurile de stânga din cadrul partidelor tradiționale (Partidul Național-Țărănesc și social-democrații conduși de Titel Petrescu). Din 1935, În funcția de Secretar General al PCdR a fost
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
acord cu crearea statului Israel, Stalin s-a Îndreptat În anii de după război spre o atitudine antisemită, căreia i-au căzut victime, mai Întâi, evreii din URSS (asasinarea, În ianuarie 1948, a lui Solomon M. Mihoels, fostul președinte al Comitetului Antifascist Evreiesc, creat În 1941, În URSS), apoi, la Începutul anilor ’50, și În țările-satelite (procesul Slánský la Praga, În noiembrie 1952, unde actul de acuzare preciza că 11 dintre cei 14 acuzați erau de origine evreiască). Dizgrația Anei Pauker s-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
care urmează, vor exista două mari câmpuri de analiză: 1. funcțiile Academiei „ștefan Gheorghiu” (punctul obligatoriu de trecere pentru cei care accedeau la funcții de conducere În diverse domenii), ca urmașă și replică națională a școlilor Kominternului și a școlilor antifasciste din Rusia, cu obiectivul deservirii unei republici controlate de un partid unic precum Partidul Comunist Român; și, indirect 2. funcțiile Academiei „ștefan Gheorghiu” ca școală de elită, chiar În contextul funcționării Într-un sistem totalitar. Existența celor două dimensiuni amintite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
Externe 8 aprilie 2013 LUCRĂRI ELABORATE ȘI PUBLICATE DE DR. LUCIAN D. PETRESCU, AMBASADOR, ÎN PERIOADELE 1965-1986 și 2006-2013 1. "Lupta poporului coreean împotriva ocupației japoneze, înaintea și în perioada celui de al Doilea Război Mondial", în volumul intitulat Rezistența antifascistă și antiimperialistă în Asia, în anul 1975, de către ISISP, București. 2. Rezistența antijaponeză în Indochina, în perioada celui de al Doilea Război Mondial, în vol. 3 al ISISP intitulat Rezistența asiatică, dec. 1978 (32 pagini și 2 pagini bibliografie). 3
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
cu țările socialiste, 21 august 1983; vezi lucrări elaborate după pensionare (1994) după crearea A.A.D.C.R (Asociației Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră (1996). 27. ",Indochina" de dr. Lucian D. Petrescu, ambasador, și dr. Milică Moldoveanu, în volumul Rezistența antifascistă și antiimperialistă în Asia și Africa în anii 1931-1945, Editura militară, București 1986, pp. 195-230. 28. "Coreea" de dr. Milică Moldoveanu și dr. Lucian D. Petrescu, ambasador, în volumul Rezistența antifascistă și antiimperialistă în Asia și Africa, în anii 1931-1935
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
Petrescu, ambasador, și dr. Milică Moldoveanu, în volumul Rezistența antifascistă și antiimperialistă în Asia și Africa în anii 1931-1945, Editura militară, București 1986, pp. 195-230. 28. "Coreea" de dr. Milică Moldoveanu și dr. Lucian D. Petrescu, ambasador, în volumul Rezistența antifascistă și antiimperialistă în Asia și Africa, în anii 1931-1935, Editura militară, București 1986. 28 bis. Mihai Eminescu versuri, traducere în limba urdu în 1981, din lb. engleză după traducerea în lb. engleză a lui Corneliu Popescu de către dr. M. Ayud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]