4,855 matches
-
ca acesta să lucreze în secret pentru presupusa țintă și informațiile pe care le furnizează presupușilor săi angajatori să aibă scopul de a-i înșela. O asemenea dublare poate avea loc în momentul în care o sursă de informații este arestată și alege să coopereze cu cei care au capturat-o pentru a evita diverse pedepse 24. De asemenea, sursa ar putea fi un „agent dublu” (o presupusă sursă de informații care lucrează în realitate pentru țara pe care pretinde că
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
ale cărui misiuni includeau sabotajul și susținerea grupărilor de rezistență antigermane). După ce au descifrat sistemul codificat folosit de acești agenți, germanii le-au trimis britanicilor mesaje ce păreau a veni din partea agenților, care de fapt fuseseră arestați. Unii dintre agenții arestați au colaborat la elaborarea și transmiterea mesajelor; în alte cazuri ei au fost înlocuiți cu operatori radio germani. Printre altele, cu ajutorul acestor mesaje s-au făcut aranjamentele necesare pentru parașutarea unor provizii suplimentare și agenți, care erau, de fapt, capturați
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
, publicație care apare la București din noiembrie 1990. Este editată de Uniunea Scriitorilor din România și are subtitlul „Revista gândirii arestate”. Din colegiul redacțional inițial fac parte Banu Rădulescu (redactor-șef), Ernest Bernea, Ana Blandiana, Ștefan Aug. Doinaș, Adrian Marino, Ion Negoițescu, Alexandru Paleologu, Dumitru Stăniloae, Petre Țuțea, Ion Vianu, Romulus Vulcănescu, Mircea Dinescu, Eugen Ionescu, Nicolae Balotă, Virgil Ierunca, Monica
MEMORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288088_a_289417]
-
a fost „apărat de epurarea” din presă, grație atitudinii avute ca redactor la Radio, când s-a opus difuzării propagandei antonesciene în emisiunile de cultură și a refuzat, la 23 august 1944, emiterea unui comunicat care instiga la eliberarea mareșalului arestat. Între 1952 și 1970 a lucrat ca redactor cultural la Radiodifuziune, trecând definitiv la preocupări de lingvistică practică: ține o rubrică permanentă la „Informația Bucureștiului” și publică numeroase studii privitoare la folosirea corectă a limbii și la „dinamica” limbii literare
MIHAESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288113_a_289442]
-
Din 1971 și până în 1987, când se va pensiona, va lucra că redactor principal la Bibliotecă Centrală Pedagogica din București. După 1990, ca membră fondatoare a Fundației Culturale Memoria, face parte din colegiul de redacție al publicației „Memoria. Revista gândirii arestate”, iar din 2003 este redactor-șef al acesteia. Mai este membră a Centrului PEN Român, în Associacao Internacional dos Lusitanistas și în Association des Traducteurs Littéraires de France. Se afirma prin traducerile din limbile spaniolă, portugheză (pe care le învăța
GHIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287272_a_288601]
-
va veni ceasul în care legile îi vor interzice omului să-și trăiască viața lui omenească. Simțise că aceste legi se aplică deja, încă de când fusese arestat. [...] Oameni care n-au greșit cu nimic puteau fi deci în mod legal arestați, schingiuiți, înfometați, jefuiți și exterminați.” Traian Koruga este astfel purtătorul de cuvânt al celor care după război realizează printre primii tragedia epocii - transformarea individului în simplu număr dintr-un mecanism uriaș, în care viața fiecăruia în parte nu interesează pe
GHEORGHIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287233_a_288562]
-
de externe, își dă demisia. Este, un timp, cercetător la Institutul de Studii și Cercetări Balcanice, condus de Victor Papacostea, iar din 1949 funcționează ca profesor la Liceul Zootehnic din Ciacova (Timiș) și la Liceul de Fete din Timișoara (1951-1953). Arestat, în martie 1953, sub acuzația de „spion titoist”, e condamnat la cinci ani de muncă forțată. Ulterior i se schimbă calificarea infracțiunii în „activitate intensă împotriva clasei muncitoare” și e condamnat la șase ani de temnița grea, cu confiscarea averii
SANDU-TIMOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289465_a_290794]
-
benefică pentru întreaga populație românească transilvăneană, a fost curmată în mod brusc de conflictul cu episcopul Ioan Bob, dușmanul cel mai înverșunat al capilor mișcării numite mai târziu Școala Ardeleană. La îndemnul acestuia, în vara anului 1794 Ș. se vede arestat, umilit, apoi închis la Aiud și judecat abia după câteva luni de detenție. Condamnat la moarte în primă instanță, este salvat doar de recursul bazat pe recunoașterea originii sale nobile. Între timp fusese înlăturat din funcție și deposedat de bunuri
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
raional de partid, devine aici o prezență centrală. Rezultă, din propriile rememorări, că refuzând, în etapa de început a cooperativizării, să aprobe arestarea unui țăran de la Cornu Caprei incomod pentru birocrați, nu altul decât Năiță Lucean, se pomenește până la urmă arestat și internat în lagăr, împreună cu cel pe care îl apărase. Reabilitat după un număr de ani, promovat în funcția de secretar al comitetului județean, el personifică, în intenția lui S., tipul comunistului înțelept, drept, integru. Prin demersurile și reacțiile acestui
SARARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289490_a_290819]
-
în presă”. Eliberat, lucrează ca profesor la Ploiești (1946-1952) și activist cultural (1952-1953). Întemnițat din nou pe motive politice (1954-1957), se va angaja după ieșirea din închisoare tot ca activist cultural, la Rupea (1958-1959). Revine la Ploiești, dar e iarăși arestat (1960-1963). Debutează editorial cu volumul de versuri Boema, apărut în 1938. E prezent cu versuri, proză, recenzii, însemnări critice și în „Prahova noastră”, „Sbucium”, „Adevărul literar și artistic”, „Cuvântul liber”, „Curentul literar”, „Universul literar”, „Gânduri și rânduri”, „Vremea”, „Timpul”, „Tribuna
SECREŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289601_a_290930]
-
șantier CFR. Va continua să lucreze în același domeniu și după 1945, când e detașat o perioadă la construirea de tunele în zona Cluj-Câmpia Turzii, intrând apoi la Institutul de Proiectări Căi Ferate. Căsătorit cu o verișoară, Valentina Berman, ulterior arestată pentru că dactilografiase poemele lui Ion Caraion, va divorța în 1963 și se va recăsători cu scenografa Lucia Metsch. Retrogradat și detașat pe un șantier la Dej, întrucât solicitase emigrarea încă din 1962, izbutește să plece abia în decembrie 1970. În
SESTO PALS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289648_a_290977]
-
acum la ziarele „Răspântia” și „Libertatea”, i se pun în scenă piesele Ciufulici și Brumărel, i se tipărește placheta Sub flacăra nădejdii (1947). Va intra însă curând în dizgrație, nefiind primit în Partidul Muncitoresc Român, iar în 1953-1954 e chiar arestat, fără a mai fi judecat. Izbutește totuși să mai scoată două cărți - Întâmplări cu tâlc (1957) și Salba fermecată (1958), înainte ca, în 1960, să i se aprobe expatrierea. Stabilit la Paris, va continua să scrie în românește. Postum, familia
SILVIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289672_a_291001]
-
ele, la rândul lor, culpabilizate, agresate, hărțuite și umilite, marginalizate social. Persoanele care prezintă risc crescut pentru reprimarea prin tortură sunt următoarele: opozanții politici, activiștii pentru drepturile omului, liderii sindicali, de partid și ai studenților, minoritățile etnice, refugiații, jurnaliștii, persoanele arestate și supuse interogatoriilor. În rândul victimelor torturii se disting două categorii de indivizi: a) victimele primare, care sunt subiecții torturii propriu-zise, aplicată direct; b) victimele secundare, care sunt reprezentate de familiile și prietenii celor de mai sus și care sunt
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
Ion Vianu, cu ilustrații de Tudor Jebeleanu, București, 1999, Shakespeare, București, 1999; M. Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată. Inimi cicatrizate. Vizuina luminată. Corp transparent. Corespondență, pref. Radu G. Țeposu, Craiova-București, 1999 (în colaborare cu Constantin M. Popa); Ion Caraion, Poezii arestate, pref. edit., București, 1999; Daniel Bănulescu, Republica Federală Daniel Bănulescu, pref. Z. Ornea, postfața edit., București, 2000; Paul Daian, Softwin, pref. edit., București, 2001; Octavian Soviany, Cartea lui Benedict, pref. Nora Iuga, postfața edit., București, 2002; Leonid Dimov, Pe malul
ŢONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]
-
ca „marele regizor” Eunucul și Le Petit (nume antitetic și simbolic pentru tipul ambițiosului), „fâșneața” Vipereasca sau directorul Bârsa, un fel de Tartuffe contemporan. Protagonistul, doctorul Radu Harega, traversează cele mai dure experiențe de viață: rănit în război, persecutat și arestat politic, în fine, reîncadrat. Pasionat de profesie, dar nefericit în căsnicie, continuă să lupte și să spere, cu o răbdare stoică, amintind-o pe aceea din parabola biblicului Iov. Folosind un limbaj colocvial nu o dată colorat, autoarea apelează și acum
TUDOR-ANTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290286_a_291615]
-
1990, 14 (semnează Radu Filipescu, Gabriela Adameșteanu, Dan Pavel, Sorin Vieru); Tania Radu, „Europa mea”, LAI, 1991, 7; Eugen Istodor, Călătoria ca act de cultură, RL, 1991, 51; C. B. [Constanța Buzea], Gheorghe Ursu-Babu, RL, 1992, 37; Romanița Constantinescu, Pagini arestate, RL, 1993, 42; Roxana Iordache, Albastre flăcări în noaptea grea legiferată, RMB, 1993, 1 076; Radu Cosașu, „Ancheta liberă” ca vis al morții eterne, „Dilema”, 1993, 43; Florin Antonescu, Poezia unei victime a Securității, „Tineretul liber”, 1993, 1 080; Cornelia
URSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290392_a_291721]
-
, I.[oan] G. (5.VII.1834, Pitești - 23.XI.1898, București), ziarist și traducător. Elev la Colegiul „Sf. Sava” din București, implicat ca simpatizant al revoluției de la 1848 și oponent al protectoratului rusesc, se vede arestat și trimis la Kiev, apoi la Saratov, pe Volga, trăind mereu cu spectrul exilului în Siberia. După întoarcerea în țară, în 1856, se va angaja într-o zbuciumată carieră de gazetar politic. Colaborează la „Timpul”, „Secolul”, „Naționalul”, „Românul”, „Dâmbovița”, „Concordia
VALENTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290414_a_291743]
-
violentă împotriva ei, în Conservator această campanie fiind susținută de activiștii organizației comuniste de tineret. Urmarea a fost îndepărtarea din învățământ (1948) pentru „atitudine permanent antidemocratică”. I s-a interzis să publice sau să conferențieze. În primăvara anului 1951 e arestată; după o detenție, fără proces, de un an și șapte luni în lagărul de la Ghencea și în închisoarea Jilava, i se fixează domiciliu obligatoriu în satul Costești din județul Iași, permițându-i-se întoarcerea la București abia la începutul anului
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
eventuală a fricii în existența cotidiană din România comunistă este acceptată nu e independentă de modul cum se exercită puterea socială în perioada respectivă. Atitudinile critice la adresa puterii erau reprimate cu brutalitate. De aici pericolul de a fi anchetat sau arestat, pericol mai important, practic, decât cel al foamei sau frigului, căci nu se știa niciodată cum se termină o astfel de procedură. Adică lipsa de hrană și de căldură, fiind considerate pasagere, ofereau șanse de supraviețuire, în timp ce confruntarea cu „organele
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
aceea, familia constituia un fundament, o bază solidă. Acolo relațiile erau normale, deși în exterior totul era anormal”. Un alt profesor evoca paradisul pierdut al copilăriei, „jalea” care a cuprins familia sa din Basarabia când bunicii au fost deportați, unchii arestați, iar restul nevoiți să ia calea refugiului. În România, aceeași sărăcie și nesiguranță: „Problema grea la sat erau cotele, țăranii rămâneau cu hambarele goale. A fost o perioadă extrem de grea: seceta din 1946, foametea din 1947. În sate mureau zilnic
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Caracterul „slab” al statului socialist le permitea angajaților să fure de la fabrică sau de la CAP. Aceasta nu însemna că muncitorii sau administratorii erau încurajați să fure (deși astfel de rețele se formau uneori cu acordul directorilor). Existau cazuri de oameni arestați și judecați la tribunale. De multe ori, cei prinși furau fără acordul superiorilor sau al personalului de pază. O dată obținute și transportate peste graniță, aceste bunuri erau vândute în piețele din comunele și orașele de lângă frontieră 14. Cei cu care
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
în cadrul fenomenului Piața Universității 1990, pe care însă minerii reciclați din Valea Jiului, cu siguranță alții decât protestatarii din 1977, nu l-au înțeles și l-au reprimat ei înșiși, la comanda autorităților, în cel mai tipic stil comunist?). Anchetatorii minerilor arestați au perceput greva ca pe o „răscoală”, aceasta fiind numită adesea astfel în timpul interogatoriilor; termenul răscoală spune mult despre mentalitatea organului de represiune și a autorităților comuniste; era o răscoală a unei clase sociale până atunci presupusă a fi aliata
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
ulterior, dar zadarnic). Prima etapă a anchetei a avut loc la Brașov, dar faza amplă s-a desfășurat la București, timp de două săptămâni. Amenințări verbale Aparatul de represiune a apelat la amenințări verbale care să-i intimideze pe cei arestați, mizându-se pe cedarea lor nervoasă. „Tâlharii”, cum li s-a spus în câteva cazuri, erau amenințați că „nu vor mai vedea soarele”, că „acolo le vor putrezi oasele”, că vor fi „sparți în bătăi”, că „le va ieși pe
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
jigniri, într-o formă intenționată de „viol” lingvistic. Un muncitor a fost amenințat cu smulgerea bărbii (acesta purta barbă ca semn de doliu din pricina unui deces în familie). Alții au fost amenințați cu smulgerea părului de pe cap. Cele câteva femei arestate și anchetate (deși nu aveau să fie trimise în instanță și judecate) au fost proiectate, în mod previzibil pentru tehnica aparatului de represiune, ca „târfe” sau „curve”. Bărbaților, la rândul lor, li se inculca ideea că soțiile îi vor părăsi
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
în anchetă sau în pușcărie nu trei săptămâni, ci trei luni sau trei ani...” (Filichi, 1994, p. 57). Rezistența la anchetă Cum s-a rezistat la anchete în așa fel încât victimele să nu cedeze complet? În urma maltratărilor dure, mulți arestați au trecut prin infernul deznădejdii. Mare parte dintre ei au rezistat însă, prin solidaritate, prin credință, prin viclenie (s-au prefăcut a fi cedat în fața anchetatorilor) sau chiar prin revoltă și insolență în fața celor care îi agresau fizic și psihic
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]