904 matches
-
vă apăr. Și o să vă duc acolo unde au dorit strămoșii. Fiindcă, așa cum spuneam, nimic nu se naște din nimic și nici noi nu vom ști niciodată unde trebuie să mergem atâta vreme cât nu știm de unde am plecat. Cei doi mergeau aplecați, încercînd să atragă cât mai puțin atenția. Xtyn își trăsese gluga peste cap și veșmântul shu îi cuprinsese mintea adăpostind-o într-un căuș cald. Arrus se strecura și el prin viroagele pline cu apă, încercînd să-l grăbească pe
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
că râul, învârtejindu-se printre stânci și lespezi cenușii și netede, făcea un arc, cotind către stânga. Ocoli ca prin minune câteva vârtejuri primejdioase și un pinten de piatră; se trezi apoi împins, într-o învolburare de spume, printre ramurile aplecate ale unei sălcii mari. Izbuti să se agațe și, de la acel reazem nesigur, să treacă la o creangă mai solidă, care, prietenoasă, îl ajută să ajungă la un loc sigur. Ud leoarcă, stors de vlagă, ieși din apă, făcu câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spunea. Totuși, ceea ce îl aștepta la capătul urcușului nu era tocmai ce se așteptase să vadă. într-un luminiș, o copilă îl înfrunta pe burgund strângând în mână un pumnal; Rutger descălecase și acum stătea cu picioarele desfăcute înaintea fetei, aplecat puțin în față, cu brațele deschise, gata să o prindă; părea pe punctul de a sări asupra ei, dar nu se atingea de sabie - era limpede că se distra. Fata avea trăsături nobile și în același timp hotărâte, iar Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-și facă o idee despre ce se întâmpla. Indispus de întârziere, Sebastianus era gata să strige la ilirii săi, însă nu fu nevoie fiindcă ei, avându-l în frunte pe căpetenia turma-ei, ieșiră dintre copaci, împingând cu brutalitate un bărbat aplecat, cu înfățișarea unui țăran. Nu fără oarecare satisfacție, Matauro îl aduse înaintea sa. — Omul ăsta se învârtea printre bagaje, anunță. — Un hoț, probabil, ori poate o iscoadă. De fapt, are un accent ciudat. Ținând de mâner un pumnal lung, adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în Rhon, tortura era exact ce îi mai lipsea pentru ca tacâmul să fie complet. Câteva clipe, își mută înfrigurat privirea îngrozită când la unul, când la celălalt, de parcă ar fi vrut să afle care dintre cei doi părea cel mai aplecat spre a-i arăta îndurare. în sfârșit, se întoarse iute către Sebastianus, prosternându-se înaintea lui - pentru că fața sa, cu trăsături puternice și virile, luminată de ochi cenușii și ironici, dar nu răutăcioși, îi inspira, cu siguranță, mai multă încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe piciorul stâng și lovi apoi cu dosul săbiei, fără măcar să privească, despicând apărătoarea de la ceafă a coifului adversarului său, în momentul în care acesta, împins de propriul elan, trecea pe lângă el. Gualfard presimțise lovitura și se împinsese înainte, rămânând aplecat, astfel că sabia lui Sebastianus îl atinse când aproape că ieșise din bătaia ei, lăsându-l nevătămat; deși puternic dezechilibrat, se răsuci prompt, vrând să se pună în gardă, dar nu avu timp să o facă. Fulgerător, cu marginea tăioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scoțând un unic și imens strigăt, se revărsară ca o undă de viitură asupra barbarilor și chiar a romanilor ce se retrăgeau în fugă. între timp, aliniamentul romanilor se fărâmița și în dreptul poziției lui Metronius, în vreme ce bagauzii, încordați la maximum, aplecați înainte cu armele strânse în mână, fremătaum, privind cu ochii strânși dușmanul ce le venea împotrivă îmbătat de măcel. Unii dintre ei, nemaisuportând tensiunea, dădeau semne că ar fi vrut să se repeadă înainte și își aplecaseră lăncile în poziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spre deosebire de cel al lui Balamber, se ridicase imediat în picioare. Din două salturi, ajunse până la sabie, iar el nu fu suficient de rapid ca s-o împiedice. O clipă mai târziu, pusă în gardă, îl înfruntă cu picioarele desfăcute și aplecată puțin înainte, întocmai cum îl înfruntase e Rutger în ziua primei lor întâlniri. Se studiară preț de câteva clipe, întinzând unul spre celălalt arma, însă atenți să nu se facă vreo mișcare necugetată, care să-i lase descoperiți. Balamber arunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
este neostoită, iar pământurile noastre nu mai sunt ale noastre. Bunicul avea o carismă aparte, iar obrajii săi rotunzi îi reliefau un contur generos care îl făcea plăcut și dorit în comunitate. Deși suferise mult, era o fire jovială, extrem de aplecat dialogului cu cei din jur și mai mereu consultat în problemele obștii sătești. Nu avea patima cuvintelor grele și obositoare, nu jignea, nu înjura și avea în sânge și în spirit ceea ce străbunii noștri îi picuraseră în toate cotloanele sufletului
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
este neostoită, iar pământurile noastre nu mai sunt ale noastre. Bunicul avea o carismă aparte, iar obrajii săi rotunzi îi reliefau un contur generos care îl făcea plăcut și dorit în comunitate. Deși suferise mult, era o fire jovială, extrem de aplecat dialogului cu cei din jur și mai mereu consultat în problemele obștii sătești. Nu avea patima cuvintelor grele și obositoare, nu jignea, nu înjura și avea în sânge și în spirit ceea ce străbunii noștri îi picuraseră în toate cotloanele sufletului
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
îmi era necunoscută, mi-am mobilizat toate cunoștințele. În stație eram doar trei persoane: o fată tânără, un bărbat între două vârste și eu. Un lucru de neînchipuit la ora aceea pe linia Marunouchi. Domnișoara stătea pe bancă, cu capul aplecat, își apăsa batista pe buze, părea că o doare ceva. Bărbatul se plimba de la un capăt la altul al peronului și spunea: «Ciudat! Ciudat! Nu văd! Nu văd». (Se pare că domnul acesta a paralizat complet, dar nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
preajmă. În timp ce mă întindeam să iau sticla, am privit deodată lucarna de aerisire. Pe câmpul din spatele casei, am văzut un bătrân cocoșat, așezat sub un chiparos, și o fată tânără, nu, mai degrabă un înger din cer, stând în fața lui, aplecată, și oferindu-i un nufăr albastru cu mâna dreaptă; bătrânul își rodea unghia de la degetul arătător al mâinii stângi. Fata era chiar în fața mea, dar nu părea să acorde vreo atenție la nimic din ce se petrecea în preajma Ei. Privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
afla pe malul unui pârâu secat. Spuse: - E bine aici? Fără să aștepte răspunsul, începu să sape cu un hârleț și un târnăcop pe care le avea cu el. Am pus cufărul jos și am rămas în picioare, năuc. Bătrânul, aplecat, se puse pe treabă cu toată dexteritatea unui specialist. Săpând în pământ, găsi un obiect care mi se păru un vas emailat. Îl înfășură cu o batistă murdară. Se ridică în sfârșit: - Asta-i groapa. La fix, pe măsura valizei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Am o drișcă la doi pași de aici. Hai să te duc, ha! E foarte aproape. Puse vasul pe pulpana hainei mele și se ridică. Râdea atât de tare, că-i tremurau umerii. Am luat obiectul și am urmat silueta aplecată a bătrânului. La cotul drumului staționa un car funebru rablagit, cu doi cai negri costelivi. Cu o agilitate deosebită, bătrânul se cățără pe capră. Am urcat și eu în drișcă și m-am întins pe locul în care se amplasează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și vegetal. Evoluam deci într-o lume vegetală. Devenisem plantă. Dar tot picotind pe covorul de piele, în fața reșoului, cu abaua mea pe umeri, mă gândii, nu știu de ce, la bătrânul negustor de mărunțișuri. Stătea în fața mărfii sale, cu spatele aplecat, în aceeași poziție ca mine. Gândul ăsta mă umplu de spaimă. M-am ridicat, aruncându-mi haina departe de mine și m-am dus să mă privesc în oglindă. Aveam obrajii în flăcări: erau la fel de roșii precum carnea care atârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
se filtra prin perdele, umplea camera cu o liniște rece, așeza pete albastre și linii pe rafturi, pe pupitru, pe pereții goi și W. stătea în fața tatălui său, care părea că nici nu-l observă cum sta așa cu capul aplecat, și, ca să umple clipa lungă și goală, să fie, ca de obicei, ascultător, cum fusese toată copilăria lui, W. a tras spre el contractul, a scos stiloul din buzunarul de la piept al vestei și a semnat cu iscălitura lui puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Asculta serios și atent întrebările lui Onkel Rodolph, își măsura răspunsurile, zâmbea apoi mândru și sigur de efectul pe care avea să-l producă în momentul când își va vârî mâna în geanta de umăr. Își întinse palma printre capetele aplecate, ținând la vedere un ciob de teracotă. Pe un cartuș erau înscrise literele LEG. XI. CPI - însemnul legiunii a unsprezecea, Claudia Pia Fidelis, cea care fusese trimisă de către împăratul Vespasian, în jurul anilor 70 î.H., în tabăra Vindonissa. El însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
dezgust amuzat. — Ți se pare că îl știi de undeva pe peștele ăsta? În sfârșit, ai luat-o pe arătură, doctore. Ai stat prea mult la soare. Nu-i bine pentru un tip cu meseria ta. Stătea ca un bâtlan, aplecat înainte, încremenit în stufăriș. Pescuia așa cum tasta Weber: într-un extaz năuc. Simțise nevoia să-l scoată pe Weber din oraș, să-l ducă într-un loc destul de liniștit ca să poată gândi și discuta, fără a risca să-i audă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
voia Ta! Părintele Gherasim redeschise ușa, se strecură înapoi în odaie vinovat că trăsese cu urechea, se așeză jos pe dușumea la picioarele voievodului, îi luă mâna în ale sale. Așa i-a găsit doamna Marica, dormind amândoi cu capetele aplecate înainte, fără să se sprijine; dormeau adânc, împletindu-și respirațiile rare, liniștite. Întrase să vadă dacă soțul ei dorește să mănânce. Își făcu semnul crucii și ieși în vârful picioarelor. Percheziția fusese de o brutalitate greu de imaginat; cele două
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ceafa doamnei. Ceea ce au și făcut imediat. Eu am scos sandalele din picioarele doamnei și am turnat apă peste picioarele doamnei, dintr-o sticlă pe care o luase doamna din autocar. Apoi m-am apropiat de capul doamnei, și stând aplecată, să fiu mai aproape de ea, i-am comandat: „Nu vă lăsați, respirați adânc!” Am repetat continuu această comandă. Timpul trecea, coborau colegii din autocar să vadă de ce nu mai venim și o compătimeau: „Săraca de tine, EĂ!”. După circa jumătate
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
și n-a mai dat nici un semn, de-ai zis că l-a-nghițit pământul, umblând prin lume să-și recupereze nevasta de la amanții ăia mulți care i-au făcut căsnicia un iad, sărmanul Milică, vai de mintea lui... Cum îl vedea aplecat, asudând peste gărdulețul rigolei să descurce lanțul, abia își stăpânea pornirea să-i tragă un șut. Așa. ca de bine te-am găsit, Milică, fi-ți-ar mintea și căpățâna aia seacă, da, cu toată puterea, să-l proiecteze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
aprinde iar. Oamenii se trântesc în zăpadă, dar acum nimeni nu-l înjură. Dacă mai sunt zece metri până la el. Lumina crudă încearcă să pătrundă perdeaua deasă a fulgilor ce dansează haotic. Se stinge brusc. Oamenii se ridică, înaintează ușor aplecați. Instinctiv, grăbesc cu toții pasul. Un salt. Încă unul. Distanța se micșorează cu repeziciune. În sfârșit ajung la marginea parapetului, din spatele căruia se ridică blestematul de reflector. Pe fundul tranșeei, nemișcată, o mogâldeață îmbrăcată în uniformă germană. În fața lor se profilează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
destul de lung drumul până la munții ăia, domn' locotenent. Așa o fi, Mâțule, dar vom ajunge mai repede acolo, alergând. Un strigăt purtat din gură în gură se aude pe întreaga linie de front a românilor. Înainte! Înainte! Soldații pornesc zoriți, aplecați înainte, cu un vânt puternic în față care-i taie până la oase. Deasupra lor trec neîntrerupt proiectilele artileriei. Căpitanul Apostol mărește pasul și face semne grăbite. Batalionul trece printr-un defileu și începe urcușul. Terenul accidentat, plin de stânci, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Mă săruta pe amândoi obrajii, lăsându-mi salivă pe colțurile gurii, iar când se îndepărta îi vedeam rujul dus, pierdut printre crâmpoțelile buzelor. Mă mângâia mereu pe creștet și pe antebraț. Când rămâneam singuri, se uita la mine cu capul aplecat puțin într-o parte, ducându-și mâna la obraz, și cu o unghie scurtă și ascuțită, tăiată special pentru a ascunde scăpările keratinei, își atingea cearcănele într-un gest melancolic. Mă întreba: ce crezi, Mian (așa-mi spunea din copilărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu plec. - Plec, nu vezi că plec! i-am strigat. - De ce nu pleci? a întrebat iar. N-am mai zis nimic, am ieșit în curte cu șireturile desfăcute. Am aruncat o privire pe geam și am văzut-o pe Y aplecată deasupra lui X, care se zvârcolea pe canapea. - A intrat într-un... - De ce nu pleci? insistă Z, cu mâinile încrucișate pe piept. Am privit din nou pe geam. X începuse să urle. Avea un timbru ascuțit și parcă tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]