5,949 matches
-
evidentă continuarea ideatică cu titlul volumului. Pentru părinții săi, autoarea are o prețuire totală, fiind conștientă de sprijinul, greu definibil pe un singur plan, pe care aceștia i l-au oferit: „Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră. Aceste două candele au luminat pașii mei din fragedă copilărie până acum, au încălzit sufletul meu atunci când
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Eu cred că Dumnezeu a vrut să-ți arate ce putere are candela, atunci când este aprinsă. A vrut să te convingi și, povestind altora, să se convingă și ei că cei răi nu se pot apropia, acolo unde este candela aprinsă. Am citit undeva că este foarte important să nu te temi de asemenea visuri sau de vedenii. Mata ai credință... Domnul ți-a arătat că este mărginită puterea celui rău. Fii tare în credință și nu te teme! a liniștit
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
am intrat în ograda mătușei Alexandra, mirosea a sărbătoare. Acasă, fiicele ei deja pregătiseră masa. Mai întâi, a fost binecuvântată masa, apoi s-a cântat „Tatăl nostru”. După aceasta, stăpâna a dăruit fiecărei persoane invitată câte un colăcel cu o lumânare aprinsă, pomenind de fiecare dată numele unuia dintre cei răposați. Gestul acesta îmi atinse o strună a sufletului... îmi erau cunoscute toate aceste obiceiuri, îmi erau și dragi, însă când realizasem de cât timp nu mai asistasem la o masă de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
din timp: bomboane, covrigei, biscuiți, cubușoare de zahăr, nuci și mere. Ultimul lucru pe care-l făcea, ne dădea în mânuțe un fel de pâinică pe care o cocea ea pentru noi, pe care o numeam „hulubaș”, cu o lumânare aprinsă. Noi trebuia să sărutăm hulubașul și să zicem „bogdaproste”. După ce bunica Dosia pleca pe la alte case, tata ne zicea: - Vedeți cum nu uită Maica Domnului de voi dacă ascultați? Ce bucurie, ce sentimente frumoase aveam în suflet! Eram atât de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nu putem, este de ajuns să ne cerem iertare de la Dumnezeu, numai să nu ne pronunțăm împotrivă”. Acum, tot mai mult se pierde din acele frumoase tradiții. Copiii noștri nu știu multe, eu le povestesc și mă stărui să păstrez aprinsă candela pe care părinții noștri ne-au transmis-o aprinsă. Vreau ca și ei s-o primească aprinsă și să o transmită tot aprinsă, la timpul potrivit, copiilor lor. Părinții noștri - două candele tiu că niciodată nu voi reuși să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Dumnezeu, numai să nu ne pronunțăm împotrivă”. Acum, tot mai mult se pierde din acele frumoase tradiții. Copiii noștri nu știu multe, eu le povestesc și mă stărui să păstrez aprinsă candela pe care părinții noștri ne-au transmis-o aprinsă. Vreau ca și ei s-o primească aprinsă și să o transmită tot aprinsă, la timpul potrivit, copiilor lor. Părinții noștri - două candele tiu că niciodată nu voi reuși să tratez pe deplin acest subiect. Cunosc prea puține cuvinte, pentru
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
tot mai mult se pierde din acele frumoase tradiții. Copiii noștri nu știu multe, eu le povestesc și mă stărui să păstrez aprinsă candela pe care părinții noștri ne-au transmis-o aprinsă. Vreau ca și ei s-o primească aprinsă și să o transmită tot aprinsă, la timpul potrivit, copiilor lor. Părinții noștri - două candele tiu că niciodată nu voi reuși să tratez pe deplin acest subiect. Cunosc prea puține cuvinte, pentru a putea exprima sentimentele, trăirile lăuntrice, fiorii care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
acele frumoase tradiții. Copiii noștri nu știu multe, eu le povestesc și mă stărui să păstrez aprinsă candela pe care părinții noștri ne-au transmis-o aprinsă. Vreau ca și ei s-o primească aprinsă și să o transmită tot aprinsă, la timpul potrivit, copiilor lor. Părinții noștri - două candele tiu că niciodată nu voi reuși să tratez pe deplin acest subiect. Cunosc prea puține cuvinte, pentru a putea exprima sentimentele, trăirile lăuntrice, fiorii care-mi cuprind ființa și-mi fac
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mai mult decât unii oameni, pot spune doar copiii pe care i-au crescut și pentru care au trăit. Sunt sigură, că pentru fiecare copil, părinții săi au fost ceva deosebit. Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră. Aceste două candele au luminat pașii mei din fragedă copilărie până acum, au încălzit sufletul meu atunci când
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Sărmana mama, era mai întotdeauna foarte necăjită și tristă: avea o casă cu copii care trebuiau îngrijiți, și ea, care nu putea să facă mai multă mișcare, decât să se schimbe de pe un scaun pe altul... Era de felul ei aprinsă și foarte muncitoare. Avea o inimă, că le-ar fi făcut pe toate într-o zi și o noapte. Lua repede hotărâri, făcea totul așa cum credea ea. Când era sănătoasă, făcea munca și de femeie și de bărbat. Patru ani
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire.” Și, apoi, urmează torentul evocării, în care Lidia Vrabie pare de neîntrecut: „...Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră. Aceste două candele au luminat pașii mei din fragedă copilărie până acum, au încălzit sufletul meu atunci când
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
considerați oameni, ar trebui să li se restituie pământul, deci toate bogățiile naturale. Australienii nu sunt pregătiți pentru așa ceva". Mă uit la Mihai și ceva mă nedumerește la acest om. Se spune despre el că este unul din cei mai aprinși legionari din comunitatea românească din Australia, că are o corespondență neîntreruptă cu grupul din Spania, că la un moment dat ar fi vrut să candideze la posturile de conducere ale organizației. Pe mine mă ia cu frisoane când mă gândesc
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
care dictatura voia să ne transforme în temători, umiliți și docili făuritori ai societății socialiste multilateral dezvoltate. Acribia lui Sorin Cotlarciuc face să găsim îin nuce, evident!) în volumul său o adevărată istorie a muzicii progresiste, a muzicii care ținea aprinsă flacăra speranței în sufletul unei generații pe care comunismul o condamnase la anchilozare sufletească, îndoctrinare roșie, gulag național. Pentru fiecare formație, autorul realizează o fișă în care notează „anul nașterii”, componența, albumele cele mai importante și titlul cîtorva hituri lansate
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
jarul și spuza unui foc de cepuri aprins pe malul râului Moldova, împreună cu cartofi noi sau știuleți de porumb. Festinul avea ca desert un ritual original, acela de dat fum pe gură și pe nas, după ce-l trăgeam din coceni aprinși - țigări originale procurate din lanurile cu porumb învecinate. Alteori ne confecționam singuri un soi de pacioace din frunze uscate sau mătase de porumb, învelite în hârtie de ziar și apoi lipite cu limba umedă de salivă sau, în cel mai
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
A adeverit întărirea Cuvântului, Dumnezeul nostru, Mărire Ție... Întâmpinarea alaiului cu Iordanul, în fiecare gospodărie, era anunțată pe ulițe de grupuri de copii, din care uneori făceam și eu parte, chiuind: „Chiraleisa”, „Chiraleisa”.., enoriașii întâmpinându-ne din poartă cu lumânări aprinse, dăruindu-ne colăcei, pampuște îgogoși), mere, nuci și grițari îcreițari), astfel că trăistuțele noastre se umpleau și nu de puține ori dădeam fuga pân-acasă să le deșertăm. Era un du-tevino, o distracție unanimă și o hârjoană până noaptea târziu
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
sfintelor sărbători de Paște. În săptămânile dinaintea Paștelui se făceau slujbe miercurea și vinerea seara la biserică, denumite denii, când preotul ținea predici despre Învierea Domnului Iisus, la sfârșitul cărora plecam toți, cu mic cu mare spre casă, cu lumânările aprinse. În Săptămâna Mare, majoritatea băieților eram preocupați cu pregătirea „sacalușelor”, pe care le încărcam cu praf de pușcă sau pucioasă, și a „blehuțelor” cu vapori de carbid sub presiune, ce pocneau cu zgomote infernale, în special în timpul nopții de Înviere
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
greu să ne descurcăm... Nu sunteți din oraș, nu-i așa? Așa este, recunoscu bătrânul cu Îngândurare, sunt dintr-un sat apropiat. Da, da, da! făcu medicul privindu-i atent culorile foarte vii de pe față. Aveți obrajii Îmbujorați și buzele aprinse, semn că e vorba de febră mare aici. Iar pielea vă este foarte galbenă... Doctorul se apropie de el și-i atinse fruntea cu dosul palmei. Era neașteptat de rece, ceea ce-l făcu să tresară. În preajma ciudatului său pacient simți
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
amețitor. Mă roteam cu o repeziciune fantastică. Degetele Îmi amorțiseră și simțeam cum Întreg corpul Îmi este absorbit de iureșul acela clocotitor Într-un adânc fără fund. Cercuri verzi, luminoase, se perindau pe dinaintea mea. Linii fosforescente, conglomerate de pete roșii, aprinse, apăreau și dispăreau În valuri, rând pe rând. Beznă. Sete. Foame. Frig. Singurătate. Cumplită singurătate. Ziua a doua Martombrie irepetabil. Mă pregătesc să plec În căutarea lui Annabel. Nu știu unde și când voi ajunge. Nu pot ști nici măcar dacă voi ajunge
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nervurilor vegetale. Un motan negru, Înfiorător, mi se strecură brusc printre picioare, dispărând În viteză prin gura știrbită a gheului. De acolo, dinspre subsol, venea o lumină stranie, ca de foc, proiectând pe pereții vineții un dans viu de șerpișori aprinși. Îmi simțeam limba cleioasă, umflată, neînstare să articuleze vreun sunet. Cu o mișcare necontrolată, m-am dezechilibrat brusc, izbindu-mi coastele de marginea rece a căzii (unde bolborosea un lichid negru, vâscos, care mirosea a pucioasă). Genunchii, muiați, se risipeau
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
tremurătoare. Parfumul lor Îmi recreează imaginea părului ei bogat, a corpului ei divin. Deschid și ușa din stânga șifonierului. Sacoul meu gri-cenușiu și pantalonii mei bej sunt acolo. Tresar surprins de o idee năstrușnică. Atârn sacoul Întins pe umeraș de lustra aprinsă. Agăț și pantalonii În josul sacoului. Pe un alt umeraș aranjez rochia neagră a Melaniei. Cea cu dantelă la poale și la decolteu, care mie Îmi place cel mai mult. O așez lângă sacoul și pantalonii mei, apoi Încep să balansez
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Și iar izbucni în plâns. - Cum așa? Ce a intervenit între voi, fata mea!? Ce? Mama Olgăi făcu o pauză voită, o privi pe fată cu nespusă nedumerire, dar găsind că nu trebuie să toarne benzină pe un foc, deja aprins, își reveni pe dată: te rog să te liniștești! N au pierit toți bărbații din lume. Frumoasă ești, deșteaptă ești, încă nu ai vârsta care să te sperie că nu poți să te mai măriți. Ascult-o pe mama ta
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Aștepta proiectanții și arhitecții din Capitală cu planșe, proiecte și soluții de reabilitare a unei clădiri care punea mari probleme constructorului. Ajunse în biroul său improvizat de la parter. Tocmai atunci veni maistrul șef, pufăind cu sete dintr-o țigara abia aprinsă. Inginerul Georgescu se uită la el, îl măsură Întrebător, până acesta își dădu seama de ce inginerul îl privește cu atâta insistență. Ieși afară, stinse țigara și revenind, își ceru scuze: - Am uitat, domnule inginer! Când ai un dar cu care
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
mai prietenoasă, mai primitoare, sau mai iubitoare; de când ieșise din încăpere avea impresia că aici avusese loc o schimbare: pereții renunțaseră la vechea culoare și se transformaseră în orange străbătut de nervuri roșii, tavanul nu mai era alb, ci roșu aprins, nu era sigur dacă mai putea găsi ușa, în locul ei rămase o dungă violet, destul de groasă, asemeni unei vene ce se pierdea în podeaua albastră. El și camera lui; o încăpere obișnuită, ca a tuturor tinerilor de vârsta lui, cu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
lovit marele stejar din marginea localității. Bravul copac milenar a luat foc. Ardea ca o torță vie. În ciuda faptului că ploaia continua să înnece pământul. S-a oprit, însă, brusc. Dar, focul, iscat din aruncăturile bucăților din stejarul trăsnit și aprins, continuau să ardă, pe unde au căzut. Unape rulotă. Locatara, speriată ca șoricelul din gura mâței, și-a luat fata și s-a dus către prima casă, pentru a și-o pune la adăpost. S-a întors după băiețel. Explozia
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
lupta. În fapt, lupta pentru putere și în avuțire, sub orice formă, a celor din tagma lui. Deci, calicul, își ducea viața numai pe cai mari, în timp ce țara, poporul avansau ca racul! La un moment dat, cineva, cu minte mai aprinsă decât alții, a propus: domnului primministru, să i se acorde o diplomă de merit. Dar pentru ce, pentru care merit? Ce merit deosebit are el? Este fiul Bocului celui mare, al tatălui său, adică. A, zise entuziasmat propunătorul, să-i
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]