1,211 matches
-
desastre." (Ernesto Sábato)1 Dacă durerea mărturisita are efect de consolare, atât pentru cel care se confesează, cât și pentru receptor, nimic mai tămăduitor, atunci, decât să-l citești pe Cioran, care, ca și tânărul Werther al lui Goethe, face apologia durerii și a voluptății de a suferi. Mare liric al "nemângâierii", Cioran se tânguie că nimeni altul, suferă, dar de necredința, pentru ca, daca pentru alții religia este salvare, mântuire, pentru el "creștinismul (îmi) este inutil. Cu exceptia a doua trei puncte
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
din "normal" nu îl interesează, pentru el "viața se creează în delir și se desface în plictis"52. Cioran amintește de repulsia lui Dostoievski pentru stările de echilibru și automulțumire, ura pe care Cioran o duce la limită, făcând chiar apologia opusului acestora: suferință, în care omul pare a găsi satisfacție. Cioran crede că: "sănătatea este o stare de nonsimțire, ba chiar de nonrealitate. Îndată ce încetezi să suferi, încetezi să exiști"53. Sábato spune că a fost întotdeauna fascinat de nebunie
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
din perspectiva creștină, în moarte se află infinit mai multă speranță decât este de găsit, gândind pur omenește, acolo unde nu numai că există viață, dar această viață se află în deplinătatea sănătății și a forței"61. Romanticii nu făceau apologia sănătății omului, ci a bolii și morții sale. Dintre cele trei boli ale mizeriei umane enumerate de Kierkegaard (neliniștea, păcatul și libertatea), Cioran trăiește "neliniștea celui care vrea să fie el însuși"62. Pentru Cioran, a intra în moarte înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
țele, iar ceea ce este unic va deveni, prin incapacitatea de a accepta diferitul ca diferit, asemenea ori pretins identic cu registrul similar din tradiția ori sistemul de referință. Această agresivitate produce uniformizări neavenite, discursul putând aluneca foarte ușor în zona apologiei și a reinstituirii propriului sistem ca reper absolut. Parafrazând cuvintele lui Blaga, de data aceasta din registrul poetic, aș spune că cercetătorul iscusit al religiilor va ajunge la înțelegerea a ceea ce este diferit numai dacă reușește „să nu ucidă cu
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Parnas"275 pentru a-și schița propriile idei cu privire la parodie și la alte tipuri de literatură imitativă, precum pastișa. Imaginarul swiftian se organizează sub forma adresării directe a librarului către cititor, urmată de o Predoslovie a autorului, mai exact o apologie a satirei, și, în fine, Istorisirea amănunțită și adevărată etc. Această din urmă parte și cea mai întinsă a lucrării este, la rându-i, o parodie a temei războiului de tradiție epopeică, pe "fatala câmpie de bătaie din biblioteca Saint
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și Filosoful (100?-160), care experimentase creștinismul atât în Asia Mică, cât Și în Roma, declară că are cunoștință de „mulți bărbați Și femei de 60-70 de ani care fuseseră discipoli ai lui Hristos încă din copilărie (ἐκ παίδων)”<footnote Apologia I, XV, traducere, introducere, note Și indici de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Dr. Olimp Căciulă, Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, în vol. Apologeți de limbă greacă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
trebuie, prin urmare, să dateze cu cel puțin două decenii înainte de scrierile Sfântului Irineu, adică, în jurul lui 150. Aceasta este cu aproximație data descrierii iustiniene a botezului după cum era el administrat în Roma Și, poate, Și în Asia Mică<<footnote Apologia I, 61, în col. cit., p. 88-90; a se vedea și Kurt Aland, op. cit., p. 54-55. footnote>. Dovezile Sfântului Irineu sunt valabile pentru Roma Și pentru Galia. Kurt Aland menționează în apărarea sa Și referința părintelui apostolic Herma la practica
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
a Lidiei (Fap. 16, 14-15, 30-34; 1 Cor. 1, 16) etc. Cu alte cuvinte, nou-născuții și copiii puteau fi botezați ori odată cu părinții lor, ori mai târziu, după creștinarea părinților lor. O altă operă ce face referire la pedobaptism este Apologia lui Aristide. Ea a fost scrisă probabil în timpul domniei împăratului Adrian (117-138). Aristide dezbate în amănunt viața morală și socială a creștinilor din timpul său, ca manifestare practică a convingerilor și trăirilor lor religioase. Ei îi instruiesc pe servitori, servitoare
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
nu se poate să nu accepți și să nu incluzi în sânul Bisericii pe copiii nou născuți din părinți creștini Și pentru care părinții dau garanție, iar nașii își iau angajamentul ferm că i vor crește în credința creștină. Făcând apologia botezului copiilor, în sprijinul ideii sale, Fer. Augustin mai aduce, între altele și argumentul că, altfel, copiii nu pot primi Sfânta Împărtășanie<footnote În acel timp exista în toată Biserica, deci Și în Apus, practica de a oferi Sfânta Euharistie
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
nege Și să refuze botezul nou-născuților neagă de fapt Și le refuză acest mijloc de binecuvântare copiilor care au stringentă nevoie de el, ar trebui să fim cu toții mai angajați nu numai în conservarea mărturisirii acestei doctrine, ci Și în apologia Și prohorisirea ei până la sfârșit, pentru ca acei care se află în greșeală să vadă adevărul Și să nu mai refuze nou-născuților apa dătătoare de viață a botezului. În concluzie, putem susține cu tărie că există mărturii istorice în favoarea doctrinei botezului
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
Comunismului, 1949). Sacrificii și gratificații. Unul din ritualurile cele mai solemne este cultul morților și al martirilor: cei ai Revoluției*, apoi, mai târziu, ai Rezistenței - cei căzuți în luptă - sau ai marelui Război pentru Apărarea Patriei*. Acest cult trimite la apologia martirului și a sacrificiului său. Astfel, an de an, PCF este prezent la Zidul Federaților din cimitirul Père Lachaise din Paris pentru a-i cinsti pe morții Comunei și pe liderii înhumați în imediata proximitate. în anumite cazuri, ca la
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
statul și partidul în materie de artă [...]. Noi trebuie să dirijăm producția artistică, adică să impunem subiectele care ne interesează”. Afirmându-și dreptul de „a pilota procesul de creație”, responsabilii „culturali” din democrațiile populare pretind acum „trecerea la realismul socialist”: apologia miracolelor promise de comunism, denunțarea „sabotorilor”, maneiheism simplificator, pe scurt o literatură și o artă de propagandă servite de tehnici amintind de naturalismul secolului al XIX-lea. „Romanul producției îi înalță în slăvi pe muncitorii stahanoviști. Culegerile de poezii de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
politica Washingtonului, flamură agitată și de o contracultură care contaminează SUA și apare ca un gaj al modernității. Comuniștii mențin cu fermitate noțiunea de „război just”, opunându-se atât contestației Peace and Love, considerată încă plină de exotism, cât și apologiei luptei armate*, așa cum este ea făcută de grupurile de extremă stânga. Chiar și în SUA, aripa radicală a mișcării studențești antirăzboinice, Weatherman Underground, intră în clandestinitate și inițiază o campanie de atentate contra unor clădiri simbolice. La Paris, Roma sau
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
evident le-a înăbușit fără regrete și s-a dedicat total filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î.Hr.) nu a putut fi de față, fiind bolnav. Condamnarea nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l reabiliteze într-o scriere celebră, Apologia lui Socrate, și în dialogurile de tinerețe care au purtat marca puternică a gândirii socratice. Refugiat o vreme la Megara, se bucură de prezența lui Euclid, alt discipol al lui Socrate. Călătorește mult, după obiceiul timpului, acumulând o vastă experiență
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
of Ecology, Edit. Sunders, Londra Onicescu, O. (1982) Știința și problemele omenirii, în Problemele globale și viitorul omenirii, Edit. Politică, București Pinchemel Ph.et G. (1997) La face de la Terre, Armand Colin, Paris Pitte, J-R. (1997) Géographie e civisme, în Apologie pour la Géographie. Melanges ofertes à Alice SaunierSéïté, Presse de Brevanne, Paris Posea, G. (1976) Geogafia și mediul înconjurător. Privire introductivă, B.S.S.G., IV, București Prestipino, G. (1980) Natură și societate, Edit. Politică, București Popovici, E (1980) Studiul mediului înconjurător. Dimensiuni
Geografia mediului by Irina Ungureanu, Valerian Dragu, Ionel Muntele, Constantin Gheorghiţă [Corola-publishinghouse/Science/880_a_2388]
-
valoare ori talentul său literar consacră Grigorie douăzeci de ani de viață pentru a-și scrie opera istorică. El descifrează în succesiunea secolelor realizarea unui proiect divin pe care se sprijină credința sa și care îi furnizează argumente pentru o apologie a religiei: pentru a-i cârmui pe oamenii încăpățânați și trufași, Dumnezeu aduce pe lume persoane cu calități neobișnuite precum Constantin sau Clovis, îi avertizează prin vise și minuni pe regii care sunt ispitiți să se îndepărteze de El și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
părinți creștini și, rămas orfan la o vârstă fragedă, s-ar fi mutat la Alexandria. Ieronim relatează că Rufin se lăuda că asistase la lecțiile lui, afirmație respinsă de Ieronim însuși conform căruia Teofil n-ar fi ținut lecții niciodată (Apologia contra lui Rufin III, 18). În rest, cea mai mare parte a informațiilor despre viața sa provin din istoriile ecleziastice scrise de Socrate, Sozomenos, Teodoret și Nichifor Calist ca și din Dialogul despre viața Sfântului Ioan Hrisostomul al lui Palladius
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
violența replicii ne face să ne gândim că existau realmente niște divergențe acolo pentru că Pulcheria, cel puțin, ar fi trecut deja de partea lui Chiril. Oricum, acesta, întors la Alexandria după conciliul din Efes, s-a grăbit să redacteze o Apologie a împăratului în care respingea acuzația că a vrut să producă dezbinări la curte, afirmând, în schimb, că a acționat astfel pentru că, în calitate de preot, considera că e de datoria lui să arate credincioșilor temeiurile dreptei credințe și să se opună
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
teologilor de tendință antiohiană, foarte nemulțumiți de cele douăsprezece anatematisme din noiembrie 430. La cererea lui Nestorios, Ioan de Antiohia îi rugase pe Andrei din Samosata și pe Teodoret din Cyr să combată anatematismele. Chiril polemizează cu primul într-o Apologie contra episcopilor orientali (în numele cărora se exprimase Andrei, care trăia în Antiohia); pe cel de-al doilea îl combate într-o Epistolă către Evoptsios în care dezaprobă confutațiunea celor douăsprezece teze de către Teodoret (Evoptsios, episcop de Ptolemaida în Pentapolis, îi
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
incarnatione Vnigenti dialogus, De recta fide ad principissas (etc), Oxonii 1877 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles 1965), 1-153. Despre dreapta credință ad Dominas: ACO I, 1, 5, pp. 62-118. Despre dreapta credință, ad Augustas: ACO I, 1, 5, pp. 26-61. Apologia Împăratului: ACO I, 1, 3, pp. 75-90. Apologia contra episcopilor orientali: ACO I, 1, 7, pp. 33-65. Apologia contra lui Teodoret (Epistola către Evoptsios): ACO I, 1, 6, pp. 110-146. Explicarea celor douăsprezece capitole: ACO I, 1, 5, pp. 15-25
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
etc), Oxonii 1877 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles 1965), 1-153. Despre dreapta credință ad Dominas: ACO I, 1, 5, pp. 62-118. Despre dreapta credință, ad Augustas: ACO I, 1, 5, pp. 26-61. Apologia Împăratului: ACO I, 1, 3, pp. 75-90. Apologia contra episcopilor orientali: ACO I, 1, 7, pp. 33-65. Apologia contra lui Teodoret (Epistola către Evoptsios): ACO I, 1, 6, pp. 110-146. Explicarea celor douăsprezece capitole: ACO I, 1, 5, pp. 15-25. Contra lui Diodor și Teodor: P.E. Pusey, S.P.N.
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Despre dreapta credință ad Dominas: ACO I, 1, 5, pp. 62-118. Despre dreapta credință, ad Augustas: ACO I, 1, 5, pp. 26-61. Apologia Împăratului: ACO I, 1, 3, pp. 75-90. Apologia contra episcopilor orientali: ACO I, 1, 7, pp. 33-65. Apologia contra lui Teodoret (Epistola către Evoptsios): ACO I, 1, 6, pp. 110-146. Explicarea celor douăsprezece capitole: ACO I, 1, 5, pp. 15-25. Contra lui Diodor și Teodor: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli arhiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, 492-537
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scrie o nouă și mai amplă autoapărare: aceasta ar fi constituită din a doua și a treia parte a Cărții lui Heraclid pe care Nestorios nu a reușit să le desăvârșească. Compunerea acestei scrieri ne-ar ajuta să explicăm pierderea apologiei precedente, Tragedia, considerată de-acum puțin folositoare pentru că era depășită de noua operă în care, cel puțin în parte, a fost probabil integrată; din rațiuni analoage e de înțeles și pierderea dialogului Teopaschitul. În acest Dialog, care ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
-lea dusese la crearea unei vaste biblioteci teologice și crease condițiile pentru folosirea intensivă a argumentului patristic. Am văzut cum Chiril practicase recurgerea pe scară largă la „Părinți” pentru a-și consolida pozițiile sale teologice; un florilegiu se găsește în Apologia celor douăsprezece anatematisme, altul a fost prezentat de Chiril la conciliul de la Efes. El se folosise deja de culegeri de origine apolinaristă ce conțineau pasaje din Diodor din Tars și Teodor din Mopsuestia. Ideea unui permanent consens al Părinților ortodocși
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Antiohia, împotriva celor douăsprezece anatematisme ale lui Chiril s-au pronunțat Teodoret din Cyr și, înaintea lui, la sfârșitul anului 430, Andrei din Samosata (dispărut înainte de 451). Din această scriere, n-au rămas decât fragmentele citate de Chiril în Apologia celor douăsprezece capitole (aici, p. ???). Andrei insista asupra contradicțiilor dintre anatematisme și scrierile precedente ale lui Chiril, în special scrisoarea adresată călugărilor din Egipt și epistola pascală nr. 17, unde Chiril folosise expresii de tipul celor pe care acum le
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]