795 matches
-
zei masculi și zeițe femele... -, viața lor socială și limba lor, rațională, deci înrudită cu greaca... Pioșenia exclude rugăciunea orientată în sensul interpelării, al solicitării, al cererii interesate: nu comunici cu zeii pentru a le cere binefaceri sau avantaje. La antipozii sacrificiilor grecești menite să asigure bunăvoința cerului, departe de orice transcendență, relația filosofului cu modelele sale se instalează în imanență, pe terenul meditativ și spiritual al unui fel de înțelepciune păgână. Zeii epicurieni îndeamnă la imitarea lor, un exercițiu de
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
din iubire ceea ce aduce bucurie și să ne păzim de tot ce ne poate costa... Disociind iubirea de sexualitate, el inventează astfel libertinajul în forma lui modernă. În această privință, Lucrețiu este contemporanul nostru. Evident, învățătura lui se află la antipozii creștinismului, care proslăvește virginitatea, celibatul, asceza și se decide să tolereze sexualitatea doar pentru a nu se expune ridicolului de a profesa o doctrină nepracticabilă, față de care credincioșii să-și ia zilnic anumite libertăți! Asociind sexualitatea, iubirea și procreația, supunând
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
erau ca șahul: acolo unde alții vedeau luptă, durere, frumusețe ori armonie, Faulques nu vedea decât enigme combinatorii. La fel se Întâmpla cu vasta pictură la care lucra acum. Când Încerca să rezolve ceva pe peretele circular, el era la antipodul a ceea ce lumea comună numea artă. Ori poate că, odată ce lăsase În urmă cine știe ce punct ambiguu și fără Întoarcere, unde, deja fără patimă, lâncezeau etica și estetica, arta devenea - poate că vorbele adecvate erau „din nou” - o formulă rece și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
viitorul Paradis de Lumină. Pe de altă parte, universul maniheist nu poate fi numit „bun” În sensul platonic al cuvîntului. Dispariția lui, care va marca Încheierea recuperării Luminii, este văzută ca un eveniment eliberator. În felul acesta, maniheismul este la antipodul pesimismului. Absența pesimismului decurge nu numai din evicțiunea finală a Întunericului, ci și, mai ales, din experiența imediată a lumii, care este departe de a fi traumatică, În ciuda numeroaselor interdicții și abțineri. Maniheanul nu cultivă acea lipsă de respect dovedită
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
inductive, în timp ce cultura americană, pe cele deductive. Cele două tipare de discurs se asociază de obicei cu două stiluri distincte: stilul retoric (sofisticat, amplu, controlat, [auto]reflexiv, colectivist, respectând distanțele ierarhice, orientat spre autoexprimare și relația dintre interlocutori) și, la antipod, stilul utilitarist, non-retoric (clar, concis, sincer, pozitivist-empiric, individualist, egalitarist, orientat spre transmiterea eficientă a informației). În exemplele de mai sus se observă că primul text, construit pe tiparul inductiv, nu este asumat de un vorbitor (persoana I), preferându-se pluralul
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
construct social, deconstruind identitatea în înțelesul esențialist al unui dat. Intersectând teoriile postmoderniste cu privire la eul instabil și fracționat și teoriile cyberculturale ale identității imateriale și permutabile, studiile acestora culminează într-un idealism al vieții electronice. Acest idealism este echivalat, la antipod, atât cu desființarea unității individului, cât și cu eradicarea înrădăcinării corporale a ființei. Astfel, în cadrul acestui discurs, identitatea tehnologică preia trăsăturile fragmentării, instabilității și deschiderii, în timp ce caracteristici, anterior formulate în legătură cu identitatea umană, precum integritatea ori originalitatea sunt defundamentate și devaluate
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Paul Virilio se situează la un pol extrem în raportarea la utilizarea tehnologiilor computerului, la corpul virtual și la discursul postuman în genere, resuscitând, precum compatriotul său, Baudrillard, valorile clasice ale umanismului. În primul rând, fenomenologia percepției îl poziționează la antipodul automatizării percepției, al identității subiectului în spațiu, al politicii vitezei. Fenomenologul dromosof nu poate decât să semnaleze pierderea dimensiunii fenomenale a lumii și a subiectului, să reitereze nostalgic trăirea și percepția nemijlocite în mod tehnologic, observația directă și autenticitatea cunoașterii
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
lucid, așa de detașat de ceea ce fac alții, de ceea ce speră” (28 septembrie 1974 Ă 632). Atât de detașat încât își este un străin: străinul cu care conviețuiește. În timp, nu mai păstrează decât naivitatea lecturii. Înțelepciunea e astfel la antipodul demonismului. În tinerețe, Cioran se îmbăta cu aerul tare al ideilor și al iluziilor. Acum, propria existență se revendică de la iluzoriu, astfel încât luciditatea e și alienare. Oricum, pentru Cioran, cel altădată atât de vorbăreț, de fanatic, de pornit împotriva valahilor
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aparență, Cioran denunță inauteticitatea oricărei prezențe. De fapt, tot negându-și firea, căutând înțelepciunea sau exersând ironia, el nu face decât să-și asculte vocile. Tocmai vocile lui sunt contradictorii și, prin asta, legitimează aparența. Iar ceea ce „produce” Cioran, la antipodul faptei, ține de această legitimare permanentă a aparenței. Fețele identității sau Cioran, evreultc "Fețele identit\Ții sau Cioran, evreul" Dar, între aparență și adevăr, cine este Emil Cioran? Spaima care se află la rădăcina tuturor interogațiilor lui, spaima originară, privește
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înțeleagă, alături de Lucrețiu, Luther, Napoleon sau Nero, Nietzsche. Or, Nietzsche îi provoacă silă și dezgust. E dezgustul față de sine însuși. Se recunoaște, prea bine, în el. Iată-l spunând: „Nu poți accepta un gânditor al cărui ideal se situează la antipodul a ceea ce era. Are ceva grețos nevolnicul ce propăvăduiește forța, nevolnicul ce nu cunoaște mila” (II, 13-14). Nu înseamnă că Cioran ar cunoaște mila. În schimb, propăvăduise forța, trăia cu nostalgia vitalismului, cultivase filozofia trăirii, el, care era copleșit de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de toate, e o farsă pe lângă supremația celui mai modest hoit. Nu există înțelepciune deplină decât acolo unde orice strop de viață a fost lichidat” (III, 167). Să revenim, însă, la Nietzsche. Iată: „Pe măsură ce îmbătrânesc, mă situez tot mai la antipodul ideilor lui Nietzsche, sub toate aspectele. Tot mai puțin îmi plac gânditorii frenetici. Li-i prefer pe cei înțelepți și sceptici Ă «neinspirații» prin excelență, cei pe care nici o durere nu-i ațâță și nu-i tulbură. Îmi plac gânditorii
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că sfințenia se potrivește cu rare accese de umor și de ironie. Ceea ce însă sfințenia nu poate tolera fără să se autodistrugă este ironia sistematică, ironia ca obicei al spiritului, ca dar, ca talent și ca automatism. Căci ea e antipodul însuși al extazului” (III, 292). Și printre păcatele neamului său Ă limită de neiertat și pentru sine Ă se află nu numai refugiul în anonimat din fața istoriei, ci și absența angajării mistice. O spune la un moment dat: „Argumentul zdrobitor
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înseamnă într-un fel a accepta jocul steril al umanității și a participa la un mecanism pe care, teoretic măcar, îl disprețuiește. Dar a munci e aproape sinonim cu a fi locuit de Dumnezeu: „Să fii locuit de Dumnezeu Ă antipodul blestemului” (I, 291). A avea o misiune, a trăi pentru o idee e exact același lucru. În fine, cum vom vedea, Cioran trăiește cu regretul participării active, dinamice, energice la facerea lumii, dar nostalgia își arată nu o dată chipul senin-întunecat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
însumi și mă tratez ca pe un indezirabil” (I, 92). Să deducem că vanitatea și gloria înseamnă ineficiență, lașitate și decădere? Mai mult, e renunțarea la miezul ființei cioraniene, care părea să se hrănească cu disprețul de sine. Totuși, la antipod, Cioran vorbește despre extazul anonimatului, despre adevărul ființei neștiute. La câteva rânduri de strigătul din fragmentul anterior, își spune: „N-ar trebui să semnăm ceea ce scriem. Când cauți adevărul, ce importanță are numele? În fond, nu contează decât poezia și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
I, 259). A se topi în Dumnezeu sau a fi locuit de el! Cioran probabil că se simte uneori locuit de Dumnezeu. Cum se întâmplă și în cazul evreilor, binecuvântarea nu exclude blestemul. Iată: „Să fii locuit de Dumnezeu Ă antipodul blestemului. Și totuși, evreii au reușit acest paradox de a fi deopotrivă binecuvântați și blestemați” (I, 291). Cât îl privește pe Cioran, el mărturisește că ar putea eventual să aibă „raporturi adevărate cu Ființa; cu ființele însă niciodată” (I, 15
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
identitate pe care o ura. Nu întâmplător, dincolo de nostalgia invocată anterior, ajunge să-și urască și trecutul, chiar dacă într-un loc afirmase că nu-l poate nega. Iată: „Garda de Fier? Demonii de dreapta, adepți ai ortodoxiei aflați ideologic la antipodul celor pe care i-a denunțat Dostoievski, dar psihologic foarte asemănători” (III, 208). Ba chiar spunând în continuare: „Fenomen neromânesc. Așa se face că șeful G. de F. era slav. Un soi de Hatman” (idem), Cioran încearcă parcă să-și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îmi dădea acces la secvențial și binar. Însă, în mașinile mecanografice existau sisteme numerice mai complexe decît cel binar. Eram un pic descumpănit. I-am spus: "Cultura mea cibernetică nu e deloc orientată spre ce vă preocupă, e chiar la antipodul a ceea ce îmi prezentați aici. Nu refuz să colaborăm, dar nu știu cum aș putea să vă ajut". Așa ne-am început relația, Jacques Sauvan fiind creatorul și eu încercînd să exprim în limbajul brevetelor creații pentru care acesta nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
socialistă unde negocierea, aproape permanentă, ridicată la rangul de principiu, reprezintă o regulă de acțiune constantă, atît față de intervenția fiecărui partid socialist din țara sa, cît și în reglementarea raporturilor sale cu celelalte partide din Internațională: ne aflăm aici la antipozii "centralismului democratic" care administrează organizațiile afiliate la Komintern, apoi la Kominform. Ansamblul partidelor comuniste a cunoscut și mai cunoaște încă un mod de funcționare diametral opus, care va începe să evolueze lent, mai întîi în Italia, ca urmare a anului
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
de forme, culori, conduite etc. în acord cu acele medii. Imaginarul a potențat mereu valorile în cauză și a produs reverberații de care Roma însăși a trebuit să se resimtă. Oricum, spune Duby, de la cei care au propagat-o până la antipozi, latinitatea n-a fost doar un fel de a vorbi și a scrie. Ea a răspândit în lume "un mod de viață, un sistem de gândire, un ansamblu de atitudini modelate printr-o lungă tradiție în același timp civică și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și F. Meineke la K.R. Popper și analiștii mai noi, fenomenul istoric continuă să rețină luarea-aminte, fără a se ajunge totuși la un consens. Pentru Valéry, istoria nu era decât "produsul cel mai primejdios" rezultat din alchimia spiritului uman. La antipod, se pot aminti atâția gânditori, mai ales din sfera atinsă de ideologia marxistă, care vedeau în istorie un instrument de cunoaștere și un mijloc de a înrâuri masele pe linia unui militantism de clasă. Istoriografia romantică făcuse din cunoașterea trecutului
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
parte o atitudine "justițiară", iar pe de alta un fel de a înțelege mai adânc specificitatea aportului fiecărei comunități, oricât de mică aceasta, la patrimoniul universal. Istoriile "colective" și "globale" din secolul nostru au ca substrat aceeași tendință democratizantă. La antipodul vechii istorii dinastice, atât de atentă la "eveniment", bătălie, eroism individual, abilitare diplomatică etc., se situează istoria celor (aparent) fără istorie, acea "istorie prin cei mici" de care vorbea Nicolae Iorga, exponent el însuși al unui popor certat cu istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
voci care încep să contureze ideea unei piețe unice în domeniul nostru de interes, dar nu putem să nu remarcăm diferența frapantă între retorica sistemului politic care aclamă societatea europeană bazată pe cunoaștere și realitatea unui sistem bugetar fracționat, la antipod față de declarațiile politice. Să vedem așadar ce există la acest moment, dintre elementele anterior indicate, pentru a fi în măsură să vorbim despre existența unei europiețe pentru inovații și pentru cercetare. Uniunea Europeană are potențialul necesar pentru a dezvolta o cerere
Europiaţa cercetării-dezvoltării-inovării. Inserţia României by Roxana-Elena Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/1439_a_2681]
-
comerțul internațional cu drepturi de proprietate intelectuală. Doar 0,25% din produsul intern brut este reprezentat de veniturile derivând din comercializarea brevetelor sau din licențieri, în condițiile în care media statelor membre ale Uniunii Europene este de 0,50%. La antipodul României regăsim Olanda, care obține 2,5% din PIB din redevențele derivând din comercializarea drepturilor de proprietate intelectuală. Rezultă că România nu profită de statutul său de stat membru al Uniunii Europene din perspectiva exporturilor drepturilor de proprietate intelectuală în interiorul
Europiaţa cercetării-dezvoltării-inovării. Inserţia României by Roxana-Elena Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/1439_a_2681]
-
în strictă legătură cu cât anume din PIB investesc în sectorul cercetare, dezvoltare, inovare. Austria, Germania, Suedia au un venit pe locuitor și un nivel al salariilor ridicat, corespunzător cu modul în care înțeleg să investească în sectorul amintit. La antipod, România nu reușește să stabilească legătura între cercetare-dezvoltare-inovare și venitul pe cap de locuitor. Sacrificarea acestui sector înseamnă inhibarea creșterii economice. Plecând de la cadrul general al finanțării cercetării-dezvoltării-inovării, constatăm că Uniunea Inovării este mai mult decât o "comunicare" a Comisiei
Europiaţa cercetării-dezvoltării-inovării. Inserţia României by Roxana-Elena Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/1439_a_2681]
-
Petrescu? La prima vedere, răspunsul e mai degrabă dezamăgitor. Simpla constatare ca asemenea nefericitului rege, din mitologia greacă, și scriitorul român are un statut de copil orfan și, ulterior, înfiat, o considerăm restrictivă. Întreaga operă se situează, mai curând, la antipodul mitului, pentru că o constantă a personajelor rezidă în privirea lor pătrunzătoare, capabilă să surprindă cele mai insignifiante amănunte. "Simt enorm și văd monstruos" pare a rosti, din umbra eroilor săi, Camil Petrescu, odată cu ilustrul său înaintaș Caragiale, după cum e de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]